J. Rowling - Harry Potter și prizonierul din Azkaban

— Pst! Harry!

Era la jumătatea coridorului de la etajul trei. Se întoarse şi îi văzu pe Fred şi pe George, ascunşi după statuia unei vrăjitoare cocoşate şi cu un singur ochi.

— Ce faceţi voi aici? întrebă Harry mirat. Cum de nu v-aţi dus la Hogsmeade?

— Vrem să te mai bine dispunem, înainte de a pleca, zise Fred şi îi făcu ştrengăreşte cu ochiul. Vino încoace!

Şi îi făcu semn cu capul spre clasa goală, din stânga statuii vrăjitoarei cu un singur ochi. Harry îi urmă pe Fred şi pe George în clasa goală. George închise repede uşa şi se întoarse foarte încântat spre Harry.

— Avem un cadou de Crăciun pentru tine, Harry, îi zise el, pe care o să ţi-l dăm în avans!

Fred scoase ceva de sub pelerina lui şi îl puse pe masă. Era un pergament îngălbenit de vreme, de formă pătrată, şi pe care nu se vedea nimic scris. Harry privi, bănuitor, crezând că Fred şi George îi fac una dintre obişnuitele lor farse.

— Şi ce vrea să fie ăsta? întrebă el.

— Acesta, zise George, mângâind cu dragoste bucata de pergament, este secretul succesului nostru!

— Ne-am îndurat cu greu să ţi-l dăm ţie, zise Fred, dar noaptea trecută am decis că tu ai mai mare nevoie de el acum decât noi.

— Oricum, continuă George, noi îl ştim de-acum pe dinafară, aşa că ţi-l încredinţăm ţie! Nici nu mai avem nevoie de el!

— Şi ce să fac eu cu o bucată de pergament vechi? întrebă Harry.

— O bucată de pergament! zise Fred, teatral, ca şi cum Harry i-ar fi jignit de moarte. Fii bun şi explică-i, George!

— Ei bine, eram în anul întâi, începu George, tineri, fără griji şi nevinovaţi …

Harry dădu ochii peste cap. Se îndoia că Fred şi George fuseseră vreodată… nevinovaţi!

— … când, aşa inocenţi cum eram, am intrat în conflict cu Filch! Am pus pe coridor o bombă cu bălegar şi, nu-mi imaginez de ce, asta l-a scos din minţi pe Filch.

— Aşa că, îi luă Fred vorba din gură, ne-a dus în birou la el şi ne-a dat obişnuita…

— … pedeapsă…

— … rănirea biroului său!

— Şi nu am putut să nu observăm un sertar, pe care scria: „Lucruri confiscate şi extrem de periculoase”.

— Îmi închipui, zise Harry, făcând o grimasă.

— Ei, şi ce-ai fi vrut să facem? continuă Fred, de data asta. George a făcut o diversiune, iar eu am forţat sertarul şi am luat ăsta!

— Nu e chiar aşa un mare păcat, zise George. Oricum, Filch nu cred că a fost în stare să priceapă cum funcţionează. Probabil că şi-a dat seama ce era totuşi, fiindcă altfel nu l-ar fi confiscat.

— Şi cum funcţionează?

— Oh, da, zise Fred, înduioşat. Minunea asta ne-a învăţat mai multe decât toţi profesorii de la Hogwarts, la un loc!

— Mă păcăliţi, făcu Harry, uitându-se neîncrezător la bucata de pergament.

— Da? Aşa crezi? întrebă George.

Îşi scoase bagheta, atinse uşor pergamentul şi zise:

— Jur solemn că nu e nimic de capul meu !

Deodată, Unii de cerneală începură să împânzească pergamentul, ca o plasă de păianjen, pornind din locul unde îl atinsese George cu bagheta. Liniile se împreunau, se intersectau şi se deschideau în evantai spre toate cele patru colţuri ale pergamentului. În cele din urmă, apăru scris cu Utere mari, caligrafice, cu cerneală verde:

Domnii Lunaticul, Şobo, Amprentă şi Corn, Furnizori de şmecherii magice, au onoarea să vă prezinte:

HARTA ŞTRENGARILOR

Era o hartă care prezenta în detaliu castelul Hogwarts şi împrejurimile lui. Dar cel mai uimitor lucru erau punctele minuscule, care mişunau peste tot, în castel şi în jur, fiecare etichetat cu un nume. Uimit peste măsură, Harry se aplecă să vadă mai bine. Punctul de sus, din stânga, era etichetat „Dumbledore”, şi arăta că acesta se plimba de la un capăt la altul al biroului său. Pisica lui Filch, Doamna Norris, spiona la etajul doi, iar Peeves, strigoiul, făcea salturi sălbatice în Camera Trofeelor. În timp ce urmărea ce se întâmplă pe coridoarele bine cunoscute, Harry descoperi şi altceva.

Harta arăta o serie de alte coridoare şi tunele, prin care nu fusese niciodată, şi care păreau să ducă…

— Da, drept la Hogsmeade, strigă Fred, ca şi cum i-ar fi ghicit gândurile, urmărind cu degetul unul dintre coridoare. Sunt şapte în total. Filch ştie doar de astea patru…

Şi Fred îi arătă culoarele respective.

— Dar noi suntem singurii care le mai ştim şi pe astea trei! Lasă-l la o parte pe ăsta, din spatele oglinzii. L-am folosit noi anul trecut, dar acum l-au zidit, e complet blocat. Iar pe ăsta nu cred să-l fi folosit nimeni, deoarece Salcia Bătăuşă se află chiar la unul dintre capetele lui. Acesta însă duce chiar în pivniţa de la „Lorzii mierii”. L-am folosit de foarte multe ori. După cum bine vezi, se intră chiar pe aici, prin cocoaşa statuii de pe culoar.

— Lunaticul, Şobo, Amprentă şi Corn, oftă George, mângâind titlul pergamentului, le datorăm atât de mult…

— Oameni de bază, care nu au precupeţit nici un efort să furnizeze fel de fel de şmecherii pentru viitoarea generaţie de delincvenţi , zise Fred solemn.

— Aşa e, întări George. Nu uita să faci să dispară totul, după ce ai aflat ce vrei…

— … şi nu lăsa pe nimeni altcineva să vadă harta asta, zise şi Fred.

— Loveşte-o uşor cu bagheta şi spune: „Năzbâtie îndeplinită” şi totul va dispărea, ca şi cum n-ar fi fost.

— Aşa că, tinere, făcu Fred, imitându-l perfect pe Percy, ai grijă cum te porţi!

— Ne vedem în Hogsmeade, făcu George, zâmbindu-i complice.

Ieşiră din clasă, amândoi radiind de mulţumire.

Harry rămase pironit locului, neputându-şi lua ochii de la harta miraculoasă. Văzu punctuleţul „Doamna Norris” oprindu-se puţin şi adulmecând ceva de pe podea. Dacă Filch într-adevăr nu ştia…

Dar, în timp ce sta acolo, mut de admiraţie, lui Harry îi veniră în minte cuvintele domnului Weasley, care îi spusese lui Ginny: „Niciodată să nu te încrezi în ceva care gândeşte singur, dacă nu vezi unde îşi ţine creierul!”

Harţa asta era unul dintre obiectele magice, periculoase, despre care îi avertizase domnul Weasley… „Furnizori de şmecherii magice”… Dar, la urma urmelor, îşi linişti Harry conştiinţa, el nu vroia să folosească harta decât pentru a merge şi el la Hogsmeade… Doar nu vroia să fure sau să atace pe cineva… Iar Fred şi George o folosiseră ani de zile, fără să li se întâmple nimic…

Harry urmări cu degetul pasajul secret spre Hogsmeade. Apoi, brusc, ca şi cum ar fi urmat nişte ordine, Harry răsuci pergamentul, îl ascunse sub robă şi se îndreptă spre uşa clasei. Desfăcu puţin pergamentul şi se uită. Nu era nimeni pe culoar. Ieşi cu multă precauţie şi se strecură în spatele statuii vrăjitoarei cu un singur ochi.

Ce trebuia să facă acum? Desfăşură iarăşi harta şi observă cu uimire că apăruse alt punctişor, „Harry Potter”. Acest punct stătea chiar unde stătea el, la jumătatea culoarului de la etajul trei. Harry privi cu atenţie. Punctişorul părea acum că loveşte uşor statuia, cu bagheta lui magică. Harry îşi scoase şi el bagheta şi lovi uşor statuia. Nu se întâmplă nimic. Privi iar pe hartă. Lângă punctul care era chiar el, apăruse o mică bulă, în care scria „Dissendium ! ”

— Dissendium ! şopti Harry, lovind din nou statuia cu bagheta.

Imediat, cocoaşa statuii se deschise, ca pentru a lăsa să treacă o persoană foarte subţire. Harry răsuci din nou harta şi o ascunse în faldurile robei, după care, scrutând coridorul, la dreapta şi la stânga, îşi băgă întâi capul prin cocoaşă, apoi îşi trase şi restul corpului.