Robert Sawyer - Programatorul divin

— Iar o parte din viaţa aceea a fost transferată aici, prin intermediul meteoriţilor?

— Exact. Aproximativ a treizeci şi şasea parte din volumul de substanţe, care se ridică de pe Marte în urma impactului meteoriţilor, ar trebui, în cele din urmă, să fie atrasă spre Pământ, şi multe forme de microbi pot supravieţui îngheţului din cosmos. Aceasta explică în mod clar motivul pentru care forme de viaţă complet dezvoltate şi-au lăsat urmele în cele mai vechi roci de pe Terra, deşi mediul era prea schimbător pentru evoluţia lor locală.

— Oho-ho, am comentat eu pe deplin conştient că răspunsul meu nu era adecvat. Bănuiesc că un meteorit cu forme de viaţă pe el ar fi putut ajunge până aici. Toate formele de viaţă de pe Pământ au practic un singur strămoş comun.

Hollus păru uimit.

— Toate formele de viaţă de pe planeta voastră au acelaşi strămoş comun?

— Bineînţeles.

— De unde ştiţi asta?

— Comparăm materialul genetic al diverselor forme de viaţă şi, în funcţie de măsura în care diverg, putem spune acum cât timp au avut un strămoş comun. L-ai văzut, de exemplu, pe Old George, cimpanzeul împăiat pe care-l avem în diorama „Pădurea tropicală Budongo”?

— Da.

— Ei bine, oamenii şi cimpanzeii diferă genetic prin numai 1,4 procente.

— Iartă-mă că ţi-o spun, dar nu mi se pare corect să împăiaţi şi să expuneţi o rudă atât de apropiată.

— În prezent nu mai procedăm aşa, am răspuns. Exemplarul acela are o vechime de peste optzeci de ani.

Am decis să nu pomenesc de aborigenul australian împăiat pe care obişnuiau să-l expună la Muzeul American de Istorie Naturală.

— De fapt, conceptul de drepturi ale maimuţelor şi-a dobândit recunoaşterea în urma studiilor genetice.

— Şi studiile acelea arată că toate formele de viaţă de pe Pământ au un strămoş comun?

— Desigur.

— Incredibil. Noi credem că atât pe Beta Hydri, cât şi pe Delta Pavonis au existat mai multe evenimente biogeneratoare. Pe planeta mea, de pildă, viaţa a început de minimum şase ori într-o perioadă de început de 300 de milioane de ani.

Făcu o pauză apoi întrebă:

— Care este nivelul cel mai de sus în sistemul vostru de clasificare biologică?

— Regnul, i-am răspuns. În general recunoaştem cinci: animalia, plantae, fungi, monera şi protista.

— Animalia sunt animalele? Şi plantae sunt plantele?

— Da.

— Toate animalele sunt grupate laolaltă şi plantele la fel?

— Da.

— Fascinant.

Torsul lui sferic se legănă accentuat.

— Pe planeta mea, avem un nivel suplimentar, peste acestea, constând din cele şase — cred că „domenii” ar fi o traducere potrivită —, alcătuit din cele şase domenii ale celor şase evenimente de creaţie separate; în fiecare există tipuri separate de animale şi plante. De exemplu, pentapozii şi octopozii noştri nu sunt de fapt deloc înrudiţi; studiile cladistice au demonstrat că ei nu au un strămoş comun.

— Serios? Totuşi ar trebui să puteţi utiliza tehnica ADN pe care ţi-am descris-o pentru a determina relaţiile evolutive dintre membrii aceluiaşi domeniu.

— Domeniile s-au amestecat de-a lungul erelor, zise Hollus. Genomul speciei mele conţine material genetic din toate cele şase domenii.

— Cum este posibil aşa ceva? După cum ai spus chiar tu despre Spock, este ridicolă ideea ca membrii unor specii diferite — chiar din cadrul aceluiaşi domeniu — să poată avea progenituri.

— Noi credem că de-a lungul a milioane de ani, virusurile au jucat un rol esenţial în deplasarea materialului genetic dincolo de graniţele domeniilor.

Am reflectat la ipoteza respectivă. Pe Pământ se sugerase că materialul inutil, transferat în formele de viaţă de către virusuri, explica mare parte din ADN-ul intronic, porţiunile lungi de ADN lipsite aparent de vreo funcţie — cele nouăzeci de procente din genomul uman care nu codificau pentru sinteza proteinelor. Fireşte, geneticienii actuali transferau în mod deliberat genele bovine în cartofi şi aşa mai departe.

— Toate cele şase domenii au la bază ADN-ul? am întrebat.

— După cum am spus, toate formele de viaţă complexe pe care le-am descoperit au la bază ADN-ul, zise Hollus. Însă, deoarece ADN-ul traversează domeniile de-a lungul istoriei noastre, nu am avut prea mult succes cu genul de studii comparative pe care le sugerezi. Unele animale, care sunt în mod evident foarte strâns înrudite, după detaliile grosiere ale formei corpului, pot prezenta intruziuni recente şi importante de ADN nou din alt domeniu, ceea ce face ca procentajul abaterii dintre cele două specii să fie amăgitor de mare.

— Interesant, am murmurat.

Îmi venise o idee, dar era prea nebunească pentru a o formula cu glas tare. Dacă, aşa cum spusese Hollus, ADN-ul era folosit în mod universal în toate formele de viaţă şi codul genetic era acelaşi peste tot, iar forme de viaţă chiar din domenii diferite îşi puteau incorpora reciproc ADN-ul, atunci de ce nu s-ar fi putut ca forme de viaţă de pe planete diferite să procedeze la fel?

Poate că Spock nu era totuşi chiar atât de improbabil.

Nu era încă duminică seara, dar J.D. Ewell şi Cooter Falsey vizitară oricum MRO, pentru a se familiariza cu planul muzeului.

— Nouă dolari intrarea! exclamă Falsey după ce traversaseră Rotonda spre casele de bilete şi văzu tarifele.

— Ăştia-s dolari canadieni, rosti Ewell. Asta înseamnă vreun dolar şi jumătate din ai noştri.

Scotoci în portofel şi scoase două dintre bancnotele canadiene de zece dolari, de un purpuriu ţipător, pe care le căpătase ca rest de la cei cincizeci de dolari americani cu care plătise cina de aseară la Red Lobster. Îi întinse casieriţei de vârstă mijlocie şi ea îi dădu o chitanţă, o monedă de doi dolari canadieni bicoloră şi două dreptunghiuri de plastic pe care scria „MRO”, cu o coroniţă deasupra literei „R” din centru. Ewell se holbă la ele.

— Le prindeţi de cămaşă, explică femeia. Ele arată că aţi plătit intrarea.

— Aha, făcu Ewell; îi întinse unul lui Falsey şi-l prinse pe celălalt de cămaşa sa.

Casieriţa le mai dădu o broşură lucioasă.

— Aici este planul galeriilor, zise ea. Iar garderoba este acolo, şi arătă spre dreapta.

— Mulţumim foarte mult, spuse Ewell.

Porniră mai departe. Un bărbat cu pielea mai închisă la culoare, purtând un turban cafeniu şi blazerul albastru, cămaşa albă şi cravata roşie de paznic, stătea în partea de sus a celor patru trepte late ce ieşeau din Rotondă.

— Unde-s braşoavele Shale? întrebă Ewell.

Paznicul zâmbi, ca şi cum Ewell ar fi spus ceva amuzant.

— Înapoi, pe-acolo; intrarea este lângă garderobă. Ewell încuviinţă din cap, iar Falsey continuă să meargă înainte. În faţa lor se găseau două scări gigantice care se întâlneau la acest nivel: una în stânga şi una în dreapta. Treptele lor din piatră urcau pe trei niveluri, însă scara din dreapta cobora şi la subsol. Fiecare scară se rotea în jurul unui uriaş stâlp totemic din lemn închis la culoare. Falsey se opri lângă un totem şi se uită în sus. Stâlpul se înălţa până la plafon şi era încununat cu sculptura unui vultur. Lemnul nu era vopsit şi se puteau zări crăpături verticale prelungi.

— Ia uită-te la asta, făcu Falsey.

Ewell privi. Simboluri păgâne ale unui popor barbar.

— Haide, îi zise el.

Cei doi se întoarseră prin Rotondă. Lângă garderobă existau două uşi de sticlă, deschise, deasupra cărora o lespede de piatră cioplită anunţa că era Sala de expoziţii Garfield Weston; de ambele părţi ale numelui Weston se găseau mănunchiuri de spice de grâu. Deasupra acestora, pe un banner din ţesătură bleumarin era scris cu litere albe: