Anne Rice: Interviu cu un vampir

— Nu vezi cum faci să pară totul? A fost o aventură cum n-o să mai trăiesc în viaţa mea! Vorbeşti de pasiune, vorbeşti de dorinţă puternică! Vorbeşti despre lucruri pe care milioane de oameni n-or să le guste şi n-or să ajungă să le înţeleagă vreodată. Şi, pe urmă, îmi spui că se termină aşa. Să ştii…

Se afla deasupra vampirului, cu mîinile întinse în faţă.

— Dacă mi-ai da puterea asta! Puterea de a vedea, de a simţi şi de a trăi veşnic!

Ochii vampirului începură să se mărească încet şi buzele i se desfăcură.

— Poftim? întrebă el încet. Poftim?

— Dă-mi-o! spuse băiatul, încleştînd pumnul şi lovindu-se cu el în piept. Fă-mă vampir acum! zise el, în timp ce vampirul îl privea uluit.

Ce se întîmplă apoi fu iute şi nedesluşit, dar în final, vampirul, în picioare, îl ţinea pe băiat de umeri şi chipul umed al acestuia se schimonosi de spaimă, sub privirea furioasă a vampirului.

— Asta vrei? îl întrebă el în şoaptă, abia mişcîndu-şi buzele albe. Asta… după tot ce ţi-am spus… asta ceri?

Un mic ţipăt ieşi de pe buzele băiatului, care începu să tremure din tot trupul, broboane de sudoare apărîndu-i pe frunte şi deasupra buzei. Întinse mîna şovăitor spre braţul vampirului.

— Nu ştii cum e o viaţă omenească! spuse el, gata să izbucnească în lacrimi. Ai uitat. Nu înţelegi nici măcar sensul povestirii tale, ce înseamnă ea pentru un om ca mine.

Un suspin înecat îi întrerupse cuvintele şi se agăţă cu degetele de braţul vampirului.

— Doamne, spuse acesta şi, depărtîndu-se de el, aproape că-l trînti de perete.

Stătea cu spatele la băiat şi privea spre fereastra cenuşie.

— Te implor… mai dă-le tuturor o şansă. Încă o şansă, prin mine! spuse băiatul.

Vampirul se întoarse spre el, cu chipul schimonosit de furie ca şi mai înainte, dar apoi, încet-încet, acesta se netezi. Pleoapele îi acoperiră încet ochii şi buzele îi schiţară un zîmbet. Se uită din nou la băiat.

— Am dat greş, spuse el oftînd şi continuînd să zîmbească. Am dat greş…

— Nu…, protestă băiatul.

— Nu mai vorbi, zise vampirul emfatic. Nu mai am decît o şansă. Vezi banda? încă se-nvîrteşte. Nu-mi mai rămîne decît un singur mod ca să-ţi arăt sensul lucrurilor pe care ţi le-am spus.

Şi se întinse spre băiat atît de repede, încît acesta se trezi căutînd să se agate de ceva, împingînd ceva ce nu exista, astfel încît mîna îi mai era întinsă cînd vampirul îl trase la piept, cu gîtul plecat sub buzele lui.

— Vezi? întrebă în şoaptă vampirul şi buzele lungi şi mătăsoase îi dezveliră dinţii şi cei doi colţi lungi, care se înfipseră în carnea băiatului.

Acesta scoase un bolborosit, un sunet gutural, chinuindu-se să se prindă cu mîna de ceva, iar ochii i se măriră şi apoi deveniră lipsiţi de strălucire şi cenuşii, în timp ce vampirul bea. Acesta părea la fel de liniştit ca un om în somn. Pieptul îngust i se mişca atît de uşor cînd respira, încît părea să se înalţe de la pămînt şi apoi să se coboare din nou cu o graţie de somnambul. Băiatul scoase un scîncet, iar cînd vampirul îi dădu drumul, el îl ţinu la distanţă cu ambele mîini şi se uită la chipul umed şi alb, la mîinile lipsite de vlagă şi la ochii pe jumătate închişi.

Băiatul gemea, iar buza de jos îi atîrna moale şi tremurătoare ca de scîrbă. Gemu din nou mai tare, capul îi căzu pe spate şi ochii i se învîrtiră în cap. Vampirul îl aşeză cu blîndeţe pe scaun. Băiatul se chinuia să vorbească, iar lacrimile care-i curgeau acum păreau să se datoreze atît efortului de a vorbi, cît şi oricărui alt lucru. Capul îi căzu greu în faţă, ca unui om beat, iar mîna i se odihnea pe masă. Vampirul îl privi şi pielea albă îi deveni de un trandafiriu sclipitor. Parcă ar fi fost scăldat într-o lumină roz şi întregul său trup părea să emane acea lumină. Buzele îi erau închise la culoare, aproape roşii, iar venele de pe tîmple şi mîini erau nişte simple dungi pe pielea lui, în timp ce chipul îi era tînăr şi neted.

— O să… mor? şopti băiatul, ridicîndu-şi privirea încet şi gura îi era udă şi fără vlagă. O să mor? gemu el cu buze tremurătoare.

— Nu ştiu, zise vampirul şi zîmbi.

Băiatul păru că vrea să mai spună ceva, dar mîna de pe masă îi alunecă în faţă pe scînduri şi capul îi căzu alături cînd îşi pierdu cunoştinţa.

Cînd deschise ochii, băiatul văzu soarele care inunda fereastra murdară şi neacoperită, iar o parte a chipului şi mîna îi ardeau. O clipă stătu nemişcat, cu faţa lipită de masă, după care cu mare efort, se îndreptă, trase adînc aer în piept şi, închizînd ochii, duse mîna la locul de unde vampirul îi supsese sîngele. În clipa în care, cu cealaltă mînă, atinse din greşeală partea de sus a casetofonului, scoase un strigăt scurt, fiindcă metalul era fierbinte.

După aceea se ridică, mişcîndu-se stîngaci, gata să cadă, pînă ajunse să se sprijine cu ambele mîini de chiuveta albă. Deschise repede robinetul, stropindu-şi faţa cu apă rece şi ştergîndu-se apoi cu un prosop murdar, agăţat într-un cui. Acum respira normal şi rămase locului, uitîndu-se în oglindă fără să se sprijine de ceva. Se uită la ceas. Ce văzu îl şocă, făcîndu-l să se trezească mai mult decît o făcuseră soarele sau apa. Aruncă repede o privire în cameră, pe coridor şi, nevăzînd nimic şi pe nimeni, se aşeză din nou pe scaun. După care scoase un carneţel şi un stilou din buzunar. Le puse pe masă şi apăsă pe butonul casetofonului. Caseta se derulă repede înapoi pînă cînd el o opri. Auzind vocea vampirului, se aplecă înainte, ascultînd cu foarte mare atenţie, după care apăsă iarăşi pe buton, căutînd un alt loc şi, după ce ascultă iar, apăsă încă o dată. În cele din urmă chipul i se lumină cînd auzi vocea aceea calmă şi modulată: „Era o noapte foarte caldă şi, de cum l-am văzut pe St. Charles, mi-am dat seama că trebuia să meargă undeva…”

Băiatul notă repede:

„Lestat… În apropiere de St. Charles Avenue. O casă veche şi dărăpănată… zonă sărăcăcioasă. Uită-te după nişte balustrade ruginite.”

Apoi vîrî repede carneţelul în buzunar, casetele în servietă împreună cu micul casetofon şi străbătu în grabă coridorul cel lung, coborînd în stradă, unde, în faţa unui bar din colţ era parcată maşina lui.

— -----------------