Robert Sawyer - Programatorul divin

Oare de ce pe Pământ — sau oriunde altundeva — un proiectant inteligent ar fi făcut un asemenea talmeş-balmeş? De ce să ai nevoie de dependenţă contextuală pentru a determina înţelesul, când existau destule cuvinte disponibile pentru a evita o astfel de măsură?

Iar despre variaţiile din codul genetic ce se poate spune? Aşa cum îi spusesem lui Hollus, codul utilizat de ADN-ul mitocondrial diferă uşor de cel utilizat de ADN-ul nucleic.

În anul 1982, Lynn Margulis sugerase că mitocondriile — părţi specializate ale celulei, responsabile cu producerea energiei — începuseră ca forme bacteriale separate, trăind în simbioză cu strămoşii celulelor noastre, pentru ca în cele din urmă aceste forme separate să fie primite în celulele noastre şi să devină parte din ele. Poate — Dumnezeule, trecuse mult de când mă ocupasem serios de biochimie —, dar poate codurile genetice mitocondrial şi nucleic fuseseră într-adevăr identice la început, însă după începerea simbiozei evoluţia favorizase acele mutaţii ce permiteau modificări în codul genetic mitocondrial. Având două seturi de ADN în aceeaşi celulă, poate că aceste câteva schimbări slujiseră ca modalitate de a deosebi cele două forme, împiedicând combinaţiile accidentale.

Nu-i suflasem o vorbă lui Hollus, totuşi existau de asemenea unele diferenţe minore în codul genetic folosit de protozoarele cu cili — dacă îmi aminteam corect, trei codoni aveau înţelesuri diferite pentru ele. Însă — era pur teoretic, o ştiam —, totuşi unii susţineau că cilii, acele organe celulare cu complexitate ireductibilă a căror moarte determinase propriul meu cancer pulmonar, începuseră tot sub forma unor organisme de sine stătătoare. Poate că protozoarele cu cili care aveau un cod genetic diferit proveneau din cili care fuseseră, în trecut, în simbioză cu alte celule, dezvoltând variaţii ale codului genetic din aceleaşi motive de siguranţă pentru care o făceau şi mitocondriile, dar, spre deosebire de cilii pe care noi încă îi mai păstrăm, se desprinseseră ulterior din simbioză şi reveniseră la o existenţă autonomă. Oricum, era o posibilitate.

În copilăria mea petrecută în Scarborough, am avut-o vecină în fundul curţii pe doamna Lansbury. Ea era foarte religioasă — habotnică, îi spunea tata — şi încerca mereu să-mi convingă părinţii să-i permită să mă ducă duminica la biserică. N-am fost niciodată, însă îmi amintesc expresia ei favorită: „Nepătrunse sunt căile Domnului.”

Poate că aşa este. Îmi venea greu totuşi să cred că Domnul ar fi optat pentru nişte căi aleatorii, de calitate inferioară.

Pe de altă parte…

Pe de altă parte, ce spusese Hollus despre limbajul wreedilor? Că se baza de asemenea pe dependenţă contextuală şi pe utilizarea neobişnuită a sinonimelor. Poate că la un nivel de tip Chomsky, eu nu aveam pur şi simplu conexiunile nervoase corespunzătoare pentru a distinge eleganţa din codul genetic. Poate că T’kna şi rasa lui îl găseau perfect rezonabil, perfect elegant.

Poate…

Pe neaşteptate, secretul a fost dezvăluit.

Eu nu suflasem nimănui nici un cuvânt despre faptul că misiunea lui Merelcas era, cel puţin parţial, căutarea lui Dumnezeu. Şi eram destul de sigur că şi gorilele din Burundi tăcuseră chitic în această privinţă. Dar, dintr-odată, toată lumea ştia.

La intrarea în staţia de metrou North York Centre era un şir de automate pentru ziare. Titlul principal din Toronto Star anunţa: „Extratereştrii au dovada existenţei lui Dumnezeu.” Globe and Mail proclama: „Dumnezeu — un fapt ştiinţific, afirmă ET.” National Post decreta: „Universul are un Creator.” Iar Toronto Sun afişa doar două cuvinte gigantice, care ocupau aproape toată pagina întâi: „Dumnezeu trăieşte!”

De obicei luam Sun, pentru o lectură uşoară pe drumul către muzeu, însă pentru reportaje detaliate nimic nu întrece Mop and Pail; am introdus monedele în cutia cenuşie şi am luat un exemplar. Apoi m-am oprit, în aerul rece de aprilie, citind totul până la capăt.

O hindusă din Bruxelles îl întrebase pe Salbanda, purtătorul de cuvânt forhilnor care se întâlnea periodic cu mass-media, în mod simplu şi direct dacă el credea în vreo divinitate.

Iar Salbanda a răspuns… pe îndelete.

Desigur, cosmologii de pe toată planeta, inclusiv Stephen Hawking şi Alan Guth, au fost prompt intervievaţi pentru a afla dacă spusele forhilnorului aveau sens.

Liderii religioşi se întrecuseră care mai de care să iasă în faţă. Vaticanul — cu un trecut bine-cunoscut în susţinerea, în dezbaterile ştiinţifice, a cui nu trebuie — se abţinuse de la orice comentarii, spunând doar că Papa va face în scurt timp o declaraţie. Guvernarea Velayat al-Faqih din Iran atacase în mod public cuvintele extraterestrului. Pat Robertson solicitase mai multe donaţii pentru a ajuta organizaţia lui să studieze afirmaţiile lui Salbanda. Moderatorul Bisericii Unite Canadiene îmbrăţişase revelaţiile, spunând că ştiinţa şi credinţa erau într-adevăr reconciliabile. Un lider hindus, al cărui nume, după cum am observat, era scris în două moduri diferite în acelaşi articol, declara că afirmaţiile extraterestrului erau perfect compatibile cu credinţa hindusă. Între timp, Caleb Jones de la MRO declarase, în numele CISAP, că nici unul dintre cuvintele forhilnorului nu trebuia să fie descifrat într-un mod mistic sau supranatural.

Când am ajuns la MRO, obişnuiţilor fanatici ai OZN-urilor li se alăturaseră diverse grupuri religioase: în robe, cu lumânări, psalmodiind sau îngenunchind în rugăciuni. Existau, de asemenea, şi câţiva poliţişti, care aveau grijă ca personalul muzeului — printre care şi eu, dar, fireşte, fără a se limita la mine — să poată intra fără probleme; după ce uşile principale se deschideau conform programului, ei se ocupau în aceeaşi măsură şi de protecţia vizitatorilor.

Pliante zburau pe trotuar; unul care mi-a atras atenţia îl arăta pe Hollus sau alt forhilnor, cu ochii pediculari desenaţi astfel încât să semene cu coarne de diavol.

Am intrat în muzeu şi m-am îndreptat spre biroul meu. La scurt timp după aceea se materializă şi Hollus.

— M-am gândit la cei care au aruncat în aer clinica de avorturi, zise el. Ai spus că erau extremişti religioşi.

— Da, aşa se presupune. Încă n-au fost prinşi.

— Nu există nici un pistol fumegând.

Am zâmbit.

— Exact.

— Dar dacă sunt, aşa cum suspectezi tu, persoane religioase, de ce ar fi relevant acest amănunt?

— Distrugerea unei clinici de avorturi este o tentativă de protest împotriva unui act perceput ca o fărădelege morală.

— Şi…? insistă Hollus.

— Ei bine, pe Pământ, conceptul de Dumnezeu este legat inextricabil de problemele de etică.

Hollus asculta.

— Mai exact, trei dintre principalele noastre religii împărtăşesc aceleaşi Zece Porunci, despre care se presupune că ar fi fost transmise de Dumnezeu.

Cândva Susan mă luase peste picior, afirmând că unica scriptură pe care o cunoşteam era Versetul al douăzeci şi nouălea al Legiuitorului:

De animalul Om să vă feriţi, căci el este unealta diavolului. Printre primatele Domnului, numai el ucide pentru a se desfăta, din patimă ori din lăcomie. Adevăr grăiesc, el îşi va ucide fratele pentru a-i lua ogorul. Nu-l lăsaţi să se înmulţească peste măsură, fiindcă va pustii casa lui şi casa voastră. Feriţi-vă de el. Duceţi-l înapoi în bârlogul lui din junglă, căci el este vestitorul morţii.

Sunt cuvintele pe care Cornelius i le-a citit lui Taylor spre sfârşitul Planetei maimuţelor. Cuvinte profunde şi, precum doctorul Zaius, eu încercasem întotdeauna să-mi duc existenţa ţinând cont de ele. Totuşi, Susan nu are dreptate în totalitate. Pe când eram student la Universitatea Toronto, oho, cu mulţi ani în urmă, am frecventat ocazional cursurile ţinute de Northrop Frye, marele profesor de engleză; m-am furişat de asemenea şi la conferinţele susţinute de Marshall McLuhan şi Robertson Davies, ceilalţi doi membri ai triumviratului umanist al universităţii, aclamat pe plan internaţional. Era ameţitor să asculţi asemenea minţi uluitoare. Frye afirma că nu puteai aprecia literatura engleză fără să cunoşti Biblia. Poate că avea dreptate; odată am parcurs aproape jumătate din Vechiul Testament şi am frunzărit Adevăratele cuvinte ale lui Iisus, codificate colorat, într-o versiune King James a Bibliei pe care o cumpărasem din librăria campusului.