J. Rowling - Harry Potter și prizonierul din Azkaban

— Viperinii la minge , se îndreaptă spre gol … Şi Montague marchează ! Şaptezeci la douăzeci , pentru Cercetaşi …

Harry îl marca acum atât de aproape pe Draco, încât li se atingeau genunchii. Harry trebuia să-l ţină iar pe Draco la distanţă de hoţoaica aurie…

— Du-te mai încolo, Potter! urlă Draco, deranjat de Harry, care îi apăruse brusc în faţă, în momentul în care schimbase direcţia.

— Angelina prinde mingea pentru Cercetaşi … HAI , ANGELINA ! HAI ODATĂ !

Harry privi în jur. Cu excepţia lui Draco, întreaga echipă a Viperinilor, chiar şi portarul, se repezise să o blocheze pe Angelina…

Harry îşi întoarse mătura şi se repezi razant, cu toată viteza, în Viperini.

— AAAAAAAHH!

Viperinii se împrăştiară, când „Fulger” vâjâi printre ei. Angelina avea drum liber.

— A MARCAT! A MARCAT! URAAA! CERCETAŞII CONDUC CU OPTZECI LA DOUĂZECI!

Harry, care aproape că intrase cu capul în parapet, se opri la timp, întoarse brusc mătura şi ajunse iar la centrul terenului.

Apoi, văzu ceva care îi făcu inima să i se oprească în piept: Draco zbura, triumfător, spre un punct strălucitor, la firul ierbii…

— Hai, hai mai repede! îşi îmboldi Harry mătura. Câştiga tot mai mult teren. Se apropia în cea mai mare viteză de Draco. Fentă la timp un balon-ghiulea trimis de Bole spre el şi ajunse în dreptul gleznelor lui Draco… Acum era la acelaşi nivel cu el…

Cu un ultim efort, Harry îşi împinse trupul în faţă şi dădu drumul la mătură, ţinându-se numai cu picioarele. Cu o mână îi dădu un ghiont lui Draco, iar cu cealaltă…

— Da! strigă el triumfător, cu mâna în sus.

Întreg stadionul explodă în urale. Micuţa minge îşi zbătea degeaba aripioarele în mâna lui Harry.

Baston se îndreptă spre Harry, cu ochii în lacrimi, îl prinse în braţe şi începu să hohotească de plâns pe umărul lui. Alte două îmbrăţişări îl anunţă că veniseră şi Fred şi George. Apoi auzi vocile celor trei fete din echipă:

— Am câştigat! Am câştigat cupa!

Îmbrăţişaţi, toţi Cercetaşii din echipă coborâră grămadă pe pământ, strigând şi plângând de fericire.

Valuri-valuri, suporterii Cercetaşilor năvăliră pe teren. Sute de mâini îi băteau prieteneşte pe spate. Harry nu auzea decât vuietul făcut de suporterii care îl îmbrăţişau fericiţi. Cu toţii fură purtaţi pe umeri spre vestiare. Într-o străfulgerare, îl văzu pe Hagrid, cu o mulţime de steguleţe şi rozete roşii, şi îl auzi strigând:

— Bravo, Harry! I-am bătut! Să vezi ce-o să se bucure Buckbeak când o să-i spun!

Mai încolo, Percy ţopăia ca un apucat, uitând de demnitatea pe care i-o impunea funcţia.

Profesoara McGonagall plângea mai tare decât Baston, ştergându-şi ochii cu un steag enorm. Harry reuşi să-i vadă şi pe Ron şi pe Hermione, care îşi croiau cu greu drum prin mulţime, ca să ajungă la el.

Cuvintele erau de prisos. Îl priveau fericiţi pe Harry, în timp ce mulţimea îi purta pe toţi membrii echipei spre marginea terenului, unde îi aştepta Dumbledore să le dea Cupa.

Ah, acum puteau să fie şi Dementori prin preajmă! În timp ce Baston îi întindea Cupa, iar el o ridica spre mulţime, Harry era convins că ar fi produs cel mai grozav Patronus în acele momente!

Euforia lui Harry, legată de faptul că lui i se datorase în cea mai mare măsură câştigarea Cupei la Vâjthaţ, ţinu cel puţin o săptămână. Chiar şi vremea părea să participe la fericirea Cercetaşilor. Iunie se apropia, astfel că zilele deveniseră cât se poate de senine, făcându-i pe toţi să nu se gândească decât la plimbări pe pajiştea din jurul castelului sau îndemnându-i să stea tolăniţi în iarba proaspătă, cu o cană mare alături, plină cu suc de dovleac, de la gheaţă. Poate şi la un joc cu Puahbile sau să se uite la calmarul gigant, care se ridica la suprafaţa lacului.

Dar nu era posibil aşa ceva. Examenele băteau la uşă şi, în loc să lenevească la aer curat, erau obligaţi să rămână în castel, chinuindu-şi minţile să se concentreze asupra vreunei materii, în timp ce adierea aerului de vară pătrundea prin ferestrele deschise. Chiar şi Fred şi George Weasley se pregăteau pentru examene, dornici să ia cât mai multe NOV (Nivele Obişnuite de Vrăjitorie). Percy se pregătea pentru TVEE (Teste de Vrăjitorie Extrem de Epuizante), cea mai mare distincţie care se acorda la Hogwarts. Şi, fiindcă dorea să lucreze la Ministerul Magiei, trebuia să obţină cele mai mari note. Devenise foarte irascibil şi dădea pedepse aspre tuturor celora care tulburau liniştea serilor din camera de zi. De fapt, singura persoană care era şi mai îngrijorată decât Percy era Hermione.

Harry şi Ron renunţaseră să o mai întrebe cum de reuşea să asiste la diferite ore în acelaşi timp, dar problema reveni în actualitate, când văzură orarul examenelor ei. Pe prima coloană scria:

Luni

Ora 9: „Aritmanţie”

Ora 9: „Transfigurare”

Prânzul

Ora 13: „Farmece”

Ora 13: „Studiul vechilor rune”“

— Hermione? întrebă Ron, precaut, fiindcă Hermione era gata să explodeze, ori de câte ori o întrerupea cineva din învăţat. Eşti… Eşti sigură că ai copiat bine orarul examenelor?

— Cum? se sperie ea şi se uită pe orarul examenelor. Sigur că da!

— Are vreun rost să te întrebăm cum crezi că o să poţi da două examene deodată? făcu Harry.

— Nu! răspunse ea laconic. A văzut cineva cartea mea de „Numerologie şi gramatică”?

— Oh, da, vroiam să citesc ceva uşor înainte de culcare, zise Ron ironic, dar în şoaptă, ca să nu îl audă decât Harry.

Hermione începu să răscolească maldărul de cărţi şi caiete de pe masa ei. Tocmai atunci, pe geamul deschis îşi făcu apariţia Hedwig, cu un bileţel în cioc.

— E de la Hagrid, zise Harry, citind bileţelul. Recursul s-a fixat pe data de şase.

— Chiar data la care terminăm noi toate examenele! zise Hermione, continuând să-şi caute cartea de „Aritmanţie”.

— Şi se ţine chiar aici, continuă Harry să citească. O să vină cineva de la Ministerul Magiei şi călăul…

Hermione ridică brusc capul.

— Cum? Aduc călăul la procesul de recurs? Dar asta sună ca şi cum n-ar mai fi nici o speranţă!

— Da, aşa se pare, zise Harry încetişor.

— Dar nu se poate! exclamă Ron. Mi-am petrecut o groază de timp cu pregătirea apărării, nu se poate să nu ţină seama de nimic!

Dar Harry avea cumplitul sentiment că Lucius Reacredinţă decisese deja în numele „Consiliului pentru Eliminarea Creaturilor Periculoase”. Draco, foarte spăsit după înfrângerea suferită de Viperini, devenise mai agitat şi mai bine dispus în ultimele zile. Din comentariile răutăcioase, care ajunseseră şi la urechile lui Harry, reieşea că Draco era convins că Buckbeak va fi executat şi că se bucura foarte tare că avusese şi el o contribuţie la acest lucru. Harry abia se abţinuse să nu îl plesnească şi el, aşa cum făcuse Hermione.

Iar cel mai îngrozitor lucru era că nu se puteau duce până la Hagrid să îl consoleze, fiindcă măsurile severe de securitate se menţineau în continuare, iar Harry nu îndrăznea să-şi recupereze pelerina din cocoaşa statuii vrăjitoarei cu un singur ochi.

Începură examenele şi o tăcere neobişnuită se aşternu în castel. Luni, cei din anul trei ieşiră livizi la faţă de la examenul de „Transfigurare”, comparându-şi răspunsurile şi rezultatele, văitându-se de testele care li se dăduseră. Printre altele, şi acela de a transforma un ceainic într-o broască ţestoasă! Hermione îi enervă pe toţi, plângându-se că ţestoasa ei semăna mai degrabă cu o ţestoasă fără carapace. Ca şi cum i-ar fi păsat cuiva de fleacul ăsta! Fiecare avea griji mult mai mari…