Stanislaw Lem - Ciberiada

— Cum… Clapauțius a fost aici… la Dumneavoastră… Domnule Profesor?! — întrebă Trurl bucuros și totodată mirat la culme.

— Sigur. N-a scos o vorbuliță, ai? Recunoștință de robot, asta e! A fost, a fost. Și ție-ți pare bine, nu? Spune, spune singur — se învioră cadavrul — tu, care te bucuri, aflând de insuccesul colegului tău, tu ai vrut să fericești întreg Cosmosul?! Nu ți-a trecut prin capul ăla sec al tău că mai întâi trebuie să optimalizezi propriii parametri etici?!

— Domnule, Profesore! Maestre! — rosti repede Trurl, vrând să distragă atenția răutăciosului bătrân de la persoana sa — oare problema fericirii este irezolvabilă?

— Asta-i, da’ de unde, de ce?! Este numai, în această formă, fals formulată. De fapt, ce este fericirea? Simplu ca bună ziua. Fericirea este acea difracție, adică acel extensor al metaspațiului care desparte nodul modelărilor colinear intenționale de obiectul intențional, în condiții marginale, stabilite prin omega-corelație, într-un continuum alfa-dimensional, deci, clar că nemetric, al agregatelor subterane, numite și supergrupele mele, adică ale lui Cerebron. Bineînțeles că n-ai auzit nici de agregatele subterane, la care am lucrat patruzeci și opt: de ani și care sunt derivate ale funcționalelor, numite și antinominale, ale Algebrei Contradicțiilor, scrisă de mine?!

Trurl tăcu ca mormântul.

— Când te prezinți la examen — continuă răposatul, cu o neobișnuită și suspectă dulceață în glas — poți în ultimă instanță să nu fii pregătit. Dar să nu parcurgi nici măcar o pagină din manual când vii la mormântul profesorului, asta este o asemenea obrăznicie — urlă el, de parcă s-ar fi rupt ceva în microfon — că, dacă aș mai fi trăit, atunci desigur că m-ar fi lovit damblaua! Brusc, redeveni blând. Așadar, nu știi nimic, de parcă te-ai fi născut ieri. Bine, dragul și credinciosul meu elev, bucuria mea de dincolo de mormânt! N-ai auzit de supergrupuri, deci trebuie să-ți explic în mod simplu, pe înțelesul oricui, de parcă aș sta la taclale cu vreo frecătoare de parchete sau cu cine știe ce prăpădit automat de bucătărie! Fericirea, pentru care merită să te zbați, nu este un întreg, ci o parte a ceva ce nu este nici însăși fericirea, nici nu poate fi. Programul tău a fost un monument de cretinism, pe cuvântul meu, iar unor rămășițe pământești poți să le dai crezare. Fericirea nu este o dimensiune în sine, ci derivată — dar asta n-ai cum să înțelegi, blegule. Acum îți pui țărână în cap, te juri la puterea nu știu câta, că ai să te-ndrepți, că ai să te apuci de treabă e-tî-cî, iar când ai să te-ntorci acasă, nici măcar n-ai să te uiți la operele mele. Trurl fu nevoit să admire în sinea lui mintea ascuțită a lui Cerebron, deoarece tocmai acestea erau intențiile lui cele mai sincere. — Nu, tu ai de gând pur și simplu să pui mâna pe o șurubelniță și să demontezi bucată cu bucată mașina în care mai întâi tu însuți te-ai închis, ca apoi să-ți faci de petrecanie. Fă ce poftești, n-am să bag frica în tine cu niscaiva fantome, cu toate că nimic nu m-ar împiedica, dacă aș vrea, înainte de a intra în coșciug, să construiesc un Stafiotron corespunzător. Dar joaca asta de-a fantomele, cu care, multiplicându-mă, aș fi bântuit și înspăimântat pe scumpii mei discipoli, mi se părea ceva nedemn atât față de ei, cât și față de mine. Ar fi trebuit oare să devin paznicul vostru de dincolo de mormânt, nenorociților? Nota bene, știi că te-ai sinucis numai o singură dată, adică într-o singură persoană?

— Cum adică „într-o singură persoană”? — întrebă, încurcat, Trurl.

— Îmi pun capul că în computer n-a existat nici o universitate și nici toți Trurlii ăia cu catedre; ai stat la taifas cu duplicatul tău cifric, care, temându-se — pe bună dreptate! — că, îndată ce-și va arăta neputința de a rezolva problema, ai să-l deconectezi pentru totdeauna, ți-a turnat la minciuni cu carul…

— Nu se poate! — exclamă mirat Trurl.

— Ba se poate. Ce capacitate avea mașina?

— Ypsilon 10 la puterea 10 la a zecea.

— Într-una ca asta nu e loc pentru înmulțirea cifratorilor. Te-ai lăsat dus de nas. și nu văd în asta nimic rău, pentru că fapta ta era, din punct de vedere cibernetic, rușinoasă. Trurl, vremea trece. Mi-ai umplut bietul meu trup neînsuflețit cu un dezgust, pe care nu-l mai poate îndepărta decât sora cea neagră a lui Morfeu, moartea, ultima mea iubită. Du-te acasă, reînvie-l pe ciberfratele tău, spune-i adevărul, adică povestește-i de sporovăielile noastre în cimitir, și pe urmă scoate-l din mașină la lumina zilei, materializându-l prin metoda pe care ai s-o găsești descrisă în Recreaționistica aplicată a profesorului meu, mult-regretatul străcibernetician Dulaihus.

— Așadar, asta e posibil?

— Da. Bineînțeles, lumea care de-acum înainte va purta doi Trurli, nu unul, se va afla în preajma unei primejdii serioase, dar ar fi un lucru nu mai puțin fatal să se ajungă la uitarea crimei tale.

— Dar… scuză-mă, Domnule și Maestre… doar el nu mai e… el nu mai există din. momentul în care eu l-am deconectat, așa că, de fapt, acuma nu mai e nevoie să fac ceea ce-mi ceri…

În urma acestor cuvinte se auzi un strigăt, tremurând de cea mai profundă mânie:

— Ooo! Pe cele mai grele nuclee atomice! Și eu, care i-am dat monstrului ăstuia diplomă de merit!! O! Asta mi-e pedeapsa, pentru că am tot amânat să plec la odihnă veșnică! Se vede treaba că la examenele tale tare mi-a mai slăbit mintea! Cum așa? Tu consideri că, o dată ce în clipa asta dublura ta nu mai e printre cei vii, atunci nu mai există nici problema reînvierii lui?! Dar tu amesteci fizica și etica în așa hal, că-ți vine să pui mâna pe par, nu alta! Din punctul de vedere al fizicii e totuna dacă trăiești tu sau celălalt Trurl, sau amândoi, sau nici unul, dacă eu zburd, sau zac în mormânt, pentru că în fizică nu există nici stări de ticăloșie, nici de virtute, nici stări bune, nici rele, ci numai ceea ce există și cu asta, basta. Dar bine, o, tu, cel mai tâmpit dintre elevii mei, din punctul de vedere al valorilor nemateriale, adică al eticii, lucrurile arată altfel! Pentru că dacă ai fi deconectat mașina, având în vedere numai ca fratele tău cifric să doarmă un somn greu, de moarte, dacă, scoțând priza din perete, ai fi nutrit intenția de a o fi repus la locul ei în zori, atunci problema fratricidului, ca o nelegiuire înfăptuită de tine, n-ar mai fi existat deloc, iar eu n-ar fi trebuit să-mi sparg gâtlejul pe tema asta, în miez de noapte, smuls cu nerușinare din așternutul meu mortuar! Așa că, stoarce-ți creierii și judecă și tu prin ce se deosebesc, sub aspect fizical aceste două situații — cea în care pui în mișcare mașina pentru o noapte, cu cugetul nevinovat, și cea în care faci același lucru, dar vrând să-l distrugi pentru totdeauna pe Trurl cel cifric! Să știi, din punct de vedere fizic ele nu- se deosebesc cu nimic, nimic, nimic!!! — urla el precum trâmbița Ierichonului, iar lui Trurl mai că-i venea să creadă că venerabilul său profesor căpătase în mormânt puteri pe care nu le avusese niciodată în timpul vieții. Abia acum m-am cutremurat, când am privit în străfundurile ignoranței tale! Cum așa? După tine, va să zică, cel care odihnește’ într-o narcoză mai adâncă decât moartea, poate fi dizolvat în acid sulfuric sau aruncat din tun ca o ghiulea — și asta, fără să fii pedepsit — numai pentru că nu-i mai funcționează conștiința?! Răspunde imediat: oare, dacă te-aș strânge acum în arcanele Fericirii Veșnice, adică te-aș băga în fundul Extatorului, ca să pulsezi în el de atâta goală fericire timp de douăzeci și unu de miliarde de ani, și n-ar mai trebui nici să profanezi osemintele profesorului tău, în plină noapte, ca un hoț care fură informații din morminte, și n-ai avea pe cap nici ceea ce ai zbârcit, nici n-ai avea înaintea ochilor alte și alte griji, necazuri, dileme, sarcini și probleme, de care este plină orice trăire, orice viață a oricui, atunci ai fi de acord cu proiectul meu? Ai schimba întreaga ta existență de acum pe strălucirea Fericirii Veșnice? Răspunde repede — „da” sau „nu”!