Joanne Rowling - Harry Potter şi ordinul Phoenix

Acum soarele era deja pe cer; pe deasupra munţilor se întindea o margine de un portocaliu orbitor şi cerul devenise incolor şi luminos. Lumina se revărsă peste Dumbledore, peste sprâncenele şi barba sa argintie, peste ridurile săpate adânc pe chipul său.

— Am bănuit, acum cincisprezece ani, spuse Dumbledore, când am văzut cicatricea de pe fruntea ta, ce ar putea să însemne. Am bănuit că ar putea fi indiciul unei legături între tine şi Cap-de-Mort.

— Mi-aţi mai spus asta, domnule profesor, spuse Harry scurt. Nu îi păsa dacă era nepoliticos. Nu prea îi mai păsa de nimic.

— Da, spuse Dumbledore, cu părere de rău. Da, dar vezi tu, tot de-aici trebuie să încep. Pentru că, la scurt timp după ce ai revenit în lumea magică, s-a dovedit că aveam dreptate şi că cicatricea te avertiza când se apropia Cap-de-Mort de tine sau când avea sentimente puternice.

— Ştiu, spuse Harry plictisit.

— Şi această abilitate a ta — de a detecta prezenţa lui Cap-de-Mort, chiar şi deghizat, şi de a şti ce simte când are trăiri puternice — a devenit tot mai pronunţată de când Cap-de-Mort s-a întors în propriul trup şi şi-a recăpătat puterile în întregime.

Harry nu se obosi să mai încuviinţeze din cap. Ştia deja toate astea.

— De curând, spuse Dumbledore, am început să mă îngrijorez că s-ar putea ca el, Cap-de-Mort, să îşi dea seama de existenţa acestei legături dintre voi. Şi într-adevăr, iată că a sosit momentul în care ai pătruns atât de mult în mintea şi în gândurile sale, încât ţi-a simţit prezenţa. Mă refer, desigur, la noaptea când ai fost martorul atacului asupra domnului Weasley.

— Da, mi-a zis Plesneală, murmură Harry.

— Domnul profesor Plesneală, Harry, îl corectă Dumbledore încet. Dar nu te-ai întrebat de ce nu ţi-am explicat eu însumi? De ce nu ţi-am predat eu Occlumanţie? De ce nici măcar nu m-am uitat la tine luni întregi?

Harry îşi ridică privirea. Acum văzu că Dumbledore părea trist şi obosit.

— Ba da, îngăimă el. Ba da, m-am întrebat.

— Vezi tu, continuă Dumbledore, am crezut că nu avea să treacă mult timp până când Cap-de-Mort avea să încerce să intre cu forţa în mintea ta, să te manipuleze şi să-ţi canalizeze greşit gândurile. N-am vrut să-i dau o mână de ajutor. Eram sigur că, dacă ar fi realizat care era relaţia dintre noi — sau cum arătase cândva, mai apropiată decât cea dintre director şi elev — ar fi profitat de acest prilej ca să te pună să mă spionezi. M-am temut de scopurile în care te-ar fi folosit, de faptul că ar fi putut încerca să te controleze. Harry, cred că am avut toate motivele să cred că s-ar fi folosit de tine în felul acesta. În rarele ocazii când am intrat în contact, mi s-a părut că am văzut ceva din el reflectându-se în ochii tăi…

Harry îşi aduse aminte de senzaţia că un şarpe adormit se înălţase în el, pregătit de atac, în acele momente când lui şi lui Dumbledore li se întâlniseră privirile.

— Controlul exercitat de Cap-de-Mort asupra ta, aşa cum s-a dovedit astă-seară, nu ar fi însemnat distrugerea mea, ci a ta. A sperat, atunci când a intrat în tine pentru scurt timp, că te voi sacrifica. Aşa că vezi tu, am încercat, îndepărtându-mă de tine, să te protejez, Harry. Greşeala unui om bătrân…

Oftă adânc. Harry ascultă tot ce i se spunea. Ar fi fost foarte bine să afle toate astea cu câteva luni în urmă, dar acum erau neînsemnate, prin comparaţie cu drama pierderii lui Sirius; nu mai conta nimic din toate astea…

— Sirius mi-a spus că l-ai simţit pe Cap-de-Mort trezindu-se în tine în aceeaşi noapte când ai avut viziunea despre atacul domnului Weasley. Mi-am dat seama imediat că se adeverea lucrul de care îmi era cel mai teamă: Cap-de-Mort realizase că putea să se folosească de tine. Încercând să te înarmez contra asaltului său asupra minţii tale, am aranjat să iei ore de Occlumanţie cu domnul profesor Plesneală.

Făcu o pauză. Harry privi cum lumina zilei, care acum aluneca uşor peste suprafaţa lustruită a biroului lui Dumbledore, sclipi pe o călimară de argint şi pe o frumoasă pană roşie. Îşi dădea seama că toate portretele din jurul lor erau treze şi ascultau înfrigurate explicaţia lui Dumbledore; auzea din când în când cum le foşneau robele, cum îşi dregeau vocile. Phineas Nigellus nu se întorsese încă…

— Domnul profesor Plesneală a descoperit, continuă Dumbledore, că de câtva timp visai uşa care dă spre Departamentul Misterelor. Cap-de-Mort, desigur, fusese obsedat de posibilitatea de a auzi profeţia încă de când şi-a recăpătat corpul; când se gândea la uşă, te gândeai şi tu, deşi nu ştiai ce însemna asta. Şi tot atunci l-ai văzut pe Rookwood, care lucra în Departamentul Misterelor înainte să fie arestat, spunându-i lui Cap-de-Mort ceea ce ştiuse dintotdeauna — că profeţiile ţinute în Ministerul Magiei sunt foarte bine păzite. Doar oamenii la care se referă aceste profeţii le pot lua de pe rafturi fără să înnebunească: în acest caz, ori trebuia să intre însuşi Cap-de-Mort în Ministerul Magiei, şi să rişte să se deconspire în sfârşit, ori trebuia să te duci tu în locul lui. Cunoştinţele de Occlumanţie au devenit o problemă şi mai presantă.

— Dar nu am avut aşa ceva, murmură Harry.

O spuse cu voce tare, ca să încerce să scape de vina pe care o simţea: mărturisirea trebuia să uşureze apăsarea îngrozitoare care îi strângea inima.

— Nu am exersat, nu m-am obosit, aş fi putut să mă împiedic eu însumi să mai am visele alea, Hermione mi-a tot spus să o fac, iar dacă aş fi făcut-o, nu ar fi putut niciodată să îmi arate unde să mă duc, şi Sirius nu ar fi… Sirius nu ar fi…

Harry se simţi stăpânit de nevoia de a se justifica, de a explica…

— Am încercat să văd dacă Sirius chiar fusese prins, m-am dus în biroul lui Umbridge, am vorbit cu Kreacher prin foc şi el mi-a spus să Sirius nu era acolo, mi-a zis că plecase!

— Kreacher a minţit, spuse Dumbledore calm. Nu tu îi eşti stăpân, a putut să te mintă fără să fie nevoie să se pedepsească. Kreacher a vrut să te duci la Ministerul Magiei.

— M-a… m-a trimis acolo cu bună ştiinţă?

— A, da. Mă tem că Kreacher este slugă la doi stăpâni de luni de zile.

— Cum? spuse Harry nedumerit. Nu a ieşit de ani întregi din Casa Cumplită.

— Kreacher a profitat de prilejul care i-a fost oferit înainte de Crăciun, spuse Dumbledore, când Sirius se pare că i-a strigat să iasă afară. A ascultat întocmai ce i-a spus Sirius şi a interpretat totul drept un ordin de a părăsi casa. A plecat la singurul membru al familiei Black pe care îl mai respecta… la verişoara lui Black, Narcissa, sora lui Bellatrix şi soţia lui Lucius Reacredinţă.

— De unde ştiţi toate astea? spuse Harry.

Inima îi bătea foarte tare. Îi era rău. Îşi aminti cum îşi făcuse griji din cauza ciudatei absenţe a lui Kreacher pe perioada Crăciunului, îşi aminti cum apăruse în pod…

— Kreacher mi-a spus totul astă-seară, zise Dumbledore. Vezi tu, când i-ai dat domnului profesor Plesneală avertismentul acela încifrat, şi-a dat seama că avuseseşi o viziune cu Sirius captiv la Departamentul Misterelor. El, ca şi tine, a încercat să-l contacteze pe Sirius imediat. Ar trebui să îţi explic că membrii Ordinului Phoenix au metode de comunicare mult mai demne de încredere decât focul din biroul lui Dolores Umbridge. Domnul profesor Plesneală a descoperit că Sirius era în viaţă şi în siguranţă în Casa Cumplită. Însă, după ce nu te-ai întors din călătoria în Pădure cu Dolores Umbridge, domnul profesor Plesneală a ajuns la concluzia că încă mai credeai că Sirius era prizonierul Lordului Cap-de-Mort. A alertat imediat anumiţi membri ai Ordinului.