Vladimir Savcenco - Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein

prototip copertă: GH. MARINESCU

Era ora trei noaptea. Pe rețeaua electrică ce alimenta Laboratorul noilor sisteme s-a produs brusc un scurtcircuit. Automatul de protecție de la substația de alimentare cu energie a Institutului de sistemologie din Dneprovsk a reacționat prompt, așa cum reacționează toate automatele de protecție într-o asemenea situație: a deconectat rețeaua de transformator, a aprins un beculeț roșu pe tabloul de control din camera de gardă și a declanșat soneria de alarmă.

Electricianul de serviciu, Jora Prahov, adâncit în studierea „Manualului motociclistului începător” (Jora urma să dea în curând examenul de conducere), a tresărit nervos și, a oprit imediat soneria, iar la becul care clipea într-una se uita chiorâș, din când în când, așteptând să se potolească. De obicei, laboratoarele remediau cu mijloace proprii defecțiunile locale, intervenite pe rețeaua electrică.

Cam după vreo oră însă, își dădu seama că în noaptea aceea nu va fi lăsat în pace să-și vadă de treburile sale. Plictisit, închise cartea, își luă geanta cu scule, mănușile, roti săgeata metalică de pe ușă în dreptul inscripției „Lab. noilor sist.”, apoi părăsi camera de gardă.

Copacii întunecați din parcul institutului pluteau în ceață până aproape de coroană. Transformatoarele substației, sprijinindu-se în țevile de răcire, păreau niște babe burduhănoase. Pe fondul cenușiu al cerului se profila, ca o stâncă roasă de vreme, vechea clădire a institutului, cu balcoane greoaie și turnulețe alambicate. În stânga ei, paralelipipedul noului corp se străduia zadarnic să acopere lumina difuză a zorilor de iunie.

Jora își consultă ceasul (era ora patru și zece minute), își aprinse o țigară, apoi, împrăștiind ceața dimineții cu geanta de scule, o apucă spre dreapta, către un colț îndepărtat al parcului, unde, într-o izolare totală, se înălța Laboratorul noilor sisteme…

La ora cinci și jumătate, în urma telefoanelor agitate ale electricianului Prahov, în aceeași direcție au pornit în grabă două mașini: „Salvarea” și mașina serviciului de intervenții a miliției orășenești din Dneprovsk.

Un bărbat înalt și slab, îmbrăcat într-un costum de șantung de culoare deschisă, o pornise de-a dreptul prin parc, fără să mai țină seama de aleile asfaltate. Boarea dimineții îi flutura insistent părul cărunt și rar, iar în urma lui rămâneau dâre lungi și întunecate prin iarba cenușie, plină de rouă.

În spațiul larg dintre cele două clădiri ale institutului îl întâmpină lumina puternică, roz-gălbuie a zorilor. În frunzișul copacilor începură să sporovăiască păsările. Dar Arkadi Arkadievici Azarov nici nu băgă de seamă.

„Tovarășe director, l-a anunțat, cu câteva minute în urmă la telefon o voce răgușită, în Laboratorul noilor sisteme a avut loc un accident. Se pare că sunt victime. Vă rog să veniți imediat!”

Trezit brusc din somn, înainte de vreme, Azarov simți că îl cuprinde un sentiment de sfârșeală. Trupul parcă-i era de vată, capul îi huruia îngrozitor și întreaga viață îi părea de-a dreptul dezgustătoare.

„La laborator… Accident… veniți imediat…”

Probabil că era cineva de la miliție. Începură să-l macine gândurile: „Victime…” ce cuvânt idiot! Cine și ce a pățit? Or fi morți și răniți? Poate că nu și-au ars decât turul pantalonilor. Nu. Se pare că e totuși ceva serios… Al doilea caz în decurs de șase luni.

Întâi, studentul acela zăpăcit s-a vârât în calea radiațiilor gama, ca să grăbească experiența… Și acum… Dar nu, Krivoșein nu-i un student, un tinerel oarecare… Și atunci, ce s-o fi întâmplat? Lucrau noaptea târziu, erau obosiți și… Trebuie să le interzică să mai lucreze în timpul nopții. Dar în mod categoric!

…Cu cinci ani în urmă când acceptase propunerea de a conduce Institutul de sistemologie de la Dneprovsk, academicianul Azarov s-a gândit să introducă aici un sistem științific menit să transforme totul într-un fel de anexă a propriului său creier, în visurile sale, structura institutului trebuia să se bazeze pe principiul ramificării verticale: el avea să elaboreze ideile generale cu privire la activitatea de cercetare și de alcătuire a sistemelor, conducătorii secțiilor și laboratoarelor urmau să le dezvolte în amănunt și să stabilească sarcini concrete pentru executanți, aceștia trebuind să se străduiască să… Apoi, pe baza rezultatelor obținute, lui i-ar fi revenit sarcina să tragă concluzii generale, să emită noi idei fundamentale. Dar realitatea se amesteca cu brutalitate în aceste planuri frumoase. Intervenția unor forțe arbitrare, de nestăpânit, se resimțea în cele mai diverse domenii, fie că era vorba de nepriceperea unor colaboratori sau de independența exagerată a altora, de neîndeplinirea graficelor de construcții — motiv pentru care depozitul și curtea institutului erau pline încă și acum de lăzi cu utilaje nedespachetate — de contractele cu privire la lucrările menite să acopere cheltuielile institutului prin mijloace proprii, de certurile care izbucneau, din când în când, în sânul colectivului, de diferitele accidente sau tot felul de întâmplări neprevăzute… Și Arkadi Arkadievici constată cu amărăciune că până în prezent nu reușise să se apropie nici măcar cu un pas de realizarea mărețului său plan, elaborat cu cinci ani în urmă.

Clădirea cu un singur etaj, acoperită cu olane, părea de o albeață idilică printre teii în floare ce răspândeau un parfum discret. În fața intrării, pe iarba strivită fără milă, se opriseră două mașini: ZIL-ul alb al salvării și o „Volgă” albastră cu dungă roșie. Ajuns în fața laboratorului Arkadi Arkadievici își încetini pașii. Își aduse aminte că de un an și jumătate, de când exista laboratorul, el nu dăduse pe acolo decât o singură dată, chiar la început, și atunci în fugă, cu prilejul unei vizite prin întregul institut. Acum încerca foarte vag să-și imagineze cam ce se ascunde acolo, în dosul ușii.

Laboratorul noilor sisteme… De fapt, Azarov nu avea deocamdată nici un motiv să-l ia în serios, cu atât mai mult cu cât nu fusese înființat din inițiativa sa, ci datorită unui concurs nenorocit de împrejurări. Optzeci de mii de ruble din bugetul institutului fuseseră în pericol. Până la sfârșitul anului mai rămăsese doar o lună și jumătate. Să cheltuiești banii prevăzuți la capitolul „Punere în funcțiune de noi laboratoare” era cu neputință. La început constructorii și-au luat angajamentul să predea corpul cel nou până la 1 Mai, apoi până la 7 Noiembrie și, în sfârșit, de ziua Constituției. Apoi însă pomeneau de 8 Martie. Containerele și lăzile cu aparataj umpleau parcul. Mai grav era însă faptul că banii necheltuiți conform prevederilor reprezentau o serioasă amenințare. În anul următor organele de planificare s-ar fi putut să amputeze bugetul… La o ședință a colectivului Arkadi Arkadievici a organizat un „concurs” pe tema: „cine se angajează să cheltuiască, cu rost și pe baza unei idei, aceste optzeci de mii de ruble, până la sfârșitul anului?” Krivoșein a propus să se înființeze și să se utilizeze un „laborator al cercetării informației întâmplătoare”. Întrucât alte propuneri nu s-au mai făcut, ideea a fost acceptată.