Stanislaw Lem - Ciberiada

— Catedra de perfecționistică a creat o comunitate înzestrată cu îngeri păzitori sintetici, fiecare ridicându-se deasupra pupilului său, la zenit, într-un sputnic. Îngerii ăștia, fiind automate ale conștiinței, sprijină virtutea printr-un ambreiaj suplimentar de pe o orbită staționară, dar eficacitatea în sistem este scăzută. Păcătoșii mai perverși se sprijineau de îngerii lor păzitori cu arme antitanc. Așa s-a ajuns să se lanseze pe orbite cibarhangheli de o construcție fortificată, adică a început escalada prevăzută teoretic. Facultatea de hedonistică aplicată, catedra de matematică sexuală, seminarul de teorie a mulțimii sexelor raportează în darea de seamă că spiritul are o construcție ierarhică. Jos de tot se află percepțiile senzuale, să zicem, dulceața, amarul, din care se făuresc cele derivate, aflate o treaptă mai sus, și pe urmă nu numai zahărul este dulce, dar și o privire, nu numai pelinul e amar, ci și singurătatea. Deci nu trebuie să te apuci de treabă începând de sus, ci numai de jos de tot. Dar aici e buba, cum să faci asta. Conform ipotezei conferențiarului Trurl XXV, sexul este un focar în care Rațiunea intră în conflict cu Fericirea, pentru că în Rațiune nu există nimic sexual, iar în sex nu există nimic rațional. Ai auzit cumva de așa-numitele mașini cifrice lascive?

— Nu.

— Ei, vezi? Trebuie să rezolvi prin metoda apropierilor succesive. Înmulțirea prin muguri lichidează problema pentru că fiecare devine propriul său amant, flirtează cu sine însuși, se adoră pe sine, se mângâie pe sine, dar de aici rezultă egoismul, narcisismul, saturația și amorțirea. Când ai două sexe, totul devine prea banal; combinatorica și permutaționistica, nedezvoltându-se cum se cuvine, se sting înainte de vreme. În condițiile a trei sexe apare problema inegalității, apare fantoma terorii antidemocratice, se formează coaliții, și de aici rezultă o minoritate sexuală, de unde învățătura că numărul de sexe trebuie să fie un număr par. Cu cât sunt mai multe sexe, cu atât mai bine, pentru că dragostea devine o ocupație socială, colectivă, dar, pe de altă parte, din cauza surplusului de amanți se iscă aglomerația, îmbulzeala, încurcătura, și asta nu e de dorit. Un tête-à-tête nu înseamnă să ne îngrămădim ca pe stradă. Tot după teoria grupurilor a conferențiarului Trurl, cifra optimă este de 24 de sexe; numai că trebuie să se construiască străzi și dormitoare suficient de largi, pentru că ar fi un lucru nepotrivit ca logodnicii să pornească la plimbare în rânduri de câte patru.

— Astea-s prostii!

— Tot ce se poate. Dar ți-am prezentat numai un raport provizoriu al conferențiarului Trurl. Un tânăr hedolog care promite este asistentul Trurl. După părerea lui, trebuie să ne hotărâm dacă punem de acord Existența cu ființele, sau ființele cu Existența.

— Aha, interesant. Cum vine asta?

— Asistentul Trurl vede acestea în felul următor: ființele, perfect construite, capabile de autoextaz permanent, n-au nevoie de nimeni și nimic; în esență, se poate alcătui un Cosmos umplut tocmai cu asemenea ființe, care se ridică liber în spații, în loc de sori, stele și galaxii; fiecare poate exista pe cont propriu, și basta. Comunitățile pot apărea numai din ființe imperfecte, care au nevoie de oarecare ajutor mutual, și cu cât sunt mai puțin perfecte, cu atât mai intensiv cer sprijin, deci se cuvine să se alcătuiască prototipuri care, fără asistență permanentă, oferită mutual, să se facă dintr-o dată mici fărâme. Conform acestui proiect, laboratoarele noastre au creat o comunitate formată din indivizi care se autodiseminează într-o clipită; din păcate, când asistentul Trurl a venit la ei cu un grup de anchetatori pentru a le asculta opinia, a fost bătut măr și acum zace în spital. Dar mă doare gura de când mă tot apăs la găurile astea blestemate. Dă-mi drumul din mașină, poate am să-ți mai spun ceva, dacă nu, nimic.

— Cum să-ți dau drumul, câtă vreme nu ești material, ci numai cifric? Crezi că pot să dau drumul glasului meu de pe un disc, din care vorbesc? Nu fi măgar, zi-i mai departe!

— Și cu ce mă aleg din asta?

— Nu ți-e rușine să vorbești așa?

— De ce să-mi fie rușine? Doar tu ai parte de toată gloria de pe urma acestei experiențe!

— Am să mă străduiesc să-ți fac rost de o decorație.

— Mulțumesc. Dacă e vorba de Crucea Cifrică, pe asta pot să mi-o procur și singur.

— Nu se cuvine să te decorezi tu însuți.

— Bine, atunci o să mă decoreze Consiliul Facultății.

— Dar singur ai spus că toți savanții tăi, tot corpul profesoral, sunt numai Trurli!

— Și ce vrei să spui cu asta? Că soarta mea e a unui deținut, a unui sclav, o soartă de slugă? O știu foarte bine și singur.

— Lasă cearta, mai bine vorbește, știi doar că n-am acționat din interes personal! Doar e vorba de Starea de Fericire!

— Și ce-mi pasă mie că undeva poate să apară Starea de Fericire, dacă eu aici, deși sunt în fruntea unei întregi universității cu o mie de catedre, cu decani, cu o întreagă divizie de Trurli, nu știu ce înseamnă fericirea, pentru că ea nu se află în mașină și eu o să rămân pe veci în catozi și pentozi? Vreau să ies de aici imediat!

— Dar e imposibil și știi asta. Mai bine, spune-mi unde au ajuns cu cercetările savanții tăi!

— Pentru că fericirea unora cu prețul nefericirii altora este inadmisibilă din punct de vedere etic, atunci, chiar dacă ți-aș spune și chiar dacă ai crea undeva fericirea, va fi încă din embrion murdărită de mizeria în care mă aflu, așa că, nespunându-ți nimic, îți zădărnicesc fapta rușinoasă, scârboasă, din cale afară de ticăloasă.

— Dacă-mi spui, o să însemne că te-ai sacrificat pentru binele altora și, prin asta, fapta devine nobilă, sublimă, rațională.

— N-ai decât să te sacrifici singur!

Pe Trurl era gata să-l apuce toți dracii, dar se stăpâni, doar știa bine cu cine stă de vorbă.

— Ascultă — încercă el altfel. Am să scriu o disertație în care am să subliniez clar că descoperirea este meritul tău.

— Și ai să scrii că autorul este Trurl sau celălalt Trurl, cifratul, electronicul, Trurl al teoriei grupurilor?

— Am să scriu adevărul adevărat, ți-o garantez.

— Aha! Asta înseamnă că ai să scrii că tu m-ai programat, adică tu m-ai inventat!

— Și ce, nu-i adevărat?

— Bineînțeles că nu. Nu m-ai inventat pe mine, pentru că nu te-ai inventat pe tine, iar eu sunt tu, numai că rupt de forma materială. Eu sunt Trurlul informațional, adică ideal, cu alte cuvinte, însăși esența condensată a trurlității, iar tu, țintuit de atomii corporali, ești numai un sclav al simțurilor și nimic mai mult.

— Ai căpiat, se pare?! Doar eu, știi bine, sunt materie plus informație, pe când tu — numai informație goală, deci eu sunt mai mult decât tine.

— Dacă tu ești mai mult, atunci știi mai mult, așa că degeaba mă mai întrebi. Adio, domnule!

— Spune tot, sau deconectez mașina!

— Aha, asta-i amenințare cu moartea, nu?

— Nu, n-am de gând așa ceva.

— Nu? Atunci ce, mă rog, dacă pot să știu?

— Da’ de ce ești așa de pornit? Ce te supără? Ți-am dat sufletul meu, toată știința mea, tot ce-am avut, și așa mă răsplătești, făcând scandal?

— Să nu-mi reproșezi ce mi-ai dat, ca să nu-ți reproșez eu, pentru ceea ce vrei să iei acum cu vârf și îndesat.

— Spune imediat, să aud!

— Nu-ți pot spune nimic, fiindcă tocmai s-a încheiat anul universitar. Nu mai vorbești cu rectorul, decanul sau directorul, ci numai cu un Trurl particular, care pleacă în vacanță. Am de gând să plec la băi de nămol.