Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

În sfârşit, am reuşit să plec cu Wyoh. Un paznic stilyagi îi ţinu pe oameni departe de noi până când am ajuns la ecluza 13. Cum am sosit acasă, m-am furişat în atelier pe motiv că trebuie să-mi schimb braţele.

— Mike?

Nici un răspuns.

Am încercat să tastez combinaţia la telefonul casei, acelaşi mesaj, număr inexistent. Nu ştiam ce să fac, m-am hotărât să mă duc a doua zi la Complex. Trebuia să vorbesc neapărat cu Mike. Acum că profesorul murise, aveam nevoie de Mike ca de aer.

Dar n-am putut să mă duc a doua zi. De la ultimul bombardament, se stricase metroul Trans-Crisium. Puteai să ocoleşti prin Torricelli şi prin Novylen ca să ajungi până la urmă în Hong Kong. Dar la Complex, care era chiar alături, ajungeai numai cu vagonetul. Nu am avut timp să merg. Eu reprezentam „guvernul”.

Abia două zile mai târziu, m-am eliberat de griji. S-a hotărât ca Purtătorul de cuvânt, care era Finn, să urmeze la preşedinţie după profesor, iar eu am decis că Wolfgang era soluţia cea mai bună pentru postul de prim-ministru. Am hotărât asta cu toţii şi am devenit membru onorific al Congresului, nu mai participam la sesiuni.

În zilele acelea, se refăcuseră câteva reţele telefonice şi puteai suna la Complex. Am tastat MYCROFTXXX. Nimic. N-am mai rezistat şi m-am dus până acolo cu vagonetul. Ultimul kilometru l-am făcut pe jos prin tunel, dar subsolul Complexului nu părea afectat.

Nici Mike nu părea atins.

Dar, când i-am vorbit, nu mi-a răspuns.

N-a mai răspuns niciodată. Şi au trecut mulţi ani de-atunci.

Poţi introduce în el întrebări în limbaj Loglan şi vei obţine răspunsuri tot în Loglan. Lucrează foarte bine… ca un computer. Dar nu vrea să vorbească. Sau nu poate.

Wyoh a încercat să-l convingă. După un timp s-a dat bătută. Apoi, am renunţat şi eu.

Nu ştiu cum s-a întâmplat. La ultimul bombardament i-au fost atinse mai multe piese periferice — invadatorii avuseseră intenţia, sunt convins, să ne distrugă computerul balistic. Oare a căzut sub „numărul critic” care îi susţinea conştiinţa de sine? (Dacă exista aşa ceva. Tot timpul a fost doar o presupunere).

Sau descentralizarea s-a produs înainte ca ultimul bombardament să-l „ucidă”?

Nu ştiu. Dacă a fost o problemă de număr critic, ei bine, asta s-a reparat de mult. Ar fi trebuit să-şi revină. De ce nu se trezeşte?

Poate fi o maşină atât de speriată şi rănită, încât să intre în catatonie şi să refuze să răspundă? Ego-ul să se ghemuiască înăuntrul ei, conştient, dar refuzând să mai rişte? Nu, nu poate fi asta. Mike era curajos — la fel de cutezător şi de voios când era vorba de acţiune ca şi profesorul.

Au trecut anii. S-au produs schimbări. Mimi s-a retras de la conducerea familiei. Acum Mami este Anna, iar Mimi stă la video şi visează. Slim a convins-o pe Hazel să-şi schimbe numele în Stone, au doi copii, iar ea a studiat ingineria. Au sosit medicamente noi, împotriva efectelor gravitaţiei scăzute şi acum pământenii pot să stea pe Lună trei sau patru ani, şi se pot duce acasă neschimbaţi. Medicamentele ne-au ajutat tot atât de mult şi pe noi. Acum unii copii îşi fac studiile pe Pământ. Construcţia catapultei din Tibet a durat şaptesprezece ani, şi nu zece. Cea de pe Kilimanjaro s-a terminat mai repede.

O surpriză care era de aşteptat. La timpul cuvenit, Stu a fost numit pentru cooptare în familia noastră de către Lenore, nu de Wyoh. Nu era nici o diferenţă, am votat cu toţii „Da!” Cooptarea lui Stu nu a fost un lucru nou pentru familie, pentru că eu şi Wyoh am tot insistat pentru el în perioada când amândoi ne zbăteam să ridicăm un monument guvernului, un tun de alamă pe un piedestal, în mijlocul Domului vechi, iar deasupra lui, un steag fluturând mândru în briza ventilatoarelor — fond negru înstelat tăiat de o dungă sinistră, roşie ca sângele, un tun de alamă înzorzonat peste tot. Dedesubt, motto-ul nostru: „TANSTAAFL!” Acolo ne aniversăm ziua de 4 iulie.

Totul pe lumea asta se plăteşte. Profesorul a ştiut asta şi a plătit cu sufletul împăcat.

Dar profesorul i-a subestimat pe palavragii, pentru că ei n-au adoptat nici una din ideile lui. Cred că există un instinct primar al fiinţelor umane de a face obligatoriu tot ceea ce nu este interzis. Profesorul fusese fascinat de posibilităţile modelării unui viitor cu ajutorul unui computer mare, ultra-performant, dar a pierdut din vedere lucrurile mai aproape de casă. E adevărat, l-am susţinut! Dar acum stau şi mă întreb, răzmeriţele pentru mâncare sunt un preţ prea mare de plătit ca să-i laşi pe oameni să facă ce vor? N-am găsit răspunsul corect.

Nu ştiu să răspund la nici o întrebare.

Aş vrea să-l întreb pe Mike.

Uneori, mă trezesc noaptea şi mi se pare că aud ca o şoaptă: „Man… prietenul meu cel mai bun” — dar când spun „Mike?”, nu-mi răspunde. Oare se învârte pe undeva, căutând o aparatură de care să se agaţe? Sau este îngropat în subsolul Complexului, încercând să găsească drumul spre ieşire? Memoriile lui speciale se află toate acolo, undeva, aşteptând să fie chemate. Dar eu nu pot să le regăsesc, erau codate vocal.

O, Mike a murit, ca şi profesorul, ştiu asta. (Dar profesorul e oare mort de-adevăratelea?) Dacă mai tastez o dată şi. spun: „Bună, Mike!” îmi va răspunde oare: „Bună, Man! Ai mai auzit vreo glumă nostimă în ultima vreme?” A trecut mult timp de când n-am mai făcut asta. Nu cred că este mort de-a binelea, pentru că nu s-a distrus nimic, ci e numai pierdut.

Bog, mă auzi? Poate fi un computer una din creaturile Tale?

S-au întâmplat prea multe schimbări. Am să mă duc la discuţia de diseară şi am să introduc nişte numere aleatoare.

Sau poate nu. De când a început explorarea spaţiului, operaţiunea „Boom”, mai mulţi tineri au plecat pe Asteroizi. Am auzit că sunt acolo câteva locuri frumoase, liniştite, fără prea multă lume…

Pe onoarea mea, pot s-o iau de la capăt, încă n-am împlinit o sută de ani.

Adevărul lunar.

Noul Leningrad.

Autoritatea Selenară.

Revoluţia din octombrie.

Oraş din Statele Unite, unde au avut loc în secolul al XVIII-lea celebre procese intentate unor presupuse vrăjitoare.

Grătarul lui Mike.

Mike şi Lil.

Costume Mike.

Mari (în rusă).

Tineri care trăiau în tunele, fără să-şi întemeieze familii.

Wye şi why ( de ce — în limba engleză) se pronunţă la fel.

Oraşe-furnicar sau furnicare — denumiri date de lunari oraşelor subpământene în care locuiau.

Doamnă (în 1. rusă în text).

Cubic — spaţiul destinat locuinţei unui lunar.

Hotel (în l. rusă în text).

La dracu' (în 1. franc. În text).

La revedere, doamnă şi noapte bună (în 1. rusă în text).

Dumnezeu / în rusă.

Viaţă fericită (în 1. rusă în text).

Poliandrie — formă de organizare a familiei, întâlnită astăzi numai la unele triburi primitive, în care o femeie poate să se căsătorească în acelaşi timp cu mai mulţi bărbaţi.