Vladimir Savcenco - Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein

În noaptea aceea nici Harri Haritonovici Hilobok n-a putut să adoarmă multă vreme. Se tot uita la ferestrele luminate ale apartamentului lui Krivoșein, din casa de peste drum, și se întreba cine o fi acolo. Către orele unsprezece, pe ușa principală a clădirii ieși Lena Kolomieț. (Harri Haritonovici o recunoscu după siluetă și după mers.) „Ar trebui s-o cunosc mai îndeaproape. E destul de interesantă”, gândi el distrat. Dar în casă lumina continua să ardă. Hilobok stinse lumina din apartamentul său și se instală în dreptul ferestrei cu un binoclu de teatru în mână. Dar unghiul era defavorabil și nu reușea să vadă decât o parte din bibliotecă și un perete acoperit cu tapete, având ca desen numeroase cercuri olimpice. „O fi uitat ea să stingă lumina? Sau mai e cineva acolo? Să telefonez la miliție? Ducă-se la naiba! N-au decât să se descurce singuri! Harri Haritonovici căscă cu poftă. Poate că e cineva de la miliție, care percheziționează casa”…

El se întoarse și aprinse lampa de noapte ce reprezenta o mică siluetă a unei femei goale, executată din marmură artificială. Lumina blândă învălui blana de urs, așternută pe jos, pereții de culoare bleu, tapetați cu berze aurii, marginile lustruite ale mesei de lucru, dulapul cu cărți, șifonierul, măsuța televizorului, canapeaua matlasată de culoare roz, covorul de un roșu închis, înfățișând o scenă de orgie din antichitate. Totul în jur te predispunea la o viață de desfătare, de huzur.

Harri Haritonovici se dezbracă, se apropie de oglinda șifonierului și începu să se examineze. Îi plăcea chipul său, un nas mare și drept, obrajii netezi, dar nu plini, mustățile brune… Avea ceva din înfățișarea lui Guy de Maupassant… Nu de mult încercase în fața aceleiași oglinzi să imprime chipului său expresia potrivită pentru un doctor în științe tehnice. „Ce i-a trebuit acestui Krivoșein? Harri Haritonovici simți cum se înăbușă de ură și mânie. Ce i-am făcut eu lui? Doar am vorbit în favoarea temei lui și l-am ajutat să-și ia ruda în laborator… El nu-și dă doctoratul, dar îi invidiază pe alții! Sau mi-a făcut-o pentru că nu i-am executat comanda STE 2? Ei, dar n-are nici o importanță. Krivoșein nu mai există. S-a ars. Uite așa. În viață, în ultimă instanță, câștigă cel care supraviețuiește adversarului”. Pe Hilobok îl bucură și-l înveseli nuanța de spirit, cu totul întâmplătoare, a acestui gând. „Hm!.. Va trebui să-l ții minte și să-l utilizezi la nevoie”. În general, trebuie remarcat că Harri Haritonovici nu era chiar atât de prost cum părea din cauza comportării sale. La baza succesului, a reușitei sale în viață el a pus următoarea regulă: Față de un prost pretențiile sunt mai mici. Din partea lui nimeni nu va pretinde niciodată idei pline de miez, sau cunoștințe vaste. În cazurile rare, când emitea cugetări, fie ele chiar modeste, faptul apărea ca o surpriză atât de plăcută, încât colegii de serviciu începeau să-și spună: „Totuși, noi îl subapreciem pe Harri Haritonovici”. Și atunci căutau să-și repare greșeala printr-o amabilitate deosebită față de el. Așa se face că în culegerea „Probleme de sistemologie” nimereau și articole de-ale sale. Redactorii nu se așteptau la nimic bun și deodată descopereau în ele câte un grăunte de sens. În același fel proceda Harri Haritonovici și cu beneficiarii. Întâi îi demoraliza prin comportarea și discuțiile sale, și abia după aceea le preda comenzile cerute. Numai cu teza de doctorat a dat greș… Dar nu-i nimic. O să rezolve el și problema asta, până la urmă!

Harri Haritonovici, legănat de gânduri plăcute și plin de speranțe adormi adânc și dormi fără vise, cum dormeau probabil oamenii în epoca de piatră.

Milițianul Gaevoi, de abia întors din oraș, de la serviciul de noapte, dormea și zâmbea fericit prin somn.

Adormise și Lena, după ce a plâns de necaz, supărată pe Krivoșein, dar și pe ea.

Dar nu toată lumea dormea… Plutonierul de miliție Golovorezov, care părea laboratorul noilor sisteme, lupta cu succes împotriva somnului; se postase la ușa clădirii, fuma și admira stelele de deasupra copacilor. Deodată aprinse lanterna. Dintre frunzele de brusture îl privea un iepure alb cu ochii roșii. Plutonierul se răsti la el și iepurele de casă dispăru în întuneric. Golovorezov habar n-avea ce fel de iepure de casă a fost.

Viktor Kraveț se tot sucea sub pătura de postav care mirosea a dezinfectant, pe somiera tare din celula arestului preventiv. Se afla în acea stare de surescitare nervoasă, când e imposibil să adormi.

„Ce va fi de-acum încolo? Ce se va întâmpla? O să se descurce aspirantul Krivoșein? Sau laboratorul și toată munca lor va pieri? Și ce pot face eu? Să neg mereu? Să mărturisesc? Ce anume? Tovarășe anchetator sunt vinovat de bune intenții — de bune intenții care n-au ajutat la nimic… De, probabil că e o vină gravă, dacă lucrurile au luat o asemenea întorsătură. Ne-am tot grăbit — mai repede, mai repede! — să stăpânim pe deplin descoperirea, să ajungem la o metodă care să prezinte o „siguranță absolută”. Și eu, de ce să n-o recunosc, așteptam să descoperim o asemenea metodă… Evoluția a introdus treptat în om fiecare informație nouă prin metoda micilor verificări și prin abateri mărunte, a verificat utilitatea ei în cadrul unui număr nesfârșit de experiențe naturale. Iar noi — noi am vrut să facem totul într-o singură experiență!

Trebuia, chiar de la început, să ne scoatem din cap ideile cu privire la eventualele consecințe sociale, să lucrăm deschis și liniștit ca toată lumea. La urma urmelor, oamenii nu sunt niște copii. Ei trebuie să înțeleagă singuri sensul lucrurilor. Am reușit să aflăm multe: că omul este un sistem de albumine cuantice-moleculare extrem de complex, că este produsul unei evoluții naturale, că reprezintă o informație înscrisă într-o soluție. Am omis doar un singur lucru: că omul este om. O ființă liberă. Stăpânul vieții și al forțelor sale. Libertatea lui a început cu mult înaintea tuturor năzuințelor și revoluțiilor, în ziua acea de demult, când maimuța antropoidă a căzut pe gânduri și și-a spus că te poți urca în pom și rupe fructele, dar poți să le dobori și de jos cu un băț ținut în labă. Cum e mai bine? Gândul acesta nu i-a venit doar așa, din întâmplare. Maimuța a văzut cum, în timpul furtunii, o cracă ruptă a doborât fructele… Libertatea înseamnă posibilitatea de a-ți alege variantele propriei comportări. Izvorul ei este cunoașterea. De atunci fiecare descoperire, fiecare invenție a oferit oamenilor posibilități noi, făcându-i din ce în ce mai liberi.

E adevărat că au existat și idei (puține la număr), care nu se pot realiza! Nu se poate construi un perpetuum mobile , nu poate fi depășită viteza luminii, nu se poate măsura concomitent cu precizie viteza și poziția electronului… Dar descoperirea noastră nu contrazice nimic și nu anulează nimic. E posibilă!

Libertate… Nu e de loc simplu să fii conștient de libertatea ta, în lumea contemporană, să alegi în mod inteligent și cu luciditate variantele comportării tale. Pe om îl apasă milioanele de ani ai trecutului, când legile biologice determinau comportarea strămoșilor săi, a animalelor, și totul ora foarte simplu. Și azi omul caută să atribuie greșelile și prostiile sale concursului de împrejurări, ceasului rău, să-și pună speranțele în dumnezeu, într-o personalitate puternică, în noroc… Iar atunci când nădejdile se prăbușesc oamenii caută și găsesc câte un țap ispășitor. Ei înșiși, oamenii care au sperat, nu-și asumă nici o vină! În fond, oamenii care merg pe linia minimei rezistențe nu cunosc libertatea…”