Gheșe Rabten - Comorile Dharmei

Mai întâi am văzut cum trebuie procedat în timpul meditaţiei prin alternanţă, asociind suflul şi canalele. Este indicat să începem de aici şedinţa de meditaţie. Într-adevăr, canalele acestea intervin în numeroase alte meditaţii mai avansate şi antrenamentul obţinut în timpul practicii iniţiale va constitui un fel de pregătire pentru etapele viitoare. Dacă însă unor persoane le este greu să mediteze asupra canalelor, sau nu vor să o facă, pot începe direct cu număratul respiraţiilor. Este bine ca fiecare să ţină cont de predispoziţiile proprii. Unii vor obţine rezultate concentrându-se pe număratul respiraţiilor, pentru alţii, dimpotrivă, meditaţia asupra canalelor e mai folositoare. Nu trebuie să ne impunem ceea ce nu ne convine, ci să adoptăm metoda care ne reuşeşte mai bine. Când suntem bolnavi, luăm medicamentul adecvat bolii noastre, oricare ar fi acesta, căci scopul unui remediu este să vindece.

Când începem exerciţiile asupra canalelor sau număratul respiraţiilor, începem să medităm. Este vorba atunci de meditaţie analitică. De fapt, există două feluri de meditaţie: meditaţia analitică şi meditaţia de fixare.

Pe parcursul sesiunilor de meditaţie care vor urma, puteţi alterna concentrarea asupra numărării respiraţiilor cu meditaţia analitică asupra subiectelor filosofice expuse în cursul predării. Veţi reflecta mai ales asupra naturii suferinţei şi a fericirii, a celor trei feluri de suferinţă şi vă veţi întreba dacă observaţiile voastre personale sunt în acord cu conţinutul învăţăturilor. Dacă vi se pare că astfel stau lucrurile, chestionaţi-vă asupra motivelor existenţei tuturor acestor experienţe şi situaţii. În tot cazul, rămâneţi în postura de meditaţie şi păstraţi mintea cât mai concentrată cu putinţă.

Când suntem grav bolnavi, consultăm un medic sau mergem la spital pentru a urma un tratament. Acceptăm tratamentul fiindcă suferim şi fiindcă suntem conştienţi de durere şi vrem să scăpăm de ea. Reflectând asupra învăţăturilor primite, va trebui să ajungeţi la o stare a minţii asemănătoare: să înţelegeţi care este natura suferinţei voastre, ceea ce va da naştere în voi în mod natural aspiraţiei de a practica Dharma. Suferinţa este în noi, iar remediul de asemenea. Antidoturile suferinţei, agenţii eliberării noastre, se găsesc înlăuntrul nostru. Or, îi vom face operanţi dacă vom consacra cât mai mult timp şi energie practicii Dharmei. Dharma este la dispoziţia tuturor: călugări sau laici, tineri sau bătrâni… Dacă suntem bolnavi şi ţinem în mână medicamentul pentru boala noastră, cel mai bun lucru este să-l ingerăm. Dacă ne plângem că suntem bolnavi, dar numai ne uităm la medicamente în loc să le luăm, ele nu ne vor fi de niciun folos şi nu vor putea să înlăture durerea noastră. Dacă avem nevoie de fier pentru fabricarea articolelor de fierărie şi posedăm o mare cantitate din acest mineral, putem, prin tratare, prin purificare şi modelare să obţinem din el ceea ce dorim. Dar dacă aruncăm mineralul şi apoi ne lamentăm că nu avem fier, situaţia va fi cu adevărat disperată. Desigur, acesta este un exemplu banal; ce ne interesează aici este mintea. Ea este asemănătoare unui material de bază din care putem face tot ce dorim. Practicând Dharma, ne putem folosi mintea la eliminarea completă şi definitivă a suferinţei.

Gândiţi-vă adesea la conţinutul acestor învăţături. La sfârşitul zilei revedeţi-vă notiţele, reflectaţi asupra semnificaţiei lor şi întrebaţi-vă dacă aţi înţeles bine totul. Dacă veţi proceda în felul acesta, vă veţi da seama că cele ce vi s-au spus vor avea în voi, în scurt timp, un răsunet profund şi-şi vor căpăta sensul deplin. Reflectând asupra condiţiei noastre, vom vedea că o fericire adevărată nu este posibilă fără controlul minţii. Dacă nu avem nicio putere asupra modului ei de funcţionare, suferinţa va continua să ne zdrobească.

Să fim aşadar conştienţi de suferinţele cărora le suntem supuşi, să observăm reacţiile şi comportamentul pe care acestea le provoacă în noi. În mod evident, nu le dorim şi fugim de ele. Om sau animal, orice fiinţă fuge de suferinţă. Or, nu va fi suficient să repetăm fără încetare că vrem să scăpăm de suferinţă. Trebuie să aplicăm o metodă care să aibă ca efect salvarea noastră. Repetând cu încăpăţânare: „Nu vreau să sufăr… nu vreau să sufăr… ”, fără să folosim mijloacele adecvate, ne vom obosi degeaba.

Explicaţiile acestea privind suferinţa sunt extrem de succinte. Totuşi, reflectând, meditând asupra semnificaţiei lor, le veţi înţelege din ce în ce mai bine.

Nu este posibil să elaborăm o metodă de luptă împotriva suferinţei decât dacă i-am identificat în prealabil limpede originea. Nu putem scăpa de suferinţă schimbând ţara, nici chiar planeta. Nefiind o problemă de loc, nu ne putem eschiva mutându-ne dintr-un loc în altul. Pentru a o elimina, trebuie să-i înţelegem cauza adevărată. Când este eliminată cauza, suferinţa dispare de la sine. Dacă apa se prelinge prin acoperiş, nu va fi prea înţelept din partea noastră să mutăm lucrurile dintr-un colţ în altul ca să le ferim de căderea picăturilor de apă. Este de departe preferabil să localizăm infiltraţia şi să o remediem.

Tot astfel trebuie acţionat în cazul suferinţei. Ea se produce în funcţie de cauze şi de condiţii. Floarea pe care o contemplăm nu a crescut din întâmplare; ea este rezultatul unei cauze principale, în acest caz sămânţa, şi a condiţiilor favorabile: apa, Soarele, căldura, etc. Ca şi floarea, fericirea şi suferinţa au o cauză principală şi condiţii secundare. Buruienile care sufocă florile s-au ivit şi ele dintr-o cauză principală şi nişte condiţii secundare. Pentru a obţine flori frumoase, trebuie înlăturate buruienile eliminând cauzele acestora, adică seminţele şi rădăcinile. În locul lor vom semăna seminţe de flori şi le vom îngriji, dând atenţie condiţiilor secundare indispensabile.

În mod analog, va trebui să căutăm cauza suferinţei şi să ne întrebăm care sunt condiţiile ei secundare. Când le vom fi identificat, vom avea posibilitatea să le eliminăm. De asemenea, va trebui să găsim cauzele şi condiţiile fericirii pentru a încerca să le reunim. Eliminarea suferinţei şi obţinerea fericirii depind de eforturile noastre. Cât priveşte Dharma, aceasta este înzestrată cu o mare putere. Ea este ca o maşină puternică: ne revine nouă să o punem în mişcare şi să-i exploatăm toate resursele. Fără intervenţia omului, maşina rămâne neproductivă. Tot astfel, puterea Dharmei se manifestă numai când o persoană îi solicită mecanismele.

Cauzele suferinţei sunt acţiunile defavorabile, nevirtuoase. Motivele fericirii sunt acţiunile favorabile, virtuoase. De asemenea, se poate vorbi de karmă virtuoasă sau de karmă nevirtuoasă. Karma este un cuvânt sanskrit care înseamnă acţiune . Prin acţiunile noastre, pozitive sau negative, virtuoase sau nevirtuoase, ne creăm fericirea sau suferinţa. Noi înşine suntem autorii durerilor noastre. Putem să le producem sau să le evităm, alegerea ne aparţine. Pe de altă parte, dacă nu creăm cauzele fericirii acumulând acţiuni pozitive, virtuoase, ea nu are nicio şansă de a se realiza. Unii se vor revolta, poate, gândindu-se la durerile pe care le suportă fără să fi comis acţiuni negative sau grave şi se vor întreba de unde le vin toate aceste suferinţe. Or, cauzele suferinţelor actuale nu sunt neapărat create în prezent. Ele au putut fi acumulate în trecut, în această viaţă, sau într-o existenţă anterioară. Dacă ne-am născut ca fiinţe umane, este datorită acţiunilor favorabile pe care le-am înfăptuit anterior. Cauza principală este o karmă virtuoasă. Părinţii noştri actuali sunt condiţiile ei.