Isaac Asimov - Sfârşitul Eternităţii

Cooper se îndreptă către Twissell.

— Nu m-au lăsat să intru până acum.

— Foarte bine. Aveau şi ei instrucţiunile lor.

— S-a făcut timpul? Plec?

— Aproape.

— Şi mă întorc? Voi mai vedea Eternitatea?

În ciuda prestanţei pe care Cooper o impusese întregii sale ţinute, în vocea sa se putea desluşi o nuanţă de nelinişte.

(În cabina de comandă, Harlan îşi propti pumnii strânşi de sticla armată a ferestrei, dorindu-şi în zadar să o sfărâme cumva, să strige: „Opriţi! Acceptaţi condiţiile mele sau voi…” Dar la ce bun?)

Cooper îşi roti privirile prin cameră, aparent neobservând că Twissell evitase să-i răspundă la întrebare. Ochii îi căzură pe Harlan, la geamul cabinei de comandă. Emoţionat, îi făcu cu mâna.

— Tehnician Harlan! Vino afară! Vreau să-ţi strâng mâna înainte de plecare!

Twissell interveni.

— Nu acum, băiete, nu acum. Reglează comenzile.

— Da? Mi se pare că nu arată prea bine.

— l-am dezvăluit adevărata natură a proiectului. Mă tem că asta poate face pe oricine nervos.

— Sfinte Timp, aşa e! Eu ştiu de câteva săptămâni şi tot nu m-am obişnuit cu ideea.

Râsul lui căpătase o notă isterică.

— Tot nu mi-a intrat în capul ăsta tare ideea că eu joc rolul cel mai important. Sunt… sunt puţin speriat.

— Nu-ţi fac o vină din asta.

— Ştiţi, de fapt, mai mult… stomacul. E partea mea cea mai puţin fericită.

— E normal şi o să-ţi treacă. Între timp… momentul plecării tale a fost fixat pe Intertemporala Standard şi încă mai trebuie să-ţi dau o grămadă de date orientative. De exemplu, nu ai văzut încă nava cu care vei merge.

În cele două ore care urmară, Harlan, chiar dacă-i vedea, chiar dacă nu, de auzit auzea tot. Twissell îl dăscălea pe Cooper în felul lui bombastic, şi Harlan ştia pe ce temă. Cooper trebuia informat despre exact acele lucruri pe care urma să le menţioneze în memoriul Mallansohn.

(Cerc întregit. Cerc complet. Şi nici un fel în care Harlan să-l poată sfărâma cu o ultimă lovitură, cu care, ca Samson, să dărâme templul. Cercul s-a împlinit. Cercul s-a închis).

— Navele obişnuite, îl auzi pe Twissell perorând, sunt şi împinse, şi trase, dacă putem vorbi aşa în cazul forţelor Intertemporale. Într-o călătorie de la secolul X la Secolul Y, prin Eternitate, există un punct iniţial încărcat cu energie şi un punct final similar. Aici avem o navă cu un punct iniţial încărcat, dar cu un punct destinaţie neîncărcat. Nu poate fi decât împinsă, nu şi trasă. Din această cauză, necesită energii la un nivel… cu ordine întregi de magnitudine mai înalte decât în cazul navelor obişnuite. Staţii speciale de transfer de energie au trebuit să fie instalate de-a lungul tunelelor ca să asigure concentraţii suficiente de energie de la Nova Sol. Această navă specială, cu comenzile şi sistemul ei de alimentare, are o structură deosebită. Timp de fizio-decenii, Realităţile au fost trecute prin sită în căutare de aliaje şi tehnologii speciale. Realitatea-cheie a fost a 13-a din secolul 222. Ea a dat Presorul Temporal, fără de care această navă nu ar fi putut fi construită. Realitatea 13 din 222.

O pronunţă cu o claritate elaborată.

(Harlan îşi spuse: „Ţine minte, Cooper! Ţine minte Realitatea 13 din 222 ca s-o pomeneşti în memoriul Mallansohn, ca Eternii să ştie unde să caute, ca să ştie ce să-ţi spună ca să scrii… Cercul se închide peste sine însuşi)”.

Twissell continua:

— Nava nu a fost testată dincolo de punctul terminus în jos-Timp, desigur, dar a făcut numeroase călătorii în Eternitate. Suntem siguri că n-o să existe efecte negative.

— Nu-i aşa? întrebă Cooper. Adică o să ajung acolo, altfel Mallansohn nu ar fi reuşit să construiască câmpul şi doar a reuşiţi

— Exact. Vei ajunge într-un loc adăpostit şi izolat, dintr-o regiune slab populată din sud-vestul Statelor Unite ale Americii.

— Americii, îl corectă Cooper.

— Americii, atunci. Secolul va fi al 24-lea. Sau, la sutime, al 23,17-lea. Cred că îl putem numi chiar anul 2317, dacă vrem. Nava, aşa cum ai văzut, este mare, mult mai mare decât e nevoie pentru tine. Chiar acum se pun în ea alimentele, apa, mijloacele de adăpostire şi apărare. Tu vei avea instrucţiuni amănunţite care nu vor însemna nimic pentru altcineva în afară de tine. Trebuie să-ţi spun că prima ta sarcină ar fi să te asiguri că nu te descoperă vreun locuitor indigen până când eşti gata să le faci faţă. Vei avea săpătoare-de-forţă cu care vei putea să-ţi faci o ascunzătoare în munte. Va trebui să scoţi repede totul din navă. Vor fi toate astfel aşezate încât să-ţi fie cât mai uşor.

(Harlan gândi: „Repetă-i! Repetă-i! Toate i-au mai fost spuse o dată, dar repetă-i ca să-i intre bine în cap, în memorie. Cerc complet…”).

Twissell spunea:

— Va trebui să descarci în 15 minute. După asta, nava se întoarce automat la punctul de plecare, cu toate instrumentele prea avansate pentru acel Secol. O să primeşti o listă cu acestea. După plecarea navei, eşti pe picioarele tale.

— Chiar trebuie să se întoarcă atât de repede?

— O întoarcere la timp măreşte şansele de reuşită. (Harlan rosti în gând: „Nava trebuie să se întoarcă în 15 minute pentru că s-a întors în 15 minute. Cercul…”). Twissell îi dădea grăbit înainte.

— Nu putem risca să falsificăm moneda sau bancnota lor negociabilă. Vei avea la tine aur sub formă de pepite mici. Vei explica cum ai ajuns în posesia lor după instrucţiunile pe care le-ai primit. Vei avea haine indigene sau cel puţin care să treacă drept indigene.

— Bun.

— Acum, ţine minte. Să acţionezi încet. Aşteaptă câteva săptămâni, dacă e nevoie. Intră în spiritul epocii. Instructajele Tehnicianului Harlan sunt o bază bună, dar nu ajung. Vei avea un aparat de radio, făcut pe principiile Secolului, care te va ajuta să te pui la curent cu evenimentele şi, mai important, să deprinzi pronunţia şi accentul corect al limbii. Învaţă-le cât mai bine. Sunt sigur că Harlan vorbeşte o engleză excelentă, dar nimic nu poate înlocui pronunţia nativă.

— Şi dacă nu nimeresc la locul stabilit? Adică nu în 23,17?

— Asta trebuie să verifici foarte atent. Dar vei nimeri, vei nimeri.

(Harlan gândi: „Va nimeri pentru că a nimerit. Cerc…”) Cooper făcea, probabil, o figură cam sceptică, pentru că Twissell adăugă:

— Precizia focalizării a fost îndelung verificată.

Aveam intenţia să-ţi explic metodele noastre şi acum e momentul potrivit. În primul rând, o să-l ajute pe Harlan să înţeleagă comenzile.

(Deodată, Hartan se întoarse de la geam şi-şi fixă privirea pe comenzi. Un colţ al cortinei disperării începu să se ridice. „Ce-ar fi dacă…”)

Twissell încă îl mai dăscălea pe Cooper cu un ton hiperdidactic şi, cu un colţ al minţii, Harlan încă mai era atent.

— Sigur că o problemă serioasă a fost să determinăm cât de mult pătrunde în Primitiv un obiect după aplicarea unui impuls de energie dat. Cea mai directă metodă ar fi fost să trimitem pe cineva în jos-Timp cu această navă, folosind nivele de impulsuri gradate cu grijă. Asta ar fi însemnat totuşi, pentru fiecare caz, o anumită perioadă de timp în care omul determină Secolul până la ultima sutime prin observaţii astronomice sau obţinând informaţiile prin radio. Asta se face încet şi este şi periculos, pentru că ar fi foarte uşor descoperit de locuitorii nativi, ceea ce ar avea probabil urmări catastrofale pentru proiectul nostru. Dar noi am făcut altceva. Am trimis înapoi în timp o masă cunoscută de izotop radioactiv, niobiu-94, care se dezintegrează, prin emisie de particule beta, în izotopul stabil molibden-94. Procesul are o perioadă de înjumătăţire de 500 de Secole. Intensitatea originală a radiaţiei este cunoscută. Ea scade cu timpul, după relaţia simplă din cinetica de prim ordin, şi, desigur, poate fi măsurată foarte exact.