- Dar atunci?
- Nu i-ai spus că numai eu l-am cunoscut pe Florea Bombonică, cu mulţi ani înainte?
- I-am spus.
- Ăsta-i al doilea motiv pentru care am început s-o interesez. Dar mai este un motiv care a determinat-o să-i devin agreabil. I-am spus că lucrez la Ministerul Afacerilor Externe şi că sunt şeful arhivei. Ei, ce zici? Îţi scoţi sau nu pălăria?
- Mi-o scot, Ducule. Ai avut un fler grozav.
- Zi mai bine inspiraţie. Să ştii, măi băiete, că are dreptate şeful când spune că nu numai poeţii au nevoie de inspiraţie, dar şi lucrătorii Securităţii statului.
- Bătrâne, eu cred că asta a fost nada cu care ai dat-o gata. Ce şi-o fi zis ea? Ce mai pleaşcă! Dacă îl recrutez pe ăsta, prin el avem acces la arhiva Ministerului de Externe. Mină de aur, nu alta. Şi cum e ea frumoasă - ce mai: Brigitte Bardot de pe malul Dâmboviţei! - iar tu un craidon trecut de prima tinereţe, floare la ureche pentru ea, să te facă să joci cum îţi va cânta.
- Va să zică, după părerea ta, are de gând să mă racoleze?
- De ce nu? Cum e ea frumoasă, în cazul când nu ne înşelăm, şi lucrează într-adevăr pentru Fuiorescu, nu ar fi de loc de mirare dacă în cadrul reţelei ea are rolul de agentă de recrutare.
- În cazul acesta, măi băiete, află că am mai avut o idee inspirată.
Şi îi istorisi discuţia pe care o avusese în legătură cu cocoşeii.
- Tăticule, gata! Cum de ţi-a dat prin minte să-i spui că dacă puneai mâna pe cocoşei i-ai fi schimbat în străinătate? A fost o idee grozavă!..
- Nu zic nu! Am avut o bună inspiraţie. Dar nu e vorba numai despre Mica. Toată povestea asta - cel puţin pentru mine - mi se pare cumva deosebită.
- Ce naiba găseşti deosebit, bătrâne?
- Până la proba contrarie, cu alte cuvinte până se vor limpezi cât de cât apele ca să putem măcar întrezări şi pietrele de la fund, hai să-i băgăm pe toţi în aceeaşi oală. Mai întâi, pe Fuiorescu. Pe urmă, pe aşa-zisul Chivu Boraş, pe Marcel Koruz surdomutul, pe răposatul Reinhardt Klausner, alias Florea Bombonică, pe Aspasia, pe Mica.
- Exact! Şase.
- Sunt două săptămâni de când avem aceste fire în mână. Ei bine, ai putea să-mi spui ce urmăresc în definitiv lepădăturile astea?
- Deocamdată e destul de greu să-ţi faci o părere.
- În alte împrejurări, chiar şi atunci când dăm numai de un singur fir, ştim sau bănuim ce urmăresc, fie că e vorba de un secret care priveşte industria noastră, apărarea ţării şi aşa mai departe. Dar ăştia ce urmăresc? Cunoaştem şase indivizi care presupunem că nu stau cu mâinile în sân, dar până acuma nu ştim ce obiectiv urmăresc. Am sau n-am dreptate?
- Ai!
- Atunci, dacă tu nu eşti în stare, nici eu şi, pe cât se pare, nici şeful, nu înseamnă că afacerea aceasta este puţin altfel?
- Că urmăresc un altfel de obiectiv decât cele urmărite în mod obişnuit de agenţi.
- Vezi, nici asta nu aş putea afirma sută la sută. Sau, dacă vrei, aş putea spune: Da, şi asta urmăresc. Adică, un obiectiv mai puţin obişnuit.
- E cam nebulos raţionamentul ăsta al tău, bunicule.
- De acord! Dar tocmai în aceasta constă partea ciudată. Cu toate că am sucit şi pe o parte şi pe alta cunoscutele problemei, nu izbutesc, fir-ar al dracului, ca ea să devină mai puţin nebuloasă, să-i găsesc dezlegarea.
- Ce-ar fi, măi Ducule, dacă i-am lua la întrebări?
- Am face o greşeală, Bogdane. Cine ne-ar ajuta să dezlegăm şarada? Koruz? Poate Mica? Ăştia sunt, sigur, a cincea roată la căruţă.
- Dar Fuiorescu?
- Ăsta, da! Ăsta e un ţip mai mult decât suspect din punctul de vedere care ne interesează. Ăsta sigur că ştie ceva mai mult decât toţi ceilalţi la un loc. Mă întreb însă: Ce ştie, cât ştie? Şi dacă ştie ceva, e dispus să vorbească? Noi nu trebuie să pierdem din vedere că habar nu avem unde a dispărut Aspasia şi nici cine este şi ce învârteşte Chivu Boraş, care nu trebuie să ne intereseze în mai mică măsură decât cucoana aceasta. Nu ştim dacă vreunul dintre aceştia este amestecat în răpirea lui Sava Şutelcă, după cum, de asemenea, nu ştim nimic despre Champignon şi, cu atât mai puţin, despre acel Bernhard, de care a pomenit Reinhardt Klausner în ultimele sale clipe. Cu alte cuvinte, nu ştim nimic tocmai despre acela sau aceia care, după toate aparenţele, trage sau trag de sforile ce fac să se mişte marionetele: Fuiorescu, Mica, Koruz şi ceilalţi. Şi dacă aşa stau lucrurile, într-adevăr am proceda greşit dacă ne-am grăbi să-i arestăm tocmai pe aceia pe care îi vedem agitându-se, îndeplinind voinţa altora.
Bogdan oftă.
- N-avem încotro. Trebuie să mai aşteptăm.
Telefonul sună. Era colonelul Joldiş.
- Noutăţi sunt?
- Sunt, tovarăşe colonel.
- Bine! Ai să-mi raportezi mai târziu. Ţi-am trimis maşina. Într-un sfert de oră să fii la Comitetul Geologic. Ne întâlnim acolo. A dispărut o geologă.
- Căpitanul Tudoraşcu e la mine, tovarăşe colonel.
- Poţi să-l iei şi pe el.
Şi închise.
- Ce s-a mai întâmplat? întrebă Bogdan.
- A dispărut o geologă şi trebuie s-o găsim.
- Şi de ce noi? Miliţia atunci ce treabă are?
- Ce tot faci pe prostul, băiete! Dacă şeful a spus că trebuie s-o găsim noi, înseamnă că e o afacere care intră în competenţa noastră.
Îi primi profesorul Bîtlan, care părea tare mirat de vizita matinală.
- Tovarăşe profesor, suntem de la Miliţie şi vă deranjăm pentru a vă pune câteva întrebări.
- Cu ce vă pot fi de folos, tovarăşi?
- O echipă de geologi se află, în prezent, în munţii Vrancei. Am vrea să ne daţi câteva informaţii, mai întâi, în legătură cu scopul acelei "expediţii" - probabil că termenul nu este cel corespunzător - şi, în al doilea rând, ce ne puteţi spune despre geologa Tina Păduraru?
- Tovarăşe colonel, nu cred că informaţiile pe care le pot da vă vor putea fi de prea mare folos. Într-adevăr, în prezent, în Vrancea se efectuează unele prospecţiuni geologice, prevăzute în planul general de prospecţiuni pe anul în curs. Ele ne-reprezentând interes republican, sunt efectuate cu forţe locale, mai precis regionale. Tocmai de aceea despre geologa Tina Păduraru nu vă pot spune absolut nimic. Am auzit pentru prima dată de la dumneavoastră numele acesta.
În maşină, colonelul hotărî:
- N-am încotro, Mănăilă. Va trebui să te repezi până acolo.
- Tovarăşe colonel, trimiteţi-mă pe mine. Ducu a prins un fir şi lăsaţi-l să tragă de el.
Şi fără să mai aştepte încuviinţarea, Bogdan începu să raporteze colonelului cele ce cititorii au aflat din paginile anterioare.
- Ai avut o bună inspiraţie, Mănăilă, te felicit! Unde nu dă Dumnezeu să te racoleze! Dacă se va întâmpla aşa, înseamnă că vom pescui nu cu undiţa, ci cu năvodul cel mare. În cazul acesta va trebui să pleci dumneata, Tudoraşcule.
- Am înţeles, tovarăşe colonel. Dar, dacă îmi permiteţi, aş pune o întrebare! Dacă ne vom ocupa noi ori de câte ori dispare un cetăţean, ce naiba mai face atunci miliţia?
- În primul rând, nu ne ocupăm de toate dispariţiile, asta o ştii prea bine. Pe de altă parte, s-ar putea să faci un drum de pomană. Cu alte cuvinte, dispariţia geologei să nu prezinte nici un interes pentru noi. Dar, de când cu răpirea lui Şutelcă, scafandrul, trebuie să fim foarte atenţi atunci când se întâmpla să dispară cetăţeni cu meserii mai puţin obişnuite.
- Într-adevăr, tovarăşe colonel, afacerea va deveni palpitantă dacă voi constata că e cazul să ne ocupăm de dispariţia Tinei Păduraru. Un scafandru!.. O geologă!.. Zău că ar fi a-ntâia!
Читать дальше