J. Rowling - Harry Potter și prizonierul din Azkaban

Hagrid părea să fie complet năucit de verdictul Consiliului.

— E numai vina mea… Parcă aveam limba legată… Stăteau acolo, în faţa mea, în robele lor negre, şi eu m-am zăpăcit complet… Mi-am împrăştiat toate hârtiile pe care le aveam şi am uitat toate datele pe care te-ai chinuit tu, Hermione, să le găseşti pentru mine. Apoi s-a sculat Reacredinţă şi şi-a făcut numărul, după care tot Consiliul a zis ca el…

— Mai e şi un recurs, Hagrid, nu te descuraja, zise Ron. O să muncim pe rupte, de data asta!

Se îndreptară spre castel, împreună cu toţi colegii. În faţa lor, îl văzură pe Draco, între Crabbe şi Goyle, uitându-se înapoi şi râzând cu subînţeles.

— N-are nici un rost, Ron, zise Hagrid, când erau pe treptele castelului. Lucius Reacredinţă îi are pe toţi cei din Consiliu în buzunarul de la vestă! O să am grijă ca Beaky să-şi petreacă timpul care i-a mai rămas cât mai frumos. Îi datorez acest lucru…

Hagrid se întoarse brusc şi se îndreptă spre cabana lui, cu faţa ascunsă în batistă.

— Uitaţi-vă la mălai-mare ăla!

Draco, Crabbe şi Goyle stăteau pe treptele castelului şi râdeau de Hagrid.

— Aţi mai văzut ceva mai jalnic? îi întrebă Draco pe Crabbe şi pe Goyle. Şi se presupune că ăsta e profesorul nostru…

Harry şi Ron făcură un pas spre Draco. Hermione fu însă mai rapidă şi ajunse prima.

PLEOSC!

Îl plesnise pe Draco peste faţă, cu toată puterea. Draco se clătină sub forţa loviturii. Crabbe, Goyle, Ron şi Harry făcură un pas înapoi, când Hermione ridică mâna a doua oară, ameninţător.

— Să nu mai îndrăzneşti să spui aşa ceva despre Hagrid! Un prăpădit ca tine! Un rău, un nemernic, un…

— Hermione! încercă Ron să o potolească, văzând-o că ridică mâna iar.

— Lasă-mă-n pace, Ron! zise Hermione şi îşi scoase bagheta.

Draco se dădu înapoi. Crabbe şi Goyle se uitară la el, aşteptând instrucţiuni, deşi nu-şi mai reveneau din uimire.

— Să mergem, zise Draco şi toţi trei se făcură nevăzuţi pe treptele care coborau spre dormitoarele Viperinilor.

— Hermione! exclamă Ron uimit, dar şi impresionat.

— Harry, să faci tot posibilul să-l baţi în finala la Vâjthaţ! zise ea, încă furioasă. Nu cred că o să pot să suport dacă o să câştige ei!

— Avem ora de „Farmece”, zise Harry, uimit şi el de ieşirea Hermionei. Să mergem!

Urcară treptele de marmură, îndreptându-se spre clasa profesorului Flitwick.

— Aţi întârziat, băieţi! le spuse Flitwick supărat, când Harry întredeschise uşa. Haideţi, intraţi repede şi scoteţi-vă baghetele! Azi învăţăm Vraja Veseliei. Ne-am împărţit deja în două grupe…

— Unde e Hermione?

Harry se uită şi el în jur. Nu se vedea pe nicăieri, deşi Harry era convins că se aflase în dreapta lui când se pregătea să deschidă uşa clasei.

— Foarte straniu, zise el, uitându-se la Ron. S-o fi dus la toaletă?

Dar Hermione nu îşi făcu apariţia toată ora.

— I-ar fi prins bine şi ei vraja asta, zise Ron râzând cu gura până la urechi după terminarea orei de „Farmece”, în drum spre Marea Sală, unde îi aştepta prânzul.

Hermione nu veni nici la masă. Când ajunseră la desert, efectele Vrajei Veseliei se cam epuizară, iar Harry şi Ron începură să îşi facă griji.

— Dacă i-a făcut ceva Draco? întrebă Ron, oarecum îngrijorat, în timp ce se îndreptau spre Turnul Cercetaşilor.

Trecură pe lângă troli, îi dădură parola doamnei grase din tablou („Richitipichiti ! ”) şi ajunseră în camera de zi.

Hermione era la o masă, dormind adânc, cu capul pe cartea de „Aritmanţie”. Se aşezară de o parte şi de alta. Harry o trezi.

— Ce… Ce-i? sări Hermione dezorientată. Unde suntem? Ce oră avem acum?

— Mai avem douăzeci de minute până la ora de „Previziuni despre viitor”, îi zise Harry. Hermione, de ce n-ai venit la ora de „Farmece”?

— Cum? Ah, nu se poate, se văită Hermione, am uitat de ora de „Farmece”!

— Cum să uiţi? Doar erai cu noi, când am ajuns în faţa clasei!

— Nu-mi vine să cred! făcu Hermione. Era supărat domnul profesor? Of, numai din cauza lui Reacredinţă! Mă gândeam la el şi am pierdut noţiunea timpului!

— Ştii care e părerea mea, Hermione? o întrebă Ron, privind la cartea de „Aritmanţie”, pe care faţa o folosise drept pernă. Cred că nu mai faci faţă… Încerci să faci prea multe!

— Ba nu! zise ea cu încăpăţânare, dându-şi părul la o parte de pe ochi şi uitându-se disperată după geantă. Am încurcat lucrurile, asta e tot! Mă duc să-l caut pe profesorul Flitwick şi să-i cer scuze… Ne vedem la ora de „Previziuni despre viitor”!

Hermione se întâlni cu ei la capătul scării spre clasa profesoarei Trelawney. Părea foarte afectată.

— Tot nu-mi vine să cred c-am ratat Vraja Veseliei! Şi profesorul Flitwick mi-a dat de înţeles că s-ar putea să ne pice tocmai ea la examen…

Urcară scările în camera obscură din turn, învăluită în mirosul ei greoi. În centrul fiecărei mese, strălucea un glob de cristal, cu o ceaţă albă în interior. Harry, Ron şi Hermione se aşezară la aceeaşi masă.

— Credeam că nu învăţăm să citim viitorul în globul de cristal decât în ultimul trimestru, şopti Ron, ferindu-se să nu îl audă profesoara Trelawney.

— Nu te mai plânge, îi zise Harry. Asta înseamnă că am terminat cu ghicitul în palmă. Începusem să mă cam satur să o văd tot dându-şi ochii peste cap, ori de câte ori se uita în palma mea!

— Bună ziua tuturor! se auzi vocea misterioasă, atât de bine cunoscută, şi profesoara Trelawney îşi făcu apariţia din umbră.

Parvati şi Lavander scoaseră exclamaţii încântate, cu feţele luminate de ceaţa din globul de cristal.

— M-am hotărât să vă fac cunoştinţă cu globul de cristal puţin mai devreme decât am prevăzut iniţial, zise profesoara Trelawney, cu spatele la foc şi rotindu-şi ochii prin încăpere. Mesagerele destinului m-au informat că o să vi se dea la examen despre globul de cristal şi m-am decis să vă las să exersaţi mai mult cu el…

Hermione strâmbă din nas.

— Mesagerele destinului , o maimuţări ea pe profesoara Trelawney. Să fim serioşi! Cine fixează temele pentru examenul la această materie? Ea, desigur! Ce prezicere uluitoare!

Hermione nici măcar nu se obosi să coboare vocea, aşa că profesoarei Trelawney nu îi fu greu să o audă. Cu faţa ascunsă în umbră, profesoara Trelawney continuă totuşi, fără să pară să o fi auzit.

— Arta de a ghici în globul de cristal este foarte rafinată, zise ea visătoare. Nu mă aştept să vedeţi ceva chiar de la prima încercare. O să începem prin exerciţii de eliberare a minţii de orice influenţe si de exersare a Ochiului Interior.

Ron începu să se hlizească necontrolat şi trebui să îşi acopere gura cu palma, pentru a-şi înăbuşi chicotelile.

— Lăsaţi subconştientul să iasă la suprafaţă, continuă profesoara Trelawney, şi aveţi încredere în Ochiul vostru Interior!

Şi astfel începu lecţia… Harry se simţea de-a dreptul stupid, privind ca prostul la globul de cristal şi încercând să nu se gândească la nimic. Un singur cuvânt, repetat la nesfârşit („Idioţenie! Idioţenie!”), i se învârtea prin minte. Şi nu îl ajuta deloc faptul că Ron izbucnea în hohote înfundate, iar Hermione ţâţâia de zor.

— Aţi văzut ceva? îi întrebă el, după un sfert de oră de zgâială fără rost.

— Da, făcu Ron. Văd că masa asta e arsă… De la o lumânare care s-a topit pe ea!