Theodor Constantin - Căpitanul de cursă lungă

De la regiune, Bogdan îşi continuă drumul până la Vizantea, în Vrancea. Acolo îşi stabilise tabăra permanentă echipa de geologi condusă de geologul Dobre. Bogdan stătu de vorbă mai Întâi cu acesta.

- Când a dispărut tovarăşa Păduraru? fu prima întrebare pe care i-o puse.

- Sunt zece zile de atunci.

- Şi de ce aţi anunţat miliţia abia ieri?

- Fiindcă nu am avut motiv să mă alarmez. Să vă explic. Acum şapte sau opt zile Tina a primit o telegramă prin care era vestită că o rudă de a ei, soră sau verişoară, nu mai ţin bine minte, se căsătoreşte. Nu a manifestat dorinţa să se ducă la nuntă. Dacă mi-ar fi cerut, aş fi învoit-o, deşi ne-ar fi lipsit mult. Trebuie să ştiţi că tovarăşa Păduraru nu este geologă. A fost angajată ca secretară. Fiindcă se cere scriptologie, chiar într-o treabă ca a noastră. Pe urmă, mai e nevoie de multă alergătură, privind aprovizionarea, diferite aprobări şi aşa mai departe. De toate acestea s-a ocupat tovarăşa Păduraru. Vreau să mai adaug că am folosit-o şi în munca de prospectare, deşi nu are pregătirea necesară. Bineînţeles, într-unele treburi auxiliare. Dar să revin la cele ce spuneam. Primind telegrama, nu şi-a manifestat dorinţa să se ducă la nuntă. Vă închipuiţi mirarea mea când, două zile mai târziu, adică sâmbătă dimineaţa, mi s-a adus la cunoştinţă că a plecat în timpul nopţii.

- V-a lăsat vorbă prin cineva că pleacă la nuntă? întrebă Bogdan.

- Nu!

- Atunci ce v-a făcut să credeţi că s-a dus acolo?

- Dar era foarte normal să cred aşa ceva. Ce altceva aş fi putut crede?

- Nu pricep, tovarăşe geolog. Dumneavoastră numiţi "normal" un comportament cu totul... ireverenţios, ca să nu-l calific altfel. Tina Păduraru era angajată pe baza unui contract de muncă. Primea un salariu şi pentru salariul pe care îl primea era obligată să presteze muncă, un anumit număr de ore. Avea un şef, faţă de care răspundea. Şi deodată aşa, pe nepusă masă, îi vine chef să plece la nunta soră-si. Pleacă, în puterea nopţii, fără să ceară învoire, fără să anunţe pe cineva... Şi toate astea numiţi dumneavoastră comportament normal.

Geologul părea oarecum încurcat.

- Să vedeţi, tovarăşe căpitan. Tina Păduraru este o fire originală, o fire voluntară, cam prea voluntară.

- Ce legătură au toate acestea cu obligaţiile elementare ale fiecărui salariat, chiar şi ale acelora foarte, foarte originali?

Geologul se foi un pic pe scaunul său pliant înainte de a răspunde.

- Aveţi perfectă dreptate. Dar vă rog să mă credeţi. Plecarea inopinată şi ireverenţioasă a Tinei Păduraru nu a constituit motiv de nelinişte tocmai fiindcă îi cunoşteam firea voluntară.

- Îmi pare rău că trebuie să insist, dar este absolut necesar. De aceea, vă întreb. Purtarea... ireverenţioasă a Tinei Păduraru se datoreşte numai firii sale voluntare? Îmi permit să vă atrag atenţia că, în interesul dumneavoastră, sunteţi obligat să-mi daţi un răspuns cinstit.

Întrebarea îl puse pe geolog în mare încurcătură. Trecură câteva minute până să răspundă.

- Aş fi preferat să nu-mi fi fost pusă o asemenea întrebare, fiindcă ea nu are nici o legătură cu... dispariţia Tinei Păduraru. Dar fiindcă dumneavoastră aţi insistat, n-am încotro. N-o fac însă cu plăcere. Vă rog să luaţi notă.

- În orice caz - ţinu să precizeze Bogdan,- am insistat nu din pură curiozitate.

- Ştiu!.. Ştiu!.. În interesul cercetărilor. E părerea dumneavoastră. Eu sunt de altă părere. Dar, bineînţeles, nefiind în specialitatea mea, s-ar putea să greşesc. Acuma, iată care este răspunsul meu la întrebarea pe care mi-aţi pus-o: Dacă Tina Păduraru şi-a luat libertatea să plece neînvoită, aceasta se datoreşte faptului că între noi există unele relaţii de prietenie. Vă rog să nu vă închipuiţi cine ştie ce. Eu, după cum puteţi observa, nu mai sunt tânăr. Am cincizeci şi opt de ani. Colaboratorii mei sunt toţi foarte tineri. Nici unul nu are mai mult de douăzeci şi trei, douăzeci şi patru de ani. Există un fel de destin al generaţiilor. Cei în vârstă nu se pricep să-i înţeleagă pe tineri, iar tinerii, cu suficienţa caracteristică vârstei, sunt convinşi că bătrânii sunt plicticoşi. Deci, şi dintr-o parte, şi din alta, lipsa vaselor comunicante. Tina Păduraru nu mai este o femeie foarte tânără. Probabil, datorită acestui fapt, în primul rând, am putut întinde, reciproc, punţi de înţelegere între noi. Dar, vă repet, nimic reprobabil, nici un fel de relaţii intime. Nu ascund că am o mare simpatie pentru ea şi că prezenţa ei îmi devenise necesară. Dar, vă repet, nu am depăşit niciodată limitele unei prietenii decente, fie numai pentru faptul că nu voiam să dau un exemplu prost colaboratorilor şi colaboratoarelor mele. Plecarea, fuga ei - nu vă ascund - m-a dezamăgit. Nu vă ascund nici faptul că am căutat şi am găsit o mulţime de justificări. Din păcate, aşa ni se întâmpla nouă, bărbaţilor. Atunci când o femeie ne dezamăgeşte, ca s-o justificăm şi să ne justificăm, agăţăm luciditatea în cui, precum şcolarii leneşi ghiozdanele. Mai mult, nu atât din considerente de prestigiu, ci ca s-o feresc pe ea de criticile - de altfel justificate - ale colectivului, am anunţat că eu o învoisem pentru trei zile. Fiindcă eram convins că până în trei zile avea să se reîntoarcă.

- Şi când aţi început să vă alarmaţi?

- Alaltăieri! Adică, alaltăieri, mai serios. De fapt, când am văzut că trec cele trei zile, fără să dea vreun semn de viaţă.

- Miliţiei v-aţi adresat abia ieri. Adică, după nouă zile.

- Da, după nouă zile.

- Şi de ce v-aţi adresat miliţiei? Aveţi vreun motiv să credeţi că i s-a întâmplat o nenorocire?

- Nimic precis. Poate că m-am înşelat, dar îmi place să cred că prietenia dintre noi a fost reciprocă. Or, presupunând că ea s-a hotărât să nu mai revină aici - ştiu eu din ce motive? - mi-e greu să cred că nu m-ar fi vestit. Acesta este singurul motiv care m-a determinat să mă adresez miliţiei.

Raţionamentul geologului nu era greşit. Dacă ea se plictisise de teren, măcar din simplă politeţe şi tot ar fi trebuit să-l anunţe pe geolog că nu se mai întoarce. Dacă n-o făcuse, însemna că ori i se întâmplase ceva, ori că eventual avea de gând să revină.

- Spuneţi-mi, tovarăşe Dobre, obiectivele pe care le urmăriţi sunt foarte importante?

- Importante, deşi nu pe plan republican. Dar în munca noastră există şi surprize nesperate. Mă refer la cele plăcute.

- ...Şi până acuma aţi avut vreo asemenea surpriză?

- Din păcate, nu.

- Tovarăşa Păduraru era la curent cu rezultatul cercetărilor dumneavoastră?

- Bineînţeles. Ea prelucra datele de teren la indicaţiile colaboratorilor mei. Pe de altă parte, cunoştea stenografia. Seara, obişnuiam să-i dictez observaţiile mele personale în legătură cu rezultatele obţinute în timpul zilei.

- Un motiv în plus ca să-i simţiţi lipsa.

Geologul se uită la Bogdan pătrunzător. Voia să se convingă dacă acesta nu fusese pur şi simplu ironic.

- Da! Este şi acesta un motiv în plus ca să-i simt lipsa.

- Cum a ajuns în echipă?

-Eu am angajat-o.

- Ca secretară a "expediţiei"?

- Exact!

- Din nou sunt obligat să vă pun o întrebare care probabil să vă pară cam indiscretă.

- Puteţi s-o puneţi. Nefiind prima... Cum s-ar spune, m-am obişnuit să răspund şi la asemenea întrebări.

"Fir-ai să fii al naibii de găgăuţă! îl apostrofă în gând Bogdan. Fiindcă, după toate probabilităţile, asta eşti. Un găgăuţă şi un gură-cască. Dacă mă înşel, cumva, sunt gata să-mi tai pe loc mustaţa!" (Bogdan nu avea mustaţă).