Isaac Asimov - Zeii înşişi

― Ce făcea domnişoara Lindstrom?

― Nu ştiu. Mi-a spus că a crescut cîmpul magnetic şi în cele din urmă a apărut transferul.

― Obişnuia să umble singură la aparate?

― Nu. Dar îi pot înţelege impulsul.

― Trebuie să apară ceva similar unei ejecţii?

― Nu înţeleg.

― Nici eu nu prea înţeleg. A apărut o scînteie palidă în lumina Pămîntului, de parcă ceva ar fi zburat prin aer. Nu ştiu ce anume.

― Nici eu nu ştiu.

― Nu aveţi nici o idee dacă putea fi ceva în mod normal asociat experimentului, şi care…

― Nu.

― Atunci ce făcea domnişoara Lindstrom?

― Tot nu-mi dau seama.

Pentru o clipă, tăcerea se lăsă apăsătoare apoi Comisarul spuse:

― Înţeleg că veţi încerca să corectaţi instabilitatea transferului şi să vă gîndiţi şi la lucrarea aceea. Eu voi pune roţile în mişcare, şi cu ocazia vizitei mele pe Pămînt o să aranjez publicarea şi voi preveni guvernul.

Întrevederea luase sfîrşit. Denison se ridică, iar Comisarul adăugă: ― Mai gîndiţi-vă la Dr. Neville şi domnişoara Lindstrom.

Era o steluţă mai mare de radiaţie, mai plină şi mai strălucitoare. Denison îi simţea căldura pe vizor şi se retrase. Radiaţia avea o componentă X distinctă şi, deşi costumul lui avea proprietăţi izolante, nu era cazul să se expună în mod exagerat.

― Cred că-i clar, murmură el. Punctul de transfer e stabil.

― Sunt sigură, rosti Selene.

― Atunci să stingem şi să ne întoarcem în oraş.

Se mişcau încet şi, în mod ciudat, Denison se simţea dezamăgit. Nu mai exista nesiguranţă; nici aţîtare. De acum încolo nu mai putea greşi. Guvernul era interesat; din ce în ce mai mult, avea să-i scape din mîini.

― Cred că acum pot începe articolul, spuse el.

― Da, încuviinţă sec Selene.

― Ai mai discutat cu Barron?

― Da.

― A apărut ceva nou în atitudinea lui?

― Nimic. Nu vrea să colaboreze. Ben…

― Da?

― Nu cred că are vreun rost să discuţi cu el. Nu va participa în nici un proiect al guvernului terestru.

― Nu i-ai explicat situaţia?

― Ba da.

― Şi totuşi nu vrea…

― A solicitat o audienţă la Gottstein, şi i s-a aprobat, după revenirea Comisarului de pe Pămînt. Trebuie să aşteptăm pînă atunci. Poate Gottstein îl va convinge, deşi mă îndoiesc.

Denison ridică din umeri, o manevră inutilă în costumul spaţial.

― Nu-l pot înţelege.

― Eu pot, spuse încet Selene.

Denison nu-i răspunse. Mută Pionizerul şi echipamentul auxiliar în adăpostul de stîncă, apoi rosti:

― Gata?

― Gata.

Intrară prin ecluza de suprafaţă P-4, menţinînd tăcerea şi Denison coborî scara. Selene trecu pe lîngă el, frînînd prin agăţări scurte de trepte. Denison învăţase şi el s-o facă, dar era abătut şi coborî într-un fel de refuz rebel de-a accepta aclimatizarea.

Îşi scoaseră costumele în vestiare şi le puseră în dulapuri.

― Prînzeşti cu mine, Selene? întrebă Denison.

― Pari necăjit, rosti stînjenită Selene. S-a întîmplat ceva?

― O post-reacţie, cred. Prînzim?

― Da, bineînţeles.

Mîncară în apartamentul lui Selene. Ea insistase, spunînd:

― Vreau să discutăm, şi nu se poate într-un loc public.

Pe cînd Denison mesteca răbdător ceva ce aducea vag cu carnea de viţel împănată cu arahide, ea deschisese discuţia:

― Ben, n-ai scos un cuvînt, şi eşti aşa de o săptămînă.

― Nu-i adevărat, se încruntă Denison.

― Ba da. Îl privi preocupată: Nu ştiu exact cît de bună mi-e intuiţia în alt domeniu decît fizica, dar cred că-i ceva despre care nu vrei să vorbeşti.

― Pe Pămînt a ieşit un tărăboi grozav, ridică Denison din umeri. Gottstein a tras nişte sfori teribile încă înainte de plecare. Dr. Lamont e ridicat în slăvi şi toţi vor să mă întorc imediat ce redactez lucrarea.

― Înapoi pe Pămînt?

― Da; s-ar părea că am ajuns şi eu un erou.

― Aşa ar şi trebui.

― Reabilitare completă, rosti Denison gînditor, asta îmi oferă. E clar că aş putea obţine un post în orice universitate sau laborator guvernamental de pe Pămînt.

― Şi nu asta doreai?

― Asta bănuiesc că voia Lamont şi se va bucura teribil cînd o va obţine. Eu însă n-o doresc.

― Dar ce doreşti?

― Vreau să rămîn pe Lună.

― De ce?

― Pentru că e lama de cuţit a omenirii, şi vreau să fac parte din ea. Vreau să lucrez la instalarea pompelor cosmou şi asta se va petrece numai pe Lună. Vreau să lucrez în para-teoretic cu tipul de instrumente pe care le poţi visa tu, Selene… Vreau să fiu cu tine, Selene. Dar tu vei rămîne cu mine?

― Para-teoria mă interesează în aceeaşi măsură ca şi pe tine.

― Dar nu te va obliga Neville să renunţi?

― Să mă oblige? Vrei să mă insulţi, Ben?

― Cîtuşi de puţin.

― Atunci, te-am înţeles eu greşit? Sugerezi că eu lucrez cu tine, pentru că Barron mi-a ordonat asta?

― Nu-i aşa?

― Ba da. Dar nu de asta mă aflu aici, ci pentru că aşa am ales eu. El poate crede că-mi ordonă, dar o poate face numai atunci cînd ordinele lui coincid cu dorinţele mele, aşa cum a fost cazul tău. Îl dispreţuiesc dacă crede altfel, şi te dispreţuiesc şi pe tine dacă gîndeşti aşa.

― Sunteţi parteneri sexuali?

― Am fost, da, şi ce-i cu asta? Dacă ăsta-i un motiv, atunci şi eu îi pot ordona lui la fel de bine.

― Atunci, poţi lucra cu mine, Selene?

― Bineînţeles, rosti ea rece. Dacă vreau.

― Dar vrei, nu?

― Deocamdată, da.

Denison zîmbi.

― Ceea ce m-a îngrijorat realmente toată săptămîna a fost posibilitatea să nu vrei, sau chiar să nu poţi. Mi-era teamă de sfîrşitul proiectului, dacă avea să fie sfîrşitul tău. Iartă-mă, Selene, n-aş vrea să te plictisesc cu ataşamentul sentimental al unui bătrîn Pămîntean…

― Nu-i nimic bătrîn şi Pămîntean în mintea ta, Ben. Există şi alte ataşamente decît cele sexuale. Îmi place alături de tine.

Urmă o pauză şi zîmbetul lui Denison se şterse, apoi reapăru, parcă forţat:

― Mă bucur pentru mintea mea.

Privi în lateral, clătină încet din cap, apoi se întoarse. Ea îl privi scrutătoare, aproape neliniştită.

― Selene, rosti el, în transferurile dintre universuri nu-i implicată numai energia. Presupun că te-ai gîndit la această problemă.

Tăcerea se aşternu acum apăsătoare şi în cele din urmă Selene îngăimă:

― Ah, problema aceea…

Un moment cei doi se priviră: Denison stînjenit; Selene aproape pe furiş.

― Încă nu mi-am revenit la condiţia de Lună, spuse Gottstein, dar nici nu poţi bănui ce m-a costat să-mi revină condiţia de Pămînt. Denison, ar fi bine să nu mai visaţi la întoarcere. N-o să fiţi în stare.

― Nici n-am intenţia să mă întorc, Comisare, răspunse Denison.

― Într-un fel, e păcat. Aţi putea fi purtat pe braţe. Iar Hallam…

― Mi-ar fi plăcut să-i văd mutra, dar asta-i o ambiţie minoră.

― Bineînţeles, Lamont are partea leului. E în centrul atenţiei.

― Foarte bine. O merită… Credeţi cu adevărat că Neville ni se va alătura?

― Fără îndoială. Trebuie să sosească în curînd… Auziţi, coborî el glasul, conspirativ. Pînă vine, nu vreţi o tabletă de ciocolată?

― Ce?

― O ciocolată. Cu alune. Una. Am cîteva.

De la confuzia iniţială, chipul lui Denison se lumină a înţelegere.