Isaac Asimov - Soarele gol

— Ai să uiţi. Baley o privi, nu fără strângere de inimă, pe femeia subţirică ce stătea în faţa lui şi adăugă: Ai să te şi căsătoreşti, într-o bună zi. Cu adevărat căsătorită, vreau să zic.

— Nu ştiu cum, spuse Gladia cu jale, dar acest lucru nu-mi mai pare atât de atrăgător… În clipa de faţă…

— O să-ţi schimbi părerea.

Rămaseră o clipă nemişcaţi, privindu-se în tăcere.

— Nici nu ţi-am mulţumit, zise apoi Gladia.

— Mi-am făcut datoria, răspunse Baley.

— Pleci înapoi pe Pământ acum, nu-i aşa?

— Da.

— N-o să te mai văd niciodată.

— Probabil că nu. Dar să nu-ţi pară rău. Peste patruzeci de ani cel mult eu voi fi mort, pe când tu ai să arăţi tot ca acum.

O umbră trecu pe faţa Gladiei.

— Nu spune aşa ceva.

— E adevărul.

— Ştii, totul s-a adeverit în cazul lui Leebig, spuse ea repede, căutând parcă să schimbe subiectul.

— Da, ştiu. Alţi roboticieni au verificat documentele lui şi au aflat că efectua experienţe pentru crearea unor nave spaţiale cu creier pozitronic. Au găsit şi nişte roboţi cu membre detaşabile.

Gladia se cutremură:

— Dar de ce oare făcea asemenea lucruri îngrozitoare?

— Se temea de oameni. S-a sinucis pentru a evita prezenţa altcuiva şi era gata să distrugă alte lumi numai pentru a se asigura că Solaria şi convenţiile ei rigide în acest sens nu vor fi niciodată primejduite.

— Dar cum de era aşa, murmură Gladia, când prezenţa fizică poate fi atât de…

Din nou un interval de tăcere, în timpul căruia continuară să se privească de la câţiva metri.

Apoi Gladia strigă brusc:

— Oh, Elijah, ai să mă crezi o dezmăţată!

— De ce anume?

— Pot să te ating? N-am să te mai văd niciodată, Elijah!

— Dacă vrei…

Gladia se apropie, pas cu pas, cu ochi strălucitori, dar şi cu o expresie de teamă. Se opri la vreun metru de el, apoi încet, de parcă ar fi fost în transă, începu să-şi scoată mănuşa de pe mâna dreaptă. Baley dădu să o oprească:

— Nu face copilării, Gladia…

— Nu mi-e frică.

Şi-i întinse lui Baley mâna ei, dezmănuşată şi tremurândă. Detectivul i-o luă într-a sa, tremurândă şi ea. Rămaseră o clipă aşa, el ţinând mânuţa ei timidă. Apoi Baley îi dădu drumul, iar mâna Gladici zbură pe neaşteptate spre faţa lui şi îl atinse delicat, o clipă numai, cu degetele pe obraz.

— Mulţumesc, Elijah. Adio.

— Adio, Gladia, spuse detectivul, privind-o cum se îndepărta. Şi nici chiar gândul că o navă îl aşteaptă ca să-l ducă înapoi pe Pământ nu putu să-i şteargă simţământul de pierdere ce-l încerca în acele clipe.

Subsecretarul Albert Minnim îl primi cu ochi ce voiau să exprime un bun-venit foarte oficial.

— Sunt bucuros să te văd din nou pe Pământ. Raportul dumitale a sosit deja, se-nţelege, şi este studiat acum. Ai făcut o treabă bună şi îţi va prinde bine la dosarul personal.

— Vă mulţumesc, răspunse Baley. Era greu să-l mai poată entuziasma aşa ceva. Întoarcerea pe Pământ, securitatea regăsită a Oraşelor, vocea Jessiei (vorbise deja cu ea), toate acestea îi epuizaseră în mod ciudat resursele de satisfacţie.

— Totuşi, continuă Minnim, raportul se ocupă numai de anchetă. Pe noi însă ne interesa şi altceva. Poţi să-mi prezinţi un raport verbal în acest sens?

Baley şovăi şi îşi duse automat mâna spre buzunarul în care simţea din nou forma mângâietoare, caldă, a pipei sale.

— Poţi fuma, Baley, se grăbi Minnim să adauge.

Detectivul făcu din aprinderea pipei un ritual prelungit. Apoi spuse:

— Nu sunt sociolog, domnule subsecretar.

— Nu eşti? Minnim avu un zâmbet ce se stinse imediat. Mi se pare că am mai discutat asta. Un bun detectiv trebuie să fie şi un sociolog empiric, chiar dacă n-a auzit niciodată de ecuaţia Hackett. Cred, judecând după stânjeneala dumitale, că ai anumite păreri despre Lumile exterioare, dar nu ştii cum îmi vor suna mie.

— Dacă o luaţi aşa, domnule subsecretar… Când mi-aţi ordonat să plec pe Solaria mi-aţi pus o întrebare. M-aţi întrebat care sunt punctele slabe ale Lumilor exterioare. Forţa lor rezidă în roboţi, în populaţia lor redusă, în longevitate, dar ce puncte slabe au?

— Ei bine?

— Cred că ştiu punctele slabe ale solarienilor, domnule subsecretar.

— Poţi răspunde la întrebarea mea? Bun! Dă-i drumul!

— Punctele lor slabe, domnule subsecretar, sunt tocmai roboţii, populaţia redusă şi longevitatea.

Minnim îl fixă pe Baley fără să-şi schimbe expresia. Degelele lui trasau, cu mişcări nervoase, diferite linii în jurul hârtiilor de pe birou.

— Ce te determină să spui asta?

Baley stătuse ceasuri întregi să-şi ordoneze gândurile în timpul călătoriei de înapoiere şi înfruntase oficialităţile, în imaginaţia sa, cu argumente temeiniee, bine gândite. Acum însă se simţea dezorientat.

— Nu cred că pot face o expunere clară, domnule subsecretar.

— Nu-i nimic. Să le aud. E vorba doar de o apreciere generală.

— Solarienii au renunţai la un lucru pe care omenirea îl are de un milion de ani. Un lucru mai valoros decât energia alomică, decât Oraşele, decât agricultura, locul, uneltele, decât orice; căci e un lucru care le-a făcut posibile pe toate celelalte.

— Fii precis, Baley. La ce te referi?

— La spiritul de colectivitate, domnule subsecretar. La cooperarea dintre indivizi. Solaria a abandonat-o cu totul. A devenit o lume de indivizi izolaţi, iar singurul sociolog de pe planetă e încântat că îşi inventează propria lui ştiinţă. N-are pe nimeni care să-l înveţe, să-l ajute, să-i arate eventualele erori. Singura ştiinţă cu adevărat înfloritoare de pe Solaria este robotica, dar şi de ea se ocupă numai câţiva oameni, iar atunci când a fost nevoie de o analiză a interacţiunii om-robot a trebuit să se facă apel la un pământean. Arta solariană este abstractă. Avem şi noi, pe Pământ, artă abstractă, dar numai ca o formă de artă. Pe Solaria ea este unica formă. Nota omenească s-a pierdut cu totul. Viitorul dorit de ei este un viitor al ectogenezei şi al izolării imediat după naştere.

— Sună îngrozitor, îl întrerupse Minnim, dar vezi aici ceva primejdios?

— Cred că da. Fără condiţionarea reciprocă a oamenilor dispare orice interes pentru viaţă, dispar cele mai multe din valorile intelectuale, se pierde în mare parte însăşi raţiunea de a trăi. Vizionarea nu poate înlocui contactul prin vedere. Înşişi solarienii îşi dau seama că vizionarea e doar un surogat de simţ. Şi ca şi cum izolarea n-ar fi de ajuns ca să provoace stagnare, mai intervine şi longevitatea lor. Pe Pământ avem un aflux permanent de tineri care acceptă schimbarea deoarece n-au avut timp să se anchilozeze. Personal, presupun că există o vârstă maximă optimă, o viaţă destul de lungă pentru a permite realizarea individului şi destul de scurtă pentru a face loc tineretului într-un ritm nu prea lent. Pe Solaria, acest ritm este prea lent.

Minnim continua să deseneze cu degetul pe birou.

— Interesant! Interesant! Privi apoi la Baley şi parcă îi căzuse o mască de pe faţă. Privirea i se înveselise. Detectiv Baley, eşti un om perspicace.

— Vă mulţumesc, răspunse Baley cu gravitate.

— Ştii de ce te-am îndemnat să-mi prezinţi părerile dumitale? Minnim arăta aproape ca un băieţel care-şi savurează o bucurie. Continuă fără să aştepte răspunsul lui Baley: Sociologii noştri au făcut deja o analizăpreliminară a raportului dumitale şi mă întrebam dacă-ţi dai seama ce excelente veşti pentru Pământ ai adus. Văd că da.