J. Rowling - Harry Potter și prizonierul din Azkaban

— A mea păstrase în continuare mânerul ceainicului, în locul cozii…

— Ce credeţi, e normal ca unei ţestoase să-i iasă aburi pe gură?

— A mea încă avea culoarea ceainicului… Ce ziceţi, o să-mi scadă multe puncte?

După un prânz luat în cea mai mare grabă, urmă examenul la „Farmece”. Hermione avusese dreptate. Într-adevăr, profesorul Flitwick le dădu Vraja Veseliei. Din cauza emoţiei, Harry exagera cu vraja lui, încât Ron fu cuprins de un râs isteric şi fu condus în altă clasă, ca să se liniştească. Îi trebui mai mult de o oră până îşi reveni complet şi fu în stare să-şi facă şi el vraja.

După masa de seară, se duseră toţi în turnul lor, dar nu ca să se culce, ci ca să-şi revizuiască materia la „Grija pentru creaturile magice”, „Poţiuni” şi „Astronomie”.

Hagrid apăru la examenul de a doua zi cu o expresie foarte îngrijorată. Nu îi stătea capul la examen. Le dăduse fiecăruia în grijă câte un tub cu Trirâme proaspete. Ca să treacă examenul, trebuiau numai să aibă grijă ca după o oră Trirâmele să fie încă în viaţă. Şi, cum Trirâmele se dezvoltau cel mai bine dacă erau lăsate în legea lor, acela fu cel mai uşor examen, iar Harry, Ron şi Hermione avură timp berechet să stea de vorbă cu Hagrid.

— Beaky e cam deprimat, le zise el, prefăcându-se că se apleacă să verifice dacă Trirâmele lui Harry mai erau în viaţă. Nu mai rezist… Oricum, mâine o să aflăm…

După-amiază, dădură examen la „Poţiuni”, care se dovedi un adevărat dezastru. Oricât s-a străduit, Harry n-a reuşit să facă Decoctul Confuziei, preparat de el, să devină mai consistent, iar Plesneală, care urmărea totul cu un aer răzbunător, mâzgăli ceva în carnetul lui, care semăna din nefericire mult prea bine cu un zero…

Apoi, urmară examenele la „Astronomie”, la miezul nopţii, în cel mai înalt turn al castelului, la „Istoria magiei”, miercuri dimineaţa, unde Harry scrise tot ce îi spusese la cofetărie Florean Fortescue despre vrăjitoarele din perioada medievală, dorindu-şi din toată inima să fi avut la el câteva bomboane mentolate, răcoritoare, în atmosfera înăbuşitoare din clasa în care se ţinea examenul. Miercuri după-amiază, sub un soare necruţător, susţinură examenele la „Ierbologie”, în serele pline de aburi. Veni şi o nouă seară, care îi găsi în camera lor de zi, toţi cu cefele arse de soare şi tânjind la seara următoare, când toate examenele se vor fi terminat.

Penultimul lor examen, din dimineaţa de joi, era la „Apărare contra Magiei Negre”, care se dovedi cel mai neobişnuit şi straniu examen pe care îl susţinuseră vreodată. Profesorul Lupin inventase un fel de cursă cu obstacole, care trecea printr-un iaz în care se afla un Fluidem, apoi printr-o serie de porţi, păzite de o groază de Pălării Roşii, după care o luau printr-o mlaştină încurcată, unde un Hinchipun le dădea instrucţiuni greşite la tot pasul. Cursa se încheia cu aventura dintr-un cufăr enorm, unde trebuiau să intre şi să înfrunte un Bong.

— Excelent, Harry! îl felicită profesorul Lupin, la ieşirea din cufăr. Ai nota maximă!

Încântat de succesul lui, Harry mai rămase, ca să îi vadă şi pe Ron şi pe Hermione cum se descurcau. Ron făcu totul ca la carte, până când ajunse în mlaştină, unde Hinchipunul reuşi să îl zăpăcească în asemenea măsură, încât se înfundă în nămol până la piept. Hermione se descurcă excelent, până ajunse la Bong. După un minut de stat acolo, Hermione ieşi din cufăr, ţipând speriată.

— Hermione, o întrebă profesorul Lupin, ce s-a întâmplat?

— D-Doamna pro-profesoară McGonagall! se bâlbâi Hermione. A zis… că o să pic toate examenele!

Le-a luat ceva timp să o calmeze pe Hermione. După ce au văzut-o că şi-a revenit, Harry şi Ron o luară cu ei spre castel. Ron era înclinat să facă haz de spaimele lui Hermione şi de Bongul pe care îl produsese, dar o anume întâlnire de pe treptele castelului îi abătu gândurile de la acest lucru.

Cornelius Fudge, transpirând în pelerina lui prinsă pe umăr, scruta împrejurimile castelului. Când dădu cu ochii de Harry, Fudge zise:

— Ce mai faci, Harry? Vii de la examene, presupun… Mai ai vreunul?

— Mai avem unul, răspunse Harry.

Ron şi Hermione rămăseseră cu un pas mai în urmă, stânjeniţi că Fudge, nu le adresase vreun cuvânt şi lor.

— Ce zi frumoasă, continuă Fudge, aruncând un ochi spre lac. Ce păcat… Mare păcat…

Oftă din greu şi se uită la Harry.

— Am venit aici, Harry, cu o misiune foarte neplăcută, mai zise Fudge. „Consiliul pentru Eliminarea Animalelor Periculoase” m-a trimis drept martor la execuţia unui Hipogrif nebun. Asta fiindcă tot vroiam să vin la Hogwarts, să văd care mai e situaţia cu Sirius Black…

— Asta înseamnă că recursul a fost respins? întrebă Ron, făcând un pas înainte.

— Nu, n-a avut loc încă… Se ţine în după-amiaza asta, zise Fudge privindu-l curios pe Ron.

— Deci, poate nu va trebui să fiţi martor la nici o execuţie, îndrăzni Ron. Poate că Hipogriful o să fie achitat!

Înainte ca Fudge să zică ceva, apărură doi vrăjitori în spatele lui. Unul era atât de bătrân, încât părea că urma să îşi dea duhul sub ochii lor, celălalt era un tânăr în toată puterea, cu mustaţă neagră. Harry îşi imagină că sunt reprezentanţi ai „Consiliului pentru Eliminarea Animalelor Periculoase”, cu atât mai mult cu cât vrăjitorul bătrân arătă spre coliba lui Hagrid şi zise cu o voce stinsă:

— O, Doamne, sunt prea bătrân pentru asta… E la două, nu-i aşa, Fudge?

Cel tânăr, cu mustaţa neagră, arătă ceva spre cingătoarea lui şi Harry văzu cum mângâie cu degetul mare tăişul ascuţit al unui topor strălucitor.

Ron deschise gura să zică ceva, dar Hermione îl înghionti să tacă şi îl împinse spre uşa de la intrare.

— De ce nu m-ai lăsat să-i zic vreo două? întrebă Ron supărat. Ai văzut? Aveau toporul pregătit! Asta se cheamă dreptate?

— Ron, tatăl tău lucrează la Ministerul Magiei, nu-i poţi spune lucrurile astea şefului său, zise Hermione, dar şi ea era tristă şi dezamăgită. Dacă de data asta Hagrid îşi păstrează cumpătul şi îşi argumentează cazul cum trebuie, n-au cum să-l execute pe Buckbeak…

Dar Harry îşi dădu prea bine seama că Hermione nu credea nici ea ce spunea. La masa de prânz, toţi vorbeau deodată, încântaţi că se terminau examenele în după-amiaza aceea. Numai Harry, Ron şi Hermione stăteau deoparte, făcându-şi griji pentru Hagrid şi Buckbeak.

Harry şi Ron aveau ultimul examen la „Previziuni despre viitor”. Hermione, la „Studiul despre Încuiaţi”. Urcară treptele de marmură împreună. Hermione se opri la etajul unu, iar Harry şi Ron urcară spre etajul şapte, până în camera rotundă a profesoarei Trelawney, la uşa căreia se înghesuiseră toţi colegii lor, încercând să recapituleze materia pentru ultima oară, cât aşteptau să le vină rândul.

— Ne examinează pe fiecare în parte, îi informă Neville, după ce Harry şi Ron se aşezară lângă el.

Neville ţinea pe genunchi cartea „Desluşirea viitorului” , deschisă la pagina dedicată ghicitului în globul de cristal.

— Voi aţi văzut vreodată ceva în globul vostru de cristal? îi întrebă el cu un aer nefericit.

— Nu, zise Ron absent, cu ochii pe ceasul de la mână. Harry ştia că socotea cât timp mai rămăsese până la începerea recursului.

Coada de la uşa profesoarei Trelawney se micşora foarte încet. De fiecare dată când cobora cineva scara argintie, era repede asaltat: