Robert Sawyer - Programatorul divin

Mi-am petrecut toată viaţa de adult fiind un evoluţionist neodarwinian, care n-a făcut compromisuri. În nici un caz nu doresc o retractare pe patul de moarte.

Şi totuşi…

Şi totuşi, poate, aşa cum crede Hollus, puzzle-ul vieţii este mai complicat.

Eu ştiu că evoluţia are loc; o ştiu ca pe o realitate. Am văzut fosilele, am văzut studiile ADN care afirmă că noi şi cimpanzeii avem în proporţie de 96,8% material genetic comun şi de aceea trebuie să fi avut un strămoş comun recent.

Înaintând prin salturi…

Prin — poate, posibil — prin salturi cuantice.

Legile fizicii, formulate de Newton în secolul al XVII-lea, sunt, în general, corecte şi pot fi utilizate pentru a prezice în mod temeinic tot felul de lucruri. Noi nu le-am abandonat, ci, în secolul al XX-lea, le-am subsumat într-o nouă fizică, mai largă, o fizică a relativităţii şi mecanicii cuantice.

Evoluţia este o noţiune din secolul al XIX-lea, schiţată în cartea lui Darwin din 1859, a cărei denumire integrală a fost Originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţă. Dar cu cât învăţăm mai multe, cu atât selecţia naturală pare inadecvată în sine, ca mecanism pentru crearea de specii noi; nici chiar tentativele noastre cele mai reuşite pentru o selecţie artificială, inteligent călăuzită, nu par a fi pe măsura sarcinii — toţi câinii continuă să fie Canis familiaris.

Iar acum suntem la începutul secolului al XXI-lea. Ar fi oare lipsit de raţiune să ne gândim că ideile lui Darwin, ca şi ale lui Newton înaintea sa, vor fi subsumate într-un tot mai mare, într-o înţelegere mai vastă?

La dracu’!

Trăsni-te-ar Dumnezeu!

Urăsc genul acesta de dureri — ca un cuţit care mă retează.

M-am aplecat peste noptiera mea ticsită. Unde-mi sunt pastilele? Unde sunt?

Scundă, îndesată şi cu păr argintiu, Rhonda Weir era detectiv în Poliţia Toronto. Telefonul ei sună la ora 13:11, duminică după-amiază. Ridică receptorul şi spuse:

— Detectiv Weir.

— Bună ziua, se auzi un glas răguşit de bărbat, părând oarecum exasperat. Sper că vorbesc cu cine trebuie, de data asta; am fost comutat de o mulţime de ori.

— Cu ce vă pot ajuta? întrebă Rhonda.

— Mă numesc Constantin Kalipedes, spuse glasul, şi sunt manager la hotelul Lakeshore Inn din Etobicoke. Una dintre cameristele mele tocmai a găsit o armă într-o cameră.

— Ce fel de armă?

— Un pistol. A mai găsit şi o cutie goală, din genul celor care sunt utilizate pentru a transporta — cum le numiţi — puşti automate?

— Ocupantul camerei a părăsit-o?

— Este vorba despre doi ocupanţi. Nu, n-au părăsit-o. Au rezervarea până miercuri dimineaţă.

— Care sunt numele lor?

— J.D. Ewell şi C. Falsey. Automobilul lor are plăcuţe de înmatriculare din Arkansas.

— Le-aţi notat numărul maşinii?

— Nu, dar l-au scris ei în fişa de înregistrare.

Îi citi Rhondei seria de caractere.

— Camerista a terminat curăţenia?

— Nu. Imediat cum a găsit arma, i-am spus să se oprească.

— Aţi procedat foarte bine, încuviinţă Rhonda. Ce adresă aveţi?

El i-o spuse.

— Voi fi acolo în… — îşi privi ceasul, apoi calculă: duminică după-amiază, circulaţia ar fi trebuit să fie uşoară — în douăzeci de minute. Dacă Ewell sau Falsey se întorc, reţineţi-i în măsura în care puteţi, dar fără să vă expuneţi la riscuri, aţi înţeles?

— Da.

— Am pornit.

În mod surprinzător, Lakeshore Inn nu era pe Lakeshore Boulevard. Rhonda Weir şi partenerul ei, Hank Li, îşi parcară maşina fără însemnele specifice în faţa intrării. Hank verifică plăcuţele de înmatriculare ale maşinilor din stânga, iar Rhonda se uită la cele din dreapta. Şase erau americane — două din Michigan, două din New York şi câte una din Minnesota şi Illinois —, însă nici una din Arkansas. Începuse să picure şi ploaia ameninţa să se înteţească. Aerul era încărcat cu ozon.

Constantin Kalipedes era un grec bătrân şi burtos, cu obrajii acoperiţi de o barbă sură, nerasă de câteva zile. Îi conduse pe Rhonda şi Hank de-a lungul unui şir de uşi, până ajunseră la una deschisă. Acolo o găsiră pe camerista indiană, pe care o luară cu ei în camera 118. Kalipedes îşi scoase cheile, dar Rhonda ceru să i le dea ei; descuie ea însăşi uşa şi-i răsuci mânerul rotund cu multă grijă, pentru a nu şterge eventualele amprente. Încăperea era destul de sărăcăcioasă, cu două litografii înrămate, atârnate strâmb, şi tapet albastru-cobalt, care se dezlipea la îmbinări. Existau două paturi duble; lângă unul dintre ele se afla butelia pentru oxigen, de care au nevoie suferinzii de accese de apnee în timpul somnului. Ambele paturi erau nefăcute; în mod evident, camerista nu ajunsese la ele când făcuse descoperirea.

— Unde-i pistolul? întrebă Rhonda.

Indianca tânără păşi în cameră şi arătă. Pistolul stătea pe podea, lângă o valiză.

— A trebuit să mut geamantanul, vorbi ea tărăgănat, ca să ajung la priză şi să pun aspiratorul. Probabil că nu era complet închis şi pistolul a căzut afară. În spatele lui era cutia aceea de lemn.

— Un Glock calibrul 9 mm, rosti Hank privind arma.

Rhonda se uită la cutie. În interior avea o căptuşeală din cauciuc spongios negru, special decupată pentru a adăposti o carabină Intertec Tec-9, o armă periculoasă — practic o puşcă mitralieră — de lungimea antebraţului unui bărbat. Posesia pistoalelor şi revolverelor era ilegală în Canada, dar mai îngrijorător era faptul că Falsey şi Ewell lăsaseră pistolul, optând pentru Tec-9, o armă interzisă în prezent şi în SUA, din cauza încărcătorului ei cu treizeci şi două de gloanţe. Rhonda îşi puse mâinile în şolduri şi examină fără grabă odaia. Două scrumiere; ocupanţii erau fumători. Mufe pentru modem, totuşi nu se zărea nici un laptop. Intră în baie. Două aparate de ras simple şi un tub cu spumă de ras. Două periuţe de dinţi, dintre care una era foarte tocită.

Revenind în camera principală, observă pe o noptieră o Biblie cu scoarţe negre.

— Motive suficiente? se adresă Rhonda partenerului ei.

— Eu aşa zic, spuse Hank.

Kalipedes îi privi întrebător.

— Ce-nseamnă asta?

— Înseamnă, răspunse Rhonda, că există destule dovezi evidente pentru a indica faptul că s-a comis ori este pe punctul de a se comite un delict, ceea ce ne permite să percheziţionăm amănunţit camera aceasta, fără a cere mai întâi un mandat. Puteţi să rămâneţi şi să priviţi — de fapt, chiar v-am ruga s-o faceţi.

Departamentul fusese reclamat, de suficiente ori, de indivizi care pretinseseră că în urma unor percheziţii le dispăruseră lucruri de valoare.

Kalipedes aprobă din cap, apoi se întoarse la cameristă.

— Înapoi la treabă, rosti el şi femeia se grăbi spre uşă.

Rhonda scoase batista şi, ţinând-o între două degete, trase sertarul unei noptiere. Înăuntru se afla altă Biblie, aceasta legată în roşu — tipică pentru organizaţia internaţională Gideon, care se ocupa cu distribuirea Cărţii Sfinte. Se apropie de cealaltă noptieră. Luă un pix din buzunar şi-l folosi pentru a deschide Biblia neagră. Aceasta nu era de la Gideon, iar pe forzaţ scria cu cerneală roşie „C. Falsey”. Se uită după aceea la cutia puştii mitralieră.

— Cred că băiatul nostru cucernic ar mai trebui să recitească partea aceea cu transformarea săbiilor în pluguri.