Robert Heinlein - Luna e o doamnă crudă

Se amestecă Lenore în discuţie:

— Mă ofer eu!

— Mulţumesc, scumpo, eşti acceptată.

— Am să găsesc bărbaţi, zise Greg, nu va fi nevoie de femei.

— Las-o să meargă, Greg. Este spectacolul nostru, al tuturor.

Le-am explicat ceea ce vroiam. Mare Undarum era acum în noaptea semi-lunară, iar soarele apusese. Graniţa invizibilă dintre lumina soarelui şi umbra Lunii se întindea acum deasupra noastră. Navele care trec pe cerul nostru vor apărea brusc mergând spre vest, apoi vor dispărea mergând spre est. Partea vizibilă a orbitei se întinde de la orizont până la un anumit punct de pe cer. Dacă echipa de observare poate detecta ambele puncte, marcându-l pe unul după direcţie, iar pe celălalt după stele. şi va putea aproxima timpul numărând secundele, atunci Junior va putea să ghicească orbita — dacă i se vor comunica datele şi la a doua trecere pe cer a navelor, va putea deduce perioada şi forma orbitei lor. Astfel eu voi afla când pot folosi radarul, radioul şi catapulta — nu vroiam să eliberez o încărcătură cu o navă N. F. deasupra noastră pe cer, pentru că ne-ar fi localizat poziţia pe radar.

Poate că eram prea prudent — dar catapulta asta nouă, radarul şi cele douăzeci şi trei de proiectile erau tot ce mai apăra Luna de înfrângerea totală — iar cacealmaua noastră se baza pe faptul că duşmanii nu aveau cum să ştie exact ce rezerve mai avem şi unde sunt plasate.

Şi atunci ca şi acum, majoritatea lunarilor habar n-aveau de astronomie — noi locuim în tunele, ieşim la suprafaţă doar când este neapărat necesar. Dar aveam noroc, pentru că în echipa lui Greg era un astronom amator, un tip care lucrase la observatorul Richardson. I-am explicat ce trebuie să facă, i-am dat conducerea şi l-am lăsat să-şi instruiască echipa de observatori cum să deosebească navele de stele. După ce am pus la punct ultimele amănunte, m-am întors la discuţii.

— Ei bine, Stu, de ce n-ar trebui să lovim Marea Chină?

— Încă aştept o veste de la doctorul Chan. Am primit un mesaj de la el, a dat un telefon aici, la puţin timp înainte de-a fi deconectaţi de la reţeaua de telecomunicaţii…

— La naiba, de ce nu mi-ai spus?

— Am încercat, dar te încuiaseşi înăuntru şi ştiu destul de bine că nu trebuie să te deranjez când te ocupi de balistică. Poftim traducerea. Este pe adresa obişnuită a lui LuNoHoCo, cu o referinţă care înseamnă că e un mesaj pentru mine şi că a sosit prin agentul meu de la Paris. „Reprezentantul vânzărilor noastre din Darwin” — ăsta e Chan — „ne informează că transporturile noastre din” — mă rog, ăsta e codul — se referă la zilele atacului deşi, în aparenţă, indică luna iunie trecută — „au fost impropriu împachetate, rezultând pierderi inacceptabile. Dacă acestea nu pot fi corectate, negocierile pentru un contract pe termen lung vor fi serios afectate”.

Stu ridică privirea.

— Totul are un dublu înţeles. Eu cred că asta înseamnă că doctorul Chan se referă la faptul că guvernul lui este gata să discute termenii unei înţelegeri… dar că trebuie să renunţăm să mai bombardăm Marea Chină, pentru că altfel s-ar putea să-i dăm planurile peste cap.

— Hmm.

M-am ridicat şi am început să mă învârt prin cameră. Să-i cer părerea lui Wyoh? Nimeni nu cunoaşte mai bine ca mine calităţile lui Wyoh… dar ea oscilează între duritate şi prea multă compasiune, iar eu am învăţat că un „şef de stat”, chiar şi unul provizoriu, nu trebuie să simtă nici una nici alta. Să-l întreb pe Greg? Greg era un fermier bun, un mecanic excelent, un predicator nemaipomenit. Ţineam foarte mult la el, dar n-aveam nevoie de părerea lui. Stu? Îşi spusese punctul lui de vedere.

Sau poate că nu.

— Stu, care e părerea ta? Nu a lui Chan, a ta.

Căzu pe gânduri.

— E greu de răspuns, Mannie. Nu sunt chinez, n-am stat prea mult în Marea Chină şi nu pot pretinde că mă pricep prea mult la politica lor sau în psihologia chineză. Aşa că n-am încotro şi trebuie să iau de bun mesajul lui Chan.

— Ah, la naiba, dar el nu e lunar! Scopurile lui nu coincid cu ale noastre. Ce se aşteaptă el să obţină de-aici?

— Cred că face manevre pentru a obţine monopolul asupra comerţului lunar. Poate vrea să aibă baze aici. Posibil o enclavă extrateritorială. N-am putea să-i acordăm aşa ceva.

— S-ar putea s-o facem dacă suntem loviţi.

— N-a spus nimic din toate astea. Ştii că nu vorbeşte prea mult. Stă şi ascultă.

— Ştiu prea bine.

M-am gândit la asta, din ce în ce mai îngrijorat cu fiecare minut care trecea.

Ştirile de pe Pământ se auzeau undeva în surdină. O rugasem pe Wyoh să le urmărească, în timp ce eu îl căutam pe Greg.

— Wyoh, scumpo, ceva nou?

— Nu. Sunt aceleaşi declaraţii. Am fost înfrânţi definitiv şi se aşteaptă în orice clipă să ne predăm. Ei mai transmit avertismentul că unele proiectile sunt încă în spaţiu şi cad la întâmplare, dar oamenii au fost asiguraţi că se va analiza traiectoria lor şi li se va controla căderea.

— Dar nu e nimic care să sugereze că profesorul sau oricine altcineva din Luna City sau din altă parte a Lunii este în contact cu Pământul?

— Absolut nimic.

— La dracu'. Din partea Marii Chine n-a venit nimic?

— Nu, Mannie. Sunt doar comentarii de peste tot. Dar nimic din partea Marii Chine.

— Of!

M-am dus la uşă.

— Greg! Hei, amice, vezi dacă poţi să-l găseşti pe Greg Davis. Am nevoie de el.

Am închis uşa.

— Stu, nu putem să evităm Marea Chină.

— Nu?

— Nu. Ar fi drăguţ dacă Marea Chină ar nimici alianţa împotriva noastră, ne-ar putea salva de la unele pierderi. Dar am ajuns prea departe arătându-ne capabili să-i lovim când vrem şi să distrugem orice navă pe care o trimit împotriva noastră. Cel puţin trag speranţa că am ars-o pe ultima şi că în total sunt opt nave distruse, din nouă. Nu ajungem nicăieri dacă ne arătăm slabi, nu atât timp cât N. F. pretinde că de fapt nu suntem slabi, ci terminaţi cu totul. Trebuie să-i luăm prin surprindere. Începând cu Marea Chină, iar dacă asta îl face nefericit pe doctorul Chan, îi dăm şi o batistă cu care să-şi şteargă lacrimile. Dacă continuăm să ne prefacem puternici, în timp ce N. F. o dă înainte că suntem zdrobiţi, atunci în cele din urmă trebuie să existe o putere statală cu drept de veto care să cedeze până la urmă. Dacă nu e Marea Chină, va fi alta.

Stu se înclină fără să se ridice.

— Foarte bine, domnule.

— Eu…

A intrat Greg.

— M-ai căutat, Mannie?

— Ce se aude cu transmiţătorul pentru Pământ?

— Harry zice că va fi gata până mâine. E un mecanism improvizat, dar dacă bagi curent în el, merge.

— Avem curent. Iar dacă el spune mâine, asta e părerea lui. Vreau să fie gata azi — să zicem în şase ore. Am să lucrez şi eu sub comanda lui Harry. Wyoh, scumpo, vrei să-mi aduci braţele? Vreau numărul 6 şi 3, dar adu-l şi pe numărul 5. Rămâi cu mine, te rog, ca să mă ajuţi să-mi schimb braţele. Stu, vreau să scrii nişte mesaje dure, eu îţi dau ideea şi tu le condimentezi. Greg, nu o să trimitem stâncile imediat. Una dintre cele pe care le avem deja în spaţiu va lovi peste optsprezece-nouăsprezece ore. Apoi, când N. F. vor anunţa că toate stâncile au căzut, iar ameninţarea lunară a încetat… vom pătrunde pe canalele lor de ştiri şi îi vom avertiza despre noul bombardament care va fi programat pe orbitele cele mai scurte, în mai puţin de zece ore, aşa că te rog, Greg, verifică totul la catapultă, la aparatura nucleară şi la aparatura de control. Cu acest ajutor suplimentar, totul trebuie să meargă drept la ţintă.