Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

— Pe bune. Nu mai eşti Ministru al Apărării, e Finn. În schimb te-au numit Adjunctul Primului Ministru…

— I-auzi!

— … şi Adjunctul Ministrului Apărării. Eu sunt Purtătorul de cuvânt adjunct, iar Stu a fost numit Secretar adjunct pentru Afacerile Externe. Aşa că merge şi el cu noi.

— Sunt mirat.

— Nu e atât de neaşteptat cum pare. Profesorul şi Mike s-au gândit la toate astea acum câteva luni. Se cheamă descentralizare, dragule, ceea ce făcea McIntyre pentru oraşe. Dacă are loc un dezastru la L-City, Statul Liber Luna are totuşi un guvern. Profesorul mi-a zis: „Wyoh, doamnă dragă, atât timp cât rămâneţi în viaţă voi trei şi câţiva congresmeni, nu e totul pierdut. Puteţi negocia pe picior de egalitate, fără să vi se vadă rănile”.

Am plecat ca mecanic de computere, cu destinaţia Mare Undarum. M-am întâlnit cu Stu şi cu Wyoh, care mă aşteptau cu bagajele — împachetaseră şi restul braţelor mele — îmbrăcaţi cu costumele de presiune. Ne-am strecurat prin tunele nesfârşite, depresurizate, pe un mic cărucior cu fund plat, folosit pentru transportarea oţelului. Greg ne-a trimis un cărucior mai mare pentru porţiunea de la suprafaţă, apoi ne-a întâmpinat chiar el când am coborât din nou sub pământ.

Astfel am pierdut atacul asupra radarelor balistice, de sâmbătă noaptea.

Căpitanul primei nave FNS [61] Federated Nations Ship — Nava Naţiunilor Federative. , Espérance, avea curaj. Sâmbătă noaptea, târziu, schimbă cursul navei şi se îndreptă spre noi. Se pare că i-a trecut prin cap că vrem să-l derutăm cu radarele, pentru că se hotărâse să coboare destul de aproape ca să ne vadă instalaţiile radar cu radarul navei lui, în loc să se lase în seama rachetelor care s-ar fi direcţionat după semnalele emise. De asemenea, cred că se resemnase să fie sacrificat, împreună cu nava şi echipajul, deoarece coborî până la o mie de kilometri şi lansă o salvă către cinci din cele şase radare ale lui Mike, neştiind de funcţionarea la întâmplare a acestora.

Mike, aşteptându-se şi el să fie „orbit” cât de curând, dădu cale liberă băieţilor lui Brody să ardă „ochii” navei şi îi ţinu asupra ţintei trei secunde înainte să treacă la rachete.

Rezultatul nu e greu de imaginat: un crucişător distrus, două radare balistice doborâte de bombe-H, trei rachete „ucise”, două echipe de trăgători mai puţin, o echipă de tunari distrusă de o explozie nucleară, cealaltă de o rachetă doborâtă care aterizase direct pe ei, plus treisprezece puşcaşi care prezentau arsuri de la radiaţii peste nivelul mortal de opt sute de roentgeni, o parte de la explozie, o parte de la statul îndelungat la suprafaţă. Mai adaug că patru fete care erau membre în Corpul Lysistrata au murit odată cu echipele acelea. Ele îşi puseseră costumele de presiune şi se hotărâseră să urce la suprafaţă cu bărbaţii lor. Alte fete s-au expus la radiaţii serioase, dar nu peste nivelul de 800 r.

Al doilea crucişător continua să se învârtă pe o orbită eliptică în jurul Lunii.

Am aflat de la Mike multe din astea, după ce-am ajuns duminică dimineaţa la „Praştia micului David”. Mike era necăjit că-şi pierduse doi ochi şi era şi mai necăjit din cauza celor două echipe — cred că Mike căpătase o conştiinţă profund umană — pentru că se simţea vinovat că nu reuşise să apere şase ţinte în acelaşi timp. I-am repetat că nu a fost vina lui, pentru că el trebuia să lupte cu arme improvizate cu putere limitată, nu cu arme adevărate.

— Dar tu, Mike? Eşti teafăr?

— Da, în toate punctele importante. Dar am discontinuităţi periferice. O rachetă mi-a întrerupt circuitele de la Novy Leningrad, dar rapoartele pe care le-am primit prin Luna City mă informează că staţiile locale funcţionează corespunzător, fără pierderi în serviciile oraşului. Mă deranjează discontinuităţile pe care le am, dar pot fi reparate mai târziu.

— Pari obosit, Mike.

— Eu, obosit? Absurd! Man, uiţi ce sunt. Sunt doar supărat, asta e tot.

— Când îţi va ajunge nava a doua pe radar?

— Cam peste trei ore, dacă îşi menţine orbita de mai devreme. Dar nu cred că îşi respectă orbita, am o probabilitate mai mare de 90%. Mă aştept să apară cam într-o oră.

— O orbită Garrison? Ohoo!

— A ieşit din câmpul meu vizual la azimut şi curs est, treizeci şi doi nord. Îţi sugerează ceva, Man?

Am încercat să vizualizez.

— Cred că vor debarca şi vor încerca să te captureze, pe tine, Mike. I-ai spus lui Finn? Adică, i-ai spus profesorului să-l avertizeze pe Finn?

— Profesorul ştie. Dar eu nu analizez aşa situaţia.

— Nu? Ei, cred că e mai bine să tac şi să-mi văd de treabă.

Aşa am şi făcut. Lenore îmi aduse micul dejun, iar în timp ce-l inspectam pe Junior — mi-e ruşine să recunosc -n-am mai putut să mă abţin şi am plâns pierderile suferite, împreună cu Wyoh şi cu Lenore. Mami o trimisese pe Lenore să gătească pentru Greg după moartea Millei, ca un pretext. La sediu erau destule neveste care se puteau ocupa de gătit pentru toată lumea, dar Mami o făcuse pentru moralul lui Greg ca şi pentru cel al Lenorei. Lenora şi Milla fuseseră prietene foarte bune.

Junior părea în regulă. Se ocupa de America de Sud cu câte o încărcătură o dată. Am rămas în camera radarului şi am urmărit la amplificarea maximă, în timp ce el plasa una în estuarul dintre Montevideo şi Buenos Aires. Nici Mike n-ar fi fost atât de precis. Apoi, i-am verificat programul pentru America de Nord — n-am găsit nimic suspect — l-am încuiat şi-am luat cheile. Junior era de capul lui dacă Mike nu se elibera de celelalte treburi şi nu se hotăra să preia din nou controlul.

Apoi m-am aşezat şi am încercat să ascult ştirile de pe Pământ şi din Luna City. Cablul coaxial din L-City purta liniile telefonice, programul lui Mike pentru fiul său mai prost, transmisiile radio şi video. Locul nu mai era izolat. Dar, pe lângă cablul din L-City, sediul mai avea antene îndreptate spre Terra şi puteam asculta orice ştire pe care o recepta Complexul venind de pe Terra. Nu era nici o risipă, transmisia radio şi video de pe Terra fusese instalată pentru recreere în timpul construcţiei, dar acum constituia o rezervă importantă, pentru cazul în care unul din cabluri ar fi căzut.

Transmisia satelitului oficial al N. F. susţinea că radarele balistice ale Lunii fuseseră distruse şi că acum eram lipsiţi de ajutor. Mă întrebam ce credeau oamenii din Buenos Aires şi din Montevideo în legătură cu ştirea asta. Probabil că erau prea ocupaţi ca să mai aibă timp să mai asculte ştirile. Într-un fel, loviturile pe care le pregătisem pentru mări şi oceane erau mai rele decât cele care căzuseră pe teren solid.

Canalul video al Cotidianului lunar din Luna City îl arăta pe Sheenie care le spunea lunarilor ce urmări sunt după atacul navei Esperance, repetând ştirile şi avertizând pe toată lumea că bătălia nu se terminase, o navă de război putea să apară pe cerul nostru în orice clipă. Toată lumea să fie pregătită pentru orice, să rămână în costume de presiune — Sheenie era îmbrăcat în costum, cu casca deschisă — să ia măsurile maxime de precauţie legate de presiune, toate unităţile să rămână în alarmă de gradul unu, dar cetăţenii care nu aveau treburi urgente să meargă la nivelul cel mai de jos şi să stea acolo în siguranţă până la sfârşit.

Repetă de câteva ori, apoi se opri brusc:

— Atenţie! Crucişătorul inamic a fost detectat de radar, zboară la mică înălţime cu viteză maximă. S-ar putea să se vină spre Luna City. Atenţie! Rachetele au fost lansate, crucişătorul se îndreaptă spre capătul de ejecţie al…