Vladimir Savcenco - Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein

Matvei Appolonovici își mai aprinse o țigară. Și totuși afacerea aceasta nu seamănă cu un delict penal obișnuit. Dacă criminalii lucrează și aici, și la Moscova, și nu sunt interese deosebite la mijloc, răfuieli personale sau probleme de sex, atunci… probabil că Krivoșein a făcut, într-adevăr, o invenție sau o descoperire importantă. Nu, chiar mâine va insista pe lângă Alexei Ignatievici ca în această afacere să fie angrenate organele securității! (Deși Onisimov nu va afla niciodată cum stau lucrurile, nu putem să nu-i recunoaștem meritele în ceea ce privește intuiția sa de anchetator. Într-adevăr, să nu știi și să nu înțelegi nimic din fondul problemei, ci doar pe baza unor fapte exterioare, întâmplătoare, să construiești o versiune, care din punct de vedere logic să nu fie contradictorie, asta n-o poate face oricine).

Cu aceste gânduri, Matvei Appolonovici adormise mai liniștit. Acum visează lucruri plăcute. Visează că a fost avansat pentru descoperirea unei asemenea afaceri… Dar visele sunt și mai puțin supuse dorințelor noastre decât realitatea. Și iată că, deodată, anchetatorul mârâi înciudat. Soția trezită iarăși din somn îl întreabă neliniștită:

— Matvei, ce e cu tine?

Onisimov visase că la direcția orășenească de miliție a izbucnit un incendiu și că au ars noile ștate de funcțiuni…

Arkadi Arkadievici Azarov a adormit de foarte scurt timp. Dar numai după ce a luat două pastile de somnifer. Dimineața se va trezi iarăși plin de nervi. Și pe el îl chinuiau gândurile în legătură cu cele întâmplate în Laboratorul noilor sisteme… I s-a telefonat și de la Comitetul orășenesc de partid. „Iar ați avut un accident, Arkadi Akadievici? Cu victime omenești?” De unde se află totul atât de repede! Acum o să înceapă convocări, comisii, explicații… Deh „de aia ești director și primești bani mulți, ca să te hărțuiască! Din cauza unor asemenea lucruri, de care el nu e vinovat și nu poate fi vinovat, se pune sub semnul îndoielii întreaga sa activitate pozitivă și cinstită! Arkadi Arkadievici se simțea singur și nenorocit.

„… Nu trebuia organizat acest laborator „de căutări la întâmplare”. Nu ți-ai urmat cu fidelitate crezul. În fond, ideea că, pe calea unor experiențe la întâmplare și a unor combinații arbitrare se pot obține adevăruri și rezolvări juste în știință era profund contrară gândirii tale. Și e contrară și acum. Metoda Monte-Carlo… Numai acest titlu câte parale face! Credința în hazard, ce poate fi mai groaznic pentru un cercetător? În loc să analizezi în mod logic problema, să te apropii fără grabă și cu siguranță de rezolvarea ei, tu să-ți încerci, fie chiar și cu ajutorul aparatelor și mașinilor, norocul la joc! Desigur, și pe această cale se pot construi sisteme cu aspect științific și algoritmic. Dar, oare, nu seamănă ele cu acele „sisteme” cu care cei ce joacă la ruletă, sperând să câștige, își toacă averile… Mare scofală că am schimbat denumirea laboratorului. Esența a rămas aceeași. Am lăsat totul să meargă de la sine, după bunul plac, gândindu-mă că și în sistemologia mondială există o asemenea orientare. Las-o să se dezvolte și la noi… Uite că s-a „dezvoltat”.

Arkadi Arkadievici nu i-a mărturisit lui Krivoșein îndoielile sale, ca să nu-i distrugă entuziasmul. Dar l-a întrebat o dată:

— Și ce anume intenționați să obțineți… e-e… prin căutări la întâmplare?

— Înainte de toate să ne însușim metodologia, i-a răspuns Krivoșein. Și asta i-a plăcut lui Azarov mai mult decât dacă acesta ar fi început să emită idei.

„Nu, el nu s-a rezumat doar la însușirea metodologiei, Arkadi Arkadievici își aduse aminte de laborator, de instalația asemănătoare cu o caracatiță, de numărul mare de aparate și balcoane. A desfășurat o amplă muncă experimentală… Nu cumva i-a reușit chestiunea aia despre care a vorbit la consiliul științific? Dar totul s-a terminat cu un cadavru. Un cadavru transformat în schelet! Azarov simți că îl cuprinde repulsia și furia. Trebuie restrânse lucrările experimentale. Mereu se întâmplă ceva în cadrul lor! Neapărat! Sistemologia în esență este o știință abstractă, speculativă. Analiza și sinteza oricăror sisteme trebuie efectuate matematic, și n-are rost să… În fond, teoria trebuie împinsă înainte! Iar dacă vrei să lucrezi cu mașinile — poftim, programați-vă problemele și duceți-vă în sala mașinilor… Și, în general, cu aceste experiențe — academicianul zâmbi, începând să se liniștească — nu știi niciodată ce ai realizat: o prostie sau o descoperire!”

…Arkadi Arkadievici avea o răfuială veche cu știința experimentală. Părerile sale despre ea erau hotărî te și definitive. Cu treizeci și ceva de ani în urmă tânărul fizician Azarov studia procesul lichefierii heliului. Într-o zi a introdus în instalație câteva tuburi capilare de sticlă și lichidul, răcit până la două grade după scara absolută, s-a evaporat rapid. Doi litri de heliu, extrem de prețios pe vremea aceea, s-au pierdut, iar experiența a fost compromisă. Arkadi, înfierbântat de cele întâmplate, l-a acuzat pe laborant că i-ar fi dat un aparat defect. Laborantul a fost pedepsit… Iar doi ani mai târziu, colegul de universitate și de an al lui Azarov, Piotr Kapița, a descoperit, în cadrul unei experiențe similare (vasele capilare au fost cufundate într-un vas), fenomenul superfluidității heliului!

De atunci Arkadi Arkadievici a rămas dezamăgit de fizica experimentală, a îndrăgit lumea severă și sigură a matematicii și n-a regretat niciodată acest lucru. Matematica a fost aceea care i-a facilitat abordarea și rezolvarea problemelor nematematice. Prin anii treizeci el și-a aplicat metodele la problemele teoriei generale a relativității, care pe vremea aceea stăpânea mințile oamenilor de știință. Mai târziu cercetările lui au ajutat la soluționarea unor probleme importante în teorie a reacțiilor în lanț din uraniu și plutoniu. Pe urmă și-a aplicat metodele în problemele catalizei chimice a polimerilor. Și acum el s-a situat în fruntea orientării sistemelor discrete în sistemologie.

„Eh, dar asta e cu totul altceva! își spuse încântat Azarov. Ce s-a întâmplat totuși în laboratorul lui Krivoșein? Mi-amintesc că, toamna trecută, a venit la mine și a vrut să discute nu știu ce… Ce anume? Se înțelege că despre muncă. M-am eschivat atunci. N-aveam timp… Totdeauna consideri că cele mai importante probleme sunt acelea care nu suferă amânare! Atunci ar fi trebuit să stau de vorbă cu el. Aș fi știut acum ce s-a întâmplat acolo. Altă dată Krivoșein nu mi s-a mai adresat. Ei, desigur, astfel de oameni sunt mândri și timizi… Ia stai, ce oameni? Care Krivoșein? Ce știi tu despre el? Câteva referate la seminarii, raportul din cadrul consiliului științific, câteva replici și întrebări puse altor raportori și faptul că ne salutam când ne întâlneam. Oare îl pot judeca numai după atât? Poți, pentru că te pricepi la oameni destul de bine, Arkadi… Era un om activ și un spirit creator, asta el Asemenea oameni îi recunoști și după felul cum pun întrebări și după frază sau după cum se comportă. Se observă la ei o activitate neîntreruptă a gândirii. Nu observă oricine. Dar tu fiind la fel, poți observa… Omul mănâncă, merge la lucru, se salută cu cunoscuții, vede un film, se ceartă cu colegii de serviciu, împrumută bani, se bronzează pe plajă — toate acestea le face din plin, nu din inerție — și în acest răstimp gândește, gândește mereu. La un singur lucru. La ideea care poate că nu e legată cu nimic de ceea ce face în clipa aceea, nici de grijile cotidiene dar nimeni nu-l va putea distrage de la această idee. Ea reprezintă esențialul pentru el. Din ea se naște noul… Krivoșein era un astfel de om. Și e mare păcat că a fost. Odată cu moartea fiecărui om de acest fel ceva foarte necesar piere din viața noastră. Și te simți din ce în ce mai singur… Eh, ajunge! Ce m-a apucat?! Arkadi Arkadievici se dezmetici: La culcare, la culcare!