Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

Undeva, din afara ecranului, se auzi vocea lui Ginwallah:

— Gospodin?

Adam se întoarse în direcţia de unde venea vocea:

— Acum sunt ocupat, Albert, zise nerăbdător. Nu primesc nici un telefon de la nimeni, în afară de celula B. De rest, te ocupi tu.

Apoi se uită la noi.

— Ei, ce ziceţi? Wyoh? Vreo sugestie, profesore? Man, prietenul meu care avea îndoieli! Merge?

M-am frecat la ochi uluit.

— Mike, ştii să găteşti?

— Sigur. Dar nu gătesc. Sunt însurat.

— Adam, spuse Wyoh, cum poţi să fii atât de liniştit după ziua pe care am avut-o?

— Nu las ca lucrurile mărunte să mă îngrijoreze.

Se uită la profesor.

— Profesore, dacă nu ai nimic de zis despre imaginea mea, de unde înţeleg că e bună, hai atunci să vorbim despre ce o să spun eu mâine de dimineaţă. Mă gândeam să mă ocup de buletinul de ştiri de la ora opt dimineaţa, după ce-am să anunţ vestea în celule în timpul nopţii.

Am stat la discuţii toată noaptea. Eu am trimis de două ori după cafea, iar Mike-Adam şi-a schimbat şi el de două ori paharul de carton. Când am comandat sandvişuri, el l-a rugat pe Ginwallah să trimită şi el după câteva. Pe ecran a apărut o clipă imaginea din profil a lui Albert Ginwallah, un babu tipic, plicticos şi vag dispreţuitor. Mike-Adam mânca în timp ce mâncam şi noi, mormăind din când în când cu gura plină.

Când l-am întrebat (din interes profesional), mi-a spus că, după ce-şi alcătuise imaginea, programase totul aproape automat, iar el se concentra numai la expresiile faciale. N-a trecut mult şi-am uitat că era o imagine simulată de un computer. Mike-Adam vorbea cu noi prin video şi era mult mai bine decât la telefon.

Pe la trei şi jumătate dimineaţa, am stabilit deja strategia, apoi Mike se apucă să repete discursul. Profesorul se mai gândi să adauge nişte idei. Mike făcu toate revizuirile, apoi am căzut de acord că trebuie să ne odihnim, chiar şi Mike-Adam, deşi, de fapt, Mike rămase la post toată noaptea, supraveghind transmisiile spre Terra, ţinând Complexul izolat, ascultând la multe telefoane. Profesorul şi cu mine am dormit în patul mare, Wyoh s-a întins pe o canapea. Am fluierat ca să sting luminile şi-n noaptea aceea am dormit fără griji.

De dimineaţă, la micul dejun, Adam Selene se adresă Lunii Libere.

Era blând, calm, hotărât şi convingător.

— Cetăţeni ai Lunii Libere, fraţi, camarazi — pentru cei care nu mă cunosc — daţi-mi voie să mă prezint: sunt Adam Selene, Preşedintele Comitetului de Urgenţă al Camarazilor pentru Luna Liberă… acum al Lunii Libere, pentru că suntem în sfârşit liberi. Aşa-zisa „Autoritate” care a uzurpat vreme îndelungată puterea aici, acasă la noi, a fost răsturnată. M-am trezit deocamdată şeful acestui guvern pe care-l avem — Comitetul de Urgenţă. În scurt timp, cât de repede se va putea, vă veţi alege propriul guvern liber.

Adam zâmbi şi făcu un gest ca şi cum avea nevoie de ajutor.

— Până atunci, cu sprijinul dumneavoastră, am să fac tot ce pot. Dacă vom face greşeli, nu ne judecaţi aspru. Camarazi, dacă nu v-aţi dezvăluit identitatea prietenilor şi vecinilor, e timpul s-o faceţi acum. Cetăţeni, cererile voastre vor ajunge la noi prin vecinii voştri camarazi. Sper că vă veţi supune cu bunăvoinţă, pentru că numai aşa se poate grăbi ziua când am să mă retrag, iar viaţa se va întoarce la normal — un normal nou, eliberaţi de Autoritate, de paznici, de trupele instalate la noi, fără grija paşapoartelor, fără percheziţii şi arestări la întâmplare.

Trebuie să trecem printr-o perioadă de tranziţie. Rugămintea mea este să vă întoarceţi la lucru. Reluaţi-vă viaţa normală. Pentru cei care până acum au muncit pentru Autoritate, sfatul meu este acelaşi. Întoarceţi-vă la muncă. Veţi primi salariile ca şi până acum, slujbele vor fi aceleaşi, până când vom stabili împreună ceea ce ne este necesar, pentru că suntem liberi şi nu mai trebuie să hotărască nimeni pentru noi. Cetăţeni deportaţi, împovăraţi de sentinţele pronunţate pe Pământ, a sosit ceasul eliberării voastre! Sunteţi liberi de-acum! Dar sper să mergeţi în continuare la lucru. Nu sunteţi obligaţi — a trecut vremea oprimării — dar sunteţi rugaţi să munciţi. O faceţi pentru voi. Dacă vreţi să părăsiţi Complexul, sunteţi liberi s-o faceţi, sunteţi liberi să mergeţi unde vreţi… iar serviciul metroului dinspre şi spre Complex se va relua imediat. Însă înainte de a vă folosi libertatea ca să hoinăriţi prin oraş, daţi-mi voie să vă reamintesc: „Nu există prânz gratuit”. În prezent, cel mai bine pentru voi este în locul în care vă găsiţi acum, s-ar putea ca mâncarea să nu fie de cea mai bună calitate, dar va veni caldă şi la timp.

Pentru a prelua temporar acele funcţii necesare de la vechea Autoritate, am apelat la serviciile Directorului General al companiei LuNoHo. Această companie va asigura supervizarea temporară şi va începe să analizeze modul prin care putem scăpa definitiv de tirania Autorităţii şi cum să transferăm părţile ei utile în mâinile persoanelor particulare. Aşa că, rugămintea mea este să-i ajutăm.

Pe voi, cetăţeni ai naţiunilor de pe Terra care vă aflaţi printre noi, oameni de ştiinţă, turişti, vă felicit! Sunteţi martorii unui eveniment rar, naşterea unei naţiuni. O naştere înseamnă sânge şi durere, au existat şi acestea. Sperăm că s-a terminat cu ele. Veţi fi trataţi bine, iar dacă doriţi să plecaţi acasă, vă vom aranja plecarea cât mai repede posibil. Dar sunteţi bine veniţi dacă doriţi să mai rămâneţi. Dacă aţi dori să deveniţi cetăţeni al Lunii, ne-am simţi onoraţi. Dar pentru moment, vă rog: nu ieşiţi pe coridoare, evitaţi incidentele care ar putea duce la vreo vărsare de sânge, la dureri zadarnice şi inutile. Aveţi răbdare cu noi şi eu am să-i rog pe cetăţenii camarazi să fie răbdători cu voi. Oameni de ştiinţă pământeni, de la Observator sau din alte părţi, vă rog continuaţi-vă munca şi nu vă gândiţi la problemele noastre. Astfel, suferinţele noastre, în lupta pe care o ducem pentru a deveni o naţiune adevărată, nu vă vor atinge. Un singur lucru vă rog să înţelegeţi — îmi pare rău să o spun — dar suntem nevoiţi să intervenim în dreptul pe care-l aveţi, de-a comunica cu Pământul. Este o necesitate pentru noi. Vom înlătura cenzura imediat ce vom putea face acest lucru. Urâm cenzura la fel de mult ca şi voi.

Adam mai făcu încă o cerere:

— Nu încercaţi să mă vedeţi, camarazi. Telefonaţi-mi numai dacă este o urgenţă. Puteţi să-mi scrieţi la nevoie, scrisorile voastre vor beneficia de o atenţie specială din partea mea. Dar eu sunt singur, n-am dormit noaptea trecută şi nu-mi fac speranţe că noaptea asta voi dormi mai mult. Nu pot participa la întruniri, nu pot da noroc cu nimeni, nu pot primi delegaţi, trebuie să stau lipit de biroul ăsta şi să muncesc — ca să pot scăpa de misiunea asta şi s-o las pe umerii voştri.

Zâmbi:

— Gândiţi-vă că voi fi la fel de greu de văzut ca şi Simon Jester.

Fusese o transmisie de cincisprezece minute care se putea rezuma la: întoarceţi-vă la muncă, aveţi răbdare, daţi-ne timp.

Oamenii de ştiinţă nu ne-au acordat timp mai deloc -trebuia să-mi fi dat seama, era genul de treabă la care mă pricep.

Toată comunicaţia cu Pământul se făcea prin Mike. Dar băieţii ăia deştepţi cărora li se mai zice şi oameni de ştiinţă aveau destul de mult echipament electronic cât să umple un depozit, iar odată ce s-au hotărât s-o facă, nu le-a luat mai mult de câteva ore să improvizeze un aparat a cărui transmisie să poată ajunge pe Terra.