Isaac Asimov - Soarele gol

— Daneel!

Robotul nu vădi nici un semn de mulţumire, ori vreo altă emoţie, auzindu-şi pronunţat numele.

Spuse doar:

— E bine că ţi-ai revenit, colege Elijah. Nu cred să fi suferit vreo vătămare fizică.

— N-am nimic, răspunse Baley ţâfnos, străduindu-se să se sprijine pe coate. Dumnezeule! Sunt în pat? De ce?

— Te-ai expus astăzi de mai multe ori spaţiului liber. Efectul a fost cumulativ şi ai nevoie de odihnă.

— Am nevoie, mai întâi, de nişte răspunsuri.

Baley privi în jur şi încercă să se convingă că nu mai era deloc ameţit. Nu recunoştea camera. Perdelele fuseseră trase şi lumina era plăcută, artificială. Se simţea mult mai bine.

— Să începem. Unde mă aflu?

— Într-o cameră din vila doamnei Delmarre.

— Acum să lămurim un lucru. Ce cauţi tu aici?… Cum ai scăpat de roboţii care te păzeau?

— Mi-am dat seama că acest lucru îţi va displăcea şi totuşi, în interesul siguranţei tale personale şi al ordinelor primite de mine, n-am avut altă alegere decât să…

— Ce-ai făcut?

— Se pare că doamna Delmarre a dorit să te vizioneze acum câteva ore.

— Da, ştiu, confirmă Baley, amintindu-şi că Gladia însăşi îi spusese aceasta mai înainte.

— Ordinul pe care l-ai dat roboţilor ce mă păzeau suna astfel: „Nu-i veţi permite (adică mie) să intre în contact cu nici un alt om afară de mine, şi nici cu alţi roboţi afară de voi, fie prin vedere, fie prin vizionare.” Totuşi, colege Elijah, n-ai spus nimic în sensul de a nu se permite altor oameni sau roboţi să intre în contact cu mine. Sesizezi diferenţa?

Baley oftă adânc.

— N-ai de ce să fii necăjit, colege Elijah, îl consolă Daneel. Această portiţă mi-a permis să vin aici şi să-ţi salvez viaţa. Înţelegi, când doamna Delmarre m-a vizionat — roboţii permiţându-i aceasta — ea a întrebat de tine şi eu am răspuns, de bună credinţă, că nu ştiu unde eşti, dar că aş putea încerca să mă informez. Părea doritoare ca eu să fac aceasta. I-am spus deci că bănuiesc că lipseşti temporar de acasă, că voi verifica şi că o rog, între timp, să ordone roboţilor aflaţi în cameră cu mine să te caute prin vilă.

— Şi n-a fost surprinsă că n-ai dat tu însuţi acest ordin roboţilor?

— I-am făcut, cred, impresia că în calitatea mea de auroran nu mă pricep la roboţi tot atât de bine ca ea şi că ea le-ar putea da ordine cu mai multă autoritate, asigurând şi executarea lor mai rapidă. Este clar că solarienii se mândresc cu roboţii lor şi subestimează capacitatea locuitorilor altor planete de a manipula roboţii. Nu eşti de aceeaşi părere, colege Elijah?

— Şi ea le-a ordonat să plece?

— Cu multă greutate. Ei au protestat, invocând ordinele primite anterior, dar, fireşte, nu puteau dezvălui natura acestora deoarece le interziseseşi să comunice cuiva identitatea mea reală. Până la urmă i-a convins, dar a trebuit să se răstească la ei plină de furie.

— Şi atunci ai plecat.

— Exact, colege Elijah.

Păcat, se gândi detectivul, că Gladia nu socotise incidentul destul de important ca să i-l relateze atunci când s-au vizionat.

— Ţi-a trebuit destul de mult timp ca să mă găseşti, Daneel.

— Roboţii solarieni au un sistem de informare bazat pe contacte subeterice. Un solarian experimentat poate obţine informaţii în mod prompt, dar, întrucât sistemul se compune din milioane de instalaţii individuale, unuia ca mine, fără experienţă în acest domeniu, i-a trebuit timp ca să obţină o singură informaţie. A trecut peste o oră până să aflu unde eşti. Şi am mai pierdut timp, de asemenea, vizitând locul de muncă al doctorului Delmarre după ce plecaseşi de acolo.

— Ce-ai făcut la crescătorie?

— Unele cercetări proprii. Îmi pare rău că am fost nevoit să procedez astfel în absenţa ta, dar situaţia mă obliga la aceasta.

— Ai vizionat-o sau ai.văzut-o pe Klorissa Cantoro? întrebă Baley.

— Am vizionat-o, dar din propria ei clădire, nu de pe domeniul nostru. La crescătorie erau nişte registre pe care voiam să le văd. Aş fi putut s-o vizionez şi de acasă, dar n-ar fi fost convenabil să rămân acolo, căci cei trei roboţi îmi cunoşteau adevărata natură şi m-ar fi putut uşor imobiliza din nou.

Baley îşi revenise aproape complet. Se dădu jos din pat, constatând că era îmbrăcat într-un fel de cămaşă de noapte, pe care o privi cu dezgust.

— Adu-mi hainele!

Daneel se conformă.

— Unde e doamna Delmarre? întrebă detectivul, îmbrăcându-se.

— Sub arest la domiciliu, colege Elijah.

— Cum?!? Din ordinul cui?

— Din ordinul meu. Este păzită de roboţi în dormitorul ei şi i-am neutralizat posibilitatea de a da alte dispoziţii decât cele legate de necesităţile personale.

— Ai făcut asta singur?

— Roboţii de aici nu-mi cunosc identitatea.

Baley termină îmbrăcatul.

— Ştiu că există argumente împotriva ei. A avut prilejul să comită o crimă. Mai mult chiar decât bănuiam la începui: nu s-a năpustit la faţa locului auzind strigătul soţului ei, aşa cum ne-a spus iniţial, ci s-a aflat acolo tot timpul.

— Pretinde cumva că a asistat la crimă şi că l-a văzut pe asasin? întrebă robotul.

— Nu. Nu-şi mai aminteşte momentele cruciale. Asta se poate întâmpla uneori. Şi apoi, avea şi un mobil.

— Care, colege Elijah?

— Unul pe care îl indusesem printre posibilităţi de la bun început. Mi-am spus următoarele: dacă ne-am afla pe Pământ şi doctorul Delmarre ar fi aşa cum mi-a fost descris, iar Gladia Delmarre aşa cum părea să fie, aş spune că ea îl iubeşte, sau că l-a iubit, pe când el se iubeşte numai pe sine. Greutatea era să ştiu dacă solarienii trăiesc sentimentul dragostei ca şi noi, pământenii. Nu mă puteam bizui pe aprecierea mea în privinţa emoţiilor şi reacţiilor lor. Iată de ce trebuia să cunosc câţiva dintre ei. Nu să-i vizionez, ci să-i văd.

— Nu înţeleg, colege Elijah.

— Nu ştiu dacă-ţi voi putea explica. Posibilităţile genice ale acestor oameni sunt temeinic studiate înainte de naştere, iar după naştere se analizează repartiţia efectivă a genelor.

— Cunosc acest lucru.

— Dar genele nu rezolvă totul. Contează şi mediul înconjurător, care poate crea o psihoză reală acolo unde genele indică doar potenţialitatea unei anumite psihoze. Ai remarcat interesul Gladiei pentru Pământ?

— L-am remarcat, colege Elijah, şi l-am socotit un interes simulat în scopul de a-ţi influenţa opiniile.

— Să presupunem că este un interes real, ba chiar o fascinaţie. Să presupunem că o atrage cumva aglomeraţia umană de pe Pământ. Să presupunem că este atrasă, contrar voinţei ei, de un lucru pe care a fost educată să-l considere respingător. O asemenea anomalie era posibilă. Trebuia s-o verific văzând diverşi solarieni şi observând reacţiile lor, văzând-o pe ea şi observând reacţiile ei. Iată de ce trebuia să plec fără tine, Daneel, cu orice preţ. Iată de ce nu mai puteam continua ancheta prin vizionare.

— Nu mi-ai explicat toate astea, colege Elijah.

— Dacă ţi-aş fi explicat, ai fi putut renunţa la ceea ce considerai a fi datoria ta în temeiul Primei legi?

Daneel nu răspunse.

— Experienţa a reuşit, continuă Baley. Am văzut, sau am încercat să văd, mai mulţi solarieni. Un bătrân sociolog s-a străduit să mă vadă, dar a trebuit să renunţe. Un robotician a refuzat categoric să mă primească, deşi am exercitat mari presiuni asupra lui. Chiar şi numai simpla idee de a face aceasta îi provoca o reacţie infantilă: îşi sugea degetul şi plângea. Asistenta doctorului Delmarre era mai învăţată cu prezenţa fizică prin însăşi natura profesiei ei, aşa că m-a tolerat, dar la vreo şapte metri de ca. Gladia, pe de altă parte…