Isaac Asimov - Soarele gol

Attlebish, roşu la faţă, se ridică de pe scaun şi păşi înainte.

— Chiar şi dacă ceea ce spui e adevărat, tot doamna Delmarre este ucigaşa. Se afla acolo, s-a certat cu soţul ei, îl privea pe acesta lucrând la robot, cunoştea chestiunea cu membrele detaşabile — pe care, de altfel, eu n-o cred. Orice-ai face, pământene, totul o indică pe ea.

Gladia începu să plângă încetişor.

Baley nici n-o privi. Se mulţumi să spună:

— Dimpotrivă, este uşor de demonstrat că, oricine ar fi comis crima, nu doamna Delmarre a făcut aceasta.

Deodată, Jothan Leebig îşi încrucişă braţele şi lăsă să i se aştearnă pe faţă o expresie de dispreţ.

Baley sesiză reacţia şi spuse:

— Mă veţi ajuta să demonstrez aceasta, domnule Leebig. Ca robotician ştiţi că manevrarea roboţilor în sensul comiterii unui omor cere o abilitate deosebită. Ieri am avut prilejul de a încerca să pun pe cineva sub stare de arest la domiciliu. Am chemat trei roboţi şi le-am dat instrucţiuni detaliate, cu scopul de a reţine persoana respectivă. Era un lucru simplu, dar eu nu mă prea pricep la roboţi. Ca atare, instrucţiunile mele s-au dovedit ineficace şi persoana a reuşit să scape.

— Cine era? întrebă Attlebish, pe un ton peremptoriu.

— N-are importanţă, răspunse Baley, agasat. Contează faptul că amatori ca mine nu pot mânui roboţii cu eficienţă. Şi chiar şi unii solarieni pot fi la fel de nepricepuţi în materie. Bunăoară, ce ştie Gladia Delmarre despre robotică? Ce ne puteţi spune, domnule Lecbig?

— Poftim? făcu roboticianul, holbându-se la Baley.

— Aţi încercat doar să daţi lecţii de robotică doamnei Delmarre. Ce fel de elevă era? A învăţat ceva?

Lcebig păru stânjenit.

— N-a învăţat… Apoi tăcu.

— Era un caz fără speranţă, nu-i aşa? Sau preferaţi să nu răspundeţi?

— Se poate să fi simulat ignoranţa, ripostă Leebig, ţeapăn.

— Sunteţi dispus să afirmaţi, ca specialist, că o socotiţi pe doamna Delmarre destul de pricepută pentru a împinge nişte roboţi să comită o crimă în mod indirect?

— De unde să ştiu asta?

— Să mă exprim altfel. Persoana care a încercat să mă ucidă la crescătoria de copii trebuia să mă găsească folosind reţeaua de comunicaţii interrobotice. Nu spusesem nimănui unde mă voi duce şi numai roboţii care mă călăuzeau dintr-un loc într-altul ştiau unde mă adu. Colegul meu, domnul Olivaw, a reuşit să-mi dea de urmă spre sfârşitul zilei, dar eu mare dificultate. Ucigaşul, pe de altă parte, a făcut-o probabil mult mai uşor, căci în afară de găsirea mea, a avut timp să aranjeze treaba cu săgeata otrăvită, înainte ca eu să fi plecat de la crescătorie. Oare ar fi putut doamna Delmarre să facă toate acestea?

Corwin Alllebish se aplecă înainte şi întrebă:

— Şi cine crezi că s-ar fi priceput să le facă, pământene?

— Doctorul Jothan Leebig este, se pare, cel mai bun robotician de pe întreaga planetă.

— E o acuzaţie? întrebă Leebig cu vehemenţă.

— Da! răspunse Baley, pe acelaşi ton.

Furia din ochii roboticianului se stinse încet, fiind înlocuită nu de calm, ci mai curând de o încordare reţinută.

— Am studiat robotul lui Delmarre după crimă, spuse Leebig. N-avea membre detaşabile sau, cel puţin, nu puteau fi detaşate fără unelte şi cunoştinţe speciale. Aşa că nu robotul a fost folosit pentru uciderea lui Delmarre, iar argumentaţia dumitale e neîntemeiată.

— Cine ne confirmă adevărul acestor spuse? întrebă Baley.

— Cuvântul meu nu poate fi pus la îndoială.

— Ba da! Te acuz, şi afirmaţia dumitale despre robot este fără nici o valoare. Dacă ar confirma-o cineva, lucrurile ar sta altfel. Apropo, te-ai debarasat cam repede de robotul acela. Pentru care motiv?

— N-avea nici un rost să-l mai ţin. Era complet dereglat, inutil.

— De ce?

Leebig îl ameninţă pe Baley cu degetul, strigând:

— M-ai mai întrebat asta o dată, pământene, şi ţi-am explicat. Asistase la un omor pe care nu-l putuse împiedica.

— Şi mi-ai mai spus că aceasta duce întotdeauna la scoaterea din uz a robotului. Totuşi, atunci când Gruer a fost otrăvit, robotul care-i dăduse băutura n-a avut prea mult de suferit, doar o uşoară dereglare a mersului şi vorbirii. Fusese chiar mijlocul de înfăptuire a unei crime evidente, nu un simplu martor, şi totuşi a rămas destul de zdravăn pentru a fi interogat. Robotul din cazul Delmarre trebuie, aşadar, să fi fost mult mai adânc implicat în crimă decât celălalt. Iar arma crimei a fost tocmai braţul lui.

— Prostii, bâigui Leebig. Habar n-ai de robotică.

— Se prea poate. Dar propun domnulului Attlebish să sechestreze documentele ce se găsesc la fabrica dumitale de roboţi şi la atelierul de reparaţii. Astfel vom putea afla dacă ai construit roboţi cu membre detaşabile, dacă ai trimis vreunul doctorului Delmarre şi când anume.

— Nimeni n-o să se amestece în hârtiile mele! exclamă Leebig.

— De ce, dacă n-ai nimic de ascuns?

— Dar de ce naiba aş fi vrut să-l ucid pe Delmarre? De ce? Ce mobil avem?

— Pot exista două, răspunse Baley. Erai bun prieten cu doamna Delmarre. Chiar prea bun prieten. Şi solarienii sunt oameni, într-un fel. Nu ai fost niciodată căsătorit, dar asta nu-ţi dădea imunitate la, să zicem, porniri animalice. Ai văzut-o pe doamna Delmarre, pardon, ai vizionat-o, când era îmbrăcată cam neprotocolar şi…

— Nu! strigă Leebig, torturat.

— Nu! spuse şi Gladia, într-o şoaptă imperativă.

— Poate că nici n-ai recunoscut natura sentimentelor dumitale, continuă Baley. Sau, dacă ţi-ai dat cât de vag seama, te-ai dispreţuit pentru această slăbiciune şi ai urât-o pe doamna Delmarre, căreia i-o datorai. Şi totuşi îl puteai urî şi pe Delmarre, pentru faptul că era soţul ei. I-ai cerut doamnei Delmarre să-ţi fie asistentă. Făceai astfel o concesie propriei dumitale porniri. Ea însă a refuzat, sporindu-ţi astfel resentimentul. Ucigându-l pe doctorul Delmarre în aşa fel încât să arunci bănuiala asupra soţiei Iui, te puteai răzbuna pe amândoi dintr-o lovitură.

— Şi cine-ar putea crede asemenea aiureli ieftine şi melodramatice? întrebă Leebig cu glasul sugrumat. Doar vreun alt pământean, vreo altă brută. Însă nimeni de pe Solaria.

— Dar nu te acuz numai în baza acestui mobil, spuse Baley. Cred că există şi aceasta, în subconştient, dar aveai unul mai temeinic. Doctorul Rikaine Delmarre stătea în calea planurilor dumitale şi trebuia înlăturat.

— Ce planuri? strigă Leebig.

— Planurile de cucerire a Galaxiei, domnule Leebig, răspunse detectivul.

— Pământeanul ăsta e nebun! exclamă Leebig, adresându-se celorlalţi. Este clar, nu?

Unii se uitară la Baley, fără o vorbă, alţii la Leebig.

Detectivul nu le lăsă timp să decidă. Continuă:

— Lasă asta, domnule Leebig! Doctorul Delmarre avea de gând s-o rupă cu dumneata. Doamna Delmarre crede că voia s-o facă deoarece nu admiteai să te căsătoreşti. Nu sunt de aceeaşi părere. Doctorul Delmarre efectua cercetări care ar fi permis ectogeneza, făcând astfel căsătoria de prisos. Dar doctorul Delmarre lucra cu dumneata şi ştia, cred, mai mult despre munca dumitale decât oricare altul. Ştia că faci unele experienţe primejdioase şi a încercat să te oprească. I-a pomenit ceva agentului Gruer, fără a-i da însă detalii, pentru că nici el nu era încă sigur. E limpede, ai sesizat bănuielile lui şi l-ai omorât.

— E nebun! repetă Leebig. Nu vreau să mai am de-a face cu el!