J. Rowling - Harry Potter și prizonierul din Azkaban

Chiar în prima noapte după începerea următorului trimestru, Baston îl căută pe Harry.

— Te-ai distrat bine de Crăciun? îl întrebă Baston şi, fără să aştepte răspunsul lui Harry, se aşeză şi continuă, coborând vocea. M-am tot gândit, pe perioada Crăciunului, Harry… La ultimul meci, ştii tu… Dacă Dementorii îşi fac apariţia şi la următorul meci? Nu ne putem permite lucrul acesta, aşa că…

Baston făcu o pauză, încurcat.

— M-am gândit şi eu la asta, interveni Harry. Profesorul Lupin mi-a promis că mă învaţă cum să le fac faţă. Începem săptămâna asta, n-a avut timp până la Crăciun…

— Aha, făcu Baston şi fata i se destinse într-un zâmbet. În cazul ăsta, cu siguranţă că nu vreau să renunţ la un căutător atât de bun ca tine! Ţi-ai comandat altă mătură?

— Nu, zise Harry.

— Păi, ce mai aştepţi? Grăbeşte-te! Nu poţi folosi „Steaua Căzătoare” contra Ochilor-de-Şoim!

— A primit un „Fulger”, de Crăciun! sări Ron.

— Un „Fulger”? Vorbeşti serios? Un „Fulger” adevărat ?

— Stai, nu te bucura aşa de tare, zise Harry, negru de supărare. Mi-a fost confiscată!

Si îi explică pe îndelete ce se întâmplase şi că acum mătura lui era supusă testelor anti-blesteme.

— Blestemată? Cum ar fi putut fi blestemată? De către cine?

— Sirius Black! zise Harry. Se presupune că vrea să pună mâna pe mine şi McGonagall e de părere că s-ar fi putut să mi-o fi trimis el.

Făcând cu mâna un semn a lehamite, ca şi cum ar fi înlăturat orice posibilitate ca un criminal notoriu să fie pe urmele căutătorului său, Baston zise:

— Dar Black nu şi-ar fi putut permite să cumpere o mătură marca „Fulger”! E un fugar, cu întreaga ţară pe urmele lui. Cum ar fi putut să intre într-un magazin cu produse de calitate şi să cumpere un „Fulger”?

— Da, şi eu zic la fel, spuse Harry, dar McGonagall… Lui Baston îi pieri culoarea din obraji.

— Mă duc să vorbesc cu ea! promise el. O să o fac să înţeleagă că n-are nici un sens… Doar şi ea doreşte cu ardoare, la fel ca noi toţi, să câştigăm Cupa… O să vezi, Harry… Auzi, un „Fulger”…

Lecţiile începură chiar de a doua zi. Nimănui nu îi era pe plac că trebuia să petreacă două ore la rând afară, în frig, dar Hagrid făcuse o vatră mare, în care ardea un foc zdravăn, în care se desfătau salamandrele lui. Luară parte, de fapt, la nişte ore deosebit de plăcute, adunând frunze şi lemnişoare uscate, pentru a menţine tot timpul focul aprins. Şopârlele iubitoare de dogoare se hârjoneau, împrăştiind buştenii încinşi. Ora de „Previziuni despre viitor” se dovedi mult mai puţin interesantă. Profesoara Trelawney îi învăţă să ghicească în palmă şi nu pierdu ocazia să îi spună lui Harry că avea cea mai scurtă linie a vieţii, pe care o văzuse ea vreodată.

Urma ora de „Apărare contra Magiei Negre” şi Harry ardea de nerăbdare să ajungă în clasă. După conversaţia avută cu Baston, Harry dorea să înceapă cât mai curând lecţiile de contracarare a puterii Dementorilor.

— A, da, făcu profesorul Lupin, când îi aminti Harry la sfârşitul orei despre promisiunea făcută. Să vedem… Ce-ai zice de marţi seara, la ora opt? Clasa unde se ţin orele de „Istoria magiei” ar trebui să fie destul de încăpătoare… Doar nu putem aduce un Dementor adevărat, să te antrenezi pe el…

— Încă pare bolnav, nu-i aşa? îi zise Ron lui Harry, în timp ce se îndreptau amândoi spre Marea Sală, pentru masa de prânz. Ce crezi că are?

Se auzi un ţâţâit dezaprobator în spatele lor. Era Hermione, la picioarele unei armuri, chinuindu-se să închidă geanta care gemea de atâtea cărţi.

— De ce te ţâţâi la noi? o întrebă Ron nervos.

— Ba deloc! zise ea cam de sus, reuşind să-şi salte iar geanta pe umăr.

— Ba da! Te-am auzit! Când ne întrebam de ce suferă Lupin…

— Păi, nu e evident? întrebă ea cu un aer de superioritate care te scotea din minţi.

— Dacă nu vrei, nu ne spune şi gata! o făcu Ron pe indiferentul.

— Bine, zise ea şi trecu pe lângă ei.

— Habar n-are, zise Ron, privind cu ranchiună după Hermione. Vrea doar să intre în vorbă cu noi!

Marţi seara, la ora opt, Harry părăsi Turnul Cercetaşilor şi se îndreptă spre clasa unde se ţineau orele de „Istoria magiei”. Când ajunse el acolo, era întuneric şi nu se vedea nimeni în clasă. Aprinse luminile, cu bagheta magică, şi se puse pe aşteptat. După numai cinci minute, apăru şi profesorul Lupin, cu o cutie mare sub braţ, pe care o înghesui în pupitrul profesorului Binn.

— Ce e ăsta? întrebă Harry.

— Un alt Bong, zise Lupin, scoţându-şi haina. De marţi tot caut prin castel şi, spre norocul nostru, am mai găsit unul. Stătea în debaraua lui Filch! El o să întruchipeze aproape fidel un Dementor. Se va transforma automat într-un Dementor, când va da nas în nas cu tine şi noi o să practicăm pe el. Pot să-l pun în clasa mea, când nu facem ore acolo. E un dulap sub catedră, care o să-i placă foarte mult.

— Bine, făcu Harry, ca şi cum nu ar fi înţeles mare lucru, dar era bucuros că profesorul Lupin găsise un înlocuitor atât de bun pentru un Dementor.

— Aşa…, făcu profesorul Lupin şi îşi scoase bagheta magică, îndemnându-i pe Harry să facă la fel. Vraja pe care vreau să te învăţ, Harry, este foarte complicată, se învaţă în anii mai mari… Depăşeşte Nivelele Obişnuite de Vrăjitorie. Se numeşte Vraja Patronus.

— Şi cum se procedează? întrebă Harry nervos.

— Dacă este executată corect, apare un Patronus, răspunse Lupin, care este un fel de Anti-Dementor, un fel de protector, care se interpune ca un scut între tine şi Dementor.

Harry se văzu deodată la adăpostul unei figuri uriaşe, de mărimea lui Hagrid, care ţinea o măciucă în mână.

— Un Patronus este un fel de forţă pozitivă, continuă profesorul Lupin, un fel de proiecţie a sentimentelor cu care se hrănesc Dementorii — speranţă, fericire, dorinţa de a supravieţui — dar care nu simte disperare, ca toate fiinţele omeneşti, deci Dementorii nu-i pot face nici un rău. Dar trebuie să te previn, Harry, că vraja ar putea fi mult prea complexă pentru tine. Chiar mulţi vrăjitori, care cunosc mult mai multe, au dificultăţi în executarea ei.

— Şi cum arată un Patronus? întrebă Harry curios.

— Capătă o formă unică pentru fiecare vrăjitor care îl conjură.

— Şi cum poate fi conjurat?

— Cu o incantaţie care reuşeşte numai dacă te poţi concentra îndeajuns, cu toată puterea fiinţei tale, pe o singură amintire fericită din viaţa ta.

Harry se gândi la cel mai fericit moment din viaţa lui. Nimic din perioada în care a stat la familia Dursley, desigur… În cele din urmă, se opri asupra momentului în care a încălecat pentru prima oară o mătură.

— Am găsit! strigă el, încercând să se concentreze asupra momentului şi să retrăiască senzaţia de fericire, dar şi de gol în stomac.

— Incantaţia, zise profesorul Lupin, sună în felul acesta: „Expecto patronum ! ” Te-ai concentrat asupra unui moment fericit din viaţa ta?

— O, da! exclamă Harry, gândindu-se intens la acel moment. Expecto patrono … Pardon!… patronum … Expecto patronum !

Ceva ţâşni vag din vârful baghetei sale, ceva argintiu şi fără prea mare consistenţă.

— Aţi văzut? întrebă Harry încântat. S-a întâmplat ceva…