Larry Niven - Lumea Inelară

— Uneori m-am gândit că se râdeau şi ei, la fel ca mine. Şi totuşi pielea ta pare lipsită de păr în mod natural.

— Eu mă depilez.

Louis privi peste capul individului din faţa sa, la marea de chipuri aurii, încremenite într-o atitudine respectuoasă.

— Ei ce cred? Nu par să-ţi împărtăşească dubiile…

— Ne văd discutând ca nişte egali, în limba Inginerilor. Dacă nu te superi, aş dori să continuăm în acelaşi fel.

Acum tonul preotului părea mai mult conspirativ decât ostil.

— Asta ţi-ar întări poziţia printre ei, nu-i aşa? rânji pământeanul. Preotul se temuse să nu-şi piardă congregaţia — la fel ar fi procedat orice preot, dacă zeul căruia i se închina s-ar fi pogorât printre muritori şi ar fi încercat să preia comanda.

— …Ei ne pot înţelege?

— Poate un cuvânt din zece.

În acel moment, Louis regretă eficienţa translatorului. Nu putea şti dacă preotul folosea cumva limbajul din Zignamuclickclik. Cu asemenea date şi cunoscând cât de mult se îndepărtaseră cele două limbi după dispariţia sistemelor de comunicaţii, ar fi putut aprecia cât timp se scursese de la prăbuşirea civilizaţiei.

— Ce a fost, de fapt, castelul pe care voi îl numiţi Cer?

— Legendele pomenesc de Zrillir, spunând că el stăpânea ţinuturile de sub Cer. Pe acest piedestal se afla statuia lui, care era la fel de înaltă ca şi el. Ţinuturile aprovizionau Cerul cu delicatese pe care aş putea să ţi le înşir, deoarece le-am învăţat numele pe dinafară, dar care nu mai cresc în zilele noastre. Vrei…?

— Nu, mulţumesc! Si ce s-a întâmplat?

Vocea individului căpăta inflexiuni de melodie. Probabil că auzise de nenumărate ori această poveste şi o repovestise de tot atâtea ori…

— Cerul a fost ridicat în acelaşi timp în care Inginerii au făcut Lumea şi Arcada. Cel care îl stăpânea domnea şi peste ţinuturi, de la o margine la alta. Drept urmare, Zrillir a stăpânit timp de mai multe vieţi, aruncând din Cer cu raze de foc atunci când era mânios. Mai târziu, însă, oamenii au bănuit că Zrillir nu mai era în stare să arunce cu raze de foc şi au început să nu i se mai supună. Nu i-au mai trimis mâncare, i-au doborât statuia. Atunci când îngerii lui Zrillir aruncau cu pietre de sus, oamenii se adăposteau şi râdeau. Apoi a venit o zi în care oamenii au încercat să ia cu asalt Cerul, folosind scările-care-urcau. Dar Zrillir a făcut scara să se prăbuşească… Apoi îngerii săi au părăsit Cerul în maşini zburătoare. După o vreme, însă, oamenii au regretat plecarea lui Zrillir. Cerul a rămas tot timpul acoperit de nori, recoltele au devenit neîndestulătoare. Ne-am rugat pentru întoarcerea lui Zrillir…

— Cât de reale crezi că sunt lucrurile astea?

— Dacă m-ai fi întrebat până azi dimineaţă, ţi-aş fi spus că sunt poveşti. Dar astăzi tu te-ai pogorât din Cer. Îmi provoci multă îngrijorare, Inginerule. Poate că Zrillir intenţionează cu adevărat să se întoarcă şi şi-a trimis înainte bastardul, pentru a-i curăţa locul de falşii preoţi.

— Aş fi putut să-mi rad părul de pe cap! Te-ar fi ajutat asta?

— Nu. Oricum, n-are importanţă… Spune ce ai de întrebat!

— Ce poţi să-mi spui despre prăbuşirea civilizaţiei Lumii Inelare? Preotul păru şi mai neliniştit.

— Civilizaţia este în pericol să se prăbuşească?

Louis oftă şi pentru prima dată se întoarse să privească altarul. Acesta ocupa centrul piedestalului pe care se aflau şi era făcut din lemn închis la culoare. Suprafaţa lui dreptunghiulară, netedă, fusese sculptată într-o hartă în relief cu dealuri, râuri şi un lac singuratic cu două margini încovoiate în sus. Celelalte două margini, cele scurte, erau bazele unei arcade parabolice aurii.

Auriul arcadei era patinat. O bilă aurie, lucioasă atârna de un fir agăţat de bolta acesteia.

— Este civilizaţia în pericol? De fapt, s-au întâmplat atâtea… Aţa soarelui, sosirea voastră… Oare e chiar aţă-de-soare? Oare soarele se prăbuşeşte peste noi?

— Mă îndoiesc. Te referi la firul care a căzut în cursul dimineţii?

— Da. În instruirea noastră religioasă, ni s-a spus că soarele este agăţat de Arcadă de un fir de aţă extrem de rezistent. Şi acest fir este rezistent, ştim asta. O fată a încercat să-l ridice şi să-i desfacă o buclă, iar firul i-a tăiat degetele.

Louis scutură din cap.

— Nu va cădea nimic!

„Nici măcar pătratele de umbră”, adăugă în sinea sa. „Chiar dacă ar fi tăiate toate firele, pătratele n-ar cădea pe Lumea Inelară.” Probabil că cei care le construiseră le imprimaseră o orbită cu afeliul în interiorul Inelului.

— Ce ştii despre sistemul de transport de la Margine? întrebă el, fără a-şi face prea mari speranţe.

În acel moment simţi că ceva nu mergea cum trebuie. Remarcase ceva, posibil indiciile unui dezastru, dar în ce constau ele?

— Vrei să repeţi? îi ceru preotul.

Louis se conformă.

— Obiectul tău care vorbeşte a zis altceva prima dată, îi răspunse preotul. Ceva despre nu ştiu ce rezervare… ceva…

— Ciudat, murmură Louis, dar imediat auzi şi el. Translatorul vorbea acum cu o altă voce, rostind cuvintele rar.

— Folosiţi o frecvenţă rezervată, în contradicţie cu… adăugă celălalt. Nu-mi mai amintesc restul. Ar fi mai bine să încheiem această discuţie. Ai deşteptat ceva străvechi, ceva rău… Preotul se opri să asculte, deoarece translatorul lui Louis vorbea din nou în limbajul său: „…în contradicţie cu articolul doisprezece, interferenţa în activitatea de întreţinere”. Oare puterile voastre sunt în stare să se opună…

Restul cuvintelor sale rămase netradus.

Discul translator se încălzi deodată, devenind incandescent. Louis îl aruncă instinctiv cât mai departe. În momentul în care dispozitivul atinse pavajul, el deveni alb strălucitor. Nu lovi pe nimeni — cel puţin nu se observă nimic în acest sens. Apoi pământeanul simţi durerea, fiind pe jumătate orbit de lacrimi.

Mai fu în stare să-l vadă pe preot cum îşi înclină capul extrem de formal în direcţia sa. Îi întoarse salutul, arborând o expresie la fel de neutră şi, întrucât nu coborâse de pe scuter, nu fu nevoie decât să atingă comenzile pentru a se înălţa spre Cer.

Abia când dispăru din raza vizuală a celor de jos, îşi permise să urle de durere, folosind nişte cuvinte auzite cândva pe Wunderland. Persoana care le folosise scăpase pe jos o vază de cristal de Steuben veche de o mie de ani.

După ce părăsiră castelul, scuterele porniră din nou spre stânga, deplasându-se sub un acoperiş gri-oţel, care în acele regiuni juca rolul de cer. Cu câtva timp în urmă, acesta le salvase vieţile deasupra câmpurilor de Flori-Oglindă; acum însă ajunsese să îi deprime.

Louis atinse trei butoane de pe pupitrul său pentru a-şi programa altitudinea de zbor. Avea nevoie de o atenţie sporită, deoarece abia îşi mai putea simţi mâna dreaptă aflată sub efectul medicamentelor şi a peliculei de protecţie, pulverizată peste băşicile albe ce-i apăruseră pe buricele degetelor. Îi aruncă o privire scurtă, gândindu-se că scăpase destul de uşor…

Interlocutorul apăru pe ecranul pupitrului:

— Louis, nu vrei să ne ridicăm deasupra norilor?

— Am putea rata ceva. De acolo nu vedem solul.

— Avem hărţile.

— Şi ele ne vor indica un nou câmp de Flori-Oglindă?

— Ai dreptate, recunoscu Kzinul şi întrerupse legătura.

În timp ce Louis se întreţinuse cu preotul ras în cap, Interlocutorul şi Teela îşi petrecuseră cu folos timpul. Făcuseră o copie de mână a hărţilor necesare pentru efectuarea unei călătorii până la Zidul de Margine, consemnând şi oraşele care străluceau ca nişte puncte aurii pe ecran.