Isaac Asimov - Zeii înşişi

― Ciocolată adevărată?

― Da.

― Sig… Se înăspri la faţă: Nu, Comisare.

― Nu?

― Nu! Dacă o să gust ciocolată adevărată, atunci, pentru cele cîteva minute cît o să mă bucur de ea, mi se va face dor de Pămînt; mi se va face dor de toate. Nu-mi pot permite aşa ceva. Nu vreau… Nici măcar să nu mi-o arătaţi. Nu mă lăsaţi s-o miros, sau s-o văd.

― Aveţi dreptate, îl privi jenat Comisarul şi schimbă subiectul. Pe Pămînt s-a declanşat o agitaţie teribilă. Bineînţeles, ne-am căznit să-l salvăm pe Hallam. Va continua să deţină o poziţie importantă, dar fără să aibă putere de decizie.

― Oricum, are mai mult decît a dat el altora, făcu Denison resemnat.

― Nu am făcut asta de dragul lui. Nu se poate distruge o imagine care a ajuns atît de sus; ar avea repercusiuni asupra ştiinţei însăşi. Ştiinţa e mai importantă decît Hallam.

― În principiu, nu sunt de acord, interveni cu pasiune Denison. Ştiinţa trebuie să primească loviturile pe care le merită.

― Toate la timpul… Iată-l şi pe Dr. Neville.

Gottstein redeveni sobru. Denison se întoarse către intrare.

Barron Neville intră solemn. Chipul său purta mai puţin ca oricînd delicateţea Lunară. Îi salută politicos pe cei doi, se aşeză şi îşi încrucişă picioarele. În mod evident, îl aştepta pe Gottstein să înceapă discuţia.

― Mă bucur că aţi venit, Dr. Neville, rosti Comisarul. Dr. Denison mi-a spus că aţi refuzat să vă adăugaţi numele pe ceea ce va fi, sunt convins, o lucrare clasică asupra pompei cosmou.

― Nu-i nevoie, răspunse Neville. Nu mă interesează ce se întîmplă pe Pămînt.

― Cunoaşteţi experimentele şi implicaţiile pompei cosmou?

― Da. Cunosc situaţia la fel de bine ca şi dumneavoastră.

― Atunci n-o să mai pierd timpul cu introduceri. M-am înapoiat de pe Pămînt, Dr. Neville, unde s-a decis care va fi cursul viitoarelor evenimente. Pe suprafaţa Lunii, în trei locuri diferite, se vor instala staţii pentru pompe cosmou, în aşa fel încît una să se găsească permanent în zona întunecată. Oricum, două pompe se vor găsi acolo cincizeci la sută din timp. Ele vor genera în mod constant energie, din care cea mai mare parte se va pierde pur şi simplu în spaţiu. Scopul va fi nu atît de a folosi energia în scopuri practice, cît de a contracara schimbările în intensităţile cîmpului introduse de Pompa de Electroni.

― Timp de cîţiva ani, îl întrerupse Denison, va trebui să depăşim acţiunea Pompei de Electroni, pentru a readuce partea noastră din univers la situaţia existentă înaintea de apariţia Pompei.

― Luna City va fi înzestrată cu aşa ceva? întrebă Neville.

― Dacă va fi nevoie. Considerăm că bateriile solare vor acoperi probabil necesarul vostru, dar nu există nici o obiecţie împotriva suplimentării.

― Amabil din partea voastră, rosti sarcastic Neville. Şi cine va construi şi va întreţine staţiile de pompare cosmou?

― Sperăm că muncitorii Lunari, răspunse Gottstein.

― Ştiţi precis lucrul ăsta, zise Neville. Pămîntenii n-ar putea lucra efectiv aici.

― Suntem de acord, încuviinţă Gottstein. Ne încredem în cooperarea celor de pe Lună.

― Şi cine va decide cîtă energie se va genera, cît se va opri pentru scopuri locale şi cît se va irosi? Cine anume?

― Guvernul, răspunse Gottstein. E o chestiune de decizie planetară.

― Deci cei de pe Lună vor munci, iar Pămîntenii vor dirija totul…

― Nu, interveni calm Gottstein. Vor lucra cei mai buni şi, similar, vor conduce cei care pot aprecia cel mai bine ansamblul problemelor.

― Înţeleg toate astea, dar ceea ce rămîne este că noi muncim, iar vor hotărîţi…. Nu, Comisare. Răspunsul este nu.

― Adică nu veţi construi staţiile de pompare?

― Ba da, dar vor fi ale noastre. Noi vom decide cîtă energie se va produce şi ce se va face cu ea.

― N-ar fi prea eficient. Va trebui să vă consultaţi permanent cu guvernul Pămîntean, deoarece energia pompelor cosmou trebuie să echilibreze energia Pompelor de Electroni.

― Aşa va fi, mai mult sau mai puţin, dar ne gîndim şi la alte lucruri. Acum, le puteţi şti. Energia nu-i singura mărime conservabilă care devine nelimitată la trecerea în alt univers.

― Există cîteva legi de conservare, îl întrerupse Denison. Ştim asta.

― Mă bucur, îl privi Neville cu ostilitate. Între ele se includ cele ale momentului liniar şi unghiular. Atîta vreme cît un obiect răspunde cîmpului gravitaţional în care se află, şi numai acestuia, el se află în cădere liberă şi-şi poate menţine masa. Pentru a se deplasa în orice altă direcţie decît cea a căderii libere, trebuie să accelereze în direcţia non-gravitaţională şi pentru asta o parte din el suferă o schimbare opusă.

― Ca într-o rachetă, interveni Denison, care trebuie să ejecteze masă într-o direcţie, pentru ca să poată accelera în direcţia opusă.

― Sunt convins că înţelegeţi, Dr. Denison, rosti Neville, dar eu explic şi pentru Comisar. Pierderea masei poate fi minimalizată dacă viteza ei creşte foarte mult, deoarece momentul este produsul masă x viteză. Totuşi, oricît de mare ar fi viteza, o masă trebuie azvîrlită. Dacă şi masa care trebuie accelerată e imensă, atunci masa de îndepărtat e de asemenea imensă. Dacă, Luna, de pildă…

― Luna! explodă Gottstein.

― Da, Luna, făcu Neville calm. Dacă Luna ar fi scoasă de pe orbită şi trimisă în afara sistemului solar, conservarea momentului ar reprezenta o sarcină colosală şi probabil imposibilă. Dacă însă momentul ar putea fi transferat cosmoului, în alt univers, Luna ar putea accelera în mod convenabil fără nici o pierdere de masă. Ar fi, folosind o imagine dintr-o carte pămînteană, ca remorcarea unei bărci în susul curentului.

― Dar de ce? Adică, de ce aţi vrea să mutaţi Luna?

― Mi se pare evident. De ce am avea nevoie de prezenţa sufocantă a Pămîntului? Avem energia necesară, avem un corp ceresc confortabil prin care ne putem extinde cel puţin încă cîteva secole. De ce să nu mergem pe drumul nostru? Oricum, o vom face. Am venit să vă spun că nu ne puteţi opri, şi să vă previn să nu încercaţi vreo intervenţie. Vom transfera momentul şi vom porni. Noi, cei de pe Lună, ştim precis cum să construim staţiile de pompe cosmou. Vom folosi atîta energie cîtă avem nevoie şi vom produce un exces pentru a neutraliza schimbările introduse de staţiile voastre de energie.

― Amabil din partea voastră să produceţi în exces de dragul nostru, făcu Denison sardonic, dar, desigur, nu-i de dragul nostru. Dacă Pompa noastră de Electroni va exploda soarele, asta se va întîmpla cu mult înainte ca să depăşiţi măcar ultima planetă a sistemului solar şi vă veţi vaporiza acolo, pe loc.

― Poate, răspunse Neville, dar, oricum, vom produce un exces pentru ca acest lucru să nu se întîmple.

― Dar nu puteţi face una ca asta, rosti Gottstein agitat. Nu puteţi pleca. Dacă vă îndepărtaţi prea mult, pompa cosmou nu va mai neutraliza Pompa de Electroni, aşa-i, Denison?

― Odată ce-au ajuns în vecinătatea lui Saturn, s-ar putea să se ivească nişte necazuri, dacă mă pot încrede în nişte calcule mentale. Oricum, pînă atunci vor trece destui ani şi vom avea timp să construim staţii cosmice pe locul fostei orbite a Lunii, şi să instalăm pompe cosmou pe ele. De fapt, n-avem nevoie de Lună. N-au decît să plece… deşi nu cred.

― Ce vă face să gîndiţi aşa? zîmbi scurt Neville. Nu putem fi opriţi. Pămîntenii nu-şi pot impune în nici un fel voinţa lor.