J. Rowling - Harry Potter și prizonierul din Azkaban

— I-ai văzut faţa? întrebă Ron, chicotind fericit şi uitându-se încă o dată la Draco. A rămas ca la dentist! Grozav!

Baston nu-şi mai încăpea în piele nici el, din cauza măturii-minune.

— Pune-o aici, Harry, zise el, aşezând mătura la mijlocul mesei, în aşa fel, încât să i se poată vedea marca. Ochi-de-Şoim şi Astropufii veniră repede, să o vadă mai îndeaproape. Cedric Diggory îl felicită pe Harry pentru un astfel de înlocuitor al lui „Nimbus 2000”. Iar prietena lui Percy, de la Ochi-de-Şoim, Luminiţa Limpede, îl întrebă dacă poate pune mâna şi ea pe „Fulger”.

— Hei, Luminiţa, ai grijă, zise Percy, cu gura până la urechi, în timp ce fata examina mătura cu atenţie, să nu cumva să ne sabotezi mătura! Am pus un pariu cu Luminiţa, pe zece galeoni, apropo de rezultatul meciului.

Luminiţa îi mulţumi lui Harry şi se întoarse la masa ei.

— Harry, vezi, ai grijă să câştigi, îi şopti Percy. N-am zece galeoni! Da, Luminiţa, vin acum…

Şi Percy se grăbi spre prietena lui.

— Şi eşti sigur că poţi să struneşti mătura asta, Potter? se auzi o voce rece şi antipatică.

Venise şi Draco Reacredinţă să arunce o privire mai de aproape. Bineînţeles, urmat de Crabbe şi de Goyle!

— Da, aşa cred, zise Harry, prefăcându-se nepăsător.

— Are fel de fel de îmbunătăţiri, făcu Draco, pe un ton maliţios. Păcat că nu e dotată şi cu o paraşută, pentru cazul în care se apropie vreun Dementor de tine…

Crabbe şi Goyle chicotiră.

— Păcat că nu-ţi poţi ataşa un braţ în plus, Draco, i-o întoarse Harry. Sigur ar prinde hoţoaica în locul tău!

Echipa Cercetaşilor râse în cor. Ochii spălăciţi ai lui Draco se îngustară şi mai mult, pe când se îndepărta de masa Cercetaşilor. Îl văzură pe Draco aşezându-se la masa Viperinilor şi toate capetele se strânseră în jurul lui, şuşotind. Fără îndoială că îl întrebau dacă mătura lui Harry era chiar marca „Fulger”.

La unsprezece fără un sfert, echipa Cercetaşilor se îndreptă spre vestiare. Vremea era complet diferită, faţă de meciul contra Astropufilor. Era o zi rece, dar foarte senină, şi sufla un vânticel abia simţit. Era vizibilitate perfectă şi Harry, deşi foarte nervos, începea să simtă emoţia pe care numai un meci de Vâjthaţ ţi-o poate da. Auzeau murmure şi paşi care indicau că restul şcolii se îndrepta spre stadion. Harry îşi scoase hainele obişnuite de şcoală şi bagheta din buzunar. O băgă în bluza pe care o purta pe sub echipamentul de Vâjthaţ, dar spera din tot sufletul să nu aibă nevoie de ea. Deodată, îi veni în minte profesorul Lupin şi Harry se întrebă dacă era şi el în tribune.

— Ştiţi ce are fiecare de făcut, îi mai dăscăli Baston o dată, înainte de a pleca de la vestiare. Dacă pierdem şi meciul ăsta, adio cupă! Aşa că… jucaţi ca ieri şi totul va fi OK!

Apărură pe teren, în aplauze tumultuoase. Echipa Ochilor-de-Şoim, în costume albastre, se afla deja la mijlocul terenului. Căutătorul lor, Cho Chang, era singura fată din echipă. Era mai scundă cu un cap ca Harry care nu se putu împiedica să nu observe că era extraordinar de drăguţă. Îi zâmbi lui Harry, în timp ce căpitanii şi echipele se salutau, iar Harry simţi un gol în stomac, dar era sigur că nu din cauza emoţiei dinaintea jocului…

— Baston, Davies, daţi mâna! zise Madam Hooch scurt. Căpitanii celor două echipe îşi strânseră mâinile, prieteneşte.

— La fluierul meu, încălecaţi pe mături! Trei… doi… unu!

Harry zvâcni în aer, mai repede ca oricine altcineva. Începu să se rotească şi să scruteze orizontul după hoţoaica aurie, ascultând însă şi comentariul, care era făcut de acelaşi Lee Jordan, prietenul gemenilor Weasley.

— Au început ! Marea atracţie a acestui meci este mătura „Fulger” , condusă de Harry Potter din echipa Cercetaşilor ! După revista „Care mătură ? ” , mătura „Fulger” va fi mătura campionatului mondial din anul ăsta şi …

— Jordan, eşti aşa de drăguţ să ne spui şi nouă ce se întâmplă în meciul ăsta? îl întrerupse profesoara McGonagall.

— Da , doamnă profesoară , dar tocmai făceam o mică introducere . Şi , fiindcă veni vorba , mătura „Fulger” are frâna inclusă în …

— Jordan!

— Bine , bine … Cercetaşii sunt în atac , Katie Bell se pregăteşte să înscrie …

Harry trecu în goană pe lângă Katie Bell şi se îndreptă în partea opusă a terenului, unde văzuse ceva strălucitor. Observă cu coada ochiului că Cho Chang se ţinea foarte aproape de el. Ştia să zboare foarte bine. Se apropia de el razant, silindu-l să-şi schimbe mereu direcţia.

— Arată-i ce acceleraţie ai, Harry, urlă Fred, în timp ce abătea un balon-ghiulea din calea Aliciei Spinnet.

Harry acceleră în apropierea porţilor Ochilor-de-Şoim şi Cho rămase în urmă. Katie Bell reuşise să înscrie primele zece puncte pentru Cercetaşi, iar partea opusă a terenului, unde se aflau susţinătorii echipei, izbucni în urale. Tocmai atunci, Harry observă hoţoaica aurie, undeva în apropiere de pământ.

Harry plonja imediat. Cho văzu ce făcuse şi se luă după el. Harry acceleră, emoţionat şi încântat. Lupingurile erau specialitatea lui! Mai avea cam jumătate de metru şi…

Din senin, un balon-ghiulea se apropie ameninţător de Harry. Reuşi să se ferească la timp, scăpând ca prin urechile acului, dar în acel moment crucial dispăru şi hoţoaica aurie.

Se auzi un strigăt de dezamăgire din partea Cercetaşilor, dar şi aplauze furtunoase din partea susţinătorilor Ochilor-de-Şoim, pentru balonul-ghiulea trimis la momentul oportun. Ca să-i înveţe minte, George Weasley trimise şi el un balon-ghiulea spre echipa Ochilor-de-Şoim, un jucător abia reuşind să-l evite în ultima clipă.

— Cercetaşii conduc cu optzeci de puncte la zero şi , uitaţi-vă , ce frumos zboară „Fulger” ! Potter îl exploatează acum la maximum . Ah , ce întoarcere ! „Cornet 260” este mult depăşită ! Ce echilibru ! Câtă …

— Jordan! Eşti plătit să faci reclamă la marca „Fulger”? Comentează meciul, te rog!

Ochi-de-Şoim se repliaseră şi înscriseseră şi ei de trei ori, astfel că acum diferenţa era de numai cincizeci de puncte. Dacă Cho prindea prima hoţoaica, Ochi-de-Şoim câştigau. Harry se lăsă puţin mai jos, scrutând în jur după hoţoaică. O sclipire aurie, nişte aripioare… Hoţoaica se afla pe lângă porţile Cercetaşilor…

Harry acceleră, cu ochii ţintă la hoţoaică, dar, ca din senin, Cho apăru în faţa lui şi îi blocă drumul…

— Harry, nu e momentul să o faci pe cavalerul! urlă Baston, văzând că Harry se dă la o parte. Doboar-o de pe mătură, dacă e cazul! Ce stai?

Harry se întoarse şi o văzu pe Cho zâmbind. Hoţoaica se făcuse iar nevăzută. Harry se înălţă iar, fiind acum la aproape un metru deasupra terenului. Cu coada ochiului, o văzu iar pe Cho pe urmele lui. Se hotărâse să îl marcheze pe el, mai degrabă, decât să caute ea însăşi hoţoaica. Bine… Dacă asta voia, o să suporte consecinţele…

Plonja din nou, şi Cho, convinsă că Harry văzuse hoţoaica, făcu la fel. Harry îşi întrerupse brusc plonjonul, ridicându-se în viteză, în timp ce Cho continua să se îndrepte spre pământ. Şi, pentru a treia oară, văzu din nou hoţoaica! Strălucea deasupra terenului, în dreptul porţilor Ochilor-de-Şoim.