Isaac Asimov - Soarele gol

Pământul! New York-ul! Jessie şi Ben! Căldura, intimitatea, duioşia căminului!

Se gândea la toate acestea,, pe jumătate adormit, dar nu reuşea să-şi găsească tihna aşteptată. Între el şi lumea Oraşelor pământene se produsese o înstrăinare.

La un moment dat totul se stinse şi Baley adormi.

După ce se trezi, detectivul făcu un duş şi se îmbrăcă. Era pregătit din punct de vedere fizic, şi totuşi nu se simţea sigur pe sine. Nu că raţionamentul său i-ar fi părut mai puţin convingător în lumina palidă a dimineţii. Mai curând din cauză că avea de înfruntat nişte solarieni. Oare putea conta pe reacţiile lor? Sau va continua să acţioneze orbeşte?

Gladia fu prima care apăru. Un lucru simplu pentru ea, fireşte. Folosea un circuit interior, căci se afla în aceeaşi clădire. Era palidă la faţă şi lipsită de expresie. Purta o rochie albă, care-i dădea un aspect rece, de statuie. Privi neajutorată la Baley, care-i zâmbi prietenos, ceea ce păru s-o mai încurajeze.

Unul câte unul se iviră şi ceilalţi. Attlebish, şeful interimar al serviciului de securitate, apăru imediat după Gladia, suplu şi arogant, cu bărbia-i masivă vădind dezaprobare. Apoi Leebig, roboticianul, nervos şi nerăbdător, clipind spasmodic din pleoapa beteagă, şi Quemot, sociologul, puţin obosit, dar zâmbindu-i binevoitor lui Baley cu ochii săi vârâţi în fundul capului, de parcă i-ar fi spus: — Noi doi ne-am văzut, ne cunoaştem bine.

Apăru şi Klorissa Cantoro, vizibil stânjenită de prezenţa celorlalţi. O privi o clipă pe Gladia, strâmbând din nas, după care îşi fixă privirile în podea. Ultimul se ivi doctorul Thool. Era tras la faţă şi părea bolnav.

Erau toţi, afară de Gruer, care se însănătoşea lent şi n-ar fi putut încă participa. (Nu-i nimic, îşi spuse Baley, o să ne descurcăm şi fără el.) Toţi erau îmbrăcaţi protocolar şi toţi se aflau în încăperi cu ferestrele bine acoperite.

Daneel aranjase lucrurile cum trebuie şi Baley spera că se va achita tot atât de bine şi de restul însărcinărilor.

Detectivul se uită pe rând la cei şase spaţieni. Inima îi bătea cu putere. Fiecare îl viziona dintr-o altă cameră şi amestecul de lumini, mobilă şi motive ornamentale era ameţitor. Începu să vorbească:

— Vreau să discutăm despre uciderea doctorului Rikaine Delmarre sub aspectul mobilului, prilejul şi mijlocului; în această ordine deci…

Attlebish îl întrerupse:

— Va fi o expunere lungă?

— Se prea poate, ripostă Baley tăios. Am fost chemat aici să anchetez o crimă, aceasta fiind meseria şi specialitatea mea. Ştiu cel mai bine cum trebuie procedat. (Să nu înghit nimic de la ei acum, sau totul se duce naibii! Să-i domin! Să-i domin!)

Continuă, rostind cuvintele cât mai clar şi incisiv cu putinţă:

— Mai întâi mobilul. Într-un anumit sens, acesta este cel mai neconcludent dintre cele trei puncte. Prilejul şi mijlocul sunt chestiuni obiective, pot fi cercetate faptic. Mobilul însă este subiectiv. Poate fi, eventual, sesizat de alţii: bunăoară, dorinţa de răzbunare pentru o umilinţă suferită. Dar poate fi şi absolut insesizabil: o ură iraţională, ucigaşă, din partea unei persoane care ştie să se stăpânească şi nu se trădează niciodată.

Dumneavoastră mi-aţi spus, aproape toţi, cu diferite ocazii, că o bănuiţi pe Gladia Delmarre de comiterea acestui omor. În orice caz, nimeni n-a indicat vreun alt suspect. Avea Gladia un mobil? Doctorul Leebig, a sugerat unul, spunându-mi că Gladia se certa frecvent cu soţul ei. Mai târziu a recunoscut ea însăşi aceasta. Furia ce se naşte dintr-o asemenea ceartă ar putea împinge pe cineva la crimă. Perfect. Rămâne însă întrebarea dacă ea este singura care avea un mobil. Mă întreb, oare doctorul Leebig…

Roboticianul aproape sări în sus. Întinzând mâna în direcţia lui Baley, exclamă:

— Fii atent ce spui, pământene!

— Emit doar ipoteze, răspunse Baley cu răceală. Dumneavoastră, domnule Leebig, lucraţi cu doctorul Delmarre la crearea unor noi tipuri de roboţi. Sunteţi cel mai bun specialist în robotică de pe Solaria. Aţi afirmat acest lucru şi vă cred.

Leebig zâmbi cu vădită condescedenţă.

— Dar am aflat, continuă detectivul, că doctorul Delmarre era pe punctul de a pune capăt acestei colaborări din anumite motive legate de persoana dumneavoastră, pe care le condamna.

— Minciună! Minciună!

— Se poate. Dar dacă ar fi adevărat? N-ar fi fost acesta un mobil să-l lichidaţi înainte ca el să vă umilească public rupând relaţiile cu dumneavoastră?

Baley continuă grăbit, spre a nu-i da timp lui Lcebigs să riposteze:

— Şi dumneavoastră, doamnă Cantoro. Moartea doctorului Delmarre vă lasă în funcţia de fetolog, un post important.

— O, ceruri! Dar am mai vorbit despre asta! strigă Klorissa, terorizată.

— Ştiu că am mai vorbit, dar oricum, faptul trebuie menţionat. Cât despre doctorul Quemot, dânsul juca regulat şah cu doctorul Delmarre. Poate că îl irita pierderea prea multor partide…

Sociologul îl întrerupse calm:

— Cred că pierderea unei partide de şah nu poate constitui un mobil serios, domnule detectiv.

— Depinde de importanţa pe care o acordaţi şahului. Un mobil poate părea foarte serios ucigaşului şi cu totul neînsemnat altor persoane. Dar nu asta contează. Vreau doar să arăt că numai existenţa mobilului nu este în sine suficientă. Oricine poate avea un mobil, mai ales pentru uciderea unui om ca doctorul Delmarre.

— Ce vreţi să spuneţi cu aceste cuvinte? întrebă Quemot cu indignare în glas.

— O, numai că doctorul Delmarre era „un bun solarian”. Toţi l-aţi calificat astfel. Se conforma cu stricteţe tuturor uzanţelor de pe Solaria. Era un om ideal, aproape o abstracţiune. Cine putea nutri dragoste, sau chiar numai simpatie, pentru un asemenea om? O persoană fără defecte îi face pe toţi ceilalţi conştienţi de imperfecţiunile lor. Tennyson, un poet din vechime, a scris cândva: „Cel ce n-are nici un defect, este el însuşi un mare defect”.

— Nimeni n-ar ucide un om pentru că e prea bun, observă Klorissa dezaprobator.

— Nu se ştie niciodată, răspunse Baley şi continuă fără alte explicaţii: Doctorul Delmarre prinsese, sau credea că a prins, firele unei conspiraţii ce se urzea pe Solaria. O conspiraţie menită să ducă la un atac asupra restului Galaxiei, în scopuri de cucerire. Voia să împiedice aceasta. Din acest motiv cei implicaţi în conspiraţie puteau considera necesar să-l înlăture. Oricare dintre cei prezenţi aici ar putea fi un membru al conspiraţiei, incluzând-o, desigur, pe doamna Delmarre, dar incluzându-l şi pe şeful interimar al serviciului de securitate, Corwin Attlebish.

— Pe mine? făcu Atllebish, neimpresionat.

— Oare n-aţi încercat să puneţi capăt cercetărilor imediat ce nenorocirea întâmplată lui Gruer v-a adus la conducerea serviciului de securitate?

Baley sorbi de câteva ori, tacticos, din băutura sa (direct din ambalajul original, neatinsă de alte mâini omeneşti decât ale sale, şi nici de roboţi) şi îşi redobândi forţele. Deocamdată intenţia lui era să „tragă de timp” şi îl bucura faptul că solarienii îi făceau jocul. N-aveau experienţa pământeanului în a trata strâns cu cineva. Nu ştiau să lupte corp la corp.

Reluă:

— Acum, prilejul. După părerea generală numai doamna Delmarre l-a avut, deoarece numai ea se putea apropia de soţul ei în persoană. Dar suntem siguri de aceasta? Dacă altcineva decât doamna Delmarre s-ar fi hotărât să-l ucidă pe doctorul Delmarre? O asemenea decizie disperată n-ar face din prezenţa fizică un aspect secundar? Dacă vreunul dintre dumneavoastră ar intenţiona să ucidă, n-ar putea suporta prezenţa fizică a victimei doar atât cât să-şi îndeplinească intenţia? Nu s-ar putea strecura în vila soţilor Delmarre…