Arthur Clarke - Orașul și stelele

Răspunsul degaja atîta superioritate, bazînduse în același timp pe niște presupuneri complet eronate, încît Alvin simţi cum nemulţumirea îl cuprinde.

— Nu aveţi dreptate. Nu cred că veţi găsi în întreg Diasparul o altă persoană capabilă să părăsească orașul, chiar dacă ar dori — sau chiar dacă ar ști că poate ajunge undeva. Dacă îmi permiteţi să mă întorc, faptul nu va avea nici o consecinţă pentru Lys.

— Hotărîrea nu-mi aparţine și subestimezi puterile minţii, dacă crezi că barierele ce menţin oamenii în interiorul orașului tău nu pot fi niciodată depășite. Totuși, nu dorim să te reţinem aici împotriva voinţei tale. Dacă dorești să te întorci însă în Diaspar, trebuie să îţi ștergem din minte amintirile legate de Lys.

Șovăi o clipă:

— Așa ceva nu s-a mai întîmplat niciodată; toţi predecesorii tăi au venit ca să rămînă.

Alvin se vedea pus în faţa unei alegeri pe care refuza s-o accepte. Dorea să exploreze Lysul, să-i descopere secretele, felul prin care se deosebea de propria lui lume, dar în același timp era hotărît să revină în Diaspar, să le dovedească prietenilor că nu fusese un simplu visător. Nu înţelegea motivele care alimentau dorinţa de secret, dar și dacă le-ar fi înţeles, comportarea lui n-ar fi fost altul.

Realiză că trebuia să cîștige timp, ori să o convingă pe Seranis că-i cerea un lucru imposibil.

— Khedron știe unde sînt. Memoria lui n-o veţi șterge.

Seranis zîmbi. Era un zîmbet plăcut și în orice alte circumstanţe ar fi fost luat drept prietenos. Însă în spatele lui tînărul întrezări, întîia oară, prezenţa unei puteri copleșitoare, implacabile.

— Ne subestimezi, Alvin, răspunse ea. Este foarte ușor. Pot ajunge în Diaspar mai repede decît mi-ar lua traversarea Lysului. Înaintea ta, au mai venit și alţii aici, iar unii le spuseseră cunoștinţelor unde anume pleacă. Totuși, acei prieteni i-au uitat, iar ei au dispărut din istoria Diasparului.

Alvin neglijase acest fapt, iar acum i se părea evident. Se întrebă de cîte ori, în milioanele de ani scurse de la separarea celor două culturi, locuitorii Lysului pătrunseseră în Diaspar pentru a-și păstra taina, păzită cu atîta strășnicie. Și își mai puse întrebarea cît de extinse erau puterile mentale pe care le posedau și pe care nu ezitau să le utilizeze acești oameni ciudaţi.

Era oare prudent să-și facă planuri? Seranis îi promisese că nu-i va citi gîndurile fără acordul său, dar Alvin nu știa dacă nu existau situaţii în care promisiunea putea fi încălcată.

— Desigur, vorbi în cele din urmă, nu vă așteptaţi să mă hotărăsc imediat. Nu e posibil să vizitez Lysul înainte de a lua o decizie?

— Firește, încuviinţă Seranis. Poţi rămîne la noi cît dorești, iar apoi, dacă te răzgîndești, să te întorci în Diaspar. Ar fi însă mult mai ușor dacă te-ai hotărî în următoarele cîteva zile. Nu vrem ca prietenii tăi să se îngrijoreze, și cu cît lipsești mai mult, cu atît ne va fi mai greu să facem modificările necesare.

Alvin era de acord; ar fi vrut să știe însă în ce constau acele «modificări». Probabil că cineva din Lys avea să-l contacteze pe Khedron — fără ca Bufonul să-și dea seama — și să acţioneze asupra minţii lui. Dispariţia lui Alvin nu putea fi tăinuită, însă putea fi ștearsă informaţia descoperită de către el și Khedron. Iar cu trecerea timpului, numele lui Alvin urma să se alăture celorlalţi Unici ce dispăruseră misterios și fuseseră uitaţi apoi.

Existau multe ciudăţenii aici, iar tînărul nu rezolvase nici una din ele. Strania relaţie unilaterală dintre Lys și Diaspar avea oare un ţel, sau reprezenta pur și simplu un accident al istoriei? Cine și ce erau Unicii? Iar dacă locuitorii Lysului erau în stare să pătrundă în Diaspar, de ce nu anulaseră circuitele de memorie conţinînd indicaţia referitoare la existenţa acestora? Probabil că aceasta era singura întrebare la care Alvin era capabil să ofere un răspuns plauzibil. Computerul Central era un adversar mult prea puternic, pe care cele mai avansate tehnici mentale nu-l afectau.

Se forţă să uite aceste probleme; într-o bună zi, cînd va ști mai mult, va afla poate răspunsurile. Acum era zadarnic să speculeze, să clădească piramide de ipoteze pe un fundament de ignoranţă.

— Perfect, spuse nu prea încîntat, căci neașteptata barieră continua să-l neliniștească. Vă voi comunica decizia mea cît de repede, însă pînă atunci arătaţi-mi așezarea voastră.

Surîsul lui Seranis nu mai ascunse de astă dată nici o ameninţare.

— Sîntem mîndri de Lys și va fi o plăcere pentru noi să-ţi arătăm cum trăiesc oamenii fără ajutorul orașelor. Între timp nu trebuie să-ţi faci griji — amicii nu ţi se vor neliniști din cauza absenţei. Ne vom ocupa de asta, măcar pentru propria noastră protecţie.

Urma să fie pentru prima dată cînd Seranis făcea o promisiune pe care nu o putea respecta.

Oricît încercase Alystra, nu putuse să obţină alte informaţii de la Khedron. Bufonul își revenise repede din șocul iniţial și din spaima care-l deteminase să fugă la suprafaţă, atunci cînd rămăsese singur în subterana Mausoleului. Totodată se simţea rușinat de lașitatea lui, și se întreba dacă va avea vreodată curajul să revină în sala căilor mobile, în mijlocul reţelei de tuneluri radiind spre lume. Deși considera că Alvin acţionase pripit, dacă nu chiar imprudent, nu credea cu adevărat că pe tînăr îl ameninţa vreo primejdie. Avea să se întoarcă cînd va crede de cuviinţă. Khedron era absolut convins, sau… aproape convins; avea și anumite reţineri ce-l făceau să simtă nevoia de a fi prudent. Hotărîse că, deocamdată, cel mai inteligent lucru era să spună puţin și să lase impresia că totul reprezentase în fapt una din glumele sale.

Din nefericire, în clipa întîlnirii cu Alystra, nu izbutise să-și ascundă emoţia Fata zărise spaima întipărită limpede în ochii lui și o interpretase imediat ca pe consecinţa unui pericol în care se găsea Alvin. Asigurările lui Khedron fuseseră inutile, iar ea se înfuriase tot mai tare în vreme ce se îndreptau spre ieșirea parcului. La început dorise să rămînă în Mausoleu și să-l aștepte pe, Alvin să se întoarcă, fie și în același mod misterios în care dispăruse. Khedron reușise s-o convingă că ar fi însemnat o pierdere de timp. Răsuflase ușurat cînd fata îl urmase în oraș. Exista o șansă ca Alvin să revină aproape imediat, iar Bufonul nu dorea ca și alţii să cunoască secretul lui Yarlan Zey.

Pe drum, Khedron realizase că tactica lui eșuase, și că scăpase complet situaţia din mînă. Era prima dată cînd i se întîmpla așa ceva: să nu se simtă capabil să rezolve o problemă, care în plus părea destul de gravă. Treptat, teama imediată și iraţională fu înlocuită cu o alarmă profundă, de-acum ferm înrădăcinată. Pînă în acel moment, Khedron nu se gîndise prea mult la consecinţele acţiunilor sale. Propriile interese și o empatie superficială, dar reală faţă de Alvin, reprezentaseră motive suficiente pentru ce întreprinsese. Cu toate că îi oferise lui Alvin ajutor și încurajări, nu crezuse nici o clipă că ceea ce se petrecuse s-ar fi putut întîmpla cu adevărat.

În ciuda uriașei diferenţe de vîrstă și de experienţă dintre ei, voinţa lui Alvin fusese întotdeauna mai puternică. Era prea tîrziu ca să mai îndrepte situaţia; Khedron simţea că evenimentele îl purtau spre un deznodămînt complet în afara controlului său.

În această lumină, nu era drept ca Alystra să-l considere geniul rău al lui Alvin și să-l acuze de cele întîmplate. Fata nu era răzbunătoare, dar era neliniștită și parţial, neliniștea ei se revărsa asupra Bufonului. Iar dacă vreo acţiune de a ei i-ar fi pricinuit necazuri lui Khedron, Alystra n-ar fi încercat în prezent nici cel mai mic regret.