Gheșe Rabten - Comorile Dharmei

Vom vizualiza aerul inspirat până la nivelul pieptului şi aerul expirat până la aceeaşi distanţă în exterior, şi aşa mai departe, fără a forţa. Când respiraţia se va prelungi de la sine, o vom urmări, treptat, până la nivelul ombilicului, apoi până în dreptul genunchilor, al vârfului degetelor de la picioare. Este posibil ca anumitor persoane să le fie mai uşor să vizualizeze aerul sub forma unui fum uşor de tămâie. De asemenea, se poate urmări inspiraţia mai departe de vârful degetelor de la picioare. Menţionăm aceasta doar cu titlu informativ.

Această practică este expusă aici doar pe scurt. Evident, însă, că în aplicaţiile sale ea trebuie executată mult mai lent, fiecare etapă necesitând un antrenament susţinut. Practica aceasta se aseamănă cu munca unui zidar care construieşte o casă. El nu termină edificiul dintr-odată, ci pune cu răbdare cărămidă peste cărămidă, zi de zi, până când, în final, vede apărând rezultatul strădaniilor sale. Dacă vrem să progresăm, ne va trebui o perseverenţă similară, care, prin forţa tenacităţii, va da încetul cu încetul rezultate. Când mintea va ajunge să urmărească parcursul inspiraţiei până la vârful degetelor de la picioare fără a se lăsa distrată şi va însoţi de aceeaşi manieră expiraţia la exterior, vom putea trece la stadiul următor.

Plasarea

Când vom stăpâni corect primele niveluri ale acestei practici, va fi posibil să ne fixăm respiraţia ca şi când ar fi vorba de un fum uşor de tămâie, sau de un fir de aţă albă, nemişcat, întins între nări şi vârful picioarelor. În acest stadiu nu va mai exista nici inspiraţie, nici expiraţie, nici blocaj forţat, ci doar o simplă suspendare de o clipă a respiraţiei, decurgând natural din practicile precedente. Esenţialul conştiinţei va fi fixat pe această imagine imobilă a suflului. În acelaşi timp, o altă parte a conştiinţei va analiza ce se petrece în corp, va fi atentă la diversele senzaţii susceptibile a se produce acolo. Nu trebuie exercitată nicio constrângere pentru a prelungi apneea. La cel mai mic semn de oboseală vom respira din nou, înainte de a ne cufunda înapoi în meditaţie. Scopul acestui antrenament nu este să ne forţăm capacităţile la maximum. Dimpotrivă, el trebuie efectuat confortabil, cu calm şi dezinvoltură. Dacă o forţăm, mintea se tulbură şi tensiunile ce se ivesc în urma constrângerilor impuse ne zădărnicesc practica. Printr-o deprindere progresivă, respiraţia se va prelungi în mod natural, la fel şi capacitatea de a rămâne în apnee, menţinându-se în acelaşi timp concentrarea minţii. Dacă ne exersăm în mod adecvat, după un anumit timp mintea nu va mai avea alt obiect decât respiraţia, pe care o va urma de la sine şi de la care nimic nu o va mai putea distrage.

Stăpânirea respiraţiei astfel obţinută, va avea ca urmare naturală calmul minţii şi o mai mare aptitudine de control asupra ei. Liniştea fizică şi mentală ce va urma va fi însoţită de un sentiment de bunăstare, de mulţumire şi de pace interioară. Devenind stăpâni pe respiraţie şi, în consecinţă, pe minte, nu va mai fi nevoie să ne forţăm pentru a medita, şi nici ca o altă persoană să ne oblige să o facem. Vom simţi o dorinţă spontană să medităm. Există, de exemplu, anumite persoane care au o tendinţă naturală către somn. Nu e nevoie ca cineva să le oblige să doarmă, sau să le spună când să meargă la culcare; ele dorm doar fiindcă acest lucru le face plăcere. Va veni un moment când vom dezvolta o tendinţă la fel de naturală către meditaţie.

Începătorii nu vor putea să se antreneze imediat la acest al treilea nivel numit plasarea. Dar, cu perseverenţă şi regularitate, o veţi putea face cu toţii, fără nicio îndoială.

Deşi aceste stadii trebuie practicate unul după celălalt, va fi util să se vizualizeze, ocazional, etapele următoare. Spre exemplu, în timp ce ne antrenăm la primul nivel, din când în când îl vom începe pe al doilea, apoi pe al treilea, etc… Nu vom concretiza etapele următoarei practici, ci, prin acest antrenament prealabil, doar ne vom familiariza cu ele. Dar dacă renunţaţi de pe acum, spunându-vă că nu veţi reuşi niciodată, nu aveţi, bineînţeles, nici o şansă să obţineţi nici cel mai mic rezultat.

După ce vom stăpâni acest al treilea stadiu, vom trece la următorul.

Analiza

Acum, în timp ce păstrăm esenţialul conştiinţei concentrat asupra respiraţiei, vom analiza natura aerului inspirat şi expirat. Pentru aceasta trebuie înţeles că el posedă opt proprietăţi: pe deoparte, este constituit dintr-un element solid (pământ), dintr-un element fluid (apa), un element de căldură (foc) şi un element de mişcare (aer). Pe de altă parte, are o formă, un miros, un gust şi poate fi atins. Acest al patrulea nivel şi următoarele două sunt doar citate. Ele nu privesc practica începătorilor şi necesită explicaţii prea complexe pentru a fi prezentate acum. După ce meditatorul va fi dezvoltat la perfecţie acest al patrulea stadiu, poate să treacă la al cincilea.

Schimbarea

Acest stadiu se adresează persoanelor care posedă o mare experienţă în domeniul meditaţiei şi la care practica a dat naştere unor importante realizări spirituale. Pentru cei deja familiarizaţi cu învăţăturile Dharmei, este poate util de precizat că acest al cincilea nivel, numit schimbarea, poate fi atins numai de cei aflaţi pe calea Dharmei şi că el cuprinde practicile căilor Acumulării şi Preparării. După ce au fost duse la bun sfârşit meditaţiile celui de al cincilea stadiu, se poate trece la a şasea şi ultima fază a acestei practici.

Puritatea perfectă

Acest nivel este compus din practicile numite ale Căii Nobile (skt. arya marga), calea Aryaşilor. Componentele sale sunt:

– calea viziunii,

– calea meditaţiei,

– calea perfecţiunii.

Pentru început ne vom mulţumi cu aceste prime trei căi. Celelalte au fost menţionate doar cu titlu informativ. Nu uitaţi, însă, că experimentarea acestor prime niveluri conduce, treptat, la următoarele. Constatăm astfel că practica anapanassati merge mult mai departe decât simpla atenţie asupra respiraţiei.

Prin astfel de metode vom dobândi o perfectă stăpânire a minţii. Indiferent de vârstă, este esenţial să începem practica imediat. Tinerii vor putea consacra mult mai multă energie şi vor obţine rezultate mai bune, căci vigoarea fizică a tinereţii se asociază unui mental mai robust.

Dacă astăzi suferim, dacă suntem confruntaţi cu tot felul de experienţe şi situaţii penibile, aceasta se datorează lipsei controlului mental. Până acum i-am acordat minţii întreaga libertate, am lăsat-o să vagabondeze încotro a vrut, şi ea s-a risipit în multe direcţii. Acum trebuie să punem stăpânire pe ea. Pe pământul acesta sunt mulţi oameni care gândesc. Dar marea majoritate sunt preocupaţi de ce se întâmplă în exterior. Rari sunt cei care se interesează de lumea lor interioară, cei care-şi observă mintea şi îi analizează modul de funcţionare. În timpul acestor cursuri ne vom întoarce către interior, căci mintea va fi obiectul reflecţiilor noastre şi despre ea vom vorbi în numeroase rânduri.

Nu întâmplător am învăţat să medităm asupra respiraţiei şi nu asupra arborilor, a florilor, sau a altor obiecte exterioare. Într-adevăr, când privim în jur, diferite obiecte se înfăţişează minţii noastre şi ne provoacă gânduri amestecate, incoerente, dată fiind diversitatea mediului înconjurător. Dacă însă ne concentrăm asupra respiraţiei, mintea se fixează pe acelaşi obiect şi astfel gândirea devine stabilă. Pentru ca mintea să se poată fixa, trebuie să-i punem la dispoziţie un obiect bine definit.