Stanislaw Lem - Ciberiada

— De plăcut îmi place totul, n-aș avea nimic de zis, numai că îmi strunesc oarecum admirația prin reflecție. Vreau să știu mai întâi de ce îmi place, de fapt, adică de unde-mi vine asta, și de asemenea de ce, în ce scop. Și în genere, cine ești tu, care mă scoți din contemplare și cugetare prin atâtea întrebări? Ce raport este între existența ta și a mea, ai? Simt că ceva îmi cere să te admir și pe tine, dar chibzuiala îmi poruncește să mă împotrivesc acestei porniri lăuntrice, pentru că ar putea fi o capcană, care mi se întinde, nu-i așa?

— În privința existențelor noastre — începu Trurl, total imprudent — să știi că eu te-am creat și pentru ca sufletul tău să aibă ceva din existență, am făcut în așa fel ca între tine și lume să domnească armonia perfectă.

— Armonia? — zise Ferconex, îndreptându-și atent obiectivele către el. Armonia, zici, domnul meu? Dar de ce am trei picioare? De ce am capul mai sus decât ele? De ce sunt sudat din partea stângă cu tablă de cupru, iar din dreapta cu tablă de fier? De ce am cinci ochi? Răspunde, dacă totul urma să fie adevărul adevărat, spune că m-ai făcut din nimic, domnule!

— Ai trei picioare, pentru că nu se poate sta comod numai pe două, iar patru — ar fi fost un surplus inutil de material — îl lămuri Trurl. Ochi ai cinci, pentru că atâtea am avut sticle bune la îndemână, iar cât privește tabla, tocmai mi s-a terminat oțelul când ți-am meșterit stratul protector.

— Asta-i bună — pufni în râs Ferconex. Vrei să-mi bagi în cap că totul a fost opera unei întâmplări oarecare, a unei simple nimereli, a unui curat din-te-miri-ce?! Și eu trebuie să cred toate tâmpeniile astea?

— Păi presupun că știu cel mai bine cum a fost, dacă eu te-am construit — îi răspunse Trurl, scos puțin din fire de atâta fermitate și înfumurare.

— Văd aici două posibilități — continuă, prudent, Ferconex. Prima, să minți de îngheață apele. Asta o las pentru mai târziu, pentru că n-am cercetat-o. A doua că, în accepțiunea ta, spui adevărul, dar din aceasta nu rezultă nimic esențial, pentru că acest adevăr, în ciuda puținei tale științe, dar în conformitate cu una mai bună, este un fals.

— Cum adică?

— Foarte simplu. Ceea ce ție ți s-a părut a fi un întâmplător concurs de împrejurări nu trebuie neapărat să fie așa. Lipsa de tablă de oțel ai considerat-o, probabil, ca un accident, dar de unde știi că n-a hotărât-o Necesitatea Absolută? Prezența tablei de cupru ți s-a părut cât se poate de potrivită, dar și aici se poate întrevedea amestecul Armoniei Prestabilite. La fel și în numărul ochilor și picioarelor mele trebuie să se ascundă Secretele abisale ale Ordinii Supreme ca Semne Seculare ale numerelor, relațiilor și proporțiilor. Mai departe: trei, ca și cinci, sunt numere prime. Pot oare să fie împărțite unul la altei — ce zici? Trei ori cinci fac cincisprezece, adică unu și cinci; adunate, fac șase, iar șase împărțit la trei face doi, adică cifra culorilor mele, pentru că eu sunt dintr-o parte un Ferconex de cupru, iar din cealaltă de fier! Oare o asemenea relație precisă putea să fie rezultatul întâmplării? E ridicol! Sunt o ființă care depășește orizontul tău mărunt, tinichigiu primitiv ce ești! Dacă o fi totuși ceva adevăr în faptul că m-ai construit (lucru greu de crezut, de altfel), atunci, în asemenea condiții, ai putea fi considerat un instrument obișnuit al Legilor Supreme, iar eu — scopul lor propriu-zis. Tu ești o întâmplătoare picătură de ploaie, iar eu — planta, care, prin culoarea coroanei florale, laudă orice creație; tu ești o scândură putredă de gard, aruncând o umbră oarecare, iar eu — lumina soarelui, care spune scândurii cum se desparte întunericul de lumină; tu ești o unealtă oarbă, produsă de Mâna Seculară, care mi-a dat mie viață! Așa că degeaba te zbați să-mi înjosești existența, declarând că quintoochimea mea, tripiciorimea mea, bicoloritul meu sunt numai rezultatul unor cauze materialo-depozito-economice. Văd în toate acestea o reflectare a relațiilor superioare ale Existenței ca Simetrie, ale cărei sensuri încă nu le înțeleg cum se cuvine, dar pe care le voi înțelege, desigur, după ce mă voi ocupa de această problemă într-o clipă de răgaz, iar în ceea ce te privește, cu tine n-am să mai stau de vorbă, fiindcă e păcat de timpul meu.

Înfuriat de acest discurs, Trurl îl târî pe nărăvașul Ferconex înapoi în cămară, și, deși urla cât îl ținea gura, invocând dreptul la autodeterminare, libertatea individului precum și integritatea personală, el îi deconectă amplificatorul de inteligență și se întoarse pe furiș acasă, uitându-se în jur dacă nu i-a observat cineva acțiunile. Pentru că violența exercitată împotriva lui Ferconex îi dădea un sentiment de rușine —și, așezându-se acum în fața cărților deschise, se simțea aproape un criminal.

Parcă e un blestem în toată materia asta a construcției, care are în vedere numai Binele și Fericirea Universală — se gândi el — dacă orice încercări și pregătiri, chiar în faza inițială, mă împing spre acțiuni oribile și nasc mustrări de conștiință! Naiba să-l ia pe Ferconex, cu Armonia lui Prestabilită! Trebuie să m-apuc altfel de treabă.

Până atunci experimentase prototipurile unul după altul, deci fiecare pas îi înghițea mult timp și materiale. Acum se hotărî să dea drumul la o mie de experimente în același timp, la scara de 1:1.000.000. La microscopul electronic analiză atomii, numărați unul câte unul, astfel încât din ei apărură mici ființe, nu mult mai mari decât microbii, numite angstremi; un sfert de milion de asemenea indivizi formau o cultură, care putea fi pusă pe lamela de sticlă cu o pipetă subțire cât un fir de păr. Fiecare asemenea preparat de microcivilizație se prezenta ochiului liber precum o mică pată de culoare cenușiu-măslinie, iar ceea ce se întâmpla în această pată putea fi observat numai dacă era mărit la maximum.

Trurl i-a dotat pe toți angstremii cu mici regulatoare altruistico-eroico-optimiste, cu apărătoare anti-agresive, cu un imperativ categoric, și totodată electric, de o calitate de-a dreptul nemaiîntâlnită, precum și cu un microraționalizator cu surdine, atât pentru ortodoxie, cât și pentru erezie, pentru a nu lăsa loc nici unui fel de fanatism; a picurat culturile pe lamele, pe acestea le-a făcut pachețele, iar din pachețele a făcut pachete mai mari; pe toate le-a așezat pe polițele unui incubator al civilizației, pe care l-a încuiat pentru două zile și jumătate. În prealabil, a acoperit fiecare civilizație cu o lamelă capac, bine curățată, de culoare azurie, pentru că aceasta urma să devină cerul acelei comunități; a mai adăugat cu pipeta hrană și materie primă pentru fabricarea a ceea ce considera, prin consensus omnium, drept cel mai indicat și mai necesar. Dezvoltarea care s-a pornit energic pe toate acele lamele n-a putut s-o urmărească bineînțeles peste tot, așa că a cules la nimereală civilizații separate și, după ce sufla în luneta microscopului, ștergând-o cu fularul, a urmărit cu suflarea la gură ceea ce se întâmplă prin tubul microscopului, precum Cel de Sus, care-și arunca privirea de dincolo de nori asupra operei sale.

Primele trei sute de preparate au trecut repede examenul. Simptomele erau de obicei aceleași. Mai întâi mica pată de cultură începea să se dezvolte, slobozind pe de lături ramuri subțirele, apoi deasupra ei se ridica un noruleț ușor sau un fel de ceață, ca o pânză, apăreau luciri microscopice care acopereau microorașele și microcâmpurile cu un praf fosforic, după care întregul se risipea ca nisipul, cu un tremur ușor. Montând la microscop o lunetă măritoare de opt sute de ori, Trurl putu să observe într-unui din aceste preparate numai ruini fumegânde și cenușă; printre ele apăreau resturi afumate de steaguri cu inscripții, pe care, fiind prea mici, nu le putu descifra. Toate aceste lamele le-a aruncat iute la coșul de gunoi. Dar nu peste tot era așa de rău. Sute de culturi creșteau în sus, dezvoltându-se rapid, și când au început să nu mai aibă loc pe lamelă, le-a mutat pe altele, în porții mici; în trei săptămâni avea deja peste 19.000 de asemenea unități prospere.