Isaac Asimov - Zeii înşişi

― Da, cad şi din ăştia, dar sunt puţini şi Luna e mare. Nimeni încă n-a fost lovit.

Denison privea cerul, amintindu-şi toate astea cînd văzu ceea ce, furat de gînduri, luă drept un meteorit. Cu toate acestea, o lumină străbătînd cerul ar fi putut să fie un meteorit doar pe Pămînt, nu şi pe Luna lipsită de atmosferă.

Lumina de pe cer era opera omului şi Denison încă nu-şi clarificase impresiile cînd deveni, destul de clar, o mini-navetă ce coborî rapid lîngă ei.

Dinăuntru ieşi o singură persoană în costum spaţial, în timp ce pilotul rămase înăuntru, abia zărindu-se ca o pată întunecată.

Denison aşteptă. Uzanţele costumului spaţial cereau ca un nou venit să se prezinte primul.

― Sunt Comisarul Gottstein, se auzi vocea necunoscutului, cum probabil v-aţi dat seama după clătinat.

― Ben Denison, rosti Denison.

― Da. Bănuisem.

― Mă căutaţi?

― Exact.

― Cu o navetă? Aţi fi putut…

― Aş fi putut, rosti Gottslein, să folosesc ieşirea P-4, care se găseşte la mai puţin de un kilometru de aici. Da, aşa e. Dar nu vă căutăm numai pe dumneavostră.

― N-o să vă întreb ce înseamnă asta.

― N-am nici un motiv să mă ascund. Bineînţeles, nu vă aşteptaţi să nu mă intereseze faptul că desfăşuraţi experimente la suprafaţa Lunii.

― Nu-i un secret şi oricine poate fi interesat.

― Totuşi, nimeni nu pare a cunoaşte detaliile experienţelor. Bineînţeles, cu excepţia faptului că e ceva în legătură cu Pompa de Electroni.

― E o presupunere rezonabilă.

― Oare? Mi se părea că pentru a avea cît de cît valoare, asemenea experimente necesită enorm de mult echipament. Bineînţeles, nu sunt opiniile mele. M-am consultat cu experţii. Este destul de evident că nu lucraţi în asemenea condiţii. De aceea, m-am gîndit că s-ar putea să nu reprezentaţi adevăratul focar al interesului meu. În timp ce atenţia mi-era atrasă aici, alţii puteau realiza lucruri mai importante.

― De ce să fi fost folosit pentru a vă distrage atenţia?

― Nu ştiu. Dacă aş şti, aş fi mai puţin îngrijorat.

― Deci am fost pus sub observaţie.

― Da, chicoti Gottstein. Încă de la venire. În timp ce lucraţi aici, la suprafaţă, am supravegheat întreaga regiune pe o rază de cîţiva kilometri. Ciudat, dar dumneavoastră, domnule doctor, şi tovarăşa dumneavoastră sunteţi singurii de pe suprafaţă care nu îndeplinesc misiuni de rutină.

― De ce-i ciudat?

― Deoarece înseamnă că realmente credeţi că faceţi ceva în toată încîlceala asta de aici. Nu pot crede că sunteţi incompetent, de aceea consider că merită să vă ascult, dacă îmi spuneţi ce faceţi.

― Experimentez în para-fizică, Comisare, exact aşa cum circulă şi zvonurile. Mai pot adăuga că, deocamdată, experienţele au fost doar parţial încununate de succes.

― Însoţitoarea dumneavoastră este ghidul Selene Lindstrom L.?

― Da.

― O alegere neobişnuită.

― E inteligentă, pasionată, energică şi foarte atrăgătoare.

― Şi doritoare să lucreze cu un Pămîntean?

― Şi destul de doritoare să lucreze cu un Imigrant care va fi cetăţean Lunar de îndată ce va fi acceptat.

Selene se apropie. Glasul ei le răsună în căşti:

― Bună ziua, Comisare. N-aş fi dorit să aud şi să intervin într-o discuţie particulară dar, într-un costum spaţial, n-ai ce face dacă nu te afli sub orizont.

― Bună ziua, domnişoară Lindstrom, se întoarse Gottstein. N-am nici un fel de secrete. Sunteţi interesată de para-fizică?

― Oh, da.

― Nu păreţi dezamăgită de eşecurile experienţelor.

― Nu sunt pe de-a întregul eşecuri, rosti ea. În momentul de faţă, succesul e mai mare decît bănuieşte doctorul Denison.

― Ce? Denison se întoarse brusc, aproape pierzîndu-şi echilibrul şi ridicînd un norişor de praf.

Toţi trei priveau acum Pionizerul, deasupra căruia, la vreun metru şi jumătate, strălucea o lumină aidoma unei stele.

― Am mărit intensitatea cîmpului magnetic, spuse Selene, şi cîmpul nuclear a rămas stabil… apoi s-a micşorat mereu şi mereu, şi…

― A trecut! rosti Denison. La dracu! N-am văzut cînd s-a întîmplat.

― Îmi pare rău, Ben, făcu Selene. La început, erai cufundat în gînduri, apoi a venit Comisarul şi n-am putut rezista ocaziei de a încerca singură.

― De fapt, ce este aceea? întrebă Gottstein.

― Energie eliberată spontan de materie la trecerea din alt univers într-al nostru, explică Denison.

Chiar în timp ce vorbea, luminiţa se stinse şi la cîţiva metri mai încolo apăru brusc o steluţă mai palidă.

Denison se repezi spre Pionizer, dar cu graţia ei Lunarită, Selene se mişcă mai eficient şi ajunse prima. Întrerupse structura de cîmp şi steluţa dispăru.

― Vezi, spuse ea, punctul de trecere nu-i stabil.

― La scară mică nu este, răspunse Denison, dar considerînd că teoretic un salt de un an ― lumină este tot atît de posibil cît şi un salt de o sută de metri, atunci saltul de numai o sută de metri e de o stabilitate miraculoasă.

― Nu suficient de miraculoasă.

― Lăsaţi-mă să ghicesc despre ce vorbiţi, îi întrerupse Gottstein. Adică materia poate trece pe aici, sau pe acolo, sau oriunde în universul nostru… la întîmplare?

― Nu chiar la întîmplare, Comisare, făcu Denison. Probabilitatea trecerii scade cu distanţa de Pionizer… destul de puternic, aş spune. Ea depinde de mai mulţi factori, şi cred că am încadrat-o foarte bine. Chiar şi în aceste condiţii, un salt de cîteva sute de metri e destul de probabil şi, de fapt, l-aţi şi văzut.

― Dar putea nimeri undeva în oraş, sau în costumele noastre…

― Nu, nu, interveni Denison. Trecerea, cel puţin cu tehnica folosită de noi, depinde mult de densitatea materiei deja existentă în acest univers. Practic nu există şanse ca poziţia transferului să treacă din vid într-un loc, chiar cu atmosfera de o sută de ori mai puţin densă decît în oraş sau în costumele noastre. În primul rînd n-ar fi practic ca transferul să nu se petreacă în vid şi de aceea am fost nevoiţi să facem experienţele aici, la suprafaţă.

― Atunci, nu-i ceva asemănător Pompei de Electroni?

― Absolut deloc… În Pompa de Electroni are loc un transfer de materie într-o direcţie şi în cealaltă, aici e doar o trecere unidirecţională. Nici interacţiunea între universuri nu e aceeaşi.

― Mă întreb dacă aţi accepta să cinaţi cu mine diseară, doctore Denison? rosti Gottstein.

― Doar eu? ezită Denison.

Gottstein încercă o plecăciune în direcţia Selenei, dar reuşi numai o parodie grotescă datorită costumului spaţial.

― Aş fi încîntat în oricare altă ocazie de compania domnişoarei Lindstrom, dar acum trebuie să vă vorbesc în particular, doctore.

― E perfect, spuse repede Selene, pe cînd Denison ezita încă. Oricum, mîine am un program încărcat şi-o să ai nevoie de timp ca să te gîndeşti la instabilitatea punctului de transfer.

― Bine, rosti nesigur Denison, atunci… Selene, mă anunţi cînd e următoarea ta zi liberă?

― Nu fac aşa întotdeauna? Oricum, mai vorbim pînă atunci… Puteţi pleca; mă ocup eu de aparate.

Barron Neville îşi trecu greutatea de pe un picior pe celălalt, în modul cerut de spaţiile strîmte şi de gravitaţia Lunii. Într-o cameră mai mare şi sub o gravitaţie mai puternică, s-ar fi plimbat agitat înainte şi înapoi. Aici, se legăna dintr-o parte în alta.

― Deci eşti sigură că funcţionează. Da, Selene? Eşti sigură?