Theodor Constantin - Căpitanul de cursă lungă

Bogdan tocmai examina, la lupă, pentru a patra oară, unul din "ofiţeri". Şi în timp ce sucea la dreapta şi la stânga fiecare din părţile scobite ale piesei, deodată rămase în mână cu sferuţa, cu care ea se sfârşea.

"Na, că am rupt-o!" se mustră înciudat.

Dar se înşela. De fapt, dezlipise numai sferuţa. Înăuntru, de-a lungul axului ei, piesa era străbătută de un canal minuscul. Cu vârful unui ac, Bogdan scoase de acolo un peticuţ de hârtie făcut sul, ca mărime de jumătatea unui timbru poştal, mai subţire ca o foiţă de ţigară şi lucios pe ambele părţi. Privită cu ochiul liber, hârtia avea nişte punctuleţe, ai fi zis nişte impurităţi ce făceau parte din compoziţia ei. Examinând-o însă cu lupa, Bogdan descoperi că aparentele impurităţi erau, de fapt, cifre şi litere.

Încă de la prima citire a lor, Bogdan înţelese semnificaţia lor. Era o cheie, prin intermediul căreia se putea citi un text cifrat. De pildă, turnul în poziţia a4 reprezenta litera f ; calul în poziţia f7, litera p . Şi aşa mai departe.

"Bătrâne - îi vorbi Bogdan prietenului său de departe - mi se pare că iarăşi are să trebuiască să-ţi scoţi pălăria".

Copie cheia, vârî la locul ei hârtiuţa, lipi cu pelicanol sferuţa - examenul unei firimituri de lipitură indica tot pelicanol - şi pe urmă, cu cutia de şah sub braţ, se duse s-o restituie bătrânei.

- Aţi aflat ceva, tovarăşe? îl luă ea, în primire de la poartă.

- Încă nimic. Dar, n-aveţi grijă, aflăm noi.

- Eu nu ştiu de ce vă trebuie atâta timp ca să-i daţi de urmă. Eu dacă aş fi în locul dumneavoastră... Păi dacă n-aţi găsit-o încă, de ce nu daţi sfoară în ţară?

- Cum, adică, să dăm sfoară în ţară?

- Simplu! Făgăduiţi o recompensă.

- Lăsaţi, o găsim noi şi fără să făgăduim recompensă. Poftim, v-am adus înapoi cutia de şah.

- Nu trebuia să te grăbeşti, tovarăşe. Se afla doar în mâini bune.

Bătrâna îl conduse până la poartă.

- Mai aveţi numărul de telefon pe care vi l-am dat?

- Se poate, tovarăşe, să-mi pui asemenea întrebare! Ce, sunt copil?

Un biciclist tocmai oprea în faţa casei.

- O telegramă pentru tovarăşa Păduraru.

- Nu-i acasă! îl informă gazda.

- Nu vreţi să i-o predaţi dumneavoastră?

Bătrâna ezită şi se uită întrebător la Bogdan.

- Bineînţeles că are să i-o predea. Dumneaei e gazda.

- Atunci semnaţi aici, tovarăşă!

După plecarea factorului, Bogdan luă telegrama din mâna bătrânei.

- Trebuie s-o deschidem. Nu avem încotro. E în interesul chiriaşei dumneavoastră.

- Desigur!.. Desigur!..

Telegrama conţinea următorul text:

Problema trimisă este parţial greşită. Verificaţi mutările:

Ra3; . Pa8; Nd5;. Cf7; Db5; Th4; Ra3; Pd5

Profesor Nedelcu

Bogdan băgă telegrama în buzunar.

- Ce spune? se interesă bătrâna.

- O problemă de şah trimisă de la Bucureşti de un profesor pe nume Nedelcu. Numele acesta vă spune ceva?

- Profesor Nedelcu? Nu! Aud acum, pentru, prima dată, numele acesta.

- Spuneţi-mi, chiriaşa dumneavoastră primea des telegrame?

- De când s-a mutat, una singură.

- Dar scrisori?

- Nici una.

- Telegrama, deocamdată, rămâne la mine. Am să v-o restitui mai târziu. Dacă se înapoiază domnişoara, sau dacă o caută cineva, anunţaţi-mă la telefonul pe care vi l-am lăsat.

- Nici o grijă, tovarăşe.

În camera ce-i fusese destinată, Bogdan stătea pe, un fotoliu larg şi moale. În faţa sa, pe o măsuţă joasă, se afla textul descifrat al telegramei:

Ra3; Pa8; Nd5; Cf7; Db5; Th4; Ra3; Pd5

C iuper că

Privea textul descifrat şi se străduia să înţeleagă care era adevărata sa semnificaţie. Ipoteze se puteau face multe, nu una. De pildă, nu era exclus că "profesorul Nedelcu" îi reproşa inexactitatea unei informaţii de care acesta avea neapărat nevoie. Sau că, de fapt, cuvântul ciupercă reprezenta o supra-cifrare. Dar în acest caz, cu ce fel de cheie se putea citi cuvântul supracifrat?

Ciupercă!

"Lua-le-ar naiba de ciuperci. Deşi nu-mi plac în nici un fel, nici măcar "á la grec", într-una numai de ele am parte!"

...Şi dintr-o dată îşi aminti de Reinhardt Klausner, de ultimele lui cuvinte. Nu pomenise el de Champignon?

"Oare "profesorul" nu se referă la acelaşi Champignon (6) la care îi trimisese Reinhardt Klausner? Oare nu trebuie să înţeleg că "profesorul" îi cere Tinei Păduraru să obţină noi informaţii despre Champignon - Ciupercă - întrucât cele anterioare fuseseră total sau parţial eronate? De la Reinhardt Klausner ştia că Champignon este un agent. Şi încă un adevărat tartor. Atunci despre "profesor" şi Tina Păduraru ce trebuie să credem? Că sunt oameni cinstiţi, eventual că sunt terorizaţi de acel oberspion şi, ca să scape de sub teroarea acestuia, încearcă să obţină despre el unele informaţii cu care, la rândul lor, să-l aibă la mână? Şi apoi, de ce "profesorul" îi cerea Tinei Păduraru să obţină noi informaţii despre Ciupercă, în timp ce o credea pe aceasta la Galaţi? Nu cumva reşedinţa Ciupercii este Galaţiul? Mai departe. Cine este acest "profesor" Nedelcu şi cum se face că el n-a aflat încă - deşi au trecut trei săptămâni - că Tina Păduraru nu mai este în oraş? De ce nu i-a comunicat ea că pleacă în munţi cu geologii? L-a urmat ea pe găgăuţul de geolog numai din slăbiciune pur femeiască, sau n-a făcut decât să se supună unui ordin? Pe urmă, cum a izbutit Tina asta să obţină despre Champignon unele informaţii - chiar eronate - în timp ce noi nu ştim despre el nimic altceva decât a binevoit să ne spună ticălosul de Reinhardt Klausner?

Fir-ar ale dracului de ciuperci! Când eram mic, puţin a lipsit să mor din cauza lor. Acuma nu mai am mult ca să înnebunesc din cauza durerilor de cap pe care mi le cauzează blestematul de Champignon. În orice caz, cel puţin deocamdată, înapoi la Bucureşti. Să văd ce pot afla la oficiul poştal despre "profesorul" Nedelcu. E el profesor cum sunt eu cosmonaut".

Se urcă în maşină şi se întoarse în capitală.

Primul drum îl făcu la oficiul poştal de unde fusese expediată telegrama. Se prezentă dirigintelui şi, declinându-şi calitatea de "miliţian", îşi exprimă dorinţa să stea de vorbă cu funcţionara căreia îi fusese prezentată telegrama. Întâmplarea făcu ca să fie de serviciu.

În biroul dirigintelui intră o fetişcană tânără, frumoasă şi foarte dezgheţată.

- M-aţi chemat, tovarăşe diriginte?

- Tovarăşul e de la miliţie şi ar vrea să-iţi pună unele întrebări în legătură cu o telegramă.

- Întrebaţi-mă, tovarăşe.

Bogdan îi puse dinainte blancheta.

- Textul acestei telegrame a fost prezentat la ghişeu în timp ce dumneavoastră eraţi de serviciu. Vă amintiţi?

- Din întâmplare, da!

- De ce numai din întâmplare?

- Fiindcă noi nu citim textele ce ne sunt prezentate. Numărăm în mod automat cuvintele, ca să socotim cât are de plată expeditorul.

- Şi ce anume v-a determinat să-l citiţi pe acesta?

- Expeditorul avea o cravată foarte frumoasă.

- Şi acesta poate fi un motiv?

- Staţi să vă explic. Avea o cravată foarte frumoasă, care s-ar fi potrivit de minune la costumul pe care şi-l face acum logodnicul meu. L-am întrebat de unde şi-a cumpărat-o şi el a fost atât de amabil să mă informeze. Zicea că a umblat mult până s-o găsească şi m-a sfătuit să mă grăbesc dacă vreau să cumpăr una la fel, fiindcă, după ştiinţa lui, stocul a fost epuizat şi nu mai există decât la un singur magazin, pe Magheru. În timp ce el îmi explica am citit, distrată, textul. Vă spun, dacă n-ar fi avut o cravată aşa de frumoasă, n-as fi fost în măsură să vă dau nici un fel de lămuriri.