Arthur Clarke - Orașul și stelele

— Eu intru în tunel, anunţă hotărît, parcă provocîndu-l pe Khedron să-l oprească. Vreau să văd unde conduce.

Porni imediat, iar după o scurtă ezitare, Bufonul îl urmă în lungul săgeţii de lumină de sub picioare.

În tunel simţiră smucitură familiară a cîmpului peristaltic și imediat fură purtaţi fără cel mai mic efort în adîncuri. Călătoria nu dură nici un minut. Cînd cîmpul îi eliberă, se găseau la capătul unei săli lungi și înguste, de forma unei jumătăţi de cilindru. În celălalt capăt se pierdeau în depărtare alte două tuneluri, slab iluminate.

Membrii oricărei civilizaţii din Epoca Zorilor ar fi socotit locul familiar, totuși pentru Alvin și Khedron aici se găsea un fragment din altă lume. Scopul aparatului lung și aerodinamic, așezat aidoma unui proiectil la intrarea în primul din tuneluri era evident, ceea ce nu-i diminua ciudăţenia. Partea superioară era transparentă și, privind înăuntru, Alvin zări șiruri de fotolii. Nu se vedea nici o ușă. Aparatul plutea cam la o jumătate de metru deasupra unei șine metalice, dispărînd în tunel. La cîţiva metri mai departe, o a doua șină pătrundea în celălalt tunel, însă deasupra ei nu se afla nici un vehicul. Alvin știu, cu o siguranţă absolută, că undeva dedesubtul necunoscutului și îndepărtatului Lys, o mașină aștepta într-o încăpere identică.

Khedron începu să vorbească, puţin precipitat:

— Ce sistem ciudat! Transportă numai o sută de călători o dată, deci nu se așteptau la un aflux foarte mare. Și de ce s-au chinuit să se îngroape în Pămînt, cînd cerurile erau încă libere? Poate că Invadatorii nu le-au permis nici măcar să zboare, deși îmi vine greu s-o cred. Sau au construit locul acesta în timpul perioadei de tranziţie, atunci cînd oamenii continuau să călătorească, dar nu mai doreau să o facă în spaţiu? Mergeau de la un oraș la altul fără să vadă stelele și cerul.

Rîse nervos:

— De un lucru sînt sigur, Alvin. Lys semăna mult cu Diaspar. În esenţă, toate orașele trebuie să fi fost la fel. Nu-i de mirare că au fost abandonate și că s-au contopit în Diaspar. Ce rost avea existenţa altora?

Alvin abia îl auzea. Examina preocupat vehiculul, încercînd să descopere o ușă. Dacă era acţionată de un cod mental ori verbal, n-ar fi reușit niciodată s-o deschidă, rămînînd cu o enigmă obsedanta pentru întreg restul vieţii.

Deschiderea silenţioasă a ușii îl luă prin surprindere. Nu auzise nici un sunet, nici cel mai mic avertisment. O porţiune a carcasei dispăru pur și simplu, iar minunatul interior apăru înaintea tînărului.

Sosise momentul hotărîtor. Dacă dorea, mai putea încă să se retragă. Dacă pășea prin ușă, știa ce avea să se întîmple, dar nu și unde anume avea să ajungă. N-avea să-și mai controleze propriul destin, ci s-ar fi abandonat unor forţe total necunoscute.

Nici măcar nu șovăi. Se temea să nu întîrzie, bănuind că dacă aștepta prea mult, momentul nu s-ar mai fi repetat niciodată — sau, dacă ar fi făcut-o, curajul să nu-i mai fie pe măsura dorinţei de cunoaștere. Khedron deschise gura, gata să protesteze, însă înainte de-a apuca să rostească vreun cuvînt, Alvin trecu pragul. Se răsuci către Bufon, rămas dincolo de dreptunghiul abia vizibil a! ușii. Pentru o clipă domni o tăcere stranie, în vreme ce fiecare îl aștepta pe celălalt să vorbească.

Decizia nu le aparţinu. O scurtă fulgerare transparentă și carcasa se închise la loc. Alvin înălţă mîna în semn de rămas bun, iar cilindrul începu să se miște. Înainte de a pătrunde în tunel, se deplasa deja mai rapid decît un om în alergare.

Existase o vreme cînd zilnic, milioane de oameni făcuseră asemenea călătorii, în vehicule similare în esenţă, efectuînd naveta între casă și servici. De atunci, Omul explorase Universul și revenise iarăși pe Pămînt; cucerise un imperiu și-l pierduse. În prezent o astfel de călătorie se repeta într-un vehicul în care nenumăraţi indivizi lipsiţi de gustul aventurii s-ar fi simţit ca acasă.

Și urma să fie cea mai importantă călătorie făcută de o fiinţă umană în ultimul miliard de ani.

Alystra cercetase de zece ori Mausoleul, deși o singură dată ar fi fost suficient, deoarece nu exista nici un loc care să constituie o ascunzătoare. După neașteptata surpriză iniţială, se întrebase dacă nu cumva ceea ce urmărise ca prin parc fuseseră în fapt proiecţiile lui Alvin și Khedron. N-ar fi avut însă sens. Proiecţiile se puteau materializa oriunde. Nici o persoană normală nu și-ar fi «plimbat» proiecţia cale de trei kilometri, ca să ajungă ia destinaţie după o jumătate de oră, atunci cînd putea ajunge acolo instantaneu. Nu, îi urmărise pe realii Alvin și Khedron intrînd în Mausoleu.

Atunci, undeva trebuia să se găsească o intrare secretă. Așteptîndu-i să reapară, avea să încerce s-o găsească.

Întîmplător, nu observă apariţia lui Khedron, căci în momentul aceia examina o coloană din spatele statuii. Auzi pași, se întoarse și îl văzu singur.

— Unde-i Alvin? strigă fata.

Bufonul nu-i răspunse imediat. Părea zăpăcit și șovăielnic, iar Alystra fu nevoită să repete întrebarea înainte ca el s-o bage în seamă. Nu păru cîtuși de puţin surprins s-o întîlnească acolo.

— Nu știu unde este, răspunse în cele din urmă. Pot să-ţi spun doar că e în drum spre Lys. Acum știi la fel de mult ca mine.

Nu era înţelept să iei în serios vorbele Bufonului, dar Alystrei nu-i trebuiau alte dovezi să înţeleagă că el nu juca un rol în clipele acelea. Îi spusese adevărul… chiar dacă nu-l pricepea.

Cînd ușa se închise în spatele lui, Alvin se lăsă să cadă în fotoliul cel mai apropiat. Brusc avusese senzaţia că puterea îi părăsise picioarele. Îl încerca, așa cum nu mai cunoscuse niciodată, teama necunoscutului ce-i caracteriza pe concitadinii săi. Își simţea fiecare membru tremurînd, iar ochii i se împăienjeniseră. Dacă ar fi putut evada din vehiculul în acceleraţie, ar fi făcut-o fără ezitare, chiar cu preţul trădării propriilor vise.

Nu-l copleșea doar teama în sine, ci și un sentiment de absolută singurătate. Tot ceea ce cunoștea și iubea se afla în Diaspar. Chiar daca nu întîlnea nici un pericol, exista posibilitatea să nu-și mai revadă niciodată semenii. Știa ca nimeni altul în ultimele epoci ce înseamnă să-ţi părăsești pentru totdeauna căminul. În clipa aceea de deznădejde, i se părea lipsit de importanţă dacă drumul pe care-l urma ducea spre moarte sau spre viaţă. Ceea ce importa cu adevărat era continua îndepărtare de casă.

Treptat, indispoziţia îi trecu, iar umbrele întunecate i se risipiră din minte. Începu să privească în jur, căutînd să vadă ce putea învăţa din acel incredibil de vechi vehicul în care călătorea. Alvin nu considera deosebit de straniu sau miraculos faptul că sistemul subteran de transport funcţiona perfect după atîţia ani. Memoria monitoarelor nu-l păstra, dar cu siguranţă, altundeva existau circuite similare care să-l ferească de transformări și distrugere.

Observă un panou de afișaj acoperind parţial peretele din faţă. Purta un anunţ laconic, dar liniștitor:

LYS

35 MINUTE

În timp ce privea, numărul se schimbă în «34». Cel puţin reprezenta o informaţie utilă, deși necunoscînd viteza de deplasare, nu putea calcula distanţa parcursă. Pereţii tunelului erau o permanenta pîclă cenușie, iar singura senzaţie de mișcare o constituia o trepidaţie foarte slabă, pe care n-ar fi remarcat-o niciodată dacă n-ar fi fost avertizat.