Vladimir Savcenco - Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein

Здесь есть возможность читать онлайн «Vladimir Savcenco - Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein» весь текст электронной книги совершенно бесплатно (целиком полную версию без сокращений). В некоторых случаях можно слушать аудио, скачать через торрент в формате fb2 и присутствует краткое содержание. Год выпуска: 1971, Издательство: Editura Albatros, Жанр: Фантастика и фэнтези, на румынском языке. Описание произведения, (предисловие) а так же отзывы посетителей доступны на портале библиотеки ЛибКат.

Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein: краткое содержание, описание и аннотация

Предлагаем к чтению аннотацию, описание, краткое содержание или предисловие (зависит от того, что написал сам автор книги «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein»). Если вы не нашли необходимую информацию о книге — напишите в комментариях, мы постараемся отыскать её.

Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein — читать онлайн бесплатно полную книгу (весь текст) целиком

Ниже представлен текст книги, разбитый по страницам. Система сохранения места последней прочитанной страницы, позволяет с удобством читать онлайн бесплатно книгу «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein», без необходимости каждый раз заново искать на чём Вы остановились. Поставьте закладку, и сможете в любой момент перейти на страницу, на которой закончили чтение.

Тёмная тема
Сбросить

Интервал:

Закладка:

Сделать

Nu mai știam ce să fac cu rolele de benzi imprimate. La noi în institut benzile sunt utilizate în două feluri: cele pe care sunt întipărite soluțiile unor probleme noi se predau la arhivă, iar pe celelalte salariații le duc acasă și le întrebuințează ca hârtie igienică, ceea ce, de altfel, este un obicei foarte practic. Rolele mele ar fi ajuns pentru toate toaletele din cartierul academicienilor.

…Și când, într-o frumoasă dimineață de aprilie (după o noapte de nesomn petrecută în laborator pentru a îndeplini toate capriciile mașinii care îmi cerea să torn, să adaug, să reglez…), automatul nr. 3 a emis în cifre fraza: „Striptease streptocidic cu freamăt de streptococi”, am înțeles că nu trebuie să merg mai departe pe calea aceasta.

Am dus toate rolele într-o poieniță din parc, le-am făcut ferfeniță (se pare că în același timp bombăneam întruna, plin de satisfacție: „Streptocid, hai?! Berdicev?! Gingășia sufletelor?! Rană vindecată…” nu-mi mai amintesc cu precizie) și le-am dat foc. Ședeam lângă foc, mă încălzeam, fumam și-mi dădeam seama că experiența a eșuat. Și nu pentru că n-am obținut nimic, ci pentru că a ieșit un „ghiveci”…

Odinioară eu cu Valerka Ivanov, ca să ne amuzăm, am topit într-un cuptor cu vid „o amestecătură de metale și semiconductori” din toate materialele ce le-am avut atunci la îndemână. Am obținut un lingou de un colorit încântător. L-am spart în bucăți, ca să-l putem examina. În fiecare fărâmă a blocului se puteau constata toate însușirile unui corp solid, dar erau instabile, nesigure, imposibil de reprodus. Am aruncat „amestecătura” în lada cu gunoi.

Aici era cam aceeași situație. Țelul unei soluții științifice este ca, dintr-un conglomerat de însușiri și efecte dintr-o substanță, din natură, dintr-un sistem, din orice, să scoată la iveală ceea ce este util, suprimând restul. În cazul de față lucrul acesta nu a reușit. Mașina n-ajunsese să înțeleagă informația furnizată de mine… M-am îndreptat spre laborator ca să întrerup curentul electric…

Pe coridor mi-a sărit în ochi rezervorul — un vas admirabil, din teflon transparent, având 2 m lungime, 1,5 m lățime și 1,2 m adâncime. L-am achiziționat, tot în decembrie, cu gândul de a folosi teflonul la confecționarea diferitelor accesorii. Și acest rezervor m-a împins spre un ultim gând, absolut barbar. Am scos pe coridor toate dispozitivele automate de înregistrat și în locul lor am instalat rezervorul. Am tras până la el cablurile și firele de la mașină, capetele țevilor, segmentele de furtun, am turnat resturile de reactivi, am acoperit cu apă acest amestec urât mirositor și m-am adresat mașinii, ținându-i următorul discurs:

— Destul cu cifrele! Lumea nu poate fi exprimată prin sistemul binar, e clar? Și chiar dacă s-ar putea, ce rost ar avea? Ia încearcă și altfel: în imagini, în ceva material — lua-te-ar dracu!

Am încuiat laboratorul și am plecat, ferm hotărât să mă odihnesc ca să-mi vin în fire. În ultima săptămână, pur și simplu, n-am mai putut dormi noaptea.

…Au urmat zece zile bune, frumoase, liniștite, și bine orânduite. Dormeam mult, făceam gimnastică de dimineață, un duș, apoi plecam cu Lena, pe motocicletă, afară din oraș. Ne duceam la cinematograf, hoinăream pe străzi, ne sărutam. „Ei, ce mai fac circuitele noastre? mă întreba ea. Nu s-au ars încă?” îi răspundeam monosilabic și schimbam vorba. „N-am treabă cu nici un fel de circuite, mașini, experiențe! îmi spuneam în sinea mea. Nu vreau ca într-o bună zi să fiu scos din laborator foarte vesel și într-o cămașă cu mâneci peste măsură de lungi!”

Dar pe dinăuntru mă rodea totuși ceva. Am lăsat totul baltă și am fugit. Dar ce se petrece acum acolo? Ce s-a întâmplat? (Judecam toate ca și cum ar aparține de-acum trecutului.) Se pare că, cu ajutorul informației întâmplătoare, am provocat în cadrul complexului un proces de sinteză. Dar ce fel de sinteză o fi asta, atât de aiurită? Și sinteza cui?”

Capitolul 3

Ospătarul înfășură sticla într-un șervet și o destupă. Sala se umplu de urlete și fum; dincolo de fum, sub tavan, se întrezărea un chip nebărbierit și un turban verde.

— Ce-i asta?

— E… gin!

— Bine, dar eu am comandat șampanie! Te rog să-mi aduci condica de reclamații.

Dintr-o poveste contemporană

„… Omul venea spre mine pe cărarea asfaltată. În spatele lui se întrezăreau copacii verzi și coloanele albe ale vechii clădiri a institutului. În parc totul era neschimbat. Eu mă duceam la casierie să-mi ridic chenzina. Omul mergea legănându-se ușor și dând din mâini. Nu s-ar fi putut spune că șchiopăta, ci doar că pășea cu piciorul drept mai cu grijă decât cu cel stâng. Amănuntul mi-a sărit în ochi în mod deosebit. Vântul îi fâlfâia poalele impermeabilului, îi flutura părul roșcat.

Din prima clipă m-am întrebat, unde l-am mai văzut pe acest om?

Pe măsură ce ne apropiam unul de altul, îi distingeam fruntea teșită cu început de chelie, arcadele sprâncenelor proeminente, obrajii supți acoperiți cu o barbă roșcată, nerasă de vreo săptămână, nasul gros, buzele strânse cu aroganță, pleoapele lăsate, plictisit… Nu, noi ne-am mai văzut cu siguranță. E imposibil să uiți această fizionomie plină de sfidare și maxilarul — dumnezeule! — o asemenea falcă s-o porți doar în zilele de sărbătoare.

Apoi m-am întrebat dacă să-l salut sau să trec indiferent pe lângă el.

Deodată totul din jur a încetat să mai existe pentru mine. M-am poticnit pe asfaltul neted și m-am oprit în loc. În întâmpinarea mea veneam eu însumi.

Omul se opri în fața mea.

— Salutare! spuse.

— Sa-salut… Din haosul care mi s-a făcut fulgerător în cap a țâșnit o idee salvatoare. Sunteți de la studioul cinematografic?

— Studioul cinematografic?! Recunosc această încredere de sine (care mă caracterizează!) spuse el și buzele se destinseră într-un surâs. Nu, Valea, iubitule, deocamdată studiourile nu și-au planificat încă un film despre noi. Deși de acum încolo… cine știe?!

— Ia ascultă, pentru dumneata nu sunt Valea, ci Valentin Vasilievici Krivoșein! Orice impertinent…

Omul din fața mea zâmbi. Era limpede că accesul meu de furie îl amuza. Se vedea că e mai bine pregătit decât mine pentru această întâlnire și că se distrează dându-și seama de situația sa privilegiată.

— Și… vă rog, să binevoiți a-mi explica cine sunteți, de unde ați apărut în incinta institutului, în ce scop v-ați machiat și v-ați deghizat ca să semănați cu mine?!

— Binevoiesc, spuse el. Iată legitimația mea, dacă doriți, și el îmi arătă, într-adevăr, legitimația mea ponosită! Și am apărut, se înțelege, de la laborator.

— Ah, chiar așaaa? Într-o asemenea situație, important e să nu-ți pierzi simțul umorului. Îmi pare bine de cunoștință. Deci sunteți Valentin Vasilievici? De la laborator? Așa, așa… Da… M-da… Hm!

Și în clipa aceea mi-am dat seama că îl cred. Nu din cauza legitimației, bineînțeles. La noi cu legitimația nu poți să-l duci nici măcar pe portar. Mi-am dat seama de cicatricea de deasupra sprâncenei și alunița cafenie de pe obraz, pe care eu, când mă uit în oglindă, le văd în stânga, când în realitate trebuie să fie pe partea dreaptă a feței, de faptul că în însăși comportarea interlocutorului era ceva ce excludea ideea de farsă… M-a apucat groaza: Nu cumva m-am scrântit cu ocazia experiențelor? Măcar să nu vadă nimeni… Oare, dacă cineva s-ar uita încoace, m-ar vedea singur sau ar vedea că suntem doi?”

Читать дальше
Тёмная тема
Сбросить

Интервал:

Закладка:

Сделать

Похожие книги на «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein»

Представляем Вашему вниманию похожие книги на «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein» списком для выбора. Мы отобрали схожую по названию и смыслу литературу в надежде предоставить читателям больше вариантов отыскать новые, интересные, ещё непрочитанные произведения.


Sorokin, Vladimir - Day of the Oprichnik
Sorokin, Vladimir
Vladimir Sorokin - The Blizzard
Vladimir Sorokin
Vladimir Nabokov - Mary
Vladimir Nabokov
Vladimir Nabokov - The Gift
Vladimir Nabokov
Vladimir Mikhanovski - Comment est-il, le ciel ?
Vladimir Mikhanovski
Vladimir Savchenko - Self-discovery
Vladimir Savchenko
Vladimir Obrucev - Plutonie
Vladimir Obrucev
Bianca Savcenco - Sandsturm, Liebesstille
Bianca Savcenco
Vladimir Weise - Shadow
Vladimir Weise
Roberto Bracco - Lui lei lui
Roberto Bracco
Отзывы о книге «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein»

Обсуждение, отзывы о книге «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein» и просто собственные мнения читателей. Оставьте ваши комментарии, напишите, что Вы думаете о произведении, его смысле или главных героях. Укажите что конкретно понравилось, а что нет, и почему Вы так считаете.

x