Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

Soţul senior îşi ridică nasul din ceaşca de cafea şi se îndreptă de spate. Apoi se uită în jos spre masă şi vorbi cu forţă:

— Da, suntem cu toţii. Copiii sunt la culcare. Nu e nici un străin, nici un oaspete. Declar că ne-am adunat în conformitate cu regulile stabilite de Black Jack Davis, primul nostru soţ şi de Tillie, prima noastră soţie. Dacă există vreo problemă care are vreo legătură cu siguranţa şi fericirea familiei noastre, vă rog să o spuneţi acum.

Bunicul se întoarse spre Mami şi-i spuse încet:

— Dă-i drumul, tu, Mimi.

După care căzu în apatia blândă de mai înainte.

Dar, pentru o clipă, fusese bărbatul puternic, frumos, dinamic pe care-l cunoscusem în zilele alegerii mele şi m-am gândit cu nostalgie la cât fusesem de norocos.

Apoi n-am mai ştiut dacă să mă simt norocos sau nenorocit. Motivul pe care-l vedeam eu, pentru un consiliu de familie, ar fi fost plecarea mea de a doua zi pe Pământ pe post de hrană. Cereale. Oare Mami se gândise să determine familia să se opună? Nimeni nu era obligat să accepte rezultatele unei reuniuni de familie. Dar o făceam întotdeauna. Asta cred că era forţa căsniciei noastre: la capitolul concluzii ne puneam cu toţii de acord.

Mimi spuse:

— Are cineva ceva de zis? Daţi-i drumul, dragilor.

— Eu am, spuse Greg.

— Te ascultăm, Greg.

Greg este un bun vorbitor. Se poate ridica în faţa unei adunări religioase şi poate vorbi cu încredere despre lucruri în care eu nu cred nici când sunt singur. Dar în seara asta, nu părea sigur pe el.

— Noi am încercat întotdeauna să ne ţinem căsnicia în echilibru, unii bătrâni, alţii tineri, o alternare regulată, bine gândită, aşa cum ne-a fost încredinţată de la strămoşi. Dar uneori mai facem şi variaţii din motive întemeiate.

Şi se uită la Ludmilla.

— Pe care le aranjăm mai târziu.

Şi se uită la Frank şi la Ali care stăteau în capătul cel mai îndepărtat al mesei, de cealaltă parte a Ludmillei.

— De-a lungul anilor, aşa cum puteţi vedea în acte, vârsta medie pentru soţi a fost cam de patruzeci de ani, iar pentru femei cam de treizeci şi cinci şi în jurul acestei diferenţe de vârstă s-a format şi căsnicia noastră acum o sută de ani. Tillie avea cincisprezece ani, iar Black Jack douăzeci. Acum îmi dau seama că vârsta medie pentru bărbaţi este…

— Lasă matematica, Greg, dragule, spuse Mami cu fermitate. Treci mai bine la subiect.

Încercam să-mi dau seama unde bătea Greg cu vorbele. E adevărat, în ultima vreme nu prea am stat pe-acasă, iar când ajungeam, cei mai mulţi dormeau. Era clar că vorbea despre căsătorie, şi nimeni în familia noastră nu propune vreodată o altă căsătorie decât după ce dă tuturor timp suficient de gândire. Pur şi simplu aşa se face! Sunt un prost, mi-am zis.

Greg se bâlbâi şi zise:

— Eu o propun pe Wyoming Knott.

Am avut dreptate când am zis că sunt un prost. Prost făcut grămadă! Înţeleg maşinile bine şi ele mă înţeleg pe mine. Dar niciodată n-am susţinut că-i înţeleg pe oameni! Când am să ajung soţ senior — dacă am să trăiesc până atunci, am să fac ce a făcut Bunicul cu Mami. Am s-o las pe Sidris să conducă treburile familiei. Uite, Wyoh s-a alăturat bisericii lui Greg. Îmi place de Greg, ţin foarte mult la el şi îl admir enorm. Dar n-ai putea să introduci teologia lui într-un computer şi să obţii alt rezultat decât zero. Wyoh ştie asta în mod sigur, pentru că a ajuns aici în anii de maturitate. E adevărat că am suspectat-o pe Wyoh, gândind că neaşteptata ei convertire religioasă era o dovadă că e în stare să facă orice pentru Cauză. Dar Wyoh îl recrutase pe Greg înainte de convertire. Şi făcuse şi multe drumuri la noul amplasament al catapultei. Era mai uşor pentru ea să plece, decât pentru mine sau pentru profesor. Chestia asta cu căsătoria m-a luat prin surprindere, şi n-ar fi trebuit.

— Greg, spuse Mimi, ai motive să crezi că Wyoming ar accepta o alegere din partea noastră?

— Da.

— Foarte bine. O ştim cu toţii pe Wyoming şi cred că ne-am format o părere bună despre ea. Nu văd nici un motiv să nu discutăm alegerea ei. Vorbiţi, dacă aveţi ceva de spus.

Pentru Mami, nu era o surpriză. Era normal, ca de altfel şi pentru ceilalţi, pentru că Mami nu încuraja niciodată întrunirea consiliului de familie până nu era sigură de rezultat.

Însă mă întrebam de ce Mami era sigură de părerea mea, atât de sigură că nu mă întrebase nimic înainte. Şi stăteam acolo la discuţii, transpirat şi încurcat, ştiind că ar trebui să zic şi eu ceva, ştiind că eu singur cunoşteam adevărul groaznic despre viitor, ceva ce nimeni, desigur, nu ştia, pentru că altfel problema n-ar fi ajuns atât de departe. Pentru mine n-avea nici o importanţă, dar cred că pentru Mami şi pentru toate femeile noastre conta foarte mult.

— Foarte bine, zise Mami. Să supunem la vot. Ludmilla?

— Eu? Ei, eu o iubesc pe Wyoh, toată lumea o ştie. Sunt pentru.

— Lenore, dragă?

— Eu aş încerca s-o conving să se facă din nou brunetă. Cred că ne asortăm una cu cealaltă. Ăsta e singurul ei defect, că e mai blondă decât mine. Sunt pentru.

— Sidris?

— Sunt pentru. Wyoh e genul pe care îl preferăm.

— Anna?

— Înainte să mă pronunţ, vreau să spun ceva, Mimi.

— Nu cred că e necesar, dragă.

— Totuşi, am să fac o prezentare, la fel cum o făcea întotdeauna şi Tillie, după tradiţia familiei. În această căsnicie de-o sută de ani, fiecare soţie şi-a purtat sarcina dând copii familiei. S-ar putea să fie o surpriză pentru voi să aflaţi că Wyoh a avut opt copii…

Cu siguranţă, ştirea l-a surprins pe Ali. Îi zvâcni capul, iar falca îi căzu în jos. Eu eram preocupat de ceea ce aveam în farfurie. O, Wyoh, Wyoh! Cum de-am putut să las să se întâmple aşa ceva? Trebuie să vorbesc!

Şi, în timp ce-mi făceam procese de conştiinţă, mi-am dat seama că Anna nu se oprise din vorbit:

— … aşa că acum poate avea copiii ei. Operaţia a reuşit. Dar ea e îngrijorată de posibilitatea apariţiei unui alt copil anormal, deşi şeful clinicii din Hong Kong a asigurat-o că nu se va întâmpla aşa ceva. Va trebui să avem grijă de ea, s-o înconjurăm cu căldură, ca să nu se simtă niciodată neliniştită.

— O vom iubi, spuse Mami cu seninătate. De fapt, noi o iubim deja. Anna, vrei să-ţi exprimi votul?

— Nu cred că mai e nevoie, nu-i aşa? Eu am fost cu ea în Hong Kong şi am ţinut-o de mână în timpul operaţiei, când i-au refăcut trompele. Am optat deja pentru Wyoh.

— În familia noastră, continuă Mami, am considerat întotdeauna că soţii sunt cei care îşi spun ultimii părerea, pentru că ei au ultimul cuvânt. Poate e ciudat din partea noastră, dar obiceiul ăsta a venit de la Tillie şi a mers bine de fiecare dată. Deci, Bunicule, ce zici?

— Eh? Ce spuneai, draga mea?

— O alegem pe Wyoming, gospodin Bunic. Eşti de acord?

— Poftim? A, da, sigur, sigur. O tânără foarte drăguţă. Apropo, ce s-a întâmplat cu micuţa africană drăguţă care avea un nume asemănător? S-a supărat pe noi?

— Greg?

— Ce să zic? Eu am propus-o.

— Manuel? Eşti împotrivă?

— Eu? Doar mă cunoşti, Mami.

— Eu da. Uneori mă întreb dacă tu te cunoşti într-adevăr. Hans?

— Ce s-ar întâmpla dacă aş fi împotrivă?

— Ţi-ai pierde nişte dinţi, asta s-ar întâmpla, spuse prompt Lenore. Mai bine zi da odată.

— Stai, dragă, zise Mami cu un reproş blând. Alegerea e o problemă serioasă. Hai, Hans, vorbeşte.