Philip Farmer - Lumea fluviului (Înapoi la trupurile voastre răzleţite)

— Nu mai suport multă vreme tratamentul ăsta. Curând… paznicul acela va muri de mâna mea.

— Ai vreun plan? întrebă Frigate vădit interesat, dar Targoff refuză să-i răspundă.

Cu puţin timp înainte de crăpatul zorilor, sclavii fură treziţi şi puşi să mărşăluiască spre piatra-potir. Li se dădu din nou mâncarea strict necesară. După ce luară masa, fură împărţiţi în grupuri mici şi mânaţi spre diferite puncte de lucru. Burton şi Frigate se treziră duşi spre graniţa dinspre nord. Bătuţi de soarele nemilos, au trebuit să trudească ziua întreagă alături de alţi o mie de sclavi. Li se dădu o pauză doar la ora prânzului, cât să meargă până la piatra-potir pentru a mânca.

Göring vroia să înalţe un zid între munte şi Fluviu; mai intenţiona să ridice un al doilea zid care să se întindă de-a lungul celor zece mile ale Fluviului, şi un al treilea, la graniţa de sud.

Burton şi ceilalţi erau puşi să sape un şanţ adânc, iar apoi să folosească pământul excavat pentru a ridica zidul. Era o muncă istovitoare, fiindcă nu aveau decât săpăligi din piatră cu care abia puteau să scurme pământul. Cum rădăcinile firelor de iarbă formau un păienjeniş încurcat şi foarte rezistent, ele nu puteau fi tăiate decât după nenumărate încercări. Pământul şi rădăcinile dislocate erau încărcate cu lopeţi din lemn pe tărgi din bambus. Acestea erau târâte de echipe de oameni până pe coama zidului, care, cu materialul adus, se înălţa şi se îngroşa mereu.

Noaptea, sclavii erau mânaţi înapoi în lagăr. Ajunşi aici, majoritatea adormeau aproape imediat. Targoff, israelianul roşcovan, se aşeză pe vine lângă Burton.

— Zvonurile trec din gură în gură şi aşa mai aflu şi eu câte ceva, spuse el. Am auzit de rezistenţa pe care a opus-o echipajul vostru. Ştiu şi că ai refuzat să te alături lui Göring şi celuilalt porc.

— Tu ce-ai auzit despre scandaloasa mea carte? vru să ştie Burton.

Targoff zâmbi şi-i răspunse:

— Am aflat despre existenţa ei doar discutând cu Ruach. Faptele tale sunt grăitoare. Pe de altă parte, Ruach e foarte susceptibil în astfel de probleme. Ţinând seama prin câte a trecut, nici nu-l poţi învinui. Dar cred că nu te-ai fi comportat astfel dacă erai aşa cum te caracterizează el. Socot că eşti un om de treabă, exact ceea ce ne trebuie în aceste momente. Aşadar…

Urmară zile de muncă grea şi de alimentaţie sărăcăcioasă. Din gură în gură, Burton află câte ceva despre femei. Wilfreda şi Fatima erau în locuinţa lui Campbell. Loghu, la Tullius. Alice fusese păstrată de Göring vreme de o săptămână, apoi cedată unui locotenent, un anume Manfred von Kreyscharft. Se zvonea că Göring se plânsese de răceala ei şi voise s-o dea gărzilor sale de corp pentru ca aceştia să dispună de ea după pofta inimii. Dar von Kreyscharft o ceruse pentru sine.

Burton suferea cumplit. Nu suporta să şi-o închipuie cu Göring sau von Kreyscharft. Trebuia să le oprească pe aceste bestii sau măcar să moară încercând s-o elibereze. Târziu, în aceeaşi noapte, porni târâş din coliba pe care o ocupa împreună cu alţi douăzeci şi cinci de oameni şi ajunse la Targoff, trezindu-l.

— Ai afirmat că trebuie să fiu de partea ta, şopti el. Când o să ai încredere în mine? Ţin să te avertizez că dacă nu-mi destăinui imediat ce planuri ai, voi declanşa o răscoală cu propriul meu grup şi cei ce ni se vor alătura.

— Ruach mi-a spus mai multe despre tine, îl anunţă Targoff. Cinstit să fiu, n-am prea înţeles la ce se referea. Un evreu s-ar putea încrede în cineva care a scris o asemenea carte? Sau, poţi crede că un astfel de om n-o să te trădeze după înfrângerea duşmanului comun?

Burton dădu să-şi exprime furia, dar renunţă. Rămase o clipă tăcut. Când vorbi iarăşi, se calmase deja.

— În primul rând, faptele mele de pe Pământ sunt mai convingătoare decât tot ce am scris. Am fost prietenul şi protectorul multor evrei; am avut prieteni printre ei.

— Această ultimă afirmaţie prefaţează întotdeauna un atac împotriva lor, susţinu Targoff.

— Probabil. Cu toate astea, chiar dacă e adevărat ce susţine Ruach, Richard Burton pe care-l ai în faţa ochilor nu-i acelaşi cu cel care a trăit pe Pământ. Cred că experienţele prin care au trecut aici i-au transformat, într-un fel sau altul, pe toţi oamenii. Dacă el a rămas acelaşi, înseamnă că e incapabil de schimbare. Mai bine ar muri din nou. În cele patru sute şaptezeci şi şase de zile pe care le-am trăit aici am învăţat multe. Îmi pot schimba modul de a gândi. I-am ascultat pe Ruach şi Frigate. Deseori am avut certuri aprinse cu ei. Şi, deşi la vremea respectivă n-am vrut să recunosc, m-am gândit mult la cele spuse de ei.

— Intoleranţa faţă de evrei e o trăsătură care creşte în oameni încă de când sunt copii, spuse Targoff. Ea devine parte componentă a caracterului lor. Prin simplă voinţă nu poţi scăpa de acest sentiment decât dacă el nu e prea adânc înrădăcinat sau dacă voinţa e extraordinar de puternică. Câinele lui Pavlov salivează de cum aude sunetul clopoţelului. De ajuns să menţionezi cuvântul evreu şi minţile neevreilor sunt asaltate de intoleranţă. La fel cum reacţionez eu la auzul cuvântului arab. Numai că eu am motive întemeiate să-i detest pe toţi arabii.

— Mi-am pledat de ajuns cauza, spuse Burton. Ori mă accepţi, ori mă respingi. În orice caz, ştii ce am de gând.

— Te accept, spuse Targoff. Dacă tu eşti în stare să te schimbi, de ce n-aş putea şi eu? Am muncit alături de tine, am mâncat aceeaşi pâine. Îmi place să cred că mă pricep la oameni. Spune-mi, dacă ai face planuri de evadare, cum ai proceda?

Targoff ascultă cu atenţie. Când Burton termină de explicat, Targoff aprobă din cap.

— Seamănă cu planul meu. Iar acum…

În ziua următoare, imediat după micul dejun, câţiva paznici se apropiară de Burton şi Frigate. Targoff se uită urât la Burton, care ştia ce credea acesta. Nu avură încotro şi-i urmară spre „palatul” lui Göring. Dictatorul stătea pe un scaun mare din lemn şi fuma pipă. Le ceru să se aşeze şi le oferi câte un trabuc şi vin.

— Din când în când, începu Göring, îmi place să mă destind şi să stau de vorbă şi cu alţi oameni în afară de colegii mei, care nu sunt din cale-afară de inteligenţi. Îmi place îndeosebi să discut cu persoane care au trăit după moartea mea. Sau cu personalităţi ale vremii lor. Până acum, am avut bucuria să cunosc puţini dintre aceştia.

— Mulţi deţinuţi israelieni de-ai tăi au trăit după tine, îl lămuri Frigate.

— Aha, evreii! făcu Göring şi-şi vântură pipa prin aer. Tocmai ăsta-i necazul. Mă cunosc prea bine. Devin morocănoşi când încerc să discut cu ei şi nici eu nu mă simt prea în largul meu în prezenţa lor, fiindcă unii au încercat să mă ucidă. Nu c-aş avea ceva cu ei. Cu toate că am mulţi prieteni evrei, nu-i prea iubesc…

Burton roşi.

După ce trase un fum din pipă, Göring continuă:

— Der Fuhrer a fost un om mare, dar avea unele idei idioate. Una dintre ele a fost atitudinea faţă de evrei. Eu unul nu m-am sinchisit. Dar Germania contemporană mie s-a situat pe o poziţie antievreiască. iar omul trebuie să accepte Zeitgeist [9] Spiritul timpului dacă vrea să facă ceva în viaţă. Dar să lăsăm acest subiect. Nici măcar aici nu te poţi pune contra curentului.

Sporovăi o vreme, apoi îl întrebă pe Frigate despre soarta contemporanilor săi şi istoria Germaniei de după război.

— Dacă voi, americanii, aţi fi avut mai mult simţ politic, aţi fi declarat război Rusiei imediat după capitularea noastră. Am fi luptat alături de voi împotriva bolşevicilor, şi i-am fi strivit.