Francis Carsac - Robinsonii Cosmosului

Noaptea făcurăm un scurt popas și pe cînd mîncam, discutarăm despre cele întîmplate.

— Este bizar, zisei eu, că acești Swiss-i cunosc metalul, ba chiar ceva mai mult: oțelul de cea mai bună calitate. Aceștia sînt cu siguranță poporul din care provine tribul lui Vzlik, ceea ce înseamnă că numai acum cîteva generații, ei mai erau încă în epoca de piatră. Swiss-ii sînt foarte inteligenți, de sigur, dar o asemenea repeziciune, în progresul lor mă uimește!

— Poate că acest progres al lor are legătură cu descoperirea noastră de pe insulă? întrebă Michel.

— Poate. Și au catapulte — sau mai degrabă baliste — care au o bătaie de peste cinci sute de metri!

— În orice caz, zise Smith în englezește, le-am dărîmat cel puțin șase turnuri.

— Da. Și acum să fugim repede. În ținutul acesta nu sîntem de loc în siguranță.

Merserăm toată noaptea. Desigur, mai avusesem eu pe lumea aceasta nopți agitate, dar nici una ca aceasta de aci. Cele trei lune răsăriseră și toată fauna planetei părea să se fi strîns în acest colț… Trebuirăm să ne croim drumul trecînd printre turme de elefanți care veneau atrași de farurile noastre. Apoi un tigrosaur ce vîna primi încărcătura noastră fără altă păgubire aparentă, în afară de o spaimă zdravănă pe care de altfel o simțirăm și noi ca și el.

De trei ori niște Goliați ne siliră să schimbăm drumul și două din cauciucurile noastre fură distruse de mușcăturile viperelor. Cu toate acestea înainte de a sa face ziuă, noi zăream rachetele lansate de Temerarul nostru și la răsăritul soarelui eram pe bord.

După cîteva zile ajunserăm la gurile Dordogneî fără alte neplăceri decît o pană la motoare care ne obliga să plutim o zi duși de pînzele vasului. Deoarece înștiințasem prin radio Cobalt-City de sosirea noastră, nu am fost surprinși cînd am văzut că sîntem așteptați la confluența cu Isle de o barcă în care se aflau Martine, Louis și Vzlik. Ei se urcară pe bord și barca fu remorcată la vapor pînă la Portul Leon. Trecuse mai mult de o lună de cînd plecasem. Nu mai este nevoie să spun cît de fericit am fost s-o revăd pe Martine. Adesea, în cursul acestei călătorii primejdioase, crezusem că nu aveam s-o mai revăd niciodată.

Louis îmi întinse textul ultimului mesaj prin radio primit de la New-Washington. Îl citii cu uimire și îl trecui americanilor. Biraben li-l traduse. Conținutul putea fi rezumat astfel: New-Washington se scufunda încetul cu încetul în mare, și dacă ritmul scufundării nu se schimba, în cel mult șase luni insula va dispărea în întregime. Guvernatorul ne lansa deci un apel S,O.S.

Consiliul se întruni în prezența americanilor. Jeans luă cuvintul în franțuzește:

— Noi avem la New-Washington un crucișător francez, două torpiloare, un cargobot și un mic petrolier. Mai avem de asemenea și șaisprezece avioane în stare de zbor, dintre care patru cu elice și trei elicoptere. Dar nu mai avem nici benzină, nici păcură. Puteți dumneavoastră să ne vindeți benzină? Și să ne-o și aduceți?

— Aci nu se mai pune chestiunea de a vinde, răspunse unchiul meu. Este cea mai elementară dintre datorii ca să vă venim în ajutor. Dar marea problemă e transportarea benzinei. Alt vapor în afară de Temerarul nu avem, și el e destul de mic.

— Mai avem și găoacea Cuceritorului, zisei eu, și mai ales șlepurile remorcate, pe care foarte ușor le putem transforma în petroliere. Ce părere aveți despre această propunere? întrebai eu pe inginerii noștri.

Estranges făcu socoteala.

— l0 pînă la l2 zile de lucru pentru a construi rezervoarele. Tot atîtea zile, pe puțin, pentru dispozitivele de securitate. Asta face o lună. 2 rezervoare de l0 metri x 3x2 — adică în total l20.000 litri. Jumătate benzină și jumătate păcura.

— Noi am prefera mai puțină benzină și mai multă păcură.

— Se poate. Care este cifra exactă a rezervoare lor noastre?

— 6.000.000 de litri, zisei eu. Am oprit exploa tarea din lipsă de spațiu pentru rezerve.

— Ce distanță este între New-Washington și Port-Leon?

— Cam vreo 4.500 kilometri.

— Da, zisei eu, dar pe mare, în larg.

— Dacă vă încredințăm vasul nostru Temerarul și cîțiva oameni de ai noștri, credeți că vețireuși? îl întrebă unchiul meu pe Jeans.

— Imi asum această răspundere. Voi reuși. Micul dumneavoastră vapor este admirabil.

— Fie. Să riscăm și această ispravă.

După o lună, Temerarul pleca, remorcînd șlepul încărcat cu l45.000 litri de carburant. După cum mi-a povestit Michel mai tîrziu, călătoria s-a petrecut fără nici un fel de peripeții. Ei nu întîlniră nici caracatițe, nici alt soi de monștri. New-Washington era un ținut jos, cu două coline presărate cu case. Ei fură primiți cu salvele tunurilor de pe vapoarele de război. Tot orașul, care era situat chiar pe malul mării, era pavoazat. Muzica crucișătorului cîntă imnul american după Marseilleza și ofițerii priviră cu uimire la micul nostru Temerar cum se strecura în port. Păcura trecu direct în rezervoarele petrolierului argentinian, care se pregăti pe loc de plecare. Benzina fu trimisă în camioane la formația de aviație.

Michel fu primit de președintele New-Washington-ului, Lincoln Donaldson, apoi pe bordul vasului Surcouf, ai cărui ofițeri și echipajul fură încîntați să afle că vor regăsi o bucată de pămînt din Franța.

Locuitorii New-Washington-ului începură o muncă tenace, zi și noapte, demontînd și îngrămădind pe vapoare tot ce putea fi salvat.

Apoi Porfirio Diaz se întoarse și cargobotul norvegian împreună cu Surcouf și cele două torpiloare plecară încărcate pînă la refuz de materiale și de oameni.

Michel mă înștiința prin radio de plecarea lor.

Iar eu îl informai că obținusem de la Vzlik, mare șef al Swiss-ilor de la moartea socrului său, ca să cedeze americanilor un teritoriu, care în realitate aparținea Sswis-ilor negri, dar asupra căruia tribul lui avea drepturi, și o parte de teritoriu care îi aparținea lui cu adevărat, și care se întindea de la Drone pînă la Munții Necunoscuți. Mai obținusem și pentru noi un coridor de-a lungul Dordognei pînă la gurile ei, lingă care noi voiam să construim un port: portul dinspre Apus.

Nici noi nu stătusem degeaba în acest timp. Construisem case pentru americani în apropierea munților, pe porțiunea cu adevărat Swis-ă a teritoriului lor, exact de cealaltă parte a Dronului, în fața micului nostru post Cromul.

Și în sfîrșit sosi primul transport. Într-o dimineață, sentinela plasată la gurile Dronului îl zări. Surcouf și cargobotul, fiind prea mari, nu putură să meargă mai departe și ancorară. Torpiloarele urcară în sus pe Isle. Apoi, cu un șir de mici vase remorcate, emigranții ajunseră pe noul lor domeniu. Fu hotărât că americanii se vor mulțumi, pentru moment, numai cu teritoriul cu adevărat Swiss lăsînd pe mai tîrziu cucerirea, căci avea sa fie nevoie de o cucerire, a părții Slwip.

Michel se întoarse cu avionul cu puțin înainte de cel de al șaptelea și ultimul convoi. Însula fusese aproape în întregime acoperită de ocean, dar New-America avea deja un oraș și șapte sate și primele recolte aveau să fie adunate.

Orașul New-New-Washington, cum îi ziceau glumind americanii, avea 5.000 de locuitori. Propria noastră populație crescuse și ea, căci i se adăugaseră cei 600 de oameni de pe Surcouf, și cei 60 de argentinieni care preferaseră să trăiască în «țara latină», și cei 50 de canadieni francezi cărora le displăcuse la început colectivismul nostru, limitat totuși numai la instalațiile industriale, dar își dăduseră seama în curînd că nimeni nu-i împiedica de a se duce la liturghie dacă aveau poftă. Norvegienii, în număr de 250 — căci în momentul cataclismului mai salvaseră și pe supraviețuitorii unui pachebot al națiunii lor — se stabiliră, la cererea lor, într-o porțiune de pămînt situată pe teritoriul nostru, aproape de gurile Dordognei. Ei creară acolo un port de pescuit, în realitate, separația națiunilor nu fu absolută și se realizară căsătorii internaționale. Din fericire, femeile erau mult mai numeroase la americani și mulți dintre marinarii de pe Surcouf se și căsătoriseră la Old-New-Washington. La un an de la acest exod, pe cînd tocmai mi se născuse primul meu fiu, Bernard, Michel se căsători cu o frumoasă norvegiană de optsprezece ani, Înge Unset, fiică de comandant de cargobot.