Theodor Constantin - Căpitanul de cursă lungă

Sora se uită în fişa cu care venise.

- Strada Morilor, numărul 23.

Ducu îşi însemnă adresa şi, după ce mulţumi directorului, plecă.

Înainte de a trece pe la adresa indicată, Ducu se abătu pe la secţia de miliţie în raza căreia se afla strada Morilor. Acolo obţinu de la un lucrător care se ocupa cu evidenţa populaţiei o fotografie a lui Ion Vasilescu. Între acesta şi Fredi nu exista nici cea mai vagă asemănare. În evidenţa de la secţia de miliţie, Ion Vasilescu figura ca mutat din strada Morilor în strada Apus de Soare, la numărul 8.

De la secţia de miliţie, Ducu se duse pe la vechea adresă a lui Ion Vasilescu de pe strada Morilor. Casa cu numărul 23 era o casă vagon, lungă, cam dărăpănată, din paiantă. Din întâmplare, femeia care ieşi din casă să-l întâmpine era tocmai aceea la care stătuse în gazdă Ion Vasilescu.

- Nu mai stă la mine, tovarăşe, de vreo trei ani.

- Adică, s-a mutat în 1962?

- Da, cam atunci trebuie că s-a mutat. E trecut şi în "cartea de imobil". Să v-o arăt, fiindcă sectoristul mie mi-a dat-o în păstrare.

- Lăsaţi, nu e nevoie! refuză Ducu, deoarece ştia lucrul acesta din fişa de evidenţă de la miliţie.

- Nu era om rău, tovarăşe. Băutura însă l-a făcut din om neom. După ce a ieşit din balamuc, câtva timp s-a stăpânit, n-a mai băut. Pe urmă, din nou a început. Puţin înainte de a se muta, iarăşi da semne că se zăneşte. Dacă ruda care l-a luat la ea n-o fi izbutit să-l mai înfrâneze de la băutură, apoi sigur, tot la balamuc s-a întors.

- O rudă? Nu ştiţi cumva unde locuieşte?

- Nu mi-a spus. Era... cucoană după cum se purta şi după cum arăta.

- Şi cum arăta?

Din descrierea sumară şi aproximativă a femeii, Ducu înţelese că ruda lui Ion Vasilescu era Lotte Dankner.

- Nu cumva e aceasta?

Şi îi puse dinainte fotografia.

- Ea! Zicea că-i este mătuşă şi că locuieşte la Galaţi. Când a venit să-l mute, mi-a spus că acolo îl duce, ca să aibă grijă de el şi să-l vindece de patima beţiei.

- Aş vrea să vă mai întreb ceva: Spuneaţi, mai adineauri, că înainte de a se duce la mătuşă-sa, Ion Vasilescu din nou începuse să dea semne de nebunie. Sunteţi absolut sigură?

- Dar ce veţi fi crezând dumneavoastră despre mine, tovarăşe? Sunt femeie serioasă, şi nu vorbesc numai aşa, ca să mă aflu în treabă. Dacă v-am spus că începuse din nou să se zănească, apăi nu v-am spus decât adevărul. Odată a încercat să se spânzure, şi a fost norocul lui că tocmai atunci a intrat în magazie alde bărbatu-meu. Altădată a ieşit gol în stradă şi a început să se lege de femei şi să spună măscării. Bietul de el, îi trecea repede şi atunci începea să plângă de ruşine. Astea nu sunt semne că din nou începuse să i se întunece mintea?

Ducu se ridică.

- Da, desigur! Vă mulţumesc pentru informaţiile date.

- N-aveţi pentru ce, tovarăşe!

Din strada Morilor, Ducu se duse la secţia de miliţie de care aparţinea strada Apus de Soare. Acolo, în fişa de evidenţă, aşa cum se aştepta, figura presupusul Ion Vasilescu, adică Fredi. Substituirea era evidentă şi ingenios "lucrată". Ce se întâmplase însă cu Ion Vasilescu?

"Nu ar fi exclus să-i fi făcut de petrecanie Fredi şi cu Lotte Dankner", îşi spuse.

O porni pe jos spre sediu. Simţea nevoia să se gândească şi nimic nu-i stimula mai mult gândurile decât mersul pe jos. Descoperirea făcută era deosebit de importantă. Va să zică, în anul 1954, adevăratul Ion Vasilescu fusese internat la Spitalul Central, bolnav de delirium tremens. În 1959, i s-a dat drumul vindecat sau, mai probabil, ameliorat. Din 1959 până în 1961, a locuit la vechea adresă. În primele luni a dus o viaţă normală, se ferise să mai bea. Dar încet, încet, vechea patimă a pus iarăşi stăpânire pe el. "Spirtul", cum spunea inimoasa lui gazdă, din nou a început să-i întunece mintea: tentativă de sinucidere, manifestări de erotomanie. În luna iulie, Lotte Dankner şi-a "descoperit" nepotul şi l-a luat cu ea la... Galaţi, Dar începând cu luna iulie, Ion Vasilescu figurează în evidenţa de la miliţie ca mutat în strada Apus de Soare, la numărul 8, adică la Pensiunea Dankner.

"Întrebarea e - îşi spuse Ducu - când a apărut Fredi sub numele de Ion Vasilescu la Pensiune? Cornelia Melinte afirmă că este "pensionarul" Lottei Dankner numai de un an şi jumătate". Deci, el a apărut la Pensiune pe la jumătatea anului 1962. Asta presupune că adevăratul Ion Vasilescu a locuit efectiv acolo circa un an de zile. Pe urmă ce s-a întâmplat cu el?"

Ducu, fără voie, grăbi pasul. Ei, da, ce se întâmplase după aceea cu adevăratul Ion Vasilescu? Probabil, Lotte Dankner, în complicitate cu Fredi, îi făcuseră de petrecanie abia atunci când Fredi a trebuit să-şi schimbe identitatea. Dar, în definitiv, cine era acest Fredi? Faptul că Lotte Dankner îi pregătise din timp o nouă stare civilă, înseamnă că stârpitura era un individ periculos care juca sau urma să joace un rol important.

Eşafodajul acesta de presupuneri rămânea în picioare doar dacă afirmaţia Corneliei Melinte - că Fredi îşi făcuse apariţia la Pensiune numai de un an şi jumătate - era adevărată. Altfel, nu era exclus ca substituirea să fi avut loc imediat după ce Lotte Dankner îl mutase pe adevăratul Ion Vasilescu, prin "mutare" trebuind să se înţeleagă lichidarea lui.

"Dar dacă l-au lichidat, i s-ar fi găsit pe undeva cadavrul". Dar tot el îşi răspunse: "Nu-i absolut obligatoriu".

Ducu, în loc să se întoarcă la sediu, se duse la Direcţia Generală a Miliţiei. Ceru să fie introdus la colonelul Păsculescu. Voia să afle dacă în cursul anului 1962 fusese descoperit un cadavru a cărui identitate nu putuse fi stabilită.

- Dacă treci mâine pe la prânz sau îmi telefonezi, am să fiu în măsură să-ţi dau un răspuns precis.

Ducu avusese un somn bântuit de coşmare. Se făcea, în vis, că Ion Vasilescu atârna spânzurat de o grindă în magazia ţaţei Leonora, mama lui Fane, că el, Ducu, se afla la numai doi paşi de spânzurat şi, cu toate că făcea eforturi disperate, nu izbutea să schiţeze măcar un singur gest, de parcă ar fi fost o stană de piatră.

Dimineaţa, când se trezi, se simţi frânt de oboseală. După ce bău două cafele tari, aşa cum numai mătuşa Sabina se pricepea să facă, se mai învioră. Când ajunse la sediu, colonelul Joldiş îl chemă la el. Voia să-i cunoască planul operativ în legătură cu "Pensiunea Dankner". Ducu i-l expuse verbal, în linii mari, şi ceru răgaz douăzeci şi patru de ore ca să-l definitiveze.

- Mai înspre prânz voi avea răspunsul tovarăşului colonel Păsculescu de la Direcţia Generală a Miliţiei.

- Are mare importanţă răspunsul pe care îl vei primi. Sesizezi, Mănăilă?

- Oarecum, tovarăşe colonel. Dacă vom afla că a fost găsit cadavrul lui Ion Vasilescu, am putea, studiind dosarul, să tragem unele concluzii în legătură cu mobilul crimei.

- Da, şi aceasta. Dar mai important este să ştim când a fost lichidat. Imediat după ce a fost luat de "mătuşa" sa, sau mai târziu, atunci când, după afirmaţiile Corneliei Melinte, Fredi a apărut la Pensiune.

- Acuma mi-e clar, tovarăşe colonel.

- Adică? insistă colonelul.

- Tovarăşe colonel, dacă Ion Vasilescu a fost lichidat abia după un an de zile, aceasta are o importanţă deosebită. Înseamnă că Fredi este un personaj foarte important, de vreme ce Lotte Dankner i-a pregătit o nouă identitate încă înainte cu un an ca acesta să aibă nevoie de ea. Desigur, noi nu ştim nimic încă, vreau să spun, nu avem încă nici o dovadă concretă că personajele de la Pensiune - cel puţin Lotte Dankner şi Fredi - au o legătură cu Tanti Aspasia. Presupunerea noastră că există o asemenea legătură se bazează doar pe faptul că Mica m-a dus la Pensiune. Dar nici despre Mica nu ştim încă ceva foarte precis. Totuşi, dacă nu ne înşelăm în presupunerea noastră, atunci n-ar fi exclus ca tocmai Fredi să fie rezidentul, "capul" lor. Ştiu eu? Poate chiar Champignon.