Theodor Constantin - Căpitanul de cursă lungă

Şi deodată îl descoperi pe Fuiorescu. Stătea la o masă, tocmai în capătul celălalt al localului. Împreună cu el mai erau doi inşi, oameni între două vârste, care beau vin din nişte pahare cu picior. După culoarea stacojie a frunţilor şi după felul cum râdeau, se vedea că nu erau la primele pahare. Râdeau amuzaţi de cele ce le spunea Fuiorescu, cu toate că acesta povestea calm, serios, fără să schiţeze măcar un zâmbet. Deşi stăteau la aceeaşi masă toţi trei şi păreau prieteni de când lumea, Ducu era convins că nu veniseră împreună. Îşi amintea precis că, un sfert de oră mai devreme, la masa aceea fuseseră numai indivizii cu feţele stacojii. Fuiorescu îşi făcuse între timp apariţia în local şi, probabil, văzând că la masa lor sunt două locuri libere, îşi ceruse permisiunea să stea şi el.

Ceea ce regreta Ducu era că, atent la cele mai neînsemnate reacţii ale Micăi, nu observase dacă Fuiorescu fusese acela care intrase în vorbă cu partenerii săi de masă sau invers. În orice caz, acuma când îi observa, păreau buni prieteni şi, cel puţin după desele hohote de râs ale chefliilor, aceştia doi se amuzau copios.

Experienţa îl învăţase pe Ducu să observe fără ca cei din jurul lui să bage de seamă că dintr-o dată pe el începe să-l intereseze masa unde Fuiorescu debita probabil anecdote. În schimb, nu-i scăpă lui faptul că Mica privea cam prea des tocmai într-acolo. Un gând îi trecu prin minte, un gând atât de revelator, încât numai cu greu îşi stăpâni pornirea de a-şi freca mâinile de satisfacţie.

"Dacă nu mă înşel, atunci Bogdan sigur că-şi va scoate pălăria!" îşi spuse.

Orchestra, care se odihnise mai mult decât era necesar, începu să cânte. Parchetul de dans începu să se populeze. Cei trei - după cât îşi putu da seama Ducu - la propunerea lui Fuiorescu- se ridicară în picioare şi porniră fiecare să-şi caute partenere pe la celelalte mese. Şi existau, slavă Domnului, destule, fiindcă nu puţine erau mesele la care femeile covârşeau numărul bărbaţilor.

Până să ajungă la masa unde se afla Ducu şi Mica, Fuiorescu ar fi putut să-şi găsească nu una, ci mai multe partenere de dans. Cu toate acestea el veni întins la masa lor şi, politicos, ceru permisiunea să danseze cu Mica. Fuiorescu avea o asemenea prestanţă, impunea în asemenea măsură, prin ţinuta, prin croiala hainelor, prin întreaga sa atitudine, încât era aproape imposibil ca cineva să nu-i acorde permisiunea de a dansa cu soţia, iubita, prietena sau simpla cunoştinţă eu care venise în local. Cu atât mai puţin, nu-l refuză Ducu. Avea doar motive speciale să n-o facă. Dimpotrivă.

După ce rămase singur la masă, Ducu începu să se joace cu paharul, ţinând ochii pe jumătate închişi, de a-i fi putut jura că din cauza coniacului băut nu mai era în stare să-i ţină complet deschişi. Deşi singura lui preocupare părea a fi doar aceea de a învârti între degete paharul gol, în realitate nu-i pierdea din ochi. Fuiorescu dansa impecabil. La fel şi Mica. Dacă în locul lui Fuiorescu ar fi fost altcineva, din cauza diferenţei de vârstă dintre ei ar fi fost penibil să-i priveşti. Aşa însă nu se putea să nu recunoşti că amândoi formau o pereche potrivită. Ducu observă că şi alte femei se uitau cu interes la Fuiorescu şi probabil că le-ar fi făcut plăcere să danseze cu un domn atât de distins.

La început, dansară fără să-şi vorbească. Deschise vorba Fuiorescu. Ai fi zis că, din politeţe, se simte obligat să debiteze partenerei lui câteva banalităţi de rigoare.

- Te-ai turtit rău de tot, îl mustră Mica după ce Fuiorescu o readuse la masă.

- Aşa crezi tu!.. Dacă beau acum o cafea, am să mă simt exact ca şi când aş fi dormit o noapte întreagă. Tu ce bei? Încă un coniac sau tot o cafea?

- În nici un caz coniac. O cafea.

- Halal de el!

- Halal de cine?

- De partenerul tău. N-are complexe. Eu când oi ajunge la anii lui, nici n-am să îndrăznesc să mă uit în ochii unei fete de vârsta ta, necum s-o invit la dans.

Mica însă nu-i răspunse. Acum îl asculta numai cu o ureche. Oricât se străduia ea să nu se cunoască, Ducu îşi dădu seama că era preocupată de ceva.

Pentru Ducu acuma era clar. Îi ceruse s-o lase să danseze cu altcineva nu fiindcă fusese convinsă că el se "cherchelise", ci fiindcă îl descoperise în local pe Fuiorescu. Ştiind că el va veni s-o invite la dans, pregătise terenul. Va să zică, Mica era în legătură cu Fuiorescu. Era şi ea o verigă din lanţ. Ehei, când avea să afle Bogdan, sigur că va fi obligat să-şi scoată pălăria. Dar, întrucât ideea cu "Rekord"-ul a fost a lui Bogdan, de fapt el este obligat să-şi scoată pălăria în faţa acestuia.

Ceva ar fi vrut să ştie - cu certitudine Ducu: dacă Fuiorescu şi Mica îşi dăduseră întâlnire la bar, sau Fuiorescu venise s-o caute din proprie iniţiativă. Îi venea greu să creadă că Mica îi ceruse s-o ducă la local, fiindcă aici urma să-l întâlnească pe Fuiorescu. Mai întâi, fiindcă nu ea propusese barul acela, ci el. Al doilea, până a nu-şi face apariţia Fuiorescu, Mica aproape că nu privise la celelalte mese. Pe de altă parte, dacă cei doi s-ar fi înţeles în prealabil să se vadă la bar, nu i-ar fi cerut, tocmai ea, să nu permită altcuiva s-o invite la dans.

Fusese o întâlnire întâmplătoare? Dar nici această presupunere nu se susţinea în întregime. Fuiorescu nu era un obişnuit al barurilor. Intrase pentru prima dată în noaptea aceasta, din simplă curiozitate? Foarte bine. Dar descoperind-o pe Mica acolo în compania altuia, în mod normal n-ar fi trebuit s-o invite la dans. Chiar dacă nu ştia precis, dar în orice caz trebuia să presupună că ea se găsea acolo probabil din ordinul altcuiva, de care asculta şi Fuiorescu, în cazul când nu el era "şeful". Şi dacă, totuşi, cunoscând acest lucru, o invitase la dans, ce altceva putea să însemne decât că avusese să-i facă o comunicare importantă, de care ea trebuia neapărat şi urgent să ia cunoştinţă? Pe urmă, dacă ei se cunoşteau, dacă Mica primea dispoziţii de la Fuiorescu - sau poate Fuiorescu de la ea? - atunci cum se face că Fuiorescu nu se mai întâlnise niciodată până acuma cu Mica?

Gândurile acestea îi treceau prin minte, în timp ce îşi bea cafeaua. Între timp, Fuiorescu plecase.

- Ce-ar fi să plecăm? propuse Mica.

- Să mergem, măi fată, dacă nu-ţi mai place aici. Te conduc acasă.

***

Mătuşa Sabina le umpluse farfuriile cu jumări de ouă Şi încărcase masa cu alte farfurii şi farfurioare cu unt, brânză, măsline, dulceaţă şi gem făcute de mâna ei.

Ducu şi Bogdan începură să înfulece de zor. Aveau amândoi ochii cârpiţi de somn, fiindcă abia apucaseră să fure câteva ore de somn în noaptea ce abia se sfârşise. Bogdan se întorsese din provincie târziu, după miezul nopţii, şi călătoria cu maşina îl obosise din cale afară. Cât priveşte pe Ducu, acesta ajunsese acasă şi mai târziu, fiindcă Micăi, după ce o condusese până în faţa casei cu maşina, îi venise chef să se plimbe pe jos, pentru că, motivase ea, noaptea era splendidă.

După ce Ducu îi povesti lui Bogdan în ce fel îşi petrecuse seara cu Mica, acesta, trosnindu-şi degetele, după obicei, se bucură ca un copil.

- Va să zică, dacă nu-i spuneam povestea cu "Rekord"-ul, nu ieşea nimic.

- Mda! Se pare că din clipa aceea a început s-o intereseze persoana mea. Ai avut o idee grozavă.

- Înseamnă că are nevoie de un tip cu maşină. La ce i-o fi trebuind?

- Nu cred că numai acesta a fost motivul. Cum e dată dracului de frumoasă, nimic mai uşor pentru ea decât să găsească unul care are maşină. Măcar o râşniţă de "Trabant".