Gheșe Rabten - Comorile Dharmei

Cele trei niveluri de suferinţă v-au fost explicate concis, dar voi avea ocazia să revin asupra lor mai târziu. Pe scurt, situaţia noastră este cea a indivizilor prizonieri ai unor rele care-i copleşesc. În acest moment, important este să vă consacraţi întreaga atenţie pentru a analiza foarte profund cele ascultate până acum.

Dacă nu ar exista niciun mijloc de a scăpa de suferinţă, prezenţa noastră aici nu ar avea sens şi am putea foarte bine să continuăm a trăi ca şi până acum. Dar acest mijloc există, îl avem în noi înşine. El constă în utilizarea justă şi limpede a minţii noastre, a facultăţii noastre de a gândi, de a reflecta, de a raţiona. Nu e nevoie să-l obţinem de la altcineva plătindu-i sau dându-i ceva în schimb. Acest mijloc nu se cumpără ca o marfă. Dacă lucrurile ar sta astfel, ne-am putea teme de anumite dificultăţi. Dar îl posedăm cu toţii, cerşetori sau oameni bogaţi. Toată lumea, sărac sau cămătar, bărbat sau femeie, poate să se libereze de suferinţă şi să o elimine pentru totdeauna. Metoda constă în a ne pune la contribuţie mintea practicând Dharma. Pentru aceasta, trebuie să ajungem să o controlăm în aşa fel încât să putem dispune de ea după voie. Acum mintea noastră este ca un bun fără stăpân. Merge unde vrea, gândeşte ce vrea. Nu avem puterea să o stăpânim. Este suficient să o observăm puţin pentru a face această constatare. Practicarea Dharmei va crea starea în care vom putea să exercităm asupra ei un control, să o dresăm, să punem stăpânire pe ea.

În prezent, mintea noastră este ca un elefant sălbatic şi periculos căruia nimic nu-i stă în cale. Aşa cum se capturează un elefant pentru a-l îmblânzi şi transforma, prin dresaj, într-un animal docil şi folositor omului, tot astfel avem posibilitatea să intrăm în posesia minţii noastre şi să o disciplinăm. Or, la stăpânirea minţii se poate ajunge prin meditaţie.

Dacă am fi fost mai puţin limitaţi de durata acestui curs, ar fi fost preferabil să vă prezint mai întâi o vedere de ansamblu a învăţăturilor, ca apoi să meditaţi asupra lor. Dar fiindcă dispunem de puţin timp, şedinţele de meditaţie vor avea loc în funcţie de subiectele expuse, alternând sesiunile de predare cu cele de meditaţie.

Există numeroase forme de meditaţie. Dar cum să abordăm practica meditaţiei? Iată ce vom vedea acum. Care este finalitatea ei? A deveni stăpânii minţii noastre pentru a dispune liberi de ea, a face din ea instrumentul cu care să punem capăt suferinţelor noastre.

Postura cea mai adaptată meditaţiei este cunoscută sub numele de poziţia lotusului. De asemenea, vă puteţi aşeza în semi-lotus. Esenţialul nu constă în poziţie. Important este să vă aşezaţi confortabil, pe un scaun, sau chiar pe jos. Nu vă forţaţi să rămâneţi într-o poziţie neplăcută, căci vă vor durea picioarele sau genunchii, iar mintea, preocupată de durerile articulaţiilor, va fi incapabilă să se lase absorbită în meditaţie. Mâinile se aşează la nivelul ombilicului, dosul mâinii drepte în palma stângă, degetele mari atingându-se uşor şi formând un triunghi cu palmele. Dacă simţiţi o oarecare oboseală ţinându-le astfel, le puteţi sprijini cu ajutorul unei perniţe. Braţele să fie uşor îndepărtate de corp lăsând astfel să circule aerul. Coloana vertebrală şi umerii să fie drepţi iar capul uşor înclinat în faţă, cu bărbia retrasă. Nu lăsaţi privirea să se plimbe în jur. Îndreptaţi-o în jos iar ochii să fie pe jumătate închişi şi destinşi. Dacă încercaţi să vă priviţi vârful nasului riscaţi să vă obosiţi vederea şi veţi sfârşi prin a simţi tensiuni supărătoare. Limba trebuie să apese uşor cerul gurii, iar gura şi maxilarele să-şi păstreze poziţia lor naturală. Toate aceste indicaţii privind poziţia de meditaţie îşi au importanţa lor. Într-adevăr, meditatorul are tendinţa să piardă conştiinţa corpului său, dar ansamblul acestei posturi îi va permite să-şi menţină postura fără vreun efort de voinţă.

Deoarece meditaţia este o activitate a minţii, mai întâi o vom calma şi vom curăţa canalele prin care circulă energia indispensabilă funcţiilor mentale. Acest act preliminar va favoriza derularea corectă a practicii meditative.

Un număr infinit de canale (skt. nadi) ne străbat corpul. Ne vom concentra asupra a trei dintre ele, situate de-a lungul coloanei vertebrale. Trebuie să avem spatele cât mai drept posibil (fără ca această poziţie să fie inconfortabilă). La dreapta, plecând de la baza coloanei vertebrale (la o distanţă de aproape patru degete sub ombilic), vom vizualiza un canal lateral de culoare roşie urcând de-a lungul acesteia până în creştetul capului şi urmând curbura craniană în interior, pentru a se termina la baza nării drepte. Simetric, la stânga coloanei vertebrale, vom vizualiza un canal de culoare albă care va avea acelaşi parcurs şi a cărui extremitate superioară se va termina la baza nării stângi, extremitatea sa inferioară găsindu-se la o distanţă de patru degete sub ombilic. Cele două canale se deschid în nări. Ele au grosimea unui deget de mărime normală. Prin canalul roşu circulă sângele, iar prin cel alb, lichidul seminal.

Cele nouă cicluri ale respiraţiei alternate

Într-o primă fază, ne imaginăm extremitatea inferioară a canalului alb din stânga intrată şi fixată în extremitatea canalului roşu din dreapta (fig.1).

Când avem o viziune clară a acestui fenomen, cu arătătorul mâinii drepte blocăm nara dreaptă şi inspirăm lent pe nara stângă. În acelaşi timp, vizualizăm aerul ce intră pe nară şi coboară în canalul alb din stânga. La expiraţie, deplasăm arătătorul drept pentru a astupa nara stângă cu dosul degetului. Ne vom imagina că aerul îşi continuă coborârea prin canalul stâng, ca apoi să treacă în cel drept, de culoare roşie, şi să urce până în nara dreaptă de unde este eliminat. În timpul acestei respiraţii, ne gândim că la coborâre, dar mai ales la urcare, aerul curăţă canalul roşu prin care trece aşa cum vântul mătură praful.

Să ne imaginăm un tub murdar pe dinăuntru. Când suflăm prin una din extremităţi, impurităţile se desprind şi sunt eliminate prin cealaltă extremitate. Aşa cum tubul nu are decât două capete, ne imaginăm că şi aerul inspirat intră pe un canal şi iese pe celălalt, neavând altă ieşire. Precizez că ne folosim de acelaşi deget (arătătorul drept) pentru a bloca succesiv nara dreapta când inspirăm pe nara stângă, apoi nara stângă pentru a expira pe cea dreaptă. La expiraţie, putem compara nara dreaptă, pe unde iese aerul viciat, cu coşul de fum al unei uzine ce-şi aruncă fumul încărcat cu reziduuri. Evocarea acestei imagini ne poate ajuta să concretizăm vizualizarea.

În tot acest timp, respiraţia trebuie să fie lentă, calmă şi profundă, atât la inspiraţie cât şi la expiraţie, dar fără să forţăm. Este suficient să respirăm normal şi cât mai regulat posibil. La început vom simţi o oarecare jenă datorată limitelor impuse de ritmul nostru respiratoriu. Cu timpul, atât inspiraţia cât şi expiraţia se vor prelungi iar dificultăţile vor dispărea. Acest exerciţiu (inspiraţie pe nara stângă, expiraţie pe cea dreaptă), se va repeta de trei ori consecutiv. Canalul roşu, în dreapta, prin care trece aerul în mişcarea sa ascendentă, va fi atunci complet purificat şi asemănător unui fascicul luminos de culoare roşie.