Theodor Constantin - Căpitanul de cursă lungă

- Va să zică, Fredi şi Lotte Dankner sunt soţi.

- N-am afirmat asta.

- Mă rog, e acelaşi sau cam acelaşi lucru. Hotărât, noi, bărbaţii, suntem incapabili să înţelegem femeile. Cum poate Lotte Dankner să simtă ceva pentru o stârpitură ca Fredi, zău că nu pot să înţeleg. O femeie care în tinereţe a fost foarte frumoasă şi acum, în pragul bătrâneţii, mai este încă.

- De ce trebuie să credeţi, neapărat, că a făcut o pasiune pentru el?

Ducu ciuli urechile.

"Ia să vedem. Poate că s-a hotărât să-şi dea un pic drumul la gură", îşi spuse el.

- Atunci, ce trebuie să cred? insistă el.

- Orice altceva!

- Ajutaţi-mă.

- Îmi pare rău că nu vă pot fi de vreun folos.

- De ce, doamnă? Fiindcă vă temeţi de el?

- Tuturora ne este frică de el. O frică instinctivă. Poate şi puţin... superstiţioasă.

- Ei asta-i bună! Frică superstiţioasă!.. Ce Dumnezeu, doar nu trăim în Evul Mediu, dragă doamnă Cornelia.

- Fără îndoială. Dar un om care de ani de zile n-a ieşit din casă, care doarme ziua, iar noaptea se plimbă pe acoperiş.

"Uite că totuşi vorbeşte. Sunt convins că doreşte să-şi descarce sufletul, dar nu îndrăzneşte, de frica lui Fredi".

Pe urmă, tare:

- Doamnă, eu cred că glumiţi. Umblă pe acoperiş? Ce, e somnambul?

- Nu-i de loc. Dar eu sunt de vină. Ar fi trebuit să precizez imediat că pe acoperişul casei există o terasă. N-aţi observat?

- Nu! Şi ziceţi că se plimbă toată noaptea pe terasă...

- Da!.. Dacă ar sta numai în casă, fără să ia aer, n-ar arăta aşa cum arată.

- Plesneşte de sănătate. Şi de ce nu iese din casă?

- Lotte spune că atunci când i-a murit soţia, Fredi s-a jurat să nu mai pună piciorul în stradă.

- Şi când i s-a întâmplat această nenorocire lui Fredi?

- Nu ştiu!.. Se pare că sunt câţiva ani.

- Va să zică, doamnă Melinte, din cauză că Fredi obişnuieşte să se plimbe noaptea pe terasa de pe acoperiş, dumneavoastră sunteţi stăpânită de o frică superstiţioasă.

Cornelia nu mai răspunse. Oftă abia auzit şi privi în pământ, parcă dintr-o dată atentă să vadă unde calcă.

- Mai avem puţin şi ajungem. Uite, în casa aceea din colţ locuiesc.

Când ajunseră în faţa porţii, ea îi întinse mâna.

- Noapte bună, domnule Mănăilă. Vă mulţumesc că m-aţi condus până acasă.

Ducu îi ţinu mâna într-ale lui şi nu-i dădu drumul.

- Doamnă Melinte, eu sper că vom deveni prieteni. Şi atunci, când vă veţi convinge că vă sunt într-adevăr prieten, nu mă îndoiesc de fel că-mi veţi acorda încrederea ce se cuvine unui prieten.

- Noapte bună, domnule Mănăilă!

- Noapte bună, doamnă Melinte.

Şi se depărta. Dar abia apucă să facă vreo câţiva paşi şi se auzi strigat.

- Domnule Mănăilă!

- Da, doamnă.

- Domnule Mănăilă, mai aveţi de gând sa luaţi masa la Pensiune?

- Bineînţeles. V-am spus că vreau să devenim prieteni.

- Nu, domnule Mănăilă. Să nu mai veniţi.

- De ce?

- Fiindcă e periculos pentru dumneavoastră. E sfatul pe care vi-l dă cineva care de pe acum se consideră prietena dumneavoastră.

Şi până să mai apuce să spună ceva, Cornelia dispăru în casă.

CAPITOLUL X

Ducu citea ultimele rapoarte primite. Ele, împreună cu alte hârtii, se aflau prinse într-un dosar încă de pe acum destul de voluminos, pe coperta căruia Bogdan, cu peniţă rondă şi cu o caligrafie vrednică de invidiat, scrisese: DOSARUL TANTI ASPASIA.

Titulatura era puţin obişnuită - Ducu protestase la început, calificând-o drept neserioasă. Dar întrucât Şeful, colonelul Joldiş - care în nici un caz nu avea fobia umorului - o acceptase, Ducu nu mai avu încotro. Drept consecinţă, dosarul deveni prilej de descreţire a frunţilor: - Unde ai pus-o pe Tanti Aspasia? sau:

- Se îngroaşă Tanti Aspasia, sau:

- M-a dat gata Tanti Aspasia, sau, în fine:

- Măi, eu îţi pun în braţe pe Tanti Aspasia, şi tu descurcă-te cum vei şti.

Acum, răsfoind ultimele file ataşate la dosar, Ducu se opri să citească o hârtie proaspăt sosită. Era o notă informativă privind pe Cornelia Melinte.

CORNELIA MELINTE (Ciobanu), născută în anul 1920, luna mai, ziua 18, fiica lui Vasile Ciobanu, de profesiune institutor, şi a Elenei Ciobanu, de asemenea, institutoare. Domiciliul părinţilor, pe strada Griviţei. Casa a fost distrusă de bombardament în 1944. Ambii părinţi şi-au pierdut viaţa îngropaţi sub ruine.

Între anii 1927-1931, Cornelia Melinte urmează şcoala primară. În 1932, dă examen şi reuşeşte la Şcoala normală "Elena Doamna". În 1938, obţine diploma de învăţătoare şi este numită la şcoala primară din comuna C. În 1944, este transferată ca institutoare, în Bucureşti. În anul 1955, se căsătoreşte cu Mihai Melinte, cercetător la Institutul de Mecanică al Academiei R.P.R. În 1960, luna mai, Cornelia Melinte anunţă circăi de miliţie dispariţia soţului ei. Cercetările începute de Direcţia Miliţiei Capitalei, preluate ulterior de către noi, întrucât cercetătorul Melinte se ocupa de o invenţie deosebit de importantă, n-au dus la nici un rezultat. Două săptămâni mai târziu, a fost pescuit în lacul Snagov cadavrul, groaznic mutilat, al unui bărbat, în care Corneliei Melinte i s-a părui a recunoaşte pe soţul ei.

Nici cercetările ulterioare n-au fost mai fructuoase. Nu s-a putut stabili dacă, într-adevăr, cadavrul găsit în laculSnagov era Mihai Melinte şi dacă a fost crimă sau sinucidere.

În prezent, Cornelia Melinte este profesoară de ştiinţele naturii. Referinţele de la dosarul ei personal sunt, atât sub aspect profesional, cât şi moral foarte bune.

Locuieşte într-o garsonieră de pe strada Lascaris nr. 14. Referinţele colocatarilor din bloc sunt, de asemenea, bune.

Bogdan intră pe uşă când Ducu sfârşea de citit nota informativă.

- Bună, Ducule!

- Bună, fiule!

- Ei, ce zici? Aşa că Tanti Aspasia devine din zi în zi mai pasionantă?

- Devine, afurisita, devine!

- Ai citit nota informativă? Ce părere ai?

- N-ar fi exclus ca atunci când vom fi în măsură s-o ducem pe Tanti Aspasia la arhivă, să putem elucida şi "Cazul Mihai Melinte".

- Până atunci însă...

- Până atunci, cred că va trebui să-ţi mai scoţi o dată pălăria.

- O voi face cu plăcere, bătrâne. Ai dibăcit ceva?

- Am găsit nişte ovăz, dar mai întâi trebuie să-l ronţăi bine.

- Unde? În nota informativă?

- Deocamdată nu spun nimic.

- Degeaba o faci tu pe misteriosul. Sunt sigur că ai găsit ovăzul după ce ai citit nota informativă. Eu, bunicule, dacă aş fi în locul tău, n-aş mai pierde timpul. M-aş duce la prietena Cornelia Melinte şi i-aş spune: Doamnă Melinte, vrei să-mi spui ce amestec a avut Fredi sau Frau Dankner în dispariţia soţului dumitale?

- Şi?

- Cum şi? Îmi va spune, sigur. Şi crezi că asta n-ar avea importanţă?

- Atâta doar: că-ţi va confirma ceea ce presupunem amândoi. De pildă, ţi-ar putea spune: soţul meu a fost ucis de Fredi, după ce i-a furnizat nişte informaţii cu caracter secret. Sau: soţul meu s-a sinucis, fiindcă nu a vrut să-i furnizeze lui Fredi - care îl avea la mână - nişte documente secrete de la Institut. Şi ce ţi-ar mai putea răspunde? Că soţul ei, ajutat de Fredi, a întins-o peste graniţă, iar în ceea ce priveşte cadavrul pescuit în lacul Snagov, ea l-a recunoscut ca să ne inducă în eroare şi ca să sisteze cercetările. Sigur, unul dintre aceste răspunsuri ai primi. Bineînţeles, numai în cazul când s-ar hotărî să vorbească.