Gheșe Rabten - Comorile Dharmei

Se poate, de asemenea, să fim foarte ataşaţi de un obiect: dorinţa de a-l poseda va creşte până când, nemaiputând rezista dorinţei de a-l avea, îl furăm, îl luăm chiar dacă nu ne-a fost dat. Şi aici ataşarea, în acest caz ataşarea faţă de un obiect, este forţa care îndeamnă la furt. Iar îndată ce acţiunea este consumată, peste fluxul nostru de conştiinţă se depune o potenţialitate ce-şi va manifesta puterea mai târziu, când vom suferi de sărăcie, de lipsuri…

Ura faţă de un duşman poate de asemenea să împingă la actul de a ucide. Se poate ca ura să atingă o asemenea intensitate încât să nu-l mai putem suporta pe respectivul individ şi să-l omorâm. Atunci ura constituie forţa motivatoare, cea care împinge la crimă, act ce va depune pe fluxul nostru de conştiinţă o potenţialitate care va da naştere suferinţelor noastre ulterioare. Dacă o persoană foarte bogată este obiectul urii noastre şi dacă bogăţiile pe care ea le posedă ne provoacă invidia, se poate ca, prin dezvoltarea acestor sentimente, să ajungem să furăm sau să ordonăm altcuiva să fure în locul nostru. În cazul acesta, karma de furt este motivată de aversiune.

Este posibil, de asemenea, să acumulăm karmă prin ignoranţă. Este ceea ce se întâmplă când înţelegem greşit natura lucrurilor, când nu suntem capabili să discernem acţiunile negative, cauzatoare de suferinţă, de acţiunile pozitive, generatoare de fericire… Spre exemplu, unii oameni omoară animalele la vânătoare fără a avea o predilecţie specială pentru carne, nici aversiune, ci pur şi simplu pentru a se distra. În acest caz este vorba de karmă motivată de ignoranţă, al cărei impuls este dat de forţa ignoranţei. Este cazul uciderii animalelor din ignoranţă, cu titlul de sacrificiu. Anumite tradiţii nu văd niciun rău în a sacrifica animale şi consideră aceste jertfe ca acte pozitive. Pentru alţii, furtul e un amuzament şi nu are nimic blamabil. Furtul comis în această stare a minţii este indus tot de ignoranţă. Când realizăm noi înşine, fizic, aceste acţiuni, acumulăm o karmă fizică; atunci când, cu vorba, împingem pe alţii să acţioneze în locul nostru, acumulăm o karmă orală. Aceste exemple v-au fost date cu titlu informativ. Pe parcursul meditaţiei, va fi suficient să le extrapolaţi pentru a le aplica diverselor şi numeroaselor karme pe care le acumulăm. Rezultatele karmelor negative, cu alte cuvinte al acţiunilor nevirtuoase, sunt necesarmente de acelaşi tip cu cauza, deci negative, defavorabile, şi constituie în mod obligatoriu suferinţă. Când facem rău, când atentăm la viaţa şi bunurile celorlalţi, este imposibil ca aceste acţiuni să rămână fără consecinţe negative asupra noastră.

În exemplele de acumulări de karmă date până aici, interveneau doar acţiunile corpului şi ale cuvântului. Dar karma poate fi creată şi exclusiv mental, fără intervenţia acţiunilor fizice sau verbale. Indiferent că suntem în meditaţie sau nu, că suntem culcaţi sau în picioare, dacă gândim: „Voi omorî acest animal… Trebuie să iau acel obiect care nu-mi aparţine… Vreau să-i fac rău lui cutare”… acumulăm o karmă mentală. Sau uneori gândim: „Voi minţi…voi băga zâzanie între cutare şi cutare ca să se certe”… Doar prin aceste gânduri vom crea cu mare uşurinţă karme mentale. Acestea sunt, în fapt, tipul de karme pe care îl producem cel mai des, căci scurtul răgaz al unui gând este suficient pentru realizarea lor.

Toate exemplele şi explicaţiile de până acum se aplică la karma individuală. Or, cum am menţionat deja, există şi karme colective constituite în urma acţiunii săvârşite împreună de un grup de indivizi, care, tot împreună, vor experimenta rezultatul acestora. Aceste karme colective pot fi, de asemenea, mentale. Sunt, spre exemplu, karmele mentale colective create de cei care se bucură împreună de catastrofele, foametea, inundaţiile şi alte diverse calamităţi ce se abat asupra unei ţări sau a unei regiuni pe ai căror locuitori nu-i agreează, sau de cei care exultă când, în timp de război, duşmanii lor sunt distruşi de bombe în suferinţe groaznice. În aceste momente, pe fluxul de conştiinţă al tuturor membrilor acestei colectivităţi se depune o amprentă, care ulterior va avea ca rezultat o suferinţă îndurată în comun de acest grup de indivizi, fie că va fi vorba de foamete, de epidemie sau de o altă catastrofă. Am văzut, de asemenea, în ce fel karmele nevirtuoase, individuale sau colective, se acumulează datorită forţei ignoranţei, urii sau atașării…

Dar ce se poate spune despre karmele virtuoase? Când compasiunea pe care o resimţim la vederea sărăciei, a bolii, a durerii altora… ne împinge la realizarea unei acţiuni vizând uşurarea acestor suferinţe, dăruind un remediu sau bunuri materiale, sau protejând pe cel a cărui viaţă este în pericol, producem o karmă virtuoasă, motivată de compasiune. Dacă această asistenţă este oferită direct de către noi, sau indirect, prin intermediul celor a căror intervenţie o solicităm, dacă acţiunea noastră e motivată de compasiune, de dorinţa de a salva viaţa altora, vom acumula o karmă virtuoasă, favorabilă, ce va sta la originea unei fericiri viitoare, de pildă o viaţă lungă, bunăstare materială, inteligenţă…

Am văzut că suferinţa ne este impusă fără ca noi să o putem refuza, întrucât este determinată de karmă. Dar şi karma, la rândul ei, este produsă de dependenţă; ea este supusă puterii factorilor perturbatori ai minţii, kleșa. Prin urmare, pentru a suprima suferinţa, trebuie eliminate karmele negative care o cauzează, iar aceasta nu se poate realiza decât prin înlăturarea factorilor perturbatori ai minţii, aflaţi ei înşişi la originea producerii acestor karme. Aceşti agenţi perturbatori sunt elemente ale minţii noastre şi deci e zadarnic să-i căutăm în afară, la alţii.

Trebuie să ne orientăm analiza asupra noastră. Însă, pentru a putea recunoaşte cu precizie factorii perturbatori, trebuie să identificăm exact diversele componente ale minţii şi să înţelegem cum funcţionează ele. Atunci, transformând mintea prin minte, vom putea elimina factorii mentali responsabili de dezordine. Dar aceasta nu se poate realiza decât prin meditaţie. Nici un mijloc exterior, oricât de puternic, nu este capabil să-i nimicească, chiar dacă ar putea să concentreze forţa distructivă a tuturor bombelor din lume. În consecinţă, e inutil să ne epuizăm în căutarea unor soluţii exterioare.

Meditaţia fiind singurul mijloc de a învinge factorii perturbatori ai minţii, vă voi da acum explicaţii suplimentare privind acest subiect. Există, aşa cum am menţionat deja, două feluri de meditaţie: meditaţia analitică şi meditaţia de fixare (concentrarea într-un singur punct, focalizată unidirecțional). Tehnicile de concentrare asupra respiraţiei expuse mai înainte (numărarea respiraţiilor, exerciţiile privind canalele) sunt de domeniul meditaţiei analitice. După dezvoltarea aptitudinii meditaţiei analitice, vom putea practica meditaţia de fixare cu mare eficienţă. În funcţie de dispoziţiile personale, veţi fi poate atraşi de una sau alta din formele de meditaţie. Adoptaţi-o pe cea preferată. Important este ca metoda utilizată să permită progresul minţii.

Pentru a practica meditaţia de fixare, e posibil să procedăm în modul următor: la al treilea stadiu de meditaţie asupra canalelor energetice am văzut că, la o distanţă de aproape patru degete sub ombilic, canalele laterale se curbează şi pătrund în canalul central. Acum, la nivelul ombilicului, chiar în punctul unde se unesc cele trei canale, în interiorul canalului central albastru, la limita extremităţii sale inferioare, veţi vizualiza un punct mic, roşu, de mărimea unui bob de mazăre, luminos şi extrem de fierbinte. Imaginaţi-vă că în interiorul acestui punct se găseşte conştiinţa voastră şi că trebuie să rămâneţi concentraţi, cu mintea fixată total asupra lui. Această practică are numeroase dezvoltări mai profunde. Dar, într-o primă etapă, veţi beneficia din plin de această meditaţie şi, după ce o veţi stăpâni bine, veţi putea merge mai departe.