Isaac Asimov - Soarele gol

— Fără îndoială?

— Nimeni altul nu se putea apropia de doctorul Delmarre ca să-l poată omorî. Ca şi mine, doctorul nu tolera prezenţa personală, dar făcea o excepţie în favoarea soţiei sale, pe când cu nu admit nici una. Cu atât mai bine pentru mine! conchise roboticianul, cu un râs strident.

— Cred că o cunoşteai, spuse Baley, brusc.

— Pe cine?

— Pe ea. Aici vorbim despre o singură „ea”. Pe Gladia.

— Şi cine ţi-a spus că o cunoşteam mai bine decât pe alţii? întrebă Leebig ritos. Apoi îşi duse mâna la gât şi, cu o uşoară mişcare a degetelor, îşi deschise puţin gulerul, ca să respire mai uşor.

— Gladia însăşi. Vă plimbaţi împreună.

— Zău? Eram doar vecini şi între vecini se obişnuieşte. Părea o fiinţă plăcută, simpatică.

— O agreai, deci?

Leebig dădu din umeri.

— Era odihnitor să stai de vorbă cu ea.

— Şi despre ce îi vorbeai?

— Despre robotică, răspunse Leebig cu o notă de surpriză în glas, de parcă s-ar fi mirat de întrebare.

— Vorbea şi ca despre robotică?

— Nu ştia nimic în domeniul ăsta. O ignorantă! Dar mă asculta. Şi are un fel de ocupaţie, cu câmpuri de forţă. Numeşte asta energocoloristică. Nu-mi prea plăcea, însă ascultam.

— Totul fără prezenţă personală?

Leebig păru revoltat şi nici nu răspunse.

Baley încercă din nou:

— Te simţeai atras de ea?

— Ce?!?

— O găseai atrăgătoare? Din punct de vedere fizic?

Leebig îşi ridică pleoapa lăsată şi spuse, cu buzele tremurându-i:

— Brută infectă, mormăi el.

— Să mă exprim altfel, atunci. Când ai încetat s-o mai găseşti pe Gladia simpatică? Chiar dumneata ai folosit cuvântul, îţi aminteşti.

— Ce vrei să spui?

— Ai afirmat că e o fiinţă simpatică. Acum crezi că l-a ucis pe bărbatul ei. Nu aşa se manifestă fiinţele simpatice.

— M-am înşelat în privinţa ei.

— Dar ai înţeles asta înainte ca ea să-şi fi ucis soţul, dacă într-adevăr l-a ucis. Ai încetat să te mai plimbi cu ea încă înainte de crimă. De ce?

— E chiar atât de important? întrebă Leebig.

— Totul e important, până la proba contrară.

— Uite ce e: dacă vrei informaţii de la mine ca robotician, întreabă-mă. Nu răspund însă la întrebări de ordin personal.

— Erai în legături strânse atât cu victima cât şi cu principalul suspect. Nu înţelegi că întrebările de ordin personal sunt inevitabile? De ce ai încetat să le mai plimbi cu Gladia?

— A venit o zi când n-am mai avut ce să-i spun, răspunse Leebig răstit. Când am fost prea ocupat şi n-am mai găsit nici un motiv de a continua plimbările.

— Cu alte cuvinte, când nu ţi-a mai fost simpatică.

— Fie, dacă vrei.

— Şi de ce nu-ţi mai era simpatică?

— Fără nici un motiv! strigă Leebig.

Detectivul nu dădu atenţie iritării lui Leebig.

— Şi totuşi ai cunoscut-o bine pe această femeie. Ce mobil ar fi putut avea?

— Ce mobil?

— Nimeni n-a formulat vreun mobil pentru crimă. Desigur, Gladia n-ar fi ucis fără un mobil.

— O, mare Galaxie! (Leebig îşi dădu capul pe spate, gata să izbucnească în râs, dar nu râse.) Nu ţi-a spus nimeni? Ei da, poate nu ştie nimeni. Dar cu ştiu. Mi-a spus chiar ea. Deseori.

— Ce ţi-a spus, doctore Leebig?

— Păi, că se certa cu soţul ei. Se certau des, cu înverşunare. Îl ura, domnule pământean. Nu ţi-a spus nimeni asta? Nu ţi-a spus-o e a?

Baley primi lovitura în plin şi încercă să ascundă acest lucru. După câte putea presupune, ţinând scama de modul de trai al solarienilor, vieţile lor particulare erau sacrosancte. Întrebările despre căsătorie şi copii dovedeau prost gust. Ca atare, îşi închipuise că între soţ şi soţie pot exista dispute cronice, pentru care de asemenea nu puteai manifesta curiozitate.

Nici măcar când se comite o crimă? Nici atunci nu se poate săvârşi gafa socială de a o întreba pe suspectă dacă se certa cu soiul ei? Sau de a pomeni acest lucru, dacă tot se cunoaşte?

Ei bine, Leebig o făcuse.

— Şi de ce se certau? întrebă Baley.

— Întreab-o mai bine pe ea, răspunse solarianul.

Da, mai bine, îşi spuse Baley şi se ridică băţos.

— Mulţumesc, doctore, pentru colaborare. S-ar putea să te mai solicit în viitor. Sper să te menţii accesibil.

— Încheiat vizionarea, spuse Leebig şi imaginea dispăru brusc din faţa detectivului.

Pentru prima oară pe Baley nu-l mai deranja zborul cu un avion prin spaţiul liber. Nu-l mai deranja deloc. Parcă ar fi fost în elementul său.

Nici nu se mai gândea măcar la Pământ sau la Jessie. Plecase de acolo doar de câteva săptămâni, dar parcă ar fi trecut ani. Pe Solaria nu se afla decât de vreo trei zile, dar parcă era acolo de când lumea.

Cât de repede se poate adapta omul unui coşmar?

Sau, poate, era la mijloc Gladia? Faptul că o va vedea curând, o va vedea, nu viziona. Poate tocmai acest lucru îi dădea încrederea în sine şi un sentiment ciudat de teamă şi nerăbdare.

Va rezista ea oare? se întrebă detectivul. Sau se va retrage după câteva clipe de vedere, aşa cum făcuse Quemot?

La intrarea lui, Gladia se afla în capătul celălalt al unei încăperi lungi. Părea un fel de reprezentare impresionistă a propriei sale persoane. Totul se redusese la trăsăturile esenţiale. Avea buzele uşor date cu ruj, sprâncenele uşor creionate şi urechile uşor date cu albastru. Cu aceste excepţii, faţa îi era neatinsă de fard. Părea palidă, puţin speriată şi foarte tânără.

Îşi purta părul blond strâns la spate. Ochii, albaştri-cenuşii, trădau o anumită timiditate. Era îmbrăcată într-o rochie bleumarin, aproape neagră, cu mâneci lungi şi cu un tiv subţire alb. Îşi pusese mănuşi albe şi pantofi eu tocul jos. În afară de faţă nu lăsase liberă nici o porţiune de piele. Chiar şi gâtul îi era acoperit cu un guler discret.

Baley se opri unde se găsea.

— E destul de aproape, Gladia? întrebă el.

Femeia respira repede, puţin sacadat.

— Uitasem, de fapt, la ce trebuia să mă aştept. E ca un fel de vizionare, nu? Adică, dacă nu mă gândesc neapărat că e vorba de văzut…

— Pentru mine e perfect normal, răspunse detectivul.

— Da, ca pe Pământ. (Gladia închise ochii.) Uneori încerc să-mi imaginez. Lume multă pretutindeni. Mergi pe o stradă, alţii merg pe lângă tine, în acelaşi sens sau invers. Zeci de oameni…

— Sute, o corectă Baley. N-ai văzut niciodată, în filmocărţi, scene de pe Pământ? N-ai vizionat nici un roman a cărui acţiune se desfăşoară pe Pământ?

— N-avem prea multe din astea, dar am vizionat romane cu acţiuni ce se petreceau în alte Lumi exterioare, unde oamenii se văd tot timpul. Dar un roman e cu totul altceva. E ca un fel de vizionare multiplă.

— Personajele din romane se sărută vreodată?

Gladia roşi, vădit jenată.

— Nu vizionez asemenea cărţi.

— Niciodată?

— Să vezi… Există totdeauna câteva filme obscene de vizionat, ştii, şi uneori, din pură curiozitate… Dar e dezgustător, zău!

— Chiar aşa?

Gladia se însufleţi brusc.

— Pământul, însă, e total diferit. Foarte multă lume. Când circuli, Elijah, cred că te poţi chiar atinge de alţii. Accidental, vreau să zic…

Baley avu un surâs vag.

— Uneori îi mai şi trânteşti pe jos, accidental.

Îşi aminti de aglomeraţia de pe şoselele rulante, de lumea care se înghesuia, trecând de pe o bandă pe alta şi, o clipă, simţi din plin dorul de casă.