Clifford Simak - Halta

— Regretele nu ajută.

— Nu se mai poate face nimic? În afară de a aduce trupul înapoi…

— Ba da, ar putea fi ceva. Mi-ar trebuie nişte ajutoare.

— Spune-mi, zise repede Lewis. Dacă e posibil…

— Aş avea nevoie de un camion, spuse Enoch. Să duc de aici nişte lucruri. Înregistrări şi chestii de-alde astea.

— Pot să fac rost de-un camion şi de oameni care să te ajute la încărcat.

— O să vreau să vorbesc cu o autoritate. Cineva din vârful piramidei: preşedintele, secretarul de stat, poate ONU, nu ştiu. Trebuie să mă gândesc. Şi nu numai să ajung la ei, ci să am şi siguranţa c-o să fiu ascultat.

— Am să aranjez o instalaţie mobilă de radio.

— Şi pe cineva care să asculte?

— Exact, aprobă Lewis. Pe oricine doreşti.

— Încă ceva…

— Orice.

— Să puteţi uita, spuse Enoch. Poate n-o să am nevoie de nimic din toate astea. Nici de camion, nici de restul. Poate c-o să las lucrurile aşa cum sunt acum. În cazul ăsta, poţi tu şi toţi cei implicaţi să uitaţi tot ce-am cerut?

— Cred că da. Dar am să-mi continui veghea.

— Chiar aş vrea s-o faci. Mai târziu s-ar putea să am nevoie de ceva ajutor. Însă de-acum înainte nu te mal bagi în treaba mea.

— Eşti sigur că asta-i tot?

Enoch încuviinţă din cap.

— Tot. De restul mă ocup singur.

Poate, gândi el, vorbise deja prea mult. Nu putea fi sigur că omul acela era de încredere. Dar exista vreun om în care să se încreadă?

Totuşi, dacă se hotăra să părăsească Centrala Galactică şi să treacă de partea Pământului, ar fi avut nevoie de ajutor. Exterii puteau să-i interzică să-şi ia jurnalele şi obiectele primite cadou. Dacă voia să scape cu ele, trebuia s-o facă repede.

Voia însă cu adevărat să părăsească Centrala? Putea renunţa la galaxie? Era capabil să respingă oferta de a deveni îngrijitorul altei staţii planetare? Se putea despărţi de toate creaturile şi misterele altor stele?

Începuse deja să acţioneze în această direcţie. Aici, în ultimele clipe, fără să gândească prea mult — de parc-ar fi ajuns la o hotărâre — aranjase lucrurile pentru întoarcerea sa pe Pământ.

— Aici, la izvor, va fi cineva în permanenţă, vorbi Lewis. Dacă nu eu, atunci cineva care poate lua legătura cu mine.

Enoch aprobă din cap, cu gândurile în altă parte.

— Cineva o să te urmărească în fiecare dimineaţă când îţi faci plimbarea, continuă agentul. Tu ne poţi întâlni aici oricând doreşti.

Ca o conspiraţie, gândi Enoch. Ca nişte copii, jucându-se de-a hoţii şi vardiştii.

— Trebuie să plec mai departe, spuse el. E aproape timpul să vină poşta. Wins o să se întrebe ce mi s-a întâmplat.

Începu să urce dealul.

— Ne mai vedem, strigă Lewis.

— Mda, răspunse Enoch. O să te mai văd.

Surprins, descoperi în el o senzaţie de căldură şi mulţumire, ca şi cum reparase o greşeală ori regăsise ceva pierdut.

Enoch se întâlni cu poştaşul la jumătatea drumului spre staţie. Rabla sălta peste făgaşele acoperite de iarbă şi se freca de tufele aplecate peste cărare.

Când îl zări, Wins frână şi rămase în aşteptare.

— Ai făcut un ocol, rosti Enoch în loc de salut. Sau ţi-ai schimbat —?

— Nu aşteptai la cutie, răspunse Winslowe, şi trebuia să te văd.

— Vreo corespondenţă importantă?

— Nu, nu-i vorba de asta, ci de Hank Fisher. E-n Millville, la cârciuma lui Eddie şi face cinste.

— Nu-i în firea lui Hank să facă cinste.

— Spune la toată lumea c-ai încercat s-o răpeşti pe Lucy.

— N-am răpit-o. Hank o bătea cu biciul şi eu am ascuns-o până ce s-au liniştit lucrurile.

— N-ar fi trebuit să faci asta.

— Poate. Dar Hank îi pusese gând rău. Deja îi trăsese vreo două bice pe spate.

— El e hotărât să-ţi facă necazuri.

— Mi-a spus că aşa o să facă.

— Zicea că ai răpit-o, apoi te-ai speriat şi ai adus-o înapoi, că ai ascuns-o în casă şi când a încercat să intre s-o ia n-a putut. Mai zicea că ai o casă ciudată şi că a rupt un topor încercând să spargă o fereastră.

— Nu-i de mirare, făcu Enoch. Lui Hank îi place să bată câmpii.

— Până aici totul e bine, spuse poştaşul. Nici unul din ei nu s-ar amesteca ziua în amiaza mare şi limpede la cap. Dar la noapte o să fie beţi şi scoşi din minţi. S-ar putea ca unii să vină la tine.

— Bănuiesc că le-a spus şi că îl am pe diavol în mine.

— Mai multe chiar. Am stat să-i ascult o vreme înainte să vin încoace.

Băgă mâna în sacul de poştă, găsi teancul de ziare şi i-l întinse.

— Enoch, ar trebui să ştii ceva. Ceva de care nu-ţi dai seama. Oricine ar fi în stare să aţâţe gloata împotriva ta, datorită felului cum trăieşti. Eşti ciudat. Nu, nu spun că e ceva în neregulă cu tine — eu te cunosc şi ştiu asta — dar cei care nu te cunosc pot uşor să-şi facă o impresie greşită. Te-au lăsat în pace până acum, pentru că nu le-ai dat motive să reacţioneze. Totuşi Hank s-ar putea să-i stârnească cu poveştile lui, şi atunci…

Nu-şi termină fraza.

— Încerci să-mi spui de o poteră? întrebă Enoch.

Winslowe încuviinţă tăcut din cap.

— Mulţam, că m-ai prevenit.

— E-adevărat că nimeni nu poate intra în casa ta?

— Cred că da, admise Enoch. Nu pot pătrunde cu forţa şi nu-i pot da foc. Nu-i pot face nimic.

— Atunci, dac-aş fi în locul tău, nu m-aş îndepărta de ea, iar la noapte m-aş închide înăuntru. Nu m-aş aventura afară.

— Poate că aşa o să fac. Pare o idee bună.

— Ei bine, oftă Wins, asta-i tot. M-am gândit c-ar fi bine să ştii. Cred că trebuie să bag în marşarier până în drum. N-am loc să întorc aici.

— Mergi până la casă. E destul loc acolo.

— Drumul nu-i departe. Am să reuşesc.

Automobilul începu să dea încet cu spatele.

Enoch rămase pe loc şi ridică mâna într-un salut solemn. Wins îi răspunse cu un gest identic şi maşina dispăru înghiţită de tufărişul care mărginea drumul.

Bărbatul se întoarse şi se îndreptă fără grabă spre staţie.

O poteră, gândi el, Dumnezeule, o poteră!

O poteră care să atace staţia, lovind uşile şi ferestrele cu ciocane, şi împroşcând cu gloanţe, ar fi anulat orice şansă — dacă ar mai fi existat vreuna — ca membrii Centralei Galactice să se împotrivească închiderii staţiei. O asemenea demonstraţie de barbarie ar fi fost argumentul final pentru abandonarea expansiunii în braţul spiralei.

De ce trebuia să se întâmple toate odată? Ani de zile nu se petrecuse nimic şi acum totul se năruia în câteva ore. Totul lucra împotriva lui.

Dacă se arăta potera, nu doar soarta staţiei ar fi fost pecetluită, ci el însuşi ar fi obligat să accepte oferta de a deveni paznicul altei halte. N-ar fi putut să rămână pe Pământ, chiar dacă ar.fi dorit. Tresări apoi dându-şi seama că oferta unei alte staţii putea să-i fie retrasă, întrucât el însuşi ar fi fost considerat barbar, laolaltă cu potera şi întreaga omenire.

Poate că ar fi trebuit să se întoarcă la pârâu, ca să se întâlnească cu Lewis. Poate ei ar fi ţinut în frâu gloata. Însă atunci trebuia să dea explicaţii, prea multe explicaţii… Apoi, era posibil să nu apară nici o poteră. Nimeni nu credea cu adevărat în vorbele lui Hank Fisher şi poate că lăsau baltă totul.

Se rugă ca în staţie să nu apară nici un călător la vremea când sosea potera. În felul ăsta, incidentul putea trece neobservat de galaxie. Dacă avea noroc, poate reuşea. Prin legea compensaţiei, ar fi avut dreptul la ceva noroc, pentru că, în ultimele zile, nu avusese nici măcar un dram.