Francis Carsac - Robinsonii Cosmosului

Îmi amintesc foarte bine de această primă adunare. Louis luă cuvîntul primul.

— Mai înainte ca domnul Bournat să vă explice, în măsura posibilului, cele întîmplate, am să vă spun eu cîteva cuvinte. Desigur că dumneavoastră v-ați dat seama că noi nu ne mai aflăm pe Pămînt. Acum cînd salvarea răniților s-a terminat, ne vom găsi cu toții în fața unor sarcini foarte grele. Mai întîi trebuie să ne organizăm. Nici o comunitate omenească nu poate trăi fară legi. Din tot globul pămîntesc o bucată s-a rupt și ne-a adus împreună cu ea aici: această bucată măsoară aproximativ 30 km lungime și l7 km lățime, are forma unui romb rudimentar și o suprafață de aproape 300 km 2. Dar nu trebuie să ne facem iluzii: numai un sfert din ea, cu aproximație, va fi bună de cultivat, restul nu e decît un amestec de munți răsturnați. Cred că această suprafață va fi îndestulătoare pentru a ne hrăni, cu toate că numărul nostru poate crește simțitor la terminarea recensământului. Adevărata problemă nu este aceea a pămînturilor, pămînt va fi atît de mult încît toată lumea va putea să aibă mii și mii de hectare: căci o planetă întreagă ne așteaptă s-o luăm în stăpînire! Adevărata problemă este aceea a mîinii de lucru. Deci, începînd chiar de acum, toată lumea este indispensabilă și toată lumea trebuie să muncească. Printr-un noroc nemaipomenit avem cu noi tehnicieni și savanți. Dar trebuie să ne considerăm pionieri cu toții și să adoptăm mentalitatea și entuziasmul pionierilor. Acela care în loc să-și ajute vecinul îi dăunează, este un criminal, și trebuie să fie considerat ca atare. Vrînd-nevrînd aceasta trebuie să fie legea noastră de acum înainte și vom fi obligați să ne conformăm ei — sau să pierim! Imediat după adunare, voi organiza, cu voluntari, un birou de recensămînt pentru meserii. Cei care sînt aici vor da informații și despre cei care lipsesc acum. Poimîine se va întruni Adunarea care va alege pe deputații împuterniciți să constituie Guvernul nostru, treburile curente rămînînd de resortul Consiliului Municipal.

Și acum, dau cuvîntul domnului Bournat.

Unchiul meu se sculă, sprijinindu-se în baston:

«Dragii mei prieteni, așa cum știți, un cataclism fără precedent ne-a smuls, mă tem că pentru totdeauna, de pe bătrînul nostru Pămînt și ne-a azvîrlit în această lume necunoscută. Ce fel de lume este aceasta? N-aș ști să v-o spun. Ați putut constata și dumneavoastră că aici sînt doi sori și trei lune! Dar acest lucru să nu vă sperie. Atît preotul dumneavoastră, cît și institutorul dumneavoastră, care au venit adeseori pe la mine să mă vadă la Observator, vă pot spune că astfel de fenomene se întîmplă frecvent în cer. Printr-o întîmplare providențială — aci preotul dădu din cap cu un aer aprobator — am căzut pe o planetă care posedă un aer respirabil pentru noi, prea puțin diferit, la drept vorbind, de aerul de pe Pămînt. După primele mele calcule, această planetă trebuie să fie numai cu puțin mai mare decît Pămîntul. Louis Mauriere, mai înainte, ne-a schițat admirabil de bine ceea ce ne rămîne de făcut.

De îndată ce voi afla ceva nou despre această lume care este acum a noastră, vă voi aduce-o la cunoștință și dumneavoastră.»

Reacția ascultătorilor a fost bună în general. Țăranii era vădit că acceptaseră cataclismul. Gospodari, iubindu-și casa și legați sufletește de pămîntul pe care-l munceau, cei mai mulți dintre ei scăpaseră teferi împreună cu întreaga lor familie. La cei din sat însă, neîncrederea fu mai mare:

— Dar știu că ne toarnă la povești, bătrînul, auziți-l despre o altă lume! Despre o altă planetă! Mai întîi că nu ajungi pe o altă lume decît cînd ești mort!

— Cu toate acestea, cei doi sori?

— Ei, e mic de tot cel de al doilea. Și apoi, s-au văzut atîtea, cu știința lor și atîtea noi descoperiri! Dacă vrei să-mi cunoști părerea, apoi eu cred că și asta este tot o ispravă de a nemților fasciști, ceva în genul bombei atomice.

În sat se petrecuseră mai ales cele mai multe drame familiare. Un tînăr era distrus la gîndul că nu-și va mai revedea niciodată logodnica, plecată în călătorie la o verișoară. El voia să-i telegrafieze cu orice preț. Alții aveau părinții îngropați sub munții prăbușiți sau sub ruinele caselor lor.

A doua zi era duminică. Dis-de-dimineață, furăm deșteptați de dangăte de clopote. Preotul, ajutat de credincioșii săi, reușise să scoată clopotele dintre ruinele bisericii și acum, atîrnate de craca cea mai groasă a unui stejar, ele erau trase din toate puterile și răsunau tare. Pe cînd noi soseam, preotul tocmai termina celebrarea liturghiei, oficiată în aer liber. Preotul acesta era un om tare de treabă și avea să ne dovedească mai tîrziu că persoana lui grăsuță ascundea mari posibilități de eroism. Mă apropiai de el.

— Ei bine, monseniore, vă felicit. Clopotele dum neavoastră ne-au reamintit în chip plăcut, Pămîntul.

— Monseniore, mi-ați zis? întrebă el.

— Bineînțeles, căci acum sînteți episcop. Ce spun? Papă!

— Oh! Doamne, nici nu m-am gîndit la asta! Este o responsabilitate teribilă, adăugă el, pălind.

— Aș! Totul va merge foarte bine!

Îl părăsii brusc, lăsîndu-l tulburat, și mă dusei să-l găsesc pe Louis, instalat la școală. El era ajutat de institutor și de soția lui, amîndoi foarte tineri.

Recensămîntul tău merge bine?

— Așa și așa. Totuși cînd unul nu vrea să spună adevărul, celălalt îl spune pentru el. Iată o situație provizorie:

2 institutori

2 căruțași

2 zidari

1 dulgher

1 ucenic-dulgher

1 garajist autovelo

1 preot și un abate

1 dascăl de biserică

3 cafegii

1 brutar

2 bucătari

2 vînzători de mărunțișuri

3 băcani

1 fierar și două calfe

6 pietrari

3 jandarmi

55 contramaiștri

350 muncitori

5 ingineri

4 astronomi

1 geolog — tu

1 chirurg

1 doctor

1 farmacist

1 biolog

1 istoric — fratele tău

1 antropolog

1 veterinar

1 ceasornicar radiofonist

1 croitor și 2 ucenici

1 croitorese

1 ofițer al poliției judiciare.

Ceilalți sînt plugari. Cît despre moș Boru, el a ținut să fie recenzat ca «braconier»! Ah! era să uit. Mai avem și: un castelan cu fiul și fiica lui, apoi amanta lui, și cel puțin doisprezece zbiri, fără să punem la socoteală personalul de serviciu. Ehe! Ăștia nu ne vor produce decît mari porc… necazuri!

— Dar resursele noastre materiale?

— 11 automobile în stare de funcționare, în afară de cel al unchiului tău, și cel de douăzeci cai-putere al lui Michel, care consumă prea mult. Trei tractoare, dintre care unul pe șenile; 18 autocamioane, dintre care 15 la uzină, 10 motociclete, vreo sută de biciclete. Din nenorocire numai 12 000 litri de benzină și 13 600 de litri de gazolină. Destul de puține cauciucuri de rezervă.

— Nu e nimic, dacă n-avem benzină, o să le facem să meargă cu gazogen.

— Și cum ai să construiești tu instalațiile acelea pentru gazogen?

— Dar uzina?

— N-are electricitate! Are ea, bineînțeles, generatoarele de ajutor, cu aburi. Dar avem atît de puțin cărbune — și n-avem prea multe lemne.

— Știu că se găsea huilă, nu prea departe de aici, în munți. Cred că «a venit cu noi», probabil. Foarte greu de exploatat, cu siguranță. Dar n-avem de ales.

— Găsește-ne această huilă. E specialitatea ta. În ceea ce privește alimentele, sîntem asigurați, totuși va trebui să fim prevăzători pînă la recolta viitoare. Va trebui probabil să introducem cartele de raționalizare. Mă întreb cum vom proceda ca să-i facem să accepte această măsură!