Theodor Constantin - Căpitanul de cursă lungă

În fine, când terminară masa şi când, instalaţi în câte un fotoliu, având dinainte câte un pahar de coniac, Val, care mâncase şi băuse cu un apetit pantagruelic, deschise discuţia:

- ...Şi acum aştept să-mi puneţi întrebări.

- Nu mi se pare procedeul cel mai firesc. Normal, ar trebui ca dumneavoastră să mă lămuriţi de ce m-aţi răpit. Dar fiindcă îmi cereţi s-o fac eu, vă întreb: de ce m-aţi adus aici?

- Să trecem peste această întrebare.

- Dar e esenţială pentru mine.

- Veţi primi răspunsul mai târziu, de la altcineva.

- De la cine?

- La întrebarea aceasta am căderea să vă răspund. De la Căpitanul de Cursă Lungă.

- Când?

- Nu în noaptea asta. Probabil mâine... poate poimâine.

- Dacă nu vreţi să-mi răspundeţi, atunci nu-mi rămâne decât să presupun că...

- Nu vă supăraţi, domnule Bădilă, dar presupunerile dumneavoastră pe mine personal nu mă interesează. Dacă aveţi întrebări să-mi puneţi - altele - sunt gata să vă răspund.

- Dacă nu-mi răspundeţi la singura întrebare esenţială, celelalte întrebări mă interesează mai puţin. Sau, dacă vreţi, nu direct. De pildă, una ca aceasta: ce produce Trustul NEBEL ?

- Dragă domnule Bădilă, doar v-a spus Sugar.

- Mi-a spus?! Ce anume mi-a spus?

- Că Trustul se ocupă cu cercetări particulare discrete.

- Şi asta numiţi o explicaţie care să satisfacă?

- Îmi pare rău că nu înţelegeţi. Dar acesta este adevărul adevărat.

- Mă străduiesc să înţeleg. Te rog să mă ajuţi. Ce trebuie înţeles prin "cercetări particulare discrete"?

- Foarte, foarte multe lucruri. De la cele mai simple, până la cele mai complicate. De pildă, ceva foarte simplu: să furnizăm dovezi că domnul X sau doamna Y profanează sfânta instituţie a căsniciei.

- Poţi să-mi dai şi un exemplu de ceva foarte complicat?

- Să trecem peste această întrebare.

- Eu am fost răpit pentru o treabă simplă sau pentru una foarte complicată?

- Să trecem şi peste această întrebare. Spre consolarea dumneavoastră, am căderea să vă informez că la întrebările la care eu nu vă pot răspunde veţi primi răspuns de la Căpitanul de Cursă Lungă.

- Atunci altă întrebare. Trustul NEBEL ce naţionalitate are? După nume, pare să fie german.

- Nu are nici o naţionalitate. E un trust internaţional.

- Bine, dar trebuie că are undeva un sediu. Firma trebuie că e undeva înregistrată, într-o ţară.

- Firma, cum spui dumneata, nu e înregistrată nicăieri, în nici o ţară. Iar în ceea ce priveşte sediul Trustului... ei bine, sediul se află pe Nebel I .

- Iahtul pe care ne aflăm acum?

- Nu! Ăsta e Nebel II .

- Bine, dar Nebelii trebuie să navigheze neapărat sub un pavilion.

- Asta, da! Navighează sub pavilionul unei ţări care nu are, ca flotă proprie, decât vreo câteva vase, dar care îşi închiriază pavilionul proprietarilor de vase din toate ţările contra unei taxe. Şi fiindcă se pare că dumneavoastră nu sunteţi în problemă, ţin să vă informez că taxele pe care proprietarii de vase le plătesc acelei ţări sunt mai mici decât acelea pe care armatorii respectivi ar trebui să le plătească dacă vasele lor ar naviga sub pavilionul ţării lor.

- Şi care-i ţara aceea?

- Oh, sunt mai multe. Toate, nişte ţărişoare mici.

- Răpirile de persoane fac parte din metodele obişnuite de lucru ale Trustului?

- În realizarea obiectivelor pe care şi le propune, Trustul foloseşte toate mijloacele.

- Absolut de toate? De pildă, crima?

- În România se pare că oamenii sunt teribili de anacronici. Crimă! Oamenii pot dispărea. Dacă un om dispare, nu înseamnă neapărat că a fost ucis.

- Oare dispariţiei mele trebuie să-i dau înţelesul eufemistic de care aţi pomenit?

- Dumneavoastră n-aţi "dispărut". Dumneavoastră aţi plecat într-un voiaj de câteva zile în nordul Franţei. Dumneavoastră personal l-aţi anunţat telefonic pe directorul hotelului. De altfel, aţi reţinut camera până la întoarcerea dumneavoastră.

- Şi credeţi că el va da crezare unui simplu telefon? Dacă va bănui că nu eu am telefonat...

- Nu ar avea motiv, dragă domnule Bădilă. Aţi plătit camera înainte pe tot timpul cât veţi lipsi.

- Adică a plătit-o Trustul?

- Trustul nu se uită la cheltuieli, dragă domnule. Şi tocmai de aceea izbuteşte în tot ceea ce îşi propune.

În clipa aceea, uşa se deschise şi în pragul ei apăru o femeie îmbrăcată în costum de ofiţer de marină.

Val se ridică în picioare. Instinctiv, Ducu îl imită.

- Ce surpriză!.. Căpitanul iahtului "Nebel II" ne face cinstea să ne viziteze, se bucură Val. Faceţi cunoştinţă. Dragă Miss Holly, dumnealui este invitatul nostru, domnul Bădilă.

- Vă urez bun venit pe vasul meu, domnule.

Urarea fu făcută în limba franceză.

- Domnul Bădilă vorbeşte mai bine limba germană.

- Foarte bine! Atunci vom vorbi în germană. Mie mi-e absolut egal. Cum vă simţiţi pe vasul meu?

- Dumneavoastră, domnişoară, sunteţi... Căpitanul de Cursă Lungă?

- Eu? Nu!

Ducu se întoarse spre Val.

- Spuneaţi că...

- Faceţi o gravă confuzie, domnule Bădilă. Căpitanul de Cursă Lungă nu e comandantul vasului Nebel II, ci directorul general al Trustului.

- Ce nostim să fiu confundată cu El, râse amuzată miss Holly. Dar tot nu mi-aţi răspuns la întrebare: Cum vă simţiţi pe vasul meu?

- Dacă aş putea uita că mă aflu aici nu din proprie iniţiativă, v-aş răspunde: excelent, miss. Dar fiindcă nu pot uita că am fost adus aici cu forţa, nu vă pot spune decât că abia aştept să scap de ospitalitatea dumneavoastră.

- Înţeleg!.. Înţeleg! Dar după ce vă veţi obişnui, şederea pe vas vi se va părea deosebit de agreabilă.

Şi miss Holly râse, probabil ironic.

- Din păcate, miss Holly, dumnealui va părăsi vasul mai înainte de a avea timp să se obişnuiască.

Era clar că Val ţinuse să facă această precizare pentru a atenua remarca lui miss Holly.

- Vai, sunt dezolată! Mereu fac, domnule, gafe. Dumneavoastră aţi fi putut crede că veţi rămâne pe vas cine ştie cât timp. Şi în situaţia în care vă aflaţi... Vai, dar mi se pare că din nou am spus ceea ce nu trebuia. E adevărat, Val?

- Dragă miss Holly, acesta e destinul dumitale. Să spui mereu exact ceea ce nu trebuie. Eşti însă atât de încântătoare, încât nimeni nu se poate supăra pe dumneata.

- Serios? Şi dumneata, domnule, găseşti că sunt încântătoare? întrebă pe Ducu.

Ducu avusese timp s-o privească atâta cât fusese necesar ca să-şi dea seama că într-adevăr era încântătoare.

- Miss Holly, răspunse Ducu, vrând s-o flateze, nu cred că există multe femei frumoase ca dumneavoastră.

- Ce drăguţ din partea dumitale, domnule. Apoi, către Val: Mie nu-mi daţi nimic să beau?

- Ce doreşti, miss Holly?

- Voi ce beţi?

- Coniac!

- Eu aş bea un cocteil, pe care însă am să mi-l pregătesc singură.

Se duse la micul bar şi turnând din mai multe sticle pregăti băutura, amestecând-o cu o îndemânare de veritabil barman.

- Vai, ce plictiseală!.. Vouă muzică nu vă place? întrebă ea.

Şi fără să mai aştepte răspunsul, deschise aparatul de radio. Se transmitea muzică de dans.

- Domnule Bădilă, nu vrei să mă inviţi la dans?

- Miss Holly, într-o altă împrejurare mi-ar fi făcut o deosebită plăcere să dansez cu dumneavoastră. Dar în situaţia în care mă aflu, nu-mi arde de dans. Sunt prizonier pe acest vas, şi nu un invitat, miss Holly...